Decizia nr. 1804/1999
privind aprobarea Metodologiei de control al valorii în vama a mărfurilor importate
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- HG nr. 1220/2000 29 noiembrie 2000 pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 392/1999 privind controlul valorii în vama a măr…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 141/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind Codul vamal al României
Directorul general al Direcției Generale a Vamilor,
în baza
art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999
privind controlul valorii în vama a mărfurilor importate,
în temeiul prevederilor art. 113 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1997,
emite următoarea decizie:
Articolul 1
Se aprobă Metodologia de control al valorii în vama a mărfurilor importate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
Articolul 2
Direcțiile de specialitate din cadrul Direcției Generale a Vamilor și unitățile sale subordonate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Directorul general al Direcției Generale a Vamilor, Dumitru Baltes
Anexa METODOLOGIA
de control al valorii în vama a mărfurilor importate
A. Verificarea îndeplinirii condițiilor privind acceptarea valorii de tranzacție în scopul determinării valorii în vama a mărfurilor importate
1. Valoarea în vama a mărfurilor importate se determina pe baza valorii de tranzacție, de fiecare data când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1 și 8 din Acordul privind aplicarea
art. VII GATT 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994 .
2. În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate la art. 1 și 8 din Acordul privind aplicarea
art. VII GATT 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994 , și ca valoarea de tranzacție nu poate fi acceptată în scopul determinării valorii în vama a mărfurilor importate, biroul vamal și importatorul se vor consulta pentru a găsi baza valorii în vama, prin aplicarea prevederilor art. 2-7 din acordul sus-menționat, în ordinea prevăzută în acesta.
B. Procedura aplicabilă în situațiile în care exista suspiciuni privind realitatea valorii în vama declarate a mărfurilor importate
3. (1) În toate cazurile în care biroul vamal are îndoieli privind exactitatea informațiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii în vama a mărfurilor importate pe baza valorii de tranzacție, valoarea în vama va fi determinata cu titlu definitiv numai după efectuarea verificării documentelor justificative suplimentare solicitate importatorului și, în cazurile prevăzute în prezenta metodologie, după efectuarea investigatiilor la sediul importatorului, respectiv la locul de depozitare a mărfurilor.
(2) Lista exemplificativa cuprinzând documentele justificative suplimentare este prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta metodologie.
(3) Biroul vamal va analiza circumstanțele proprii fiecărei tranzacții care sta la baza operațiunii de import, după care va completa formularul prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta metodologie, pe care îl va adresa în mod oficial importatorului. În formularul adresat importatorului se vor menționa documentele justificative solicitate și considerentele pentru care valoarea în vama declarata a mărfurilor importate nu poate fi acceptată fără o verificare suplimentară.
(4) Prezentarea documentelor justificative suplimentare, solicitate în scris importatorului de către biroul vamal, nu poate fi considerată ca având un caracter facultativ în vederea dovedirii veridicitatii valorii în vama declarate a mărfurilor importate.
4. (1) Dacă este necesară amânarea determinării definitive a valorii în vama a mărfurilor importate, biroul vamal va aproba ridicarea mărfurilor din vama numai cu condiția respectării procedurii prevăzute la
art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 .
(2) Importatorul are obligația să prezinte documentele justificative prevăzute la pct. 3 alin. (2) din prezenta metodologie în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfurilor din vama.
(3) Pentru categoriile de mărfuri cuprinse în baza de date statistice la import cuantumul garanției se va determina utilizându-se informațiile existente în aceasta baza de date. Prin expresia suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezultă din operațiunea de vamuire se înțelege suma care rezultă din calcularea drepturilor de import pe baza nivelului maxim al valorii în vama a mărfurilor importate prevăzute în baza de date statistice la import pentru mărfuri clasificate la același cod tarifar sau, atunci când este cazul, la aceeași categorie de mărfuri din cadrul aceluiași cod tarifar.
(4) Atunci când exista suspiciuni cu privire la exactitatea valorii în vama declarate la importul categoriilor de mărfuri care nu sunt cuprinse în baza de date statistice la import, biroul vamal va utiliza pentru determinarea cuantumului garanției informațiile și datele aflate în evidenta sa și cele cuprinse în Situația statistica privind valoarea în vama declarata la import, elaborata în sistem informatizat de Direcția de informatizare și statistica vamală din cadrul Direcției Generale a Vamilor. În aceste cazuri, prin expresia suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezultă din operațiunea de vamuire se înțelege suma care rezultă din calcularea drepturilor de import pe baza nivelului maxim al valorii în vama pentru mărfuri identice, respectiv similare, sau, în ultima instanța, pe baza nivelului maxim al valorii în vama a mărfurilor clasificate la același cod tarifar cu mărfurile ce urmează a fi evaluate.
(5) Baza de date statistice la import și Situația statistica privind valoarea în vama declarata la import sunt destinate uzului intern al autorității vamale și se comunică numai unităților din subordinea Direcției Generale a Vamilor și instituțiilor prevăzute la
art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 . Datele și informațiile cuprinse în baza de date statistice la import și în Situația statistica privind valoarea în vama declarata la import se utilizează numai în scopul evaluării în vama, cu respectarea confidențialității lor, în condițiile prevăzute la art. 10 din Acordul privind aplicarea
art. VII GATT 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994 .
5. (1) În termen de 24 de ore de la înregistrarea declarației vamale de import biroul vamal va informa direcția regionala vamală în a carei subordine se afla despre aplicarea prezentei metodologii. Nota de informare va cuprinde datele de identificare a importatorului și a mărfurilor declarate.
(2) În situația în care sediul importatorului sau locul de depozitare a mărfurilor este situat pe teritoriul altei direcții regionale vamale decât cea prin care se derulează operațiunea de import supusă verificărilor, direcția regionala vamală menționată la alin. (1) va transmite, în termen de doua ore, informarea primită la aceasta direcție regionala vamală.
(3) În termen de 48 de ore de la primirea oficială a documentației complete prezentate de importator, biroul vamal va lua următoarele măsuri:
a) va analiza documentele prezentate de importator, va verifica concordanta cu datele din declarația vamală de import și din celelalte documente depuse în momentul efectuării formalităților de vamuire;
b) va întocmi un raport care va fi înaintat direcției regionale vamale în a carei subordine se afla, care va cuprinde concluziile asupra verificărilor efectuate și propunerile referitoare la modul de încheiere a operațiunii. Raportul va fi semnat de șeful biroului vamal și de șeful compartimentului de control documentar (sau, în lipsa unei persoane care asigura aceasta funcție, de persoana numita de șeful biroului vamal prin ordin de serviciu) și va fi însoțit de întreaga documentație depusa de importator. În situația prevăzută la alin. (2) raportul și documentația anexată la acesta se vor comunică de către direcția regionala vamală menționată anterior direcției regionale vamale în a carei raza de competența se afla sediul importatorului, respectiv locul de depozitare a mărfurilor, în termen de 48 de ore de la primirea acestor documente.
6. (1) Din momentul informării direcției regionale vamale potrivit pct. 5 alin. (1) și (2) din prezenta metodologie, brigada de supraveghere și control vamal din cadrul acestei direcții regionale vamale va iniția procedura de control la sediul importatorului, respectiv la locul de depozitare a mărfurilor, luând următoarele măsuri:
a) verifica existenta sediului social al agentului economic importator, corespunzător cu cel prevăzut în certificatul de înmatriculare la registrul comerțului, precum și a locului de depozitare a mărfurilor;
b) controlează bunurile supuse vamuirii;
c) efectuează la sediul agentului economic importator investigațiile asupra operațiunii de import analizate, în scopul verificării modului de respectare a reglementărilor vamale;
d) alte măsuri stabilite și comunicate de Direcția de supraveghere și control vamal.
(2) Direcția de supraveghere și control vamal va transmite brigazilor de supraveghere și control vamal din subordine norme interne cuprinzând procedura de control la sediul importatorului.
(3) Pe parcursul desfășurării activității de control brigada de supraveghere și control vamal care efectuează verificarea la sediul importatorului va ține seama de următoarele:
a) concluziile formulate în urma verificărilor efectuate asupra documentelor prezentate de importator și propunerile referitoare la modul de încheiere a operațiunii cuprinse în raportul întocmit de biroul vamal;
b) raportul întocmit de brigada de supraveghere și control vamal care a efectuat verificarea la locul de depozitare a mărfurilor, în cazul în care acesta este situat în raza de competența a altei direcții regionale vamale.
(4) Dacă este cazul, brigada de supraveghere și control vamal care efectuează verificarea la sediul importatorului va informa Direcția de supraveghere și control vamal din cadrul Direcției Generale a Vamilor despre necesitatea de a se solicita documente și informații administrației vamale din țara de export, în baza acordurilor de cooperare în domeniul vamal. Nota de informare va fi însoțită de întreaga documentație analizata și de raportul privind rezultatele verificărilor efectuate la sediul importatorului.
(5) Direcția de supraveghere și control vamal din cadrul Direcției Generale a Vamilor va transmite brigazilor de supraveghere și control vamal din subordine norme interne referitoare la cazurile și la condițiile în care se solicita aceste date și informații.
(6) Direcția de supraveghere și control vamal din cadrul Direcției Generale a Vamilor va comunică brigazii de supraveghere și control vamal rezultatele verificărilor efectuate de administrația vamală din țara de export în termen de 5 zile de la data primirii acestora.
7. (1) Brigada de supraveghere și control vamal care a efectuat verificarea la sediul importatorului va întocmi raportul care va cuprinde concluziile finale privind modul de determinare a valorii în vama a mărfurilor care au făcut obiectul verificărilor.
(2) În situația prevăzută la pct. 5 alin. (2) din prezenta metodologie, acest raport va fi transmis direcției regionale vamale în subordinea căreia se afla biroul vamal prin care se derulează operațiunea supusă verificării.
(3) Raportul va fi întocmit și transmis direcției regionale vamale în termen de 20 de zile de la data primirii raportului întocmit de biroul vamal și a documentației, cu excepția cazurilor în care este necesară corespondenta internationala, atunci când termenul de răspuns se prelungește în mod corespunzător.
8. (1) Decizia finala va fi luată de direcția regionala vamală în subordinea căreia se afla biroul vamal prin care se derulează operațiunea supusă verificării, pe baza raportului întocmit de biroul vamal și în concordanta cu raportul întocmit de brigada de supraveghere și control vamal care a efectuat verificarea la sediul importatorului, respectiv la locul de depozitare a mărfurilor.
(2) Decizia finala va fi comunicată în scris importatorului în termen de 30 de zile de la data primirii oficiale la biroul vamal a documentației complete prezentate de importator, cu excepția cazurilor în care este necesară corespondenta internationala, atunci când termenul de răspuns se prelungește potrivit prevederilor
art. 3 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 392/1999 .
9. Deciziile finale prin care se stabilește ca documentele justificative prezentate de importator și rezultatele controlului ulterior sunt în măsura sa dovedească realitatea valorii de tranzacție declarate se vor transmite Direcției Generale a Vamilor în termen de 5 zile de la data emiterii lor.
10. Operațiunile de import al mărfurilor, efectuate de același importator, provenind de la același exportator și care se derulează în baza acelorași prevederi contractuale, pot fi efectuate fără aplicarea prevederilor prezentei metodologii, dacă în urma verificării operațiunilor anterioare s-a constatat realitatea valorii de tranzacție declarate. În aceste situații direcția regionala vamală în subordinea căreia se afla biroul vamal va comunică acestuia acordul sau, în baza avizului brigazii de supraveghere și control vamal care a efectuat verificarea la sediul importatorului, respectiv la locul de depozitare a mărfurilor.
Anexa 1 -------
la metodologie
--------------
LISTA EXEMPLIFICATIVA
cuprinzând documentele justificative suplimentare
- actul constitutiv al titularului operațiunii;
- certificatul de înmatriculare a societății comerciale la registrul comerțului;
- certificatul de înregistrare fiscală;
- contractul comercial încheiat cu vânzătorul produselor respective, precum și corespondenta comercială purtata cu acesta în vederea încheierii și derulării contractului;
- factura comercială emisă de vânzătorul mărfurilor și/sau alte documente privind plata mărfurilor și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acestora;
- documentul de transport al mărfurilor;
- contractul de asigurare a mărfii și polița de asigurare, atunci când este cazul;
- documentele bancare privind efectuarea plăților externe pentru importul de mărfuri către vânzătorul acestora, conform dispozițiilor contractuale;
- extrasul contului în valută din care s-a efectuat plata;
- documentele privind obținerea valutei prin schimb valutar pe piața valutară;
- ofertele de preț ale producătorului mărfii;
- datele privind evidența contabilă a importatorului (bilanțuri contabile, balante de verificare, acte privind recepția mărfurilor, notele contabile privind înregistrarea mărfurilor, documente de plată și altele);
- actele de vânzare către beneficiari interni;
- orice alte documente și informații solicitate de biroul vamal, în măsura sa dovedească realitatea valorii în vama declarate;
- orice alte documente și informații prezentate din proprie inițiativă de importator (de exemplu: declarația vamală de export sau copia de pe aceasta, certificată de autoritatea vamală din țara de export cu care România a încheiat acorduri de cooperare în domeniul vamal; alte date și informații transmise de producătorul sau de exportatorul mărfurilor ce urmează a fi evaluate, cum ar fi: calculatia de preț al produsului, existenta unor subvenții la export).
Anexa 2 --------
la metodologie
---------------
MODEL
de formular utilizat de biroul vamal în situația prevăzută la pct. 3 din Metodologia de control al valorii în vama a mărfurilor importate
Va informăm ca valoarea în vama declarata de dumneavoastră la importul mărfurilor înscrise în evidentele noastre*1) ...... nu poate fi acceptată fără efectuarea unor verificări suplimentare, din următoarele considerente*2) :
..........................
..........................
..........................
Pentru efectuarea verificărilor care se impun în acest caz este necesar sa prezentați, în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfurilor din vama, următoarele documente*3) :
..........................
..........................
..........................
Pentru verificarea realității valorii în vama declarate de dumneavoastră puteti prezenta, din proprie inițiativă, orice alte documente de natura sa conducă la determinarea valorii în vama.
Va comunicăm, de asemenea, ca, în scopul verificării modului de respectare a reglementărilor vamale, se va analiza necesitatea efectuării investigatiilor la sediul societății dumneavoastră, urmând sa puneti la dispoziție echipei de control toate datele și informațiile pe care le detineti referitoare la bunurile supuse vamuirii.
------------
*1) Se vor indica datele necesare pentru identificarea operațiunii.
*2) Se vor preciza motivele pentru care valoarea în vama declarata nu poate fi acceptată fără o verificare suplimentară.
*3) Se vor preciza documentele prevăzute în anexa nr. 1 la Metodologia de control al valorii în vama a mărfurilor importate. Aceste documente vor fi stabilite după controlul declarației vamale de import și al documentelor insotitoare, în funcție de natura tranzacției (de exemplu: modalitatea de plată externa, condiția de livrare).
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.