Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 869/2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum și a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

prezumat în vigoare

Data actului
10 decembrie 2015
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 166 din 4 martie 2016
Citat de
7 acte
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 21.182 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Interpretat prin 1

  • Decizia nr. 5/2019 21 martie 2019 referitoare la interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 161/2003 19 aprilie 2003 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Daniel Marius Morar

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum și a prevederilor

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 , excepție ridicată de Petre Roman în Dosarul nr. 269/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 915D/2015 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința din 26 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 8 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 269/2/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum și a prevederilor

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Petre Roman într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a reținut starea de incompatibilitate.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate pentru neconstituționalitate cuprind norme juridice lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, că noțiunea de "comerciant persoană fizică" nu este definită de niciun text de lege, deși se regăsește atât în

art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 , cât și în

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 , aspect de natură să genereze divergențe de interpretare. Cea de-a doua categorie de texte de lege criticate pentru neconstituționalitate, și anume

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

se referă la prevederi care, deși reglementează aceeași situație juridică, au un conținut diferit, stabilind termene diferite pentru evitarea stării de incompatibilitate, ceea ce determină o incertitudine gravă cu privire la modul în care destinatarul normei juridice poate acționa pentru a evita starea de incompatibilitate. O altă sursă de imprevizibilitate este generată de folosirea termenului de "demisie"/"a demisiona", noțiune absolut improprie pentru situația unei persoane fizice autorizate.

5. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, reținând că dispozițiile legale criticate, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, astfel încât destinatarii normelor respective să își poată adapta în mod corespunzător conduita și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție și cu dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, reține că dispozițiile

art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003

și ale

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006

reglementează un caz de incompatibilitate între calitatea de deputat și senator și calitatea de "comerciant persoană fizică", iar nu între calitatea de deputat și senator și cea de "persoană fizică autorizată" [noțiune la care se referă art. 2 lit. a) și i) și

art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale] și că nu există vreo definiție a noțiunii de "comerciant persoană fizică", cuprinsă într-o normă juridică în vigoare la data emiterii raportului de evaluare, împrejurări de natură a provoca o jurisprudență neunitară.

6. Totodată, în opinia instanței judecătorești, prevederile

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și ale

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

pot genera neclarități în interpretare și aplicare, în ceea ce privește termenele în care destinatarul normei, ce are calitatea de parlamentar, este obligat să opteze între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea [termen de maximum 75 zile, conform

art. 83 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 , respectiv termen de 30 de zile, potrivit

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 ].

7. În același timp, arată că noțiunea de "demisie/a demisiona", utilizată în cuprinsul

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

este una absolut improprie pentru situația unei persoane fizice autorizate.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) și

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 , precum și cele ale art. 16 alin. (2) lit. e) și

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

sunt neconstituționale, reținând că noțiunea de "comerciant" supraviețuiește în sistemul juridic românesc, în măsura în care ea este menționată în norme speciale care conțin un sens propriu al acestei noțiuni, precum și într-o serie de acte normative menționate expres în

Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil. Or, nici

Legea nr. 161/2003 , nici

Legea nr. 96/2006

nu conțin un sens propriu dat acestei noțiuni, astfel încât pot apărea neclarități legate de întreruperea activității, cum ar fi demisia sau suspendarea/întreruperea activității. În aceste condiții, consideră că nu este respectată cerința de accesibilitate a legii, întrucât prevederile legale criticate, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de "comerciant", nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal, care să stabilească un înțeles propriu al acestei noțiuni.

10. Totodată, termenele diferite în care parlamentarul este obligat să opteze între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea ( Legea nr. 161/2003

prevede un termen de până la 75 de zile, iar

Legea nr. 96/2006

instituie un termen de până la 45 de zile) creează premisele imposibilității valorificării accesului la justiție. Așadar, actele normative criticate nu satisfac cerința de previzibilitate, întrucât nu poate fi determinat cu exactitate termenul până la care parlamentarul este obligat să opteze între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, încălcându-se astfel principiul legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție. Totodată, este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor să își adapteze conduita în funcție de aceasta. Or, necorelarea celor două acte normative în ceea ce privește termenul în care parlamentarul poate opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea poate pune în discuție afectarea accesului la justiție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Agenția Națională de Integritate, susținerile reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) și

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 16 alin. (2) lit. e) și

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013. Ulterior sesizării Curții Constituționale,

Legea nr. 96/2006

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 mai 2015, textele de lege cuprinse în art. 16 alin. (2) lit. e) și art. 17 alin. (1) teza a doua păstrând soluția legislativă și numerotarea.

Prevederile criticate din

Legea nr. 161/2003

au următorul cuprins:

- Art. 82 alin. (1) lit. e): "Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: [...]

e) calitatea de comerciant persoană fizică;".

- Art. 83 alin. (2): "În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții."

Prevederile

art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 , la care art. 83 alin. (2) face trimitere, au următorul cuprins: "Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se află în una dintre incompatibilitățile prevăzute de art. 81 și 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte."

Prevederile criticate din

Legea nr. 96/2006

au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (2) lit. e): "Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: [...]

e) calitatea de comerciant persoană fizică;".

- Art. 17 alin. (1): "Deputatul sau senatorul care, la data intrării în exercițiul mandatului, se află în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute în prezentul statut sau în alte legi speciale are la dispoziție un termen de 15 zile pentru a notifica Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate. După expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul va opta, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator și funcția ori funcțiile incompatibile, demisionând potrivit opțiunii sale [...]".

14. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare prin care Agenția Națională de Integritate a reținut că autorul excepției s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în calitate de deputat în Parlamentul României, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică, fiind titular al "Petre Roman PFA".

16. În acest context, Curtea reține că pretinsa neconstituționalitate a prevederilor

art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003

și ale

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006

este susținută prin aceea că, în absența unei definiții legale a noțiunii de "comerciant persoană fizică", textele de lege criticate pot genera interpretări și aplicări eronate, motiv pentru care se impune nuanțarea acestora, în sensul clarificării înțelesului lor.

17. Sub acest aspect, Curtea reține că aspectele invocate de autorul excepției vizează, în realitate, interpretarea și aplicarea legii, operațiuni care constituie atributul instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei. Calificarea unei persoane fizice ce desfășoară o activitate economică autorizată ca fiind "comerciant" presupune o analiză de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei spețe, de către instituțiile/autoritățile publice competente, în raport cu coordonatele cuprinse în legislația în materie; spre exemplu:

art. 6 din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare,

Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008

privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008.

18. Pe cale de consecință, a determina în concret dacă o persoană fizică desfășurând o anumită activitate cu caracter lucrativ se încadrează sau nu în categoria "comercianților", în vederea stabilirii existenței stării de incompatibilitate dintre această calitate și cea de deputat sau de senator, constituie aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu, respectiv Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească învestită cu soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenție.

19. De altfel, Curtea reține că prevederile

art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003

și ale

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006

sunt norme clare, previzibile, stabilind precis conduita senatorilor și deputaților, astfel încât starea de incompatibilitate să poată fi evitată, iar scopul legii de asigurare a imparțialității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de protejare a interesului social să fie atins.

20. Cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și a

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 , în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea observă că aceasta este formulată din perspectiva unui pretins paralelism legislativ, autorul excepției susținând că prin aceste prevederi, cuprinse în legi distincte, este reglementată aceeași situație juridică.

21. Curtea reține, însă, că normele legale criticate se referă la situații juridice distincte în timp, ceea ce justifică și reglementări diferite. Astfel, prevederile

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

vizează situația deputatului sau senatorului care la data intrării în vigoare a

Legii nr. 161/2003

se află în una dintre incompatibilitățile prevăzute de art. 81 sau art. 82 din lege, urmând să acționeze conform legii, și anume să informeze în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte, iar în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile, să opteze între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții.

22. Prevederile

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

se referă la situația deputatului sau senatorului care la data intrării în exercițiul mandatului se află în una dintre situațiile de incompatibilitate, urmând să acționeze conform legii, respectiv să notifice în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate și, după expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul să opteze, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator și funcția ori funcțiile incompatibile, demisionând potrivit opțiunii sale. Așadar, distingând între situația în care deputatul/senatorul se află în stare de incompatibilitate la începerea mandatului și situația în care starea de incompatibilitate survine în timpul exercitării mandatului, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate sunt norme clare, precise, previzibile, fără a putea fi considerate de natură a genera dificultăți de interpretare.

23. Pe cale de consecință, constatând și în acest caz că, prin prisma criticilor formulate, autorul excepției sesizează, cu precădere, aspecte privind interpretarea și aplicarea legii, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

24. În același timp, referitor la critica privind utilizarea noțiunii de "demisie" în cuprinsul textelor de lege criticate, Curtea subliniază că aceasta reprezintă strict o problemă de tehnică legislativă, sub aspectul alegerii noțiunilor cu care legea operează, fără a avea însă relevanță constituțională. Semnificația în cauză a termenului "demisie", utilizat de legiuitor contrar regulilor stabilite prin

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care recomandă folosirea unor noțiuni generale, cuprinzătoare, este însă clară și neechivocă, în sensul de încetare, de către senator sau deputat, a activității desfășurate în calitate de "comerciant persoană fizică". Remedierea acestei probleme revine însă autorității legiuitoare, excedând competenței Curții Constituționale.

25. În final, referitor la invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că acestea nu au incidență în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, și ale

art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum și a prevederilor

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

și ale

art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 , excepție ridicată de Petre Roman în Dosarul nr. 269/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 decembrie 2015.

PREȘEDINTE
DANIEL MARIUS MORAR
Magistrat-asistent,
Simina Popescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.