Decizia nr. 900/2010

Articolul 136

^1 din Legea nr. 295/2004 : "Deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an.";

- Art. 118 din Codul penal: "Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă;

c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia și dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparțin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu știința proprietarului;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deținere este interzisă de lege.

În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de contribuția bunului la producerea acesteia.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).

Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului dacă acesta face parte din mijloacele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale."

În opinia autorului excepției, sunt încălcate următoarele prevederi din Constituție: art. 44 alin. (1), (2), (8) și (9) referitoare la garantarea proprietății private, la prezumția dobândirii licite a averii, la interdicția confiscării averii dobândite licit și la posibilitatea confiscării în condițiile legii a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții; art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică; art. 108 alin. (1) și (3) care prevăd că Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, iar ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. Se invocă, de asemenea, și următoarele dispoziții din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: art. 6 paragraful 2 care consacră prezumția de nevinovăție, art. 7 paragraful 2 referitor la legalitatea pedepsei și art. 18 care stabilește că restrângerile drepturilor și libertăților prevăzute de convenție nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu este întemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 136^1 din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, care au fost introduse în cuprinsul legii prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008 , Curtea observă că se susține o teză eronată, autorul excepției interpretând în mod greșit prevederile constituționale care permit Guvernului să legifereze pe calea ordonanțelor, simple sau de urgență. Instanța de control constituțional nu poate reține critica potrivit căreia "ordonanța s-a emis de Guvern cu depășirea limitelor delegării", motivată pe observația că "în cauză nu a existat o lege specială de abilitare". Curtea constată că, în realitate, interdicția reglementării în domenii rezervate legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituție, vizează exclusiv ordonanțele simple, care se adoptă numai în baza unei legi speciale de abilitare. Dimpotrivă, prin intermediul ordonanțelor de urgență se pot emite reglementări de acest tip, fără să fie necesară, așa cum susține autorul excepției, emiterea vreunei legi de abilitare, dreptul Guvernului de a emite ordonanțe de urgență în domenii rezervate legii organice rezultând din înseși prevederile art. 115 alin. (4) și alin. (5) teza finală din Legea fundamentală. În acest sens a statuat în mod constant Curtea Constituțională, relevante sub acest aspect fiind, de exemplu,

Decizia nr. 146 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, sau

Decizia nr. 684 din 10 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006.

Cât privește prevederile art. 118 din Codul penal, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestora, prin raportare la dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Astfel, prin

Decizia nr. 377 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, instanța de contencios constituțional a statuat că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancțiuni penale, contravenționale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere și nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituțional. Prin urmare, nefiind vorba de nesocotirea dreptului de proprietate, care este protejat și prin prevederile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că în cauza de față nu se poate reține nici nesocotirea art. 18 din documentul internațional mai sus menționat, care stabilește că restrângerile drepturilor și libertăților prevăzute de convenție nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

Totodată, Curtea Constituțională observă că măsura de siguranță a confiscării speciale nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, care instituie felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice, motiv pentru care art. 7 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la legalitatea pedepsei nu este incident în cauză.

De asemenea, Curtea constată că măsura confiscării speciale nu este de natură să înfrângă nici prezumția de nevinovăție, care este consacrată de Legea fundamentală în legătură cu libertatea individuală a persoanei, respectiv în ceea ce privește reținerea și arestarea. Măsura confiscării speciale are ca scop, la fel ca celelalte măsuri de siguranță, înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii unor fapte penale, fără să afecteze în vreun fel dreptul persoanei față de care aceasta se dispune de a beneficia de prezumția de vinovăție pe parcursul întregului proces penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Curtea observă că nu poate primi nici critica dedusă din susținerile autorului excepției, în sensul încălcării principiului separației și echilibrului puterilor în stat, întrucât nu se pune problema vreunei intruziuni a puterii executive în atribuțiile autorității judecătorești. Aceasta din urmă are ca rol înfăptuirea justiției, or punerea în executare a măsurii confiscării speciale nu este de resortul instanțelor de judecată, ci este firesc ca aceasta să fie adusă la îndeplinire de organe cu atribuții administrative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 136^1 din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor și ale art. 118 din Codul penal, excepție ridicată de Ștefan Vașvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al Judecătoriei Zalău.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.