Decizia nr. 633/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. e) și g), art. 2 pct. 8, 27, 38 și 42 și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice și ale

art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, excepție ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală în Dosarul nr. 6.051/2/2012* al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 808D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile criticate din

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice enumeră domeniile în care se aplică această lege și explică sensul termenilor și expresiilor utilizate de aceasta, cu respectarea

art. 138 alin. (1) din Legea fundamentală. Apreciază că prin Legea nr. 500/2002

este detaliat, iar nu extins, astfel cum susține autorul excepției, cadrul legal stabilit prin Constituție, cât privește modalitatea de formare a bugetului public național. Cu privire la

art. 2 din Legea nr. 94/1992 , arată că acesta explică semnificația noțiunii de "fonduri publice", neexistând contrarietate cu dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.051/2/2012*, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. e) și g), art. 2 pct. 8, 27, 38 și 42 și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice și ale

art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Excepția a fost ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de aceasta împotriva Sentinței nr. 1.144 din 27 martie 2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi, prin care solicită rejudecarea litigiului în fond și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulate, în sensul anulării Încheierii nr. 61 din 4 iulie 2012 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, prin care s-a respins contestația formulată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală împotriva Deciziei Curții de Conturi nr. 4 din 3 mai 2012 și, totodată, revocarea parțială a Deciziei nr. 4 din 3 mai 2012 emise de Curtea de Conturi și anularea măsurii dispuse la pct. II.1 din cuprinsul acesteia ca fiind netemeinică și nelegală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată că bugetul public național, astfel cum este definit în Legea fundamentală, la alin. (1) al art. 138, cuprinde "bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor", enumerare limitată și clară, nefiind posibilă o extindere ulterioară prin alte texte de lege. Arată că

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

care stabilește căror bugete li se aplică prevederile sale în ceea ce privește domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării cuprinde la lit. e) bugetele instituțiilor publice autonome, iar la lit. g) bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Având în vedere că cele trei bugete de interes, respectiv bugetul de stat, bugetul instituțiilor publice autonome și bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, au fost tratate separat de legiuitor, acestea nu pot fi asimilate. Totodată, apreciază că, atâta vreme cât bugetele prevăzute la lit. e) și g) ale art. 1 alin. (2) din Legea privind finanțele publice nu fac parte din categoria celor care, potrivit Constituției, formează bugetul public național, aceste două categorii de bugete nu reprezintă buget public conform Legii fundamentale.

6. Invocă și dispozițiile constituționale ale art. 139 alin. (1) potrivit cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", care exclud posibilitatea ca taxele percepute de instituțiile finanțate integral din venituri proprii - art. 1 alin. (2) lit. g) - de la entitățile pe care le supraveghează să fie incluse de către alte texte legislative inferioare în categoria veniturilor publice prevăzute la

art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002 , pentru ca apoi, implicit, sumele alocate din aceste bugete să reprezinte fonduri publice, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 27 din lege, sau cheltuielile dispuse în seama veniturilor astfel formate să fie apreciate a fi cheltuieli bugetare, astfel cum sunt definite de art. 2 pct. 8 din Legea privind finanțele publice.

7. Autoritatea de Supraveghere Financiară susține că bugetul său nu a făcut niciodată parte din bugetul general consolidat, astfel cum este acesta definit de art. 2 pct. 7 din Legea privind finanțele publice. Susține, de asemenea, că modalitatea de formare a bugetului public național, prevăzută de art. 138 din Constituție, este extinsă, cu depășirea cadrului legal stabilit de Legea fundamentală, prin prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 , având în vedere că acestea stabilesc că veniturile și cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel național, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenția dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.

8. Totodată, apreciază că fondurile publice, astfel cum sunt definite de

art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, excedează cadrului constituțional, incluzând în această definiție și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

9. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu sunt în contradicție cu prevederile art. 138 și art. 139 din Constituție. Astfel, legiuitorul a stabilit cu claritate, prin Legea privind finanțele publice, principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, enumerând la

art. 2 bugetele cărora li se aplică respectiva lege. Prin Legea nr. 500/2002

este detaliată, și nu "extinsă cu depășirea cadrului legal stabilit de Constituție" modalitatea de formare a bugetului public național. Apreciază că nici definiția fondurilor publice de la

art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992

nu conduce la o contradicție față de prevederile Constituției.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) și g), art. 2 pct. 8, 27, 38 și 42 și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (2) lit. e) și g): "Dispozițiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării: [...]

e) bugetelor instituțiilor publice autonome; [...]

g) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii";

- Art. 2 pct. 8, 27, 38 și 42: "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...]

8. cheltuieli bugetare - sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective; [...]

27. fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2); [...]

38. sistem bugetar - sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și bugetele locale; [...]

42. venituri bugetare - resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte.";

- Art. 3 alin. (1): "Veniturile și cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel național, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenția dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz." De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, care au următorul conținut: "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: [...] l) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale, împrumuturi interne contractate de autoritățile administrației publice locale, precum și din bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale;".

14. Autoritatea de Supraveghere Financiară susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 138 alin. (1) privind bugetul public național și art. 139 alin. (1) potrivit cărora impozitele, taxele și alte contribuții se stabilesc prin lege.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aceasta s-a înființat ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, și își exercită atribuțiile potrivit prevederilor acestui act normativ, prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.). Curtea reține astfel că Autoritatea de Supraveghere Financiară face parte din categoria organelor administrației publice nominalizate în mod expres în art. 116 alin. (2) din Constituție, așadar este o structură organizațională care, potrivit Constituției și legii, are personalitate de drept public și acționează pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, în limitele legii, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice.

16. Cu privire la bugetul Autorității de Supraveghere Financiară, Curtea reține că potrivit

art. 18 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , veniturile acestei autorități provin din sursele prevăzute la art. 13 și art. 17 alin. (3) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 514/2002 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv din cota de cel mult 0,08% din valoarea tranzacțiilor cu instrumente financiare supuse reglementării și/sau supravegherii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, suportată de către cumpărător, cu excepția instrumentelor financiare derivate, din cota lunară de cel mult 0,1% din valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv, din cota de cel mult 0,5% din valoarea ofertelor publice de vânzare, din cota de cel mult 2% din valoarea ofertelor publice de cumpărare-preluare, din tarife și cote pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate, din tarife și cote percepute la activități pentru care se emite de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare un act individual, din tarife și cote percepute pentru prestarea de servicii către entități supravegheate sau terțe persoane, din penalități stabilite prin reglementări proprii ca sancțiuni patrimoniale și din alte surse legale. De asemenea, veniturile Autorității de Supraveghere Financiară provin și din sursele prevăzute la

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 32/2000

privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, respectiv din taxele achitate pentru acordarea autorizației necesare desfășurării activității de asigurare, din taxele achitate de brokerii de asigurare care solicită autorizarea și din taxele de funcționare achitate de către asigurători și brokeri, din momentul acordării autorizației de funcționare pe durata valabilității acesteia, precum și din majorările acestor din urmă taxe, din sumele provenite, potrivit legii, din amenzi contravenționale și din contribuția procentuală calculată din valoarea primelor brute încasate, aferente asigurărilor obligatorii stabilite prin lege. Totodată, veniturile Autorității de Supraveghere Financiară provin și din sursele prevăzute la art. 17 alin. (1) și

art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005

privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 313/2005 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv din taxe pentru autorizare și avizare și taxe de funcționare plătite lunar, precum și din venituri din înstrăinarea de mijloace fixe și obiecte de inventar din patrimoniul propriu, devenite disponibile. Potrivit

art. 19 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , în acord cu dispozițiile

art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, bugetul anual de venituri și cheltuieli al Autorității de Supraveghere Financiară se aprobă de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară și se verifică în execuție conform practicilor și procedurilor controlului și auditului intern, iar, în temeiul

art. 211 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității de Supraveghere Financiară este supusă controlului Curții de Conturi a României.

17. Potrivit art. 137 din Constituție, având denumirea marginală "Sistemul financiar", "Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege." În mod concret, obiectul finanțelor publice îl formează categoriile de bugete publice, veniturile publice și cheltuielile publice necesare pentru finanțarea nevoilor publice, împrumuturile interne și externe, care completează resursele financiare publice proprii ale țării, finanțele publice locale, finanțele instituțiilor publice, controlul financiar, exercitat în legătură cu formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor bănești publice. Rolul economic și social al finanțelor publice se realizează prin funcțiile de repartiție și de control, această din urmă funcție exercitându-se prin organe de specialitate cum este Curtea de Conturi și având o justificare în faptul că fondurile publice aparțin întregii societăți. Sfera de manifestare a funcției de control vizează constituirea și repartizarea fondurilor financiare publice și modul de utilizare a resurselor, respectiv legalitatea, oportunitatea și eficiența cu care sunt folosite fondurile respective. Așa încât Curtea reține că, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 137, legiuitorul ordinar are libertatea, indiferent de calitatea contribuabilului, să reglementeze formarea resurselor financiare ale statului, adică să stabilească categoriile de venituri care vor urma să formeze resursele financiare ale statului.

18. În continuare, Curtea reține că veniturile publice și sursa lor, cheltuielile publice și destinația lor, precum și corelațiile dintre acestea reprezintă esența finanțelor publice. De asemenea, Curtea reține că lanțul temporal al veniturilor bugetare este unul complex, veniturile bugetare evoluând legislativ, existența juridică a acestora fiind marcată de momente cu regimuri juridice specifice și diferite, atât ca reglementare, cât și ca substanță economică.

19. Cât privește finanțele publice, dintr-o perspectivă istorică, Curtea reține că o primă lege a finanțelor publice a fost

Legea nr. 10/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 30 ianuarie 1991, o adevărată Constituție financiară a României moderne, și care a instituit conceptul general de "buget public național". Noțiunea de "public" delimitează acest buget de bugetele proprii sau bugetele de venituri și cheltuieli - instrumente financiare utilizate frecvent cu aceste denumiri în literatura financiară și practica agenților economici. În același timp, noțiunea exprimă specificul domeniului, respectiv "finanțele publice". Expresia "național" semnifică faptul că bugetul include toate veniturile și cheltuielile de natură publică ale țării. Bugetul public național cuprindea, la instituirea lui, în 1991, trei categorii de bugete publice existente la acea dată, respectiv bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, și a fost instituit cu scopul de a reprezenta un instrument de informare a opiniei publice și de control al Parlamentului în domeniul finanțelor publice.

Constituția României din 1991, adoptată ulterior acestei legi, se referă, succint, atât la noțiunea de buget public național, cât și la cele trei mari categorii de bugete publice, respectiv bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, reglementate deja prin

Legea nr. 10/1991 .

20. Ulterior,

Legea nr. 10/1991

a fost abrogată prin

Legea nr. 72/1996

privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 17 iulie 1996. Noua lege menține, în general, prevederile

Legii nr. 10/1991 , aducând unele îmbunătățiri, deși nu a mai cuprins în mod expres printre reglementările sale sintagma "buget public național". Astfel, se instituie un sistem unitar de bugete publice, care cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom. Prin aceste categorii de bugete se constituie și se gestionează resursele financiare publice.

21. La rândul ei,

Legea nr. 72/1996

a fost înlocuită prin

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, în vigoare, cu modificări și completări, care a introdus o nouă formulă, aceea de "sistem bugetar" care înlocuiește sintagma "buget public național", dar care are în conținutul ei aceeași structură, respectiv totalitatea bugetelor care se înfăptuiesc în România într-un an financiar. Curtea observă că

Legea nr. 500/2002

stabilește un obiect general larg al finanțelor publice, care cuprinde principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar. Totodată, Curtea reține că în

art. 1 alin. (2) lit. a)-i) din Legea nr. 500/2002

se definește domeniul (sfera) noii reglementări, respectiv elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea privind bugetele ce constituie sistemul unitar al bugetelor publice, în acesta fiind incluse și bugetele instituțiilor publice autonome și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

22. Așadar, Legea privind finanțele publice, definind la art. 2 pct. 38 noțiunea de "sistem bugetar", arată că acesta are semnificația de sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului; bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile și bugetele locale.

23. Curtea reține că Legea fundamentală stabilește în art. 138 alin. (1) că "bugetul public național" cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.

24. Așa încât, având în vedere cele arătate, Curtea constată că sintagmele "buget public național", respectiv "sistem bugetar" sunt sinonime, ele cuprinzând totalitatea bugetelor care se întocmesc și se înfăptuiesc într-un an financiar, la nivelul unui stat, prin intermediul acestora exercitându-se un control permanent asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precum și asupra societăților care au raporturi cu bugetul public național.

25. Din această perspectivă, având în vedere toate cele arătate, susținerea autorului excepției potrivit căreia bugetul instituțiilor publice autonome și bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii nu fac parte din bugetul public național, modalitatea de formare a bugetului public național, prevăzută de art. 138 din Constituție, fiind extinsă cu depășirea cadrului legal stabilit de Legea fundamentală, este neîntemeiată.

26. Or, având în vedere că Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate administrativ autonomă, face parte din categoria organelor administrației publice și, ținând cont că, astfel cum am arătat, sintagmele "buget public național", respectiv "sistem bugetar" sunt sinonime, Curtea reține că bugetele instituțiilor publice autonome și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii fac parte din sistemul unitar de bugete, așadar din bugetul public național.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală în Dosarul nr. 6.051/2/2012* al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) și g), art. 2 pct. 8, 27, 38 și 42 și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice și ale

art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2015.