Decizia nr. 675/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a dispozițiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 241/2005 15 iulie 2005 (prevederi anume) pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Daniel Capră și Marius Alexandru Gîscă în Dosarul nr. 8.837/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 284D/2016.
2.
La apelul nominal răspunde Daniel Capră, personal și asistat de avocat Cristian Popina, cu delegație depusă la dosar, și Marius Gîscă, reprezentat de avocat Nicolae Trăistariu, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Ministerul Public, prin care se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Cristian Popina, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Făcând referire la cuprinsul
art. 2 lit. f)
și al
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 , apreciază că infracțiunea de evaziune fiscală reglementată de cel de-al doilea articol este lipsită de claritate din perspectiva elementului material, fiind greu de determinat sfera de aplicare a normei pentru a stabili cu exactitate acțiunile sau inacțiunile prohibite de legea penală. Față de această împrejurare, dispozițiile criticate încalcă prevederile
art. 23 alin. (12)
și
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , precum și pe cele ale
art. 7 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Un act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. De asemenea, norma trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. În continuare, invocă dispozițiile
art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
4.
Având cuvântul, domnul avocat Nicolae Trăistariu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În susținerea excepției, depune înscrisuri care dovedesc, în opinia sa, că Dispoziția șefului Poliției Române nr. 9/2014 nu a fost publicată. Aceasta dovedește că dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale. Apreciază că numai judecătorul și procurorul, nu și organul de poliție, sunt cei îndrituiți să stabilească controlul judiciar în componenta să privind durata prezentării, data, frecvența. Arată că, potrivit
art. 126 alin. (1) din Constituție , justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, astfel că organul de poliție nu poate înfăptui justiția, într-un stat de drept.
5.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 . Susține că, din textul
art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 , care conține o definiție a noțiunii de „operațiuni fictive“, se poate deduce care sunt prescripțiile textului de lege criticat. Aceste dispoziții permit destinatarilor legii să își dea seama că, dacă, cu rea-credință, evidențiază în contabilitate operațiuni care în fapt nu există, săvârșesc infracțiunea de evaziune fiscală. Apreciază că trebuie luate în considerare și clarificările oferite de către jurisprudența instanțelor, de exemplu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 272/2013 și nr. 4.011/2013. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , apreciază că și aceasta este neîntemeiată. În acest sens, invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 24 mai 2016 , paragraful 21. Arată că, în practică, organul judiciar care dispune măsura controlului judiciar dispune și frecvența cu care persoana supusă controlului judiciar se prezintă la organul de poliție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6.
Prin Încheierea din 26 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.837/105/2014, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Daniel Capră și Marius Alexandru Gîscă, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 , autorii acesteia susțin că acestea nu respectă principiul previzibilității, fiind lipsite de claritate din perspectiva elementului material al infracțiunii, cu consecința imposibilității stabilirii cu exactitate a acțiunilor sau inacțiunilor prohibite de legea penală. În continuare, fac referire la
deciziile Curții Constituționale nr. 1.205 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011;
nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006;
nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010;
nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, precum și la
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000
pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României și
Hotărârea din 25 ianuarie 2007
pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României. Autorii susțin că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de
Constituție , cât și de
Convenție
numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele spetei, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. De asemenea, arată că prevederile
art. 23 alin. (12) din Constituție
impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la
art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală . Având în vedere aceste aspecte, apreciază că legiuitorul nu reglementează într-un mod clar și neechivoc o definiție a „operațiunii fictive“ și nici modul în care se poate determina existența sau inexistența acesteia.
8.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , autorii excepției susțin că acestea contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3) ,
art. 53 alin. (2)
și
art. 126 alin. (1) , deoarece organul de poliție nu poate înfăptui justiția într-un stat de drept. Apreciază că dispozițiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, în componenta să referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, deoarece lasă în sarcina organului de poliție stabilirea programului de supraveghere în cazul luării măsurii controlului judiciar.
9.
Tribunalul Prahova - Secția penală arată că nu își poate exprima opinia în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 . Apreciază că la momentul procesual la care se află cauza, nefiind audiați inculpații și nefiind administrate alte probe, exprimarea unei opinii este inoportună, în contextul în care s-ar putea aprecia că instanța se antepronunță referitor la existența sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
10.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , instanța opinează în sensul că lăsarea la latitudinea organului de poliție, organ administrativ, stabilirea programului de supraveghere în cazul luării măsurii controlului judiciar, nu îndeplinește condițiile de previzibilitate și nici nu dă posibilitatea inculpatului de a contesta modalitatea de punere în practică a controlului judiciar, respectiv a programului de supraveghere instituit, conform ordinelor interne ale organelor de poliție, care nu sunt autorități judiciare.
11.
Pe de altă parte, arată că instanța poate modifica orice obligație instituită în sarcina inculpatului, dar nu există posibilitatea controlului modalității în care organul de poliție își exercită atribuțiile care nu sunt stabilite prin lege, ci printr-un ordin administrativ. Raportat la această situație, apreciază că instanța ar trebui să aibă posibilitatea cenzurării programului de supraveghere instituit de organele de poliție, în contextul în care organul judiciar este cel care a aplicat măsura.
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
13.
Guvernul apreciază că autorii excepției critică dispozițiile
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru ceea ce nu conțin, astfel încât nu este dedusă judecății Curții Constituționale o veritabilă excepție de neconstituționalitate, solicitându-se, în realitate, adoptarea unei noi soluții legislative. Or, potrivit
art. 2 alin. (2)
și
(3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională nu are competența de a completa, modifica, interpreta sau aplica legile, astfel încât excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
sunt incluse într-o lege organică, fiind conforme cu prevederile
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție . Apreciază că pedeapsa pentru infracțiunea reglementată de
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
este una prevăzută de lege, motiv pentru care dispozițiile legale criticate sunt conforme și cu prevederile
art. 23 alin. (12) din Constituție
și ale
art. 7 din Convenția
europeană a drepturilor omului. În continuare, face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 871 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, apreciind că argumentele care au fundamentat soluția pronunțată prin această decizie sunt valabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. f)
și
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 .
14.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , Guvernul consideră că aceasta nu este întemeiată, argumentele care au fundamentat soluția pronunțată prin
Decizia Curții Constituționale nr. 734 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015 fiind valabile și în prezenta cauză.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, precum și dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală . Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 2
lit. f) din Legea nr. 241/2005 : „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] f) operațiune fictivă - disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există“;
–
Articolul 9
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 : „ (1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: […] c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive“;
–
Articolul 215
alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală : „(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: [...] c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.“
18.
În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
și
(5)
referitor la statul român,
art. 23 alin. (12)
referitor la libertatea individuală,
art. 53 alin. (2)
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 73 alin. (3) lit. h)
referitor la categoriile de legi și în
art. 126 alin. (1)
referitor la instanțele judecătorești. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6
și
art. 7 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 , Curtea reține că autorii acesteia critică, în esență, faptul că sintagma „operațiuni fictive“ este lipsită de claritate și previzibilitate. Având în vedere acest aspect, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispozițiile
art. 23 alin. (12) din Constituție
impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la
art. 1 alin. (5) din Constituție . Având în vedere jurisprudența proprie și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă
Constituției
și
Convenției , Curtea a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de
Constituție , cât și de
Convenție , numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe, poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.
20.
În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagma „operațiuni fictive“, Curtea observă că, potrivit
art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 , operațiunea fictivă reprezintă disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. În cazul infracțiunii prevăzute de dispozițiile
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 , elementul material al acesteia constă în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive. În acest context, Curtea apreciază că sintagma „care nu au la bază operațiuni reale“ se referă la acele operațiuni care nu corespund realității faptice sau juridice, iar „operațiunile fictive“ se referă la acele operațiuni imaginare, care în fapt nu există.
21.
Plecând de la aceste premise, Curtea reține că sintagma criticată este clar definită de lege, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile
art. 1 alin. (5) din Constituție .
22.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , Curtea constată că, prin
Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, a reținut că obligația prevăzută la
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , respectiv aceea a inculpatului de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea să de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, face parte din categoria obligațiilor „de a face“/pozitive ce trebuie respectate de către orice inculpat în privința căruia este dispusă măsura controlului judiciar. În același timp, analizând critica conform căreia sintagma „ori de câte ori este chemat“, din cuprinsul normelor procesual penale ale
art. 215 alin. (1) lit. c) , nu corespunde cerinței de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecția adecvată împotriva acțiunilor arbitrare ale organelor statului, Curtea a constatat că acest drept, conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în fața lor ori de câte ori este nevoie, corespunde aceleiași finalități a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucției penale. În acest sens, Curtea a reținut că prezentarea periodică a inculpatului în fața organului de poliție, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare, în a căror rază teritorială locuiește sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
23.
Totodată, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 333 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, a reținut că stabilirea conținutului programului de supraveghere de către organul de poliție reprezintă o modalitate de aducere la îndeplinire a controlului judiciar, așadar un act de executare constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare, prin aceasta nefiind încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, în fapt fiind vorba despre o colaborare a diferitelor organe ale statului în realizarea funcțiilor atribuite lor, având ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate de Curte prin deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Capră și Marius Alexandru Gîscă în Dosarul nr. 8.837/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 2 lit. f)
cu trimitere la
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și dispozițiile
art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.