Decizia nr. 667/2015

Daniel Marius Morar
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona Maya Teodoroiu
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Mihail Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) și art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea "AEI Investment Industry" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 417 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în acest dosar, autoarea excepției de neconstituționalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală și arată că renunță la susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 431 alin. (1) din același cod.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a
Deciziei nr. 542 din 14 iulie 2015 , și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu privire la acestea din urmă, se arată că, potrivit art. 129 din Constituție, părțile interesate și procurorul sunt titulari ai căilor de atac, or, de vreme ce chiar textul constituțional anterior arătat se referă la părți, Curtea Constituțională nu are cum să treacă peste norma constituțională citată și să constate că și alte persoane pot exercita căile de atac decât în situația în care constată că aceasta încalcă dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adică în condițiile art. 20 alin. (2) din Constituție. Se susține că îi este asigurat contestatoarei dreptul la un proces echitabil cu privire la latura civilă a procesului penal, drept garantat prin prevederile art. 366 alin. (3) din Codul de procedură penală, în acord cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție. Se arată, de asemenea, că există o jurisprudență constantă a Uniunii Europene care arată că cererile de redeschidere a unei proceduri nu intră sub incidența art. 6 din Convenție, fie pentru că drepturile civile sunt deja stabilite, fie pentru că nu mai există o acuzație în materie penală, în această etapă a procesului penal. Se face trimitere, totodată, la
Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 8 octombrie 2015 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Decizia penală nr. 285/A din 19 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) și art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea "AEI Investment Industry" - S.R.L. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulată de autoarea excepției împotriva unei decizii penale, pronunțate în apel, prin care a fost dispusă măsura extinderii sechestrului asigurător asupra unor bunuri din proprietatea acesteia.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cele ale art. 426 lit. a) din același cod, se arată că acestea încalcă normele constituționale invocate, prin faptul că recunosc dreptul de a promova calea de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, atunci când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, partea a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, doar părților, persoanei vătămate și procurorului, excluzând de la acest drept ceilalți subiecți procesuali, definiți la art. 34 din Codul de procedură penală, printre care se numără și persoanele împotriva cărora pot fi luate măsuri de siguranță și măsuri asigurătorii, persoane care nu sunt părți în procesul penal, în sensul dispozițiilor art. 32 din Codul de procedură penală. Se susține că, în acest fel, acestor persoane le este încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și dreptul la folosirea căilor de atac, fiind, totodată, discriminate în raport cu cele enumerate în cuprinsul art. 426 alin. (1) din Codul de procedură penală, cărora le este recunoscut dreptul anterior referit. Se arată că, în acest fel, textele criticate contravin și prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenție.
7. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susține că judecarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire în camera de consiliu, fără citarea părților, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al acestora, discriminându-le, totodată, față de procuror, a cărui prezență în cadrul procedurii analizate este prevăzută de lege.
8. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă din perspectiva criticii referitoare la prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cele ale art. 426 lit. a) din același cod, și neîntemeiată sub aspectul criticii privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Referitor la cea dintâi critică de neconstituționalitate, se susține că autoarea solicită, în realitate, modificarea și completarea Codului de procedură penală, în sensul acordării dreptului de a formula contestație în anulare, în situația reglementată la art. 427 lit. a) din Codul de procedură penală, și altor persoane decât cele enumerate la art. 426 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că operațiunile legislative la care autoarea excepției face referire nu sunt de competența instanței de contencios constituțional, reprezentând atribuția exclusivă a legiuitorului, conform art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.
9. Cu privire la dispozițiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susține că "fără citarea părților" nu înseamnă "fără participarea părților", acestea având posibilitatea de a se prezenta în fața instanței la termenul stabilit pentru punerea în discuție a admisibilității în principiu a contestației în anulare, pentru a-și susține punctele de vedere și pentru a-și apăra interesele. Se arată că acesta este motivul pentru care nu se poate susține nici faptul că acestea sunt discriminate în raport cu procurorul, a cărui prezență este obligatorie la soluționarea cauzei. Se mai arată că textul criticat reglementează o procedură ce are ca obiect admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, și nu soluționarea pe fond a acesteia, motiv pentru care desfășurarea ei fără citarea părților nu contravine normelor constituționale și celor europene invocate în susținerea excepției.
10. În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) și art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autoarea critică, în realitate, prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cele ale art. 426 lit. a) din același cod, și dispozițiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul cuprins:
- Art. 427 alin. (1): "Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror.";
- Art. 431 alin. (1): "Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților."
14. Dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; [...]".
15. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (2) privind la dreptul la apărare, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la critica de neconstituționalitate care vizează prevederile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, paragraful 13, Curtea a reținut că contestația în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, fiind de competența instanței a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac reglementate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.
17. Prin aceeași decizie, paragrafele 14-17, Curtea a reținut că, în scopul asigurării celerității procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanțiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale și a judecății în primă instanță și a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluționării cauzelor penale, dând totodată eficiență principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Conform art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiași articol, instanța de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală; martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat o asemenea vătămare.
18. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță, cu excepția celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt și de drept. Prin urmare, faptul pronunțării unei hotărâri penale în primă instanță, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanța de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al participanților la procesele penale desfășurate conform acestor proceduri sunt asigurate.
19. De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 50 alin. (4), art. 74 alin. (6), art. 535 și art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile
art. 108 din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, reglementează categorii de sentințe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv sentințele de declinare a competenței, sentințele prin care se soluționează cererile de strămutare, sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, sentințele privind reabilitarea și cele prin care instanțele iau act de consimțământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate nu se află în niciuna dintre aceste situații.
20. Totodată, prin
Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională a constatat că, în privința modului de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de instanță, partea interesată are dreptul de a formula contestație, în temeiul art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reținut că, în măsura în care sechestrul ar fi fost instituit în fond de către instanță, iar nu în calea ordinară de atac, atunci persoana asupra bunurilor căreia a fost instituit sechestrul asigurător ar fi putut declara apel, în temeiul art. 408 alin. (2) coroborat cu art. 409 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în vederea reparării pagubei (a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 207 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, și
Decizia nr. 497 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015).
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015.
──────────
21. În continuare, Curtea a reținut că, potrivit normelor procesual penale criticate, contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror, autorul excepției neavând, în procesul penal, niciuna dintre calitățile procesuale enumerate anterior. S-a arătat că art. 32 din Codul de procedură penală stabilește că părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, persoana vătămată și suspectul făcând parte din categoria subiecților procesuali principali, cărora alin. (2) al art. 33 din Codul de procedură penală le recunoaște aceleași drepturi și obligații ca și părților, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora din urmă. Potrivit art. 34 din același cod, sunt subiecți procesuali și orice alte persoane având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.
22. Atât în speța dedusă judecății, cât și în prezenta cauză, măsura asigurătorie a sechestrului a fost dispusă de către instanța de apel și cu privire la bunurile aflate în proprietatea, respectiv posesia contestatorului, autor al excepției, acesta fiind un alt subiect procesual, în sensul normelor procesual penale ale art. 34, căruia legea însă nu-i conferă dreptul de a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
23. Tot prin
Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , cât privește contestația în anulare, Curtea a reținut că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte.
24. În ceea ce privește principiul respectării autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că acesta este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe fiind necesar a fi interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
25. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală.
26. În această împrejurare, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, conținând așadar o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
27. În aceste condiții, având în vedere caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională este competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepția de neconstituționalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
28. Curtea a reținut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.
29. Art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime.
30. Dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.
31. La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.
32. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenție.
33. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.
34. Având în vedere aceste argumente, Curtea reține că prevederile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și art. 129 din Constituție, și nici prevederilor art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenție.
35. Cele stabilite de către Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015
sunt aplicabile și în prezenta cauză.
36. Curtea constată, de asemenea, că autoarea excepției de neconstituționalitate invocă lipsa citării legale în situația în care aceasta nu are calitate de parte în cauza penală dedusă judecății, ci de proprietară a unor bunuri asupra cărora a fost extinsă măsura sechestrului asigurător. Or, contestarea măsurii sechestrului asigurător reprezintă o cale de atac diferită de cea a apelului, care presupune reguli procedurale specifice, iar imposibilitatea formulării unei cereri de contestație în anulare pentru motivul anterior arătat este un aspect ce ține de politica penală a statului. În acest context, Curtea reține că autoarea excepției se află într-o situație juridică diferită de cea a părților și a celorlalți participanți în procesul penal enumerați la art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect care justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor în privința posibilității de a formula cerere de contestație în anulare, fără ca, prin aceasta, textul criticat să contravină dispozițiilor art. 16 din Constituție.
37. Curtea constată, în acest sens, că textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. De asemenea, Curtea reține că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), conform cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", coroborate cu cele ale art. 129, care, așa cum am arătat mai sus, fac referire la "condițiile legii" în reglementarea constituțională a căilor de atac.
38. Totodată, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanță și apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.
39. Prin
Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță "fără citarea părților" este neconstituțională.
40. Potrivit prevederilor
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât actul de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțat pe data de 19 februarie 2015, iar constatarea neconstituționalității textului criticat a intervenit prin
Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015 , după data încheierii de sesizare anterior referită, urmează ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă în privința soluției legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță "fără citarea părților" (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).
41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea "AEI Investment Industry" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, în privința soluției legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță "fără citarea părților", excepție ridicată de Societatea "AEI Investment Industry" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2015.

──────────
*)
Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015