Decizia nr. 725/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal , excepție ridicată de Florin Neagu în Dosarul nr. 13.157/281/2015 al Tribunalului Prahova - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 283D/2016.

2.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.310D/2016 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal , excepție ridicată de Gavrilă Nădășan în Dosarul nr. 6.408/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Cristian Păun, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepției, prin care se solicită admiterea acesteia.

4.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Avocatul Cristian Păun, autorul excepției, Florin Neagu, și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.310D/2016 la Dosarul nr. 283D/2016, care a fost primul înregistrat.

5.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului Florin Neagu, autor al excepției, care solicită admiterea acesteia. Susține că, pentru a fi constituțional, textul criticat ar trebui aplicat doar în condițiile existenței unei potențiale stări de pericol. Textul criticat încalcă

art. 44 din Constituție , deoarece nu conține nicio mențiune referitoare la posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni în condițiile expirării permisului de deținere a unor substanțe periculoase. În continuare, apreciază că dispozițiile

art. 549^1 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală

sunt incorect aplicate în practică. Arată că, potrivit

art. 44 alin. (9) din Constituție , pot fi confiscate bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții. Or, bunul confiscat în cazul expirării permisului de deținere a unei arme nu se încadrează în cele expres enumerate de

Legea fundamentală .

6.

Avocatul Cristian Păun solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, susținând că o confiscare reprezintă o sancțiune penală. Din această perspectivă, confiscarea proprietății beneficiază de toate garanțiile recunoscute de

Convenție

în cazul sancțiunilor penale, inclusiv în ceea ce privește principiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege. Astfel, apreciază că deși măsura confiscării speciale este justificată pentru unele bunuri, cum sunt stupefiantele, în cazul altor bunuri, cum sunt armele, această măsură nu este justificată. Apreciază că dispoziția criticată nu este constituțională, deoarece se ajunge la situația în care bunurile sunt confiscate, deși interdicția de a le mai deține a încetat. Dispoziția criticată este lipsită de claritate și previzibilitate, deoarece nu se poate deduce momentul la care se apreciază existența interdicției și, implicit, în ce termen se poate solicita confiscarea specială. Dispoziția criticată nu face deosebire între bunurile a căror deținere este interzisă pe o perioadă nedeterminată de timp și bunurile a căror deținere este limitată pe o anumită perioadă de timp. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate în sensul că, prin excluderea competenței judecătorului de a aprecia proporționalitatea măsurii confiscării speciale, se aduce atingere dreptului de proprietate.

7.

Reprezentantul Ministerului Public arată că autorilor excepției de neconstituționalitate le-a fost imputată săvârșirea infracțiunii prevăzute la

art. 342 alin. (6) din Codul penal

referitoare la nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Astfel, infracțiunea este rezultatul încălcării obligației pe care deținătorii de arme o au, potrivit

art. 30 din Legea nr. 295/2004 . Deținătorul de arme este obligat, ca în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoștință măsura anulării permisului de port armă, să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării. În continuare arată că anularea permisului de port armă intervine atunci când deținătorul permisului nu se prezintă la autoritatea competentă înainte de expirarea valabilității acestui permis, pentru a-i fi prelungită această valabilitate. Neprezentarea la acesta conduce la anularea permisului de armă, măsură care se comunică titularului permisului, care, astfel, ia la cunoștință că trebuie să depună arma, în termen de 10 zile, la armurierul autorizat. Se observă o succesiune a momentelor și a obligațiilor pe care le are o persoană care desfășoară o activitate cu risc permis și normat, fără a se ajunge, în mod automat, la confiscarea proprietății. În continuare, referitor la posibilitatea judecătorului de a aprecia asupra proporționalității măsurii confiscării, arată că portul de armă este o activitate cu risc normat. Astfel, în societate există anumite activități care sunt riscante, însă, pentru o serie de considerente de ordin util, ele sunt permise, dar numai într-un cadru strict reglementat, care să minimizeze riscul sau pericolul. Respectarea cadrului normat conduce în afara riscului, pe când excederea cadrului normat creează riscul. În situația confiscării speciale a armelor există o prezumție legală a existenței pericolului pentru că s-a excedat cadrul normat al activității periculoase. Așadar, în acest caz, legiuitorul este cel care a evaluat, ab initio, riscul și a creat mecanismul de activare a stării de pericol, și anume depășirea cadrului normat. Având în vedere că starea de pericol este prezumată de către legiuitor, judecătorul trebuie să analizeze doar dacă bunurile respective se încadrează în categoriile prescrise de

art. 112 din Codul penal . În ceea ce privește momentul până la care se poate introduce o solicitare de confiscare a armelor, arată că, în această materie, sunt incidente dispozițiile

art. 549^1 din Codul de procedură penală

care reglementează aceste aspecte, întrun mod clar. În ceea ce privește prevederile

art. 44 alin. (9) din Constituție , arată că, în categoria bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi incluse și acele bunuri care, în urma unei activități ilicite dobândesc un statut pe care altfel nu l-ar fi avut, cum este și cazul din speța dedusă controlului de constituționalitate. Astfel, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și se impune respingerea acesteia, în consecință.

8.

Având cuvântul în replică, Florin Neagu, autor al excepției, susține că legea penală nu poate acoperi acele situații neprevăzute de dispozițiile Legii fundamentale, astfel că bunurile prevăzute de dispozițiile criticate nu pot fi incluse în categoria celor prevăzute de

art. 44 alin. (9) din Constituție .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

9.

Prin Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 13.157/281/2015, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal , excepție ridicată de Florin Neagu cu ocazia soluționării unei contestații împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a dispus confiscarea specială a unui pistol cu bile de cauciuc.

10.

Prin Încheierea din 22 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.408/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal , excepție ridicată de Gavrilă Nădășan cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect sesizarea formulată de către Ministerul Public, privind luarea măsurii confiscării speciale a unei arme.

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că simpla neglijență nu poate și nu trebuie să ducă la confiscarea armei, deoarece ar fi afectat patrimoniul persoanei, ceea ce este contrar

Constituției . Dispoziția de lege criticată ar trebui aplicată doar în situația existenței unei potențiale stări de pericol. De asemenea, se susține că dispozițiile de lege criticate nu respectă principiul proporționalității între interesul public și cel privat, principiu ce își găsește aplicarea în prevederile

art. 44 din Constituție . În contextul cauzei deduse judecății instanței, se apreciază că scopul confiscării unei arme este circumscris imposibilității de a avea acces la aceasta până în momentul obținerii unui permis de port armă, scop ce poate fi atins și prin existența unor măsuri mai puțin severe decât cea a confiscării speciale.

12.

Tribunalul Prahova - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că măsura confiscării speciale a unei arme deținute ulterior expirării permisului eliberat de organele de poliție nu constituie o ingerință în dreptul de proprietate privată, garantat de

art. 44 din Constituție .

13.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală apreciază că măsura confiscării bunurilor a căror deținere este interzisă de legea penală, respectă echilibrul între interesul privat și interesul general, iar o astfel de măsură poate fi luată doar întrun cadru procesual ce respectă exigențele unui proces echitabil. Totodată, consideră că, în realitate, petentul ridică o problemă de interpretare și aplicare a textului legal, raportat la posibilitățile juridice reale de valorificare a dreptului de proprietate, fie prin posibilitatea de a dispune de acel bun, atribut exclusiv al proprietarului, fie prin îndeplinirea condițiilor legale pentru deținerea bunului.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Guvernul susține că măsura de siguranță a confiscării speciale constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparțin persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deținere de către făptuitor, din cauza naturii bunurilor respective ori a legăturii acestora cu săvârșirea faptei, prezintă pericolul săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală. Cauza care determină luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale reprezintă starea de pericol ce decurge din deținerea unor bunuri ce au legătură cu săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ori care ar putea fi folosite la săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală în viitor. Se arată că, prin dispozițiile

art. 112 din Codul penal , s-au determinat categoriile de bunuri supuse confiscării speciale. Astfel, la

lit. f)

sunt prevăzute bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală și prezintă pericol social. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că dispozițiile criticate nu sunt de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată garantat de

art. 44 din Constituție , deoarece este de esența măsurii de siguranță a confiscării speciale, scoaterea forțată din patrimoniul celor care dețin anumite bunuri determinate de lege și trecerea în patrimoniul statului a acestora, justificată de starea de pericol ce decurge din deținerea unor astfel de bunuri.

16.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, confiscarea specială reprezentând o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță, care constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită, deținerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere și nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituțional de

art. 44 alin. (9) . Mai mult, legiuitorul, în acord cu prevederile

art. 61 alin. (1) din Constituție , a stabilit prin textul legal criticat anumite limite înlăuntrul cărora judecătorul poate răspunde exigențelor impuse de

art. 107 alin. (1) din Codul penal

tocmai pentru prezervarea altor drepturi ce țin de garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată.

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal , cu următorul conținut: „(1) Sunt supuse confiscării speciale: [...] f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.“

20.

În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse

art. 21

referitor la accesul liber la justiție,

art. 44 alin. (1)

și

(9)

referitor la dreptul de proprietate privată și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea observă că dispozițiile

art. 112 din Codul penal

reglementează măsura confiscării speciale, care, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, reprezintă o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță, care constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită, deținerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni ( Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015).

22.

În continuare, Curtea observă că

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal

reglementează una dintre categoriile de bunuri ce sunt supuse confiscării speciale, și anume bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală. În acest context, Curtea reține că deținerea unui bun este interzisă de lege atât în situația în care deținerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop, deținerea având un caracter licit, dar și în situația când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicție legală cu caracter general.

23.

În cazul celei de a doua categorii de bunuri, legiuitorul a prezumat existența unei periculozități obiective ce derivă din însăși substanța/natura acestor bunuri, astfel că simpla deținere a acestora, contrar dispozițiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenția organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse și acelea pentru a căror deținere este necesară îndeplinirea unor condiții, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă nerespectarea regimului de autorizare determină ca deținerea să fie contrară legii penale. În doctrină, s-a evidențiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanții, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală și pentru ordinea publică, în general.

24.

În acest context, Curtea observă că prevederile

art. 44 alin. (9) din Constituție , reglementând o limitare a dreptului de proprietate, dispun în sensul că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii“. Totodată, Curtea reține că dispozițiile

art. 1 din Protocolul adițional

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conține trei norme distincte: prima, care este exprimată în prima frază a primului alineat și care îmbracă un caracter general, enunță principiul respectului proprietății; a doua, care figurează în a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o subordonează anumitor condiții; cât despre a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat, recunoaște statelor contractante puterea de a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general (...). Totuși, cele trei reguli nu sunt „distincte“, în sensul că nu ar avea legătură între ele: a doua și a treia privesc cazurile particulare în care se aduce atingere dreptului la respectarea proprietății asupra bunurilor și trebuie interpretate în lumina principiului general enunțat în prima regulă. Prin urmare, trebuie cercetat dacă a fost menținut un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale reclamanților (Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, paragraful 61;

Hotărârea din 24 mai 2006 , pronunțată în Cauza Weissman și alții împotriva României, paragraful 65; Hotărârea din 12 februarie 2013, pronunțată în Cauza Dzugayeva împotriva Rusiei, paragraful 23; Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunțată în Cauza Jahn și alții împotriva Germaniei, paragraful 78).

25.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că o măsură de confiscare, chiar dacă nu implică o privare de bunuri, constituie un control al utilizării proprietății în sensul celui de al doilea paragraf din

articolul 1 al Protocolului nr. 1

la

Convenție

(Hotărârea din 10 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Silickiene împotriva Lituaniei, paragraful 62). În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, Curtea Constituțională a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (în acest sens,

Decizia nr. 691 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007).

26.

În ceea ce privește confiscarea bunurilor a căror deținere este interzisă de legea penală, Curtea observă că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispozițiile de lege criticate. În ceea ce privește scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea reține că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinării săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune

art. 107 alin. (1) din Codul penal . Având în vedere că interdicția deținerii anumitor bunuri este determinată de existența unei periculozități obiective ce derivă din însăși substanța/natura acestor bunuri, astfel că „existența pericolului“ este neîndoielnică, scopul urmărit de reglementarea criticată reprezintă un scop legitim. În ceea ce privește existența raportului de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, Curtea apreciază că trebuie stabilit dacă există un just echilibru între interesul general și interesul particular în cauză. Relativ la obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în ambele dosare s-a solicitat instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună confiscarea unor arme. Or, se poate observa că tipurile de arme și muniții, precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de

Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, iar

art. 342 din Codul penal

reglementează infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deținere este necesară îndeplinirea unor condiții, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condițiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta folosește sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiții grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăși substanța/natura acestora. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri și în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiții nu se pot prevala de necunoașterea legii. În aceste condiții, Curtea apreciază că dispoziția criticată respectă un just echilibru între interesul general și interesul particular în cauză.

27.

De altfel, Curtea reține că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale nu constituie expropriere și nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate (a se vedea și

Decizia nr. 168 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010;

Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010).

28.

În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale

art. 21

referitoare la accesul liber la justiție, Curtea apreciază că nici acestea nu sunt încălcate. Astfel, se poate observa că, în cazul pronunțării de către procuror a unei ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, acesta, în temeiul

art. 315 alin. (2) lit. c)

și al

art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală , va dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale. Totodată, dispozițiile

art. 549^1 alin. (1)

din același act normativ prevăd că, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la

art. 339 alin. (4)

ori, după caz, la

art. 340

sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanța de renunțare la urmărire penală. În acest caz, potrivit

art. 549^1 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală , judecătorul, prin încheiere, poate admite propunerea și dispune confiscarea bunurilor, aceasta fiind supusă, potrivit

alin. (6) , contestației la judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanța sesizată este Înalta Curte de Casație și Justiție, de către completul competent potrivit legii.

29.

În continuare, Curtea reține că, în cazul trimiterii în judecată a inculpatului, instanța de judecată soluționând fondul cauzei va pronunța o hotărâre, care, potrivit

art. 401 din Codul de procedură penală

trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul. De asemenea, potrivit

art. 404 alin. (4) lit. d)

din același act normativ, dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanță cu privire la măsurile de siguranță. Astfel, se poate observa că în toate cazurile măsura confiscării este dispusă de către instanța de judecată, în urma judecării cauzei desfășurate în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu, persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării putând fi reprezentate de avocat și putând formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Neagu și Gavrilă Nădășan în dosarele nr. 13.157/281/2015 și nr. 6.408/211/2016 ale Tribunalului Prahova - Secția penală și Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2016.