Legea nr. 159/1999
pentru completarea Legii protecției mediului nr. 137/1995
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Legea protecției mediului nr. 137/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 30 decembrie 1995, se completează după cum urmează:
1. După articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu următorul cuprins:
"Art. 13^1. - (1) Autoritățile pentru protecția mediului încasează, de asemenea, sume provenite din tarife pentru lucrările și serviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice și juridice, în cadrul activităților pe care le desfășoară în limitele competentelor lor legale.
(2) Nomenclatorul lucrărilor și serviciilor prestate, precum și cuantumul tarifelor se aproba prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului și se publică în Monitorul Oficial al României.
(3) Sumele încasate din tarife se utilizează de autoritățile pentru protecția mediului, pentru finanțarea unor cheltuieli materiale, expertize tehnice, dotări și investiții specifice. Acestea se evidențiază într-un cont distinct și se gestionează în regim extrabugetar.
(4) Autoritățile pentru protecția mediului pot utiliza o cota de până la 15% din aceste venituri extrabugetare pentru acordarea de stimulente personalului acestora. Metodologia de acordare a stimulentelor se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității centrale pentru protecția mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) Disponibilitățile înregistrate și neutilizate la finele anului se reportează în anul următor și se utilizează cu aceleași destinații prevăzute la alineatele precedente."
Articolul 2
Legea protecției mediului nr. 137/1995 , cu completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o noua numerotare.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 21 septembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ULM NICOLAE SPINEANU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 septembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ACSINTE GASPAR
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.