Decizia nr. 522/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza a doua și a treia din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mărioara Prodan și Veronica Dobrescu Botea în Dosarul nr. 20.993/197/2014 al Judecătoriei Brașov și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.780D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură prin care legiuitorul a soluționat situația în care există foarte multe părți care nu s-au putut pune de acord să își desemneze un mandatar comun. Se mai arată că măsura prin care se dispune numirea unui curator poate fi atacată în fața instanței superioare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 20.993/197/2014, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza a doua și a treia din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marioara Prodan și Veronica Dobrescu Botea, într-o cauză având ca obiect o acțiune în rectificare a cărții funciare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu permit accesul liber la justiție și alegerea în mod liber a unui reprezentant în fața instanței judecătorești. Autoarele excepției mai invocă jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 .

6. Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța reține că persoanele reprezentate prin curator special se pot adresa în continuare instanței prin cereri scrise sau verbal în ședință publică, nefiind exclusă, așadar, posibilitatea de a se adresa instanței de judecată.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Acesta arată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

9. Guvernul amintește că instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant în jurisprudența sa că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și că este de competența exclusivă a legiuitorului a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Astfel, aceasta a constatat constituționalitatea soluțiilor legislative similare cuprinse la art. 114 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, statuând că reglementarea criticată reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Astfel, desemnarea unui curator special, în condițiile în care părțile nu își aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, nu îngrădește accesul liber la justiție, deoarece persoanele reprezentate prin curatorul special se pot adresa în continuare instanței, prin cereri scrise, sau pot solicita cuvântul, personal, în situația în care doresc să suplimenteze concluziile formulate de persoana desemnată curator. În acest sens, se menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 1.470 din 11 noiembrie 2010 .

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că acestea sunt aplicabile situației în care, în același proces, sunt mai mulți reclamanți sau pârâți. Astfel, față de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a activității de judecată, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, judecătorul are posibilitatea de a dispune, prin rezoluție, reprezentarea coparticipanților prin mandatar și îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulți mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispozițiilor privind reprezentarea judiciară.

11. Desemnarea unui curator special în cazul în care părțile nu își aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului nu are valențele îngrădirii accesului liber la justiție sau a dreptului la apărare, deoarece persoanele implicate pot în continuare să se adreseze instanței prin cereri scrise și pot solicita cuvântul, personal, în situația în care doresc să completeze concluziile formulate de curatorul special, dispozițiile legale criticate limitând sfera acestora de acțiune la reprezentare și comunicare a actelor de procedură, în vederea asigurării soluționării cauzei cu celeritate. În plus, măsura desemnării curatorului special este supusă căilor de atac, ca orice măsură dispusă prin încheiere, odată cu fondul, în temeiul art. 466 alin. (4) din același cod. De asemenea, se arată că dreptul de acces la o instanță judecătorească nu este un drept absolut.

12. În ceea ce privește invocarea

Deciziei nr. 462 din 17 septembrie 2014

a Curții Constituționale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu are incidență în cauză.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 202 alin. (3) teza a doua și a treia din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "(3) Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanți în termenul prevăzut la art. 200 alin. (3), iar de către pârâți, odată cu întâmpinarea. Dacă părțile nu își aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condițiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanților sau, după caz, a pârâților și căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii curatorului se comunică părților, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia."

16. În opinia autoarelor excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra unei soluții legislative din Codul de procedură civilă din 1865, soluție similară cu cea care face obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

18. Astfel, prin

Decizia nr. 1.470 din 11 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2011, Curtea a statuat, cu privire la prevederile art. 114 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, că reglementarea criticată reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional.

19. Astfel, Curtea a reținut că desemnarea unui curator special, în condițiile în care părțile nu își aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, nu îngrădește accesul liber la justiție, deoarece persoanele reprezentate prin curatorul special se pot adresa în continuare instanței, prin cereri scrise, sau pot solicita cuvântul, personal, în situația în care doresc să suplimenteze concluziile formulate de persoana desemnată drept curator.

20. Mai mult, Curtea a constatat că o asemenea soluție legislativă este de natură a asigura dreptul la un proces echitabil, atunci când sunt chemate în judecată mai multe persoane, astfel că desemnarea curatorului special permite îndeplinirea normală a procedurii de citare și de comunicare a actelor de procedură, precum și desfășurarea ședinței de judecată în condiții normale. Existența curatorului nu implică însă înlăturarea părților din sala de judecată și nici nu înlătură posibilitatea acestora de a se adresa instanței. În condițiile în care curatorul special nu își îndeplinește obligațiile în mod corespunzător, poate răspunde potrivit regulilor aplicabile în materia mandatului. De altfel, măsura desemnării curatorului special este supusă căilor de atac, ca orice măsură dispusă prin încheiere, odată cu fondul. Așa fiind, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu contravine normelor constituționale ale art. 21 și art. 24.

21. De asemenea, tot în privința instituției curatorului, Curtea s-a pronunțat asupra prevederilor art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Astfel, prin

Decizia nr. 337 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, paragrafele 16-18, Curtea a reținut, în esență, că instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. Ulterior, prin

Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă a fost extinsă instituția curatelei speciale, aceasta fiind reglementată în prezent prin art. 58 din acest act normativ. Curtea a statuat că această instituție vine să protejeze interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu al drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă, și anume "(...) asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

22. Curtea a reținut că, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului ori a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii. Însă, în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.

23. Potrivit

art. 48 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul. Partea care avansează sumele cu titlu de remunerație a curatorului special are protecția drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiție, întrucât la finalul judecății aceste sume ce reprezintă remunerația curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25. În ceea ce privește invocarea

Deciziei nr. 462 din 17 septembrie 2014

a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional apreciază că aceasta nu are incidență în cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marioara Prodan și Veronica Dobrescu Botea în Dosarul nr. 20.993/197/2014 al Judecătoriei Brașov și constată că dispozițiile art. 202 alin. (3) teza a doua și a treia din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.