Decizia nr. 203/1999

În temeiul art. 144 lit. a) din Constituție și al

art. 17 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea Suprema de Justiție a solicitat Curții Constituționale, la data de 2 noiembrie 1999, să se pronunțe asupra constituționalității Legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica, lege adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința din 20 octombrie 1999. Sesizarea Curții Constituționale s-a hotărât în conformitate cu dispozițiile

art. 26 lit. d) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, în ședința din 2 noiembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, prin votul unanim al celor 47 de membri prezenți din totalul de 60 de membri ai Curții.

Sesizarea de neconstituționalitate constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 215A/1999.

În sesizare se arata ca prevederile din legea criticata, prin care se restrânge sfera persoanelor despre care se pot cere informații privind calitatea de agent al securității, încalcă dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituție referitoare la neingradirea dreptului persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, având în vedere cele ce urmează:

În expunerea de motive a legii se prevede că cetățenii sunt îndreptățiți la accesul la propriul dosar și la deconspirarea securității, pentru ca "puterea comunista instaurată în România începând cu data de 6 martie 1945 a exercitat, în special, prin organele securității statului, ca poliție politica, o permanenta teroare împotriva cetățenilor tarii, drepturilor și libertăților lor fundamentale". Conform prevederilor alin. (1) al art. 1 din legea criticata "Orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securității, ca poliție politica. Acest drept se exercită la cerere și consta în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "[...] persoana, subiect al unui dosar din care rezultă ca a fost urmărită de organele securitati statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor, care au contribuit cu informații la completarea acestui dosar". Prin urmare, se arata în continuarea sesizării Curții Supreme de Justiție, dispozițiile art. 1 din lege consacra doua drepturi, și anume: primul consta în dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securității statului, ca poliție politica, iar cel de-al doilea se referă la dreptul persoanei ca, la cererea sa, sa afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor care au contribuit cu informații la completarea dosarului privind persoana care a fost subiect al urmăririi de către organele securității statului. Un al treilea drept este recunoscut prin dispozițiile art. 2, potrivit cărora: "Pentru a asigura dreptul de acces la informațiile de interes public, orice cetățean român cu domiciliul în țara sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuala, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, ca poliție politica, a persoanelor care ocupa sau candidează pentru a fi alese ori numite [...]" în diferite demnitati sau funcții. În continuarea acestui alineat sunt enumerate, de la lit. a) la lit. z), demnitățile sau funcțiile cărora le sunt aplicabile prevederile sale, începând cu Președintele României, deputații, senatorii și membrii Guvernului, fiind apoi cuprinse "demnității, funcții de conducere și de execuție din toate autoritățile publice, din administrația publică, autoritatea judecătorească, practic din toate segmentele societății, inclusiv organizații neguvernamentale, sindicate, asociații profesionale și altele asemănătoare". Din aceasta enumerare sunt însă omise funcțiile de lucrători operativi ai serviciilor de informații. Întrucât, conform legii supuse controlului de constituționalitate, referitor la serviciile secrete de informații interne și externe și la Serviciul de Protecție și Paza, se pot cere relații în legătură cu faptul dacă au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității numai în privinta directorului acestor servicii și a adjunctilor săi, este evident ca, prin omiterea posibilității de a se cere informații și în privinta celorlalți lucrători ai acestor servicii, se infrang prevederile menționate ale art. 31 alin. (1) din Constituție. Aceasta omisiune reprezintă o restrangere a sferei persoanelor despre care se pot cere informații în sensul dacă au fost agenți sau colaboratori ai securității. Sunt exceptați de la aplicarea prevederilor art. 2 din lege lucrătorii operativi din serviciile secrete, care, în parte, au constituit poliția politica ce a adus atingere drepturilor și libertăților cetățenilor. Se mai arata ca sunt exceptați "și ofițerii din serviciul de informații al Ministerului Apărării Naționale", iar în acest mod categorii importante de persoane care au constituit poliția politica și au atentat la drepturile și la libertățile cetățenilor "pot sa ocupe azi, în România, orice demnitate și funcție, fără a se putea cunoaște situația lor din trecut ca agent sau colaborator". Se afirma ca "tocmai îngrădirea prin lege a dreptului de a cere informații despre lucrătorii din serviciile de informații ar afecta siguranța naționala, pentru ca astfel de persoane nu ar mai prezenta garanții de lealitate, fiind totodată susceptibile de a fi manevrate sau santajate pentru unele fapte din trecut de către fosti agenți sau colaboratori ai securității, ceea ce le-ar împiedica să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu la nivelul cerințelor. Mai mult, ar fi posibil ca, prin necunoașterea unor astfel de persoane, aflate încă în serviciile speciale, să se refacă rețelele subterane care, în anumite condiții, ar putea pune în primejdie siguranța naționala".

În baza

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiție a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, spre a-și putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, considera ca sesizarea nu este intemeiata, deoarece:

Dispozițiile art. 1 și 2 din Legea privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica au fost interpretate greșit prin sesizare, în sensul că o anumită persoana sau un grup de persoane care sunt lucrători operativi ai serviciilor de informații ar putea fi exceptate de la deconspirare ca agent sau colaborator al organelor securității, ca poliție politica, pe motiv ca la art. 2 lit. f) sunt precizati doar "directorul și adjunctii Serviciului Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Paza și Serviciului de Telecomunicații Speciale". Aceasta pentru ca, "potrivit art. 1 din lege, care face obiectul sesizării, orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securității, ca poliție politica. [...] Totodată persoana în cauza are dreptul, tot la cerere, sa afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor care au contribuit cu informații la completarea dosarului sau". De același drept beneficiază și soțul supraviețuitor, precum și rudele până la gradul al doilea ale persoanei defuncte, dacă persoana în cauza nu a dispus altfel. De asemenea, persoana care are acces la propriul dosar își poate exercita dreptul personal sau prin reprezentanți cu procura specială. Se mai arata ca autorul sesizării a interpretat greșit și textul alin. (1) al art. 31 din Constituție, întrucât, oricât de larga ar fi interpretarea acestui alineat, conform căruia "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit", el nu poate fi totuși scos de sub incidența prevederilor alin. (3), potrivit cărora "Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau siguranța naționala". Având în vedere ambele texte constituționale, legiuitorul a reglementat prin dispozițiile cuprinse la art. 2 al legii criticate "dreptul de acces la informații de interes public, astfel încât nici una dintre persoanele care ocupa sau candidează spre a fi numite ori alese în demnitățile sau funcțiile publice enumerate la lit. a)-z) sa nu o poată face fără posibilitatea de informare a opiniei publice". Mai mult decât atât, dispozițiile art. 3 din legea criticata obliga aceleași persoane să facă o declarație autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, "privind apartenența sau neapartenenta ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politica". Aceasta obligație privește și persoanele care la data intrării în vigoare a legii exercita demnitățile sau funcțiile enumerate la art. 2. Se mai arata că nu poate constitui un motiv de neconstituționalitate problema dacă, în enumerarea de la art. 2 lit. a)-z), sunt cuprinse toate demnitățile sau funcțiile de interes public, întrucât o enumerare, oricât de vasta, nu poate fi exhaustiva. În activitatea sa de reglementare juridică legiuitorul a înțeles "ca noțiunea de informații de interes public privește colaborarea cu securitatea numai a anumitor persoane care prin funcțiile pe care le dețin fac ca aceste informații să fie de ordin public". Legea privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica nu contravine dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Constituție, deoarece legiuitorul constituant a distins între "informațiile de orice fel" și "orice informație de interes public", pe de o parte, și informațiile care "nu trebuie să prejudicieze mijloacele de protecție a tinerilor sau siguranța naționala", pe de altă parte. În plus, se mai precizează ca "nu toate informațiile sunt publice, iar legiuitorul poate stabili prin lege care sunt publice, urmând ca accesul la acestea sa nu poată fi îngrădit". De asemenea, în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se mai arata ca autorul sesizării a interpretat dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituție fără sa țină seama ca "neingradirea are în vedere numai informații de interes public". Or, pentru ca interpretarea să fie corecta, ea trebuie să se facă prin coroborarea dispozițiilor constituționale aflate în corelatie. Legiuitorul a înțeles sa delimiteze sfera informațiilor publice de acele informații care nu intră în această categorie. Astfel, la

art. 12 alin. 1 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța naționala a României se prevede că "Nici o persoană nu are dreptul să facă cunoscute activități secrete privind siguranța naționala, prevalandu-se de accesul neingradit la informații, de dreptul la difuzarea acestora și de libertatea de exprimare a opiniilor". De asemenea, la

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/1998

privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe se prevede că "Activitatea Serviciului de Informații Externe are caracter de secret de stat", iar art. 19 din aceeași lege stabilește ca "Personalul Serviciului de Informații Externe își desfășoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranței naționale. Serviciul de Informații Externe asigura protecția și încadrarea în munca a cadrelor militare și a salariaților civili care, lucrand acoperit, sunt deconspirate în împrejurări care exclud culpa acestora".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca obiecția de neconstituționalitate este nefondata, arătând, în esenta, ca din analiza sesizării de neconstituționalitate rezultă ca textul Legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica este considerat a fi "neconstitutional nu prin prevederile pe care le conține, ci prin absenta din aceasta a unor dispoziții referitoare la unele categorii de persoane în legătură cu a căror calitate de agent sau de colaborator al organelor securității oricine ar trebui să aibă dreptul de a fi informat". Suplinirea acestei omisiuni ar presupune introducerea în textul legii a unor noi prevederi, ceea ce "nu se poate realiza însă pe calea controlului constituționalității, întrucât Curtea Constituțională nu poate completa dispozițiile legale prin adăugarea unui nou text". Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 70 din 5 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999. De altfel, se arata în continuare, "sesizarea nu privește probleme de constituționalitate, întrucât nu se afirma ca prevederile existente în textul legii ar fi contrare dispozițiilor constituționale, ci oportunitatea largirii sferei categoriilor de persoane prevăzute la art. 2 din aceasta". Totodată, în același punct de vedere se mai arata ca "în textul art. 2 din legea menționată se enumera doar unele categorii de persoane care ocupa funcții publice, în timp ce funcțiile lucrătorilor operativi din serviciile secrete nu fac parte din această categorie, ele având un caracter secret. Exercițiul drepturilor sau al libertăților poate fi restrâns prin lege, dacă se impune pentru cazurile prevăzute la art. 49 alin. (1) din Constituție, printre care se numara și siguranța naționala. Or, deconspirarea activității pe care o desfășoară în prezent lucrătorii operativi din cadrul serviciilor secrete ar pune în pericol siguranța naționala".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a solicitat informări din partea Serviciului Roman de Informații și a Serviciului de Informații Externe cu privire la poziția acestora față de conținutul obiectiei de neconstituționalitate formulate de Curtea Suprema de Justiție.

În consideratiile Serviciului Roman de Informații, cuprinse în Adresa nr. 4.177 din 17 noiembrie 1999, semnată de directorul acestei instituții, se apreciază, în esenta, ca Legea privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica este în concordanta cu prevederile Constituției. După ce se arata ca, în prezent, Serviciul Roman de Informații, care nu are nici o legătură cu fosta securitate, dispune de cadre a căror vârsta medie este sub 36 de ani, fiind din acest punct de vedere cel mai tânăr serviciu de informații din Europa, se precizează ca "dezvaluirea calității anterioare a acestora de foste cadre ale securității echivaleaza, implicit, cu dezvaluirea statutului lor actual, iar consecințele imediate, precum și riscurile generate ar fi considerabile", astfel încât "o asemenea prevedere a legii ar constitui o atingere adusă implicit siguranței naționale". Or, potrivit art. 31 alin. (3) din Constituție, "Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze [...] siguranța naționala". Se mai arata ca, de altfel, art. 17 alin. (2) din legea criticata ca fiind neconstitutionala stabilește ca vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, "datele de identitate, inclusiv numele conspirative și funcțiile deținute, ale ofițerilor și subofițerilor de securitate, activi sau acoperiți, implicați în activități de poliție politica". De aceea rămâne, indirect, fără obiect susținerea potrivit căreia lucrătorii activi din serviciile secrete nu ar fi fost incluși printre categoriile despre care se pot da informații referitoare la apartenența la securitate ca poliție politica.

Serviciul de Informații Externe, prin Adresa nr. 6.407 din 26 noiembrie 1999, semnată de directorul instituției, apreciază ca sesizarea de neconstituționalitate a Curții Supreme de Justiție nu este intemeiata. În esenta, se arata ca omiterea din lista prevăzută la art. 2 din lege a posibilității de a se cere informații și pentru lucrătorii operativi ai serviciilor de informații cu privire la calitatea acestora de agent sau de colaborator al organelor securității nu încalcă dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituție. În acest sens se argumenteaza ca atât cadrele militare, cat și salariații civili din serviciile române de informații nu pot fi considerați ca având calitatea de persoane publice, după cum nici identitatea acestora nu poate fi asimilată cu informația de interes public, și aceasta chiar dacă nu întregul personal al Serviciului de Informații Externe lucrează sub acoperire. De altfel, o astfel de situație este comuna tuturor serviciilor de informații străine. În plus, conform art. 31 alin. (3) din Constituție, dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze siguranța naționala.

Pe de altă parte, deconspirarea sau mediatizarea personalului unui serviciu de informații conduce la afectarea capacității sale de a-și îndeplini scopul pentru care a fost creat. Se mai arata, de asemenea, ca din dispozițiile unor legi organice rezultă ca identitatea lucrătorilor serviciilor române de informații nu constituie informație de interes public în înțelesul art. 31 alin. (1) din Constituție. În acest sens sunt citate dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța naționala a României, ale

art. 31 din Legea nr. 191/1998

privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Paza, ale

art. 28 din Legea nr. 14/1992

privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații, ale art. 9 alin. (2) și ale

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 1/1998

privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, precum și prevederile unor proiecte de lege. Tot astfel se argumenteaza ca scopul legii criticate, care este de deconspirare a securității ca poliție politica, este realizat prin diverse prevederi ale acesteia, asa cum sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 15 alin. (2) și în art. 18. În sfârșit, se apreciază ca prin sesizarea de neconstituționalitate "se introduce o prezumție de vinovăție colectivă cu privire la această categorie de persoane ca urmare a locului și perioadei de muncă, fapt ce constituie o încălcare a unui principiu fundamental al dreptului, și anume prezumția de nevinovatie".

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinând obiecția de neconstituționalitate formulată de Curtea Suprema de Justiție, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, consideratiile Serviciului Roman de Informații și ale Serviciului de Informații Externe, raportul judecătorului-raportor, dispozițiile Legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

În temeiul

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze obiecția de neconstituționalitate, pentru soluționarea căreia a fost sesizată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale

art. 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată.

1. Curtea Constituțională observa ca, prin sesizare, sub aspect formal, se solicita examinarea constituționalității, în integralitate, a Legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica. Cu toate acestea, din conținutul sesizării rezultă ca este considerată neconstitutionala exclusiv dispoziția legală conform căreia se pot cere informații, în sensul dacă au avut calitatea de agent sau de colaborator al securității, numai despre directorii și adjunctii acestora din cadrul Serviciului Roman de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Protecție și Paza și al Serviciului de Telecomunicații Speciale, fiind astfel exceptați implicit "ceilalți lucrători operativi ai acestor servicii". De asemenea, în sesizare se mai arata ca sunt exceptați de la posibilitatea de a se obține informații despre fosta lor calitate de agent sau de colaborator al organelor securității "și ofițerii din serviciul de informații al Ministerului Apărării Naționale" (Direcția generală de informații a Ministerului Apărării Naționale, conform titulaturii din reglementările în vigoare).

Asa fiind, Curtea constata ca, prin sesizare, sunt vizate ca fiind neconstituționale dispozițiile cuprinse în art. 2 lit. f) din legea criticata, care au următorul cuprins: "Pentru a asigura dreptul de acces la informațiile de interes public, orice cetățean român cu domiciliul în țara sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuala, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, ca poliție politica, a persoanelor care ocupa sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnitati sau funcții: [...]

f) directorul și adjunctii săi la Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza și Serviciul de Telecomunicații Speciale".

De aceea Curtea va proceda la controlul de constituționalitate numai cu privire la aceste dispoziții legale.

2. Curtea retine ca, prin sesizare, în esenta, este considerată ca fiind neconstitutionala "omiterea posibilității de a se cere informații și pentru ceilalți lucrători operativi ai acestor servicii", în sensul dacă au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, omisiune prin care s-ar infrange dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit."

Examinând cauza sub acest aspect, Curtea constata ca, în realitate, nu se pune problema unei omisiuni de reglementare, ci aceea a unei optiuni a legiuitorului în privinta sferei categoriilor de persoane pentru care sunt prevăzute dreptul de a se cere și obligația de a se comunică informații referitoare la calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității.

De aceea, pentru a se stabili dacă aceasta opțiune a legiuitorului încalcă ori nu prevederile Constituției, sesizarea de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei cauze urmează să fie analizata pe fond, prin raportarea dispozițiilor legale criticate la norma constituțională considerată ca fiind nesocotita.

3. Examinând dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica, despre care se arata în sesizare ca ingradeste dreptul de acces la informații referitoare la calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității a unor categorii de persoane, Curtea constata ca aceste dispoziții nu încalcă prevederile art. 31 alin. (1) din Constituție, astfel cum rezultă din următoarele considerente:

a) Posibilitatea de a cere informații cu privire la eventuala calitate de agent sau de colaborator al organelor securității a lucrătorilor operativi din serviciile secrete presupune, înainte de toate, cunoașterea identității acestora. Nu furnizarea de informații privind calitatea de agent sau de colaborator al organelor fostei securitati, ci divulgarea identității cadrelor actualelor servicii de informații trebuie considerată ca fiind de natura sa pună în primejdie siguranța naționala. În aceste condiții, este atributul conducerilor serviciilor de informații să își îndeplinească, sub controlul autorităților prevăzute de lege, obligația legală de a cerceta activitatea din trecut a cadrelor pe care le mențin sau pe care le încadrează în funcții operative.

Sub acest aspect prevederile art. 31 alin. (1) din Constituție, invocate în cuprinsul sesizării de neconstituționalitate, trebuie interpretate în corelare cu cele ale alin. (3) al aceluiași articol, potrivit cărora "Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze [...] siguranța naționala".

În lumina prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituție Curtea Constituțională retine, de asemenea, ca art. 31 alin. (3) din legea fundamentală este, de altminteri, în consens cu prevederile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi referitoare la libertățile de exprimare, de opinie și de a primi sau de a comunică informații și care, la pct. 2, stabilesc: "Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrangeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

b) De altfel, Curtea retine ca, potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, dacă restrangerea se face prin lege și dacă aceasta se impune, printre altele, pentru "apărarea siguranței naționale", iar conform prevederilor alin. (2) al aceluiași articol, "Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Din perspectiva acestor texte constituționale Curtea constata ca legea criticata nu aduce atingere existenței dreptului de acces la informații de interes public, ci doar restrânge exercițiul acestuia.

Aceasta restrangere a exercițiului dreptului - care este realizată prin lege și care are ca scop apărarea siguranței naționale - este, de asemenea, proporțională cu situația care a determinat-o.

Caracterul proporțional rezultă din aceea ca, în realitate, posibilitatea de a se obține date și despre personalul actualelor servicii de informații este exclusa numai în condițiile reglementate de art. 2 din lege, condiții în care ar putea fi prejudiciata siguranța naționala. În schimb, alte dispoziții ale aceleiași legi prevăd totuși posibilitatea de a se aduce la cunoștința publică, în alte condiții, eventuala calitate de agent sau de colaborator al organelor securității și a lucrătorilor încadrați în actualele servicii de informații.

Astfel, în alin. (2) al art. 1 din lege se prevede: "Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă ca a fost urmărită de organele securității statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor, care au contribuit cu informații la completarea acestui dosar", iar potrivit prevederilor alin. (3) al art. 1, de aceleași drepturi "beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel." În plus, art. 17 alin. (2) din lege prevede: "Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, datele de identitate, inclusiv numele conspirative și funcțiile deținute, ale ofițerilor și subofițerilor de securitate, activi sau acoperiți, implicați în activități de poliție politica."

c) Curtea Constituțională constata că nu intră în competența sa posibilitatea de a se pronunța asupra aprecierilor, dintre care unele neavând caracter juridic, referitoare la faptul dacă legea supusă controlului de constituționalitate își poate atinge scopul pentru care a fost initiata și adoptată, și aceasta chiar dacă, eventual, asemenea aprecieri ar fi îndreptățite. Curtea Constituțională nu decide dacă o lege este sau nu este buna, dacă este sau nu este eficienta sau dacă este ori nu este oportuna. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituție, asupra conținutului reglementărilor legale și oportunității adoptării acestora. Iar statul de drept, a cărui existenta este reglementată prin art. 1 alin. (3) din legea fundamentală, impune recunoașterea de către fiecare putere a actelor și măsurilor luate de celelalte puteri în limitele prevăzute de Constituție.

4. În cadrul documentării pentru pronunțarea prezentei decizii Curtea Constituțională a analizat și legi cu obiect similar de reglementare, adoptate în unele dintre fostele state socialiste, cum sunt, printre altele: Legea cu privire la documentele secrete din fosta Republica Democrata Germană, adoptată în Germania la 20 decembrie 1991; Legea nr. XXIII din 1994 despre controlul persoanelor care ocupa unele funcții importante și despre Oficiul de Istorie, adoptată în Republica Ungara, precum și Legea privind accesul la documentele fostei Securitati, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Bulgaria nr. 63 din 6 august 1997 (împreună cu Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 1997 a Curții Constituționale din Bulgaria). Pe baza acestei documentari Curtea retine ca nici una dintre legile străine analizate nu reglementează furnizarea de date, ca informații de interes public, referitoare la persoanele care au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor fostelor servicii secrete sau politii politice. Totodată, legile respective conțin dispoziții pentru asigurarea păstrării secretului asupra datelor care ar putea prejudicia siguranța naționala.

Fața de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (3), art. 58 alin. (1) și art. 144 lit. a) din Constituție, precum și al prevederilor art. 2 alin. (3),

art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României.

Definitivă și obligatorie.

Dezbaterile au avut loc la data de 29 noiembrie 1999 și la ele au participat: Lucian Mihai, președinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecători.