Decizia nr. 761/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Loz Itzhak, Norani Slava și Loz David în Dosarul nr. 17.017/3/2016 al Tribunalului București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 782D/2016.

2. La apelul nominal răspunde pentru autorii excepției, avocat Alexandra Jipa, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorilor excepției care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele de neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei. Depune concluzii scrise în susținerea excepției de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul invocă aspecte de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Observă că, în cauză, autorii au formulat două contestații cu privire la măsura asigurătorie dispusă, motivele noi invocate de către autori vizând informații cu privire la care apărătorul autorilor a luat cunoștință la un anumit moment procesual. Solicită menținerea jurisprudenței instanței de control constituțional referitoare la textul de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.017/3/2016, Tribunalul București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Loz Itzhak, Norani Slava și Loz David într-o cauză având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin Ordonanța nr. 5.600/P/2011 din data de 17 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București asupra sumei de 1.031.899 USD, sumă ce ar proveni din vânzarea cazinoului Phenicia din București, în legătură cu care Loz Itzhak este cercetat în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Autorul excepției Loz Itzhak susține că, deși la instituirea sechestrului această sumă aparent îi aparținea, din actele depuse ulterior rezultă că suma a fost împrumutată de la tatăl său, iar, în urma decesului ambilor părinți, i-ar reveni doar o cotă de 1/3 din sumă, cotă la care, de altfel, a renunțat expres în favoarea fraților săi, acest din urmă aspect având caracter de noutate în cauză.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin, în esență, că normele procesual penale criticate determină imposibilitatea obiectivă de a contesta măsura asigurătorie atunci când intervin elemente noi în cursul fazei de urmărire penală, măsura a fost deja contestată și încheierea judecătorului de drepturi și libertăți a fost în sensul respingerii contestației. Apreciază că, în lumina acestor dispoziții procesual penale, se creează un dezechilibru procesual accentuat, persoana acuzată neavând acces liber la justiție și fiind în imposibilitatea de a ataca dispoziția de indisponibilizare luată de procuror, deși au apărut elemente noi care justifică ridicarea măsurii.

7. Tribunalul București - Secția penală apreciază ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. În acest sens face referire la

deciziile Curții nr. 486 din 23 iunie 2015

și nr. 629 din 8 octombrie 2015. Totodată, reține considerentele din paragraful 32 al

Deciziei Curții nr. 20 din 19 ianuarie 2016

și paragraful 24 al

Deciziei Curții nr. 28 din 20 ianuarie 2016

și apreciază că în jurisprudența precitată a Curții Constituționale au fost examinate toate criticile invocate de autori, dispozițiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind considerate, în mod constant, ca respectând toate normele și principiile constituționale la care autorii excepției au făcut referire.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens reține că efectul măsurilor asigurătorii îl constituie indisponibilizarea bunurilor ce fac obiectul lor, iar nu ieșirea acestora din patrimoniul proprietarului, astfel încât dispozițiile art. 44 alin. (8) din Constituție nu sunt incidente în cauză. Totodată, arată că măsurile asigurătorii nu ating substanța dreptului de proprietate, ci limitează doar atributul dispoziției materiale și juridice asupra bunurilor sechestrate, însă această ingerință se justifică prin necesitatea protejării intereselor persoanei vătămate, este proporțională cu scopul urmărit, fiind temporală și se aplică nediscriminatoriu, astfel încât dispozițiile criticate nu aduc atingere art. 44 din Constituție. Apreciază că prevederile criticate nu îngrădesc accesul la justiție, ci, dimpotrivă, în deplin acord cu principiul instituit în art. 124 alin. (1) din Constituție, acestea reglementează mijlocul procesual de contestare la judecătorul de drepturi și libertăți a măsurii asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi penale.

10. Avocatul Poporului face precizarea că a transmis punctul său de vedere în sensul că prevederile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale, acesta fiind reținut în

Decizia Curții nr. 629 din 8 octombrie 2015 . Arată că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, notele scrise depuse în ședința publică, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond."

14. Autorii excepției susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 18 alin. (1) relativ la cetățenii străini și apatrizii, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (2) și (8) privind garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, respectiv prezumția dobândirii în mod licit a averii și faptul că averea dobândită licit nu se confiscă, art. 124 alin. (2) potrivit cu care justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, paragraful 15, și prin

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 17-27, s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, reținând că măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât și cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi și libertăți. Pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii putându-se contesta și neregularitățile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, așadar toate mențiunile pe care trebuie să le conțină ordonanța procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, așa încât judecătorul de drepturi și libertăți va proceda la verificarea condițiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea și întinderea prejudiciului. Curtea a reținut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii, în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare, așadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor. Cât privește termenul în care calea de atac poate fi exercitată de persoanele interesate, acesta este de 3 zile "de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia". Cu privire la instituirea acestui termen, Curtea a reținut că, potrivit art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privința căilor de atac, termene, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În consecință, Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă, astfel cum s-a arătat, din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Prin reglementarea dispozițiilor procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, legiuitorul și-a exercitat tocmai competența dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituție, ținând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - și de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Cu alte cuvinte, prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilității suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plății amenzii ori a existenței bunurilor în proprietatea subiecților procesuali, a părților menționate ori a altor persoane, în vederea confiscării. Dispozițiile procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, limitând contestarea acestora la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

16. Curtea reține că, prin deciziile precitate, a analizat constituționalitatea dispozițiilor procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, în ipoteza formulării contestației pentru motive preexistente sau concomitente emiterii ordonanței prin care s-a dispus măsura asigurătorie, statuând că acestea sunt constituționale raportat la prevederile constituționale privind liberul acces la justiție.

17. În prezenta cauză, însă, autorii excepției susțin că dispozițiile procesual penale criticate lipsesc persoana față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii de posibilitatea de a solicita, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia, fiindu-i astfel încălcat, printre altele, dreptul de acces la justiție.

18. Cu privire la aceste din urmă critici de neconstituționalitate, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, paragraful 32 și următoarele, și

Decizia nr. 28 din 20 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 1 martie 2016, paragraful 18 și următoarele. În deciziile precitate, Curtea a reținut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare.

19. Curtea a constatat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 din Codul de procedură civilă, în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3) din același cod], cât și instituția ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Așadar, potrivit art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător". În aceste condiții, Curtea a reținut că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, și anume în cazul în care dă o garanție - reală sau personală - îndestulătoare. Așa încât, dacă se va constitui la dispoziția creditorului o asemenea garanție, debitorul este îndreptățit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului, astfel încât bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. Cât privește poprirea asigurătorie, potrivit art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă, soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959 din același cod, care se aplică în mod corespunzător, așa încât condițiile înființării popririi asigurătorii, ca și cele privind ridicarea acesteia sunt cele prevăzute la sechestrul asigurător, anterior menționate.

20. Curtea a constatat, totodată, că normele procesual civile reglementează și un alt mijloc legal prin care debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, și anume "depunerea cu afectațiune specială". Potrivit art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, și depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc." Așadar, prin efectuarea depunerii cu afectațiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează. De asemenea, Codul de procedură civilă reglementează, în cuprinsul art. 751, situațiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obține ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din Codul de procedură civilă sunt următoarele: a) debitorul plătește creanța, inclusiv accesoriile și cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectațiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) și predă executorului recipisa de consemnare. Similar, în cazul popririi, art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează situația în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectațiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înființată poprirea, la dispoziția executorului judecătoresc, în condițiile prevăzute la art. 721. În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înștiința de îndată pe terțul poprit, care devine astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporale ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectațiune specială întreaga valoare a creanței la dispoziția executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării.

21. Așadar, având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desființarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanție - reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectațiune specială ori plătește creanța, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul, față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desființarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare fiind astfel garantate.

22. De altfel, cât privește poprirea asigurătorie, Curtea a reținut că, potrivit art. 254 alin. (2) din Codul de procedură penală, sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, "vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare". Așadar, după identificarea de către organul de executare a terțului poprit și comunicarea către acesta a unei copii după ordonanța sau încheierea prin care s-a instituit poprirea, terțul poprit are obligația de a se conforma de îndată acestei dispoziții, în sensul indisponibilizării sumelor datorate debitorului. După indisponibilizarea sumelor scadente, terțul are obligația de a consemna sumele de bani pe numele suspectului/inculpatului sau părții responsabile civilmente, dar la dispoziția organului judiciar care a dispus măsura ori a organului de executare, fiind fixat în acest sens un termen de maximum 5 zile de la scadența sumelor de bani. Organului judiciar care a dispus măsura ori care a pus-o în executare i se comunică de către terț acele recipise prin care se face dovada sumelor de bani, termenul de comunicare fiind de maximum 24 de ore. În acest mod, organul judiciar ori organul de executare poate aprecia momentul în care sumele astfel consemnate îndestulează suma a cărei garantare de plată se urmărește prin poprirea instituită, astfel încât din oficiu sau la cerere să poată ridica poprirea asupra sumelor datorate ulterior. Așadar, Curtea a reținut că, ulterior înființării popririi, se poate ajunge la ridicarea acesteia, din oficiu - de către organul judiciar sau organul de executare - sau la cererea debitorului poprit, în ipotezele în care datoria a fost stinsă prin plată de către terțul poprit ori datoria a fost stinsă prin plată chiar de către debitor, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, menționate anterior.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

24. Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, protecția generală a averilor cetățenilor străini și apatrizi și garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, Curtea observă că autorii excepției de neconstituționalitate au procedat la simpla invocare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1) și art. 44 alin. (2) și (8) fără a prezenta motive sau argumente în susținerea excepției, și cum din formularea excepției nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituționalitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate raportată la aceste prevederi constituționale nu poate fi reținută.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Loz Itzhak, Norani Slava și Loz David în Dosarul nr. 17.017/3/2016 al Tribunalului București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalul București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.