Decizia nr. 572/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5, 7 și 8 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Armin Marian Gherman, prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" din București, în Dosarul nr. 9.967/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 411D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Inspectoratul General al Poliției Române, consilier juridic cu delegație la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul excepției a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției, iar partea Inspectoratul General al Poliției Române a depus note prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții Inspectoratul General al Poliției Române, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 și 7 din Legea nr. 218/2002 , precum și a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 360/2002

ca neîntemeiată, iar cu privire la prevederile

art. 8 din Legea nr. 218/2002 , ca devenită inadmisibilă. În acest sens arată, în esență, că

art. 5 și 7 din Legea nr. 218/2002

trebuie analizate împreună cu art. 1 din același act normativ ce definește Poliția Română, legiuitorul folosind un limbaj clar și fluent care nu lasă loc la interpretări. Referitor la critica privind încălcarea prin textele de lege criticate a dispozițiilor art. 117 alin. (2) din Constituție apreciază că aceasta nu poate fi primită, deoarece Inspectoratul General al Poliției Române a dobândit personalitate juridică în temeiul

Legii nr. 218/2002

- lege organică, ceea ce nu este interzis de Legea fundamentală, iar nu prin ordin al ministrului sau prin hotărâre a Guvernului. Referitor la dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 218/2002

arată că, în urma modificării acestora prin prevederile

Legii nr. 40/2015 , excepția a devenit inadmisibilă, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 215 din 7 decembrie 1999 . În ceea ce privește dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 360/2002

arată că acestea trebuie coroborate cu dispozițiile din

Legea nr. 188/1999

și

Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, legiuitorul având competența de a crea norme derogatorii de la cadrul general care pot fi executate potrivit

art. 77 din Legea nr. 24/2000

prin ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor. Prin ordinele emise de ministru se stabilesc măsuri tehnico-legislative, fără a se adăuga la lege, iar singurele acte normative care reglementează cu privire la nașterea, executarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sunt

Legea nr. 188/1999

și

Legea nr. 360/2002 .

5. Președintele acordă cuvântul autorului excepției, care s-a prezentat în sala de ședințe după strigarea dosarului.

6. Autorul excepției solicită admiterea acesteia, arătând că, în opinia sa, prin ordinele emise de ministru s-au creat norme derogatorii de la lege. În acest sens arată, în esență, că textele de lege criticate aduc atingere art. 154 referitor la conflictul temporal de legi din Constituție deoarece își perpetuează existența în fondul activ al legislației, deși actele normative care le conțin au fost emise în anul 2002, înainte de intrarea în vigoare a prezentei Constituții. Prin urmare, Curtea ar trebui să constate abrogarea lor, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea fundamentală. Pe fondul excepției arată că prin ordinele nr. 300 din 21 iunie 2004 și nr. 400 din 29 octombrie 2004, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, s-au reglementat nașterea, modificarea substanțială și încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului - funcționar public, care ar fi trebuit reglementate prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție. Similar celor reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , prevederile legale criticate reprezintă "norme în alb", care lasă la dispoziția executivului posibilitatea de a face imixtiuni în domeniul legislativului, ceea ce aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituție. Solicită Curții Constituționale aplicarea considerentelor de principiu ce au stat la baza

Deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , în ceea ce privește previzibilitatea normelor cuprinse în actele normative. Referitor la dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 218/2002

arată că acestea permit numirea directă a unei persoane în funcția de inspector general la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, fără a exista criterii de numire și fără a avea funcția de secretar de stat, ceea ce contravine celor reținute de Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 . Cu privire la

art. 18 din Legea nr. 360/2002

se observă, de asemenea, lipsa de claritate și previzibilitate a textului criticat. Prin

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013

Curtea a reținut că lipsa de claritate și previzibilitate afectează în mod direct libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 și dreptul la informație prevăzut de art. 31 din Constituție, care sunt în egală măsură încălcate. Tot astfel, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 .

7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că

Legea nr. 360/2002

a fost supusă controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 872 din 23 iunie 2011

Curtea statuând că aceasta a fost adoptată cu respectarea exigențelor constituționale. Pe de altă parte, argumentele autorului vizează și alte texte din alte acte normative, care nu pot fi aplicate prin analogie în cauză.

8. Reprezentantului părții Inspectoratul General al Poliției Române, având cuvântul în replică, arată că, prin critica sa, autorul pune sub semnul întrebării întregul sistem de drept din România, deoarece în executarea legilor se emit norme de aplicare, cum ar fi, de exemplu, cele emise în executarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare și

Legii nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Decizia nr. 109 din 12 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.967/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5, 7 și 8 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de Armin Marian Gherman, prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile prin care s-a respins contestația împotriva Dispoziției de sancționare, prin care a fost sancționat disciplinar cu "amânarea promovării în grad profesional următor pentru o perioadă de 2 ani".

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că prevederile

art. 5 și 7 din Legea nr. 218/2002

aduc atingere dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 30 și 31 din Constituție, deoarece, în măsura în care se interpretează că Inspectoratul General al Poliției Române s-a înființat cu personalitate juridică în temeiul acestora, nu conțin expresiile "se înființează" sau "se constituie", fiind imprevizibile și aducând atingere principiului securității juridice. În acest sens invocă considerentele de principiu cu privire la previzibilitatea normelor juridice, reținute prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 . Prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care presupune excluderea expresiilor anterior menționate, legiuitorul a indus, prin textele de lege criticate, reprezentarea falsă că Inspectoratul General al Poliției Române este o persoană juridică sui generis. Or, astfel cum a statuat Curtea și prin

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , lipsa de claritate și previzibilitate a actului normativ afectează în mod direct libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 și dreptul la informație prevăzut de art. 31 din Constituție, care sunt în egală măsură încălcate. Pe de altă parte, în măsura în care, prin textele de lege criticate s-ar înțelege că acestea constituie temeiul înființării Inspectoratul General al Poliției Române, în conținutul acestora nu se regăsește condiția imperativă prevăzută de art. 117 alin. (2) din Constituție, de a solicita avizul Curții de Conturi, ceea ce duce la încălcarea acestui text constituțional, dar și a principiului securității raporturilor juridice, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

11. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 din Legea nr. 218/2002

(în forma anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 40/2015 ), autorul arată că acestea aduc atingere dispozițiilor art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 din Constituție prin raportare la art. 21 pct. 2 privind accesul egal la funcțiile publice din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 148 din Constituție, prin încălcarea adusă art. 20 privind dreptul la egalitate de șanse și de tratament în materie de angajare și profesie, fără discriminare în funcție de sex din Carta Socială Europeană (cu referire la art. 16 din

Directiva 2000/78/CE ), precum și prin încălcarea art. 21 privind nediscriminarea și art. 23 referitor la egalitatea între femei și bărbați din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În acest sens arată că textul de lege criticat permite numirea discreționară a unei persoane la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, fără o justificare obiectivă și rațională a acestei proceduri, având în vedere că funcția de inspector general face parte din categoria funcțiilor publice "de conducere" și nu este o funcție de "demnitate publică", ceea ce aduce atingere principiul egalității de șanse la funcția publică. Numirea discreționară, potrivit textului de lege criticat, este una care permite discriminarea pe criterii de sex, în această funcție fiind numiți până în prezent numai bărbați. În practica ocupării funcțiilor publice de conducere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române există o abordare neunitară și discriminatorie, care încalcă art. 16 alin. (1) și (2) și art. 53 din Legea fundamentală, precum și art. 20 din Constituție, prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece funcțiile de conducere din cadrul Inspectoratului sunt ocupate prin examen sau concurs, potrivit

art. 18 din Legea nr. 360/2002 , pe când cele două funcții reglementate de

art. 8 din Legea nr. 218/2002

se ocupă prin numire directă, fără concurs sau examen. Funcționarii publici care ocupă aceste posturi de conducere beneficiază de un tratament diferit în ceea ce privește numirea în funcție, nefiind supuși unei evaluări riguroase a cunoștințelor profesionale, pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii, ci doar pe baza unor propuneri sau recomandări unilaterale susceptibile de subiectivism, deși acestea nu au caracter de demnitate publică, iar prin statutul lor ar trebui să fie echidistante politic. În acest sens se invocă cele reținute de Curtea Constituțională cu privire la principiul egalității și nediscriminării, prin deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 414 din 14 aprilie 2010 și nr. 1.039 din 9 iulie 2009. Prevederile

art. 8 din Legea nr. 218/2002

aduc atingere art. 1 alin. (5), raportat la art. 78 privind intrarea în vigoare a legii și art. 154 referitor la conflictul temporal de legi din Constituție, prin aceea că își perpetuează existența în fondul activ al legislației, deși

art. 18 din Legea nr. 360/2002 , lege specială, reglementează în sensul ocupării posturilor prin examen sau concurs.

12. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 18 din Legea nr. 360/2002

se arată că acestea aduc atingere principiului previzibilității, deoarece prin sintagma "după caz" se creează o reprezentare "neclară, lacunară și dubitativă" în ceea ce privește ocuparea posturilor de conducere din Inspectoratul General al Poliției Române. Se invocă cele reținute cu titlu de principiu prin

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , cu privire la previzibilitatea normelor juridice. Prin folosirea sintagmei menționate, legiuitorul nu reglementează cu exactitate cazurile în care ocuparea funcțiilor publice se face prin examen, față de cele în care ocuparea funcției se face prin concurs, aducând atingere art. 30 și 31 din Constituție, sens în care a statuat Curtea prin

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 . Pe de altă parte, prevederile

art. 18 din Legea nr. 218/2002

reglementează cu privire la faptul că, printr-un ordin al ministrului, pot fi reglementate condițiile de organizare a concursurilor sau examenelor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, ceea ce face din acestea "o normă în alb", competența constituțională revenind exclusiv legiuitorului organic, iar nu ministrului administrației și internelor, ceea ce aduce atingere art. 1 alin. (4) și (5) și art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală. În sensul celor menționate s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 .

13. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

14. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile autorului, părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul excepției și reținut de instanța care a sesizat Curtea, îl constituie prevederile

art. 5, 7 și 8 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, din analiza motivării excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 5 lit. a) și b), art. 7,

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002

(în forma aplicabilă la data sesizării) și

art. 18 din Legea nr. 360/2002 , cu următorul conținut:

- Art. 5 lit. a) și b): "Poliția Română are următoarea structură organizatorică:

a) Inspectoratul General al Poliției Române;

b) unități teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția generală de poliție a municipiului București și inspectoratele județene de poliție;";

- Art. 7: "Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalității economico-financiare sau bancare, a altor infracțiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și orice alte atribuții date în competența sa prin lege.";

- Art. 8 alin. (1): "(1) Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.";

-