Decizia nr. 10/2017

Articolul 17

alin. (1) lit. a) :

(1)

În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare comisia națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului și are, în principal, următoarele atribuții:

a)

validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;

–

Articolul 21

alin. (5)

și

(8) :

(5)

Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (…)

(8)

Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit

alin. (7) .;

–

Articolul 35

alin. (1) : „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor

art. 33

și

34

pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“

19.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat,

art. 16 alin. (1)

și

(2)

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (1)

și

(3)

care consacră dreptul de acces liber la justiție și interdicția îngrădirii prin lege a acestui drept,

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului,

art. 124

- Înfăptuirea justiției,

art. 126 alin. (1)

referitoare la instanțele judecătorești și

art. 129

- Folosirea căilor de atac. Se invocă, de asemenea, prevederile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil și

art. 13

- Dreptul la un recurs efectiv din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 alin. (1) lit. a)

și ale

art. 21 alin. (5)

și

(8) din Legea nr. 165/2013 , Curtea reține că, prin

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Așadar, Curtea a făcut distincție între deciziile emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor, care conțin propunerea de acordare de despăgubiri și care nu au făcut obiectul unor acțiuni judiciare și, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. În prezenta cauză, din examinarea obiectului litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, reiese că decizia referitoare la propunerea de acordare de despăgubiri, emisă de unitatea deținătoare a bunului imobil, în speță Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, nu este consecința unor sentințe judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora, astfel încât Curtea reține că litigiul nu vizează ipoteza care a fundamentat

Decizia Curții Constituționale nr. 686 din 26 noiembrie 2014 .

21.

Contrar susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, situația de fapt din prezenta cauză nu este similară celei avute în vedere de Curte în decizia anterior citată. Astfel, împrejurarea că decizia unității deținătoare a imobilului, conținând propunerea de acordare de despăgubiri, a fost „confirmată implicit de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care instanțele de judecată au obligat Comisia Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile legii speciale“, nu este de natură să se suprapună situației în care deciziile administrative privind acordarea de despăgubiri au fost emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Aceasta deoarece hotărârea judecătorească pe care autorul excepției o invocă drept temei al argumentării sale nu este una prin care instanța de judecată să se fi pronunțat pe fondul dreptului și să fi analizat calitatea de persoană îndreptățită la restituire sau întinderea dreptului pretins. Astfel, prin Sentința civilă nr. 307/2010, pronunțată în Dosarul nr. 941/33/2010, Curtea de Apel Cluj a stabilit în sarcina Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor obligația de evaluare a bunului și de emitere a titlului de despăgubire, în considerarea competenței legale a acestei autorități administrative, fără a se pronunța asupra fondului dreptului pretins sau a documentației existente cu privire la posibilitatea restituirii în natură.

22.

Prin urmare,

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014

nu este incidentă în cauză, astfel încât, în situația specifică ce face obiectului litigiului aflat pe rolul instanței de judecată, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are deplină legitimitate legală și constituțională de a se pronunța asupra deciziei unității deținătoare a bunului, conținând propunerea de acordare de despăgubiri.

23.

În această situație, în legătură cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 17 alin. (1) lit. a)

și ale

art. 21 alin. (5)

și

(8) din Legea nr. 165/2013 , devin incidente cele statuate prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, sau

Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015.

24.

Astfel, analizând de principiu atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , că aceasta nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut, ce comportă o serie de justificări. Astfel, invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția

Legii nr. 165/2013 , conform principiului enunțat în

art. 2 lit. a)

din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecința constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități și litigii, care au avut loc sub imperiul

Legii nr. 10/2001 , precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție suplimentară a recunoașterii acestuia în mod just.

25.

Mai mult, prin

Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014 , Curtea a mai reținut că din

Hotărârea-pilot, pronunțată la 12 octombrie 2010

în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, se desprinde constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la existența, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situații de suprapunere de titluri de proprietate, ce stau la originea multora dintre litigiile aduse în fața sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne și a acestui aspect. Or, atribuția Comisiei Naționale reprezintă o astfel de atribuție legală de control suplimentar, conferită unui organism central, și răspunde, astfel, acestei cerințe, având scopul de a preveni cazuri similare și de a asigura legalitatea și stabilitatea circuitului civil.

26.

Cele statuate prin deciziile anterior menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

27.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

se susține că acestea sunt neconstituționale în măsura în care deciziile emise de Comisia Națională pot fi atacate doar de persoana care se consideră îndreptățită, în sensul

art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013 , nu și de o altă persoană care justifică un interes legitim, ceea ce contravine dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea unui interes legitim, dreptului la un proces echitabil și la un recurs efectiv.

28.

Curtea reține că, potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, cu excepțiile prevăzute la

alin. (2)

al aceluiași articol, potrivit căruia în situația în care restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza

Legii nr. 10/2001 , măsurile prevăzute de

Legea fondului funciar nr. 18/1991

și

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte.

29.

Notificarea persoanei juridice deținătoare a bunului imobil prin care se solicită restituirea în natură a imobilului [ art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ] se realizează de persoana îndreptățită, care, în sensul

art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013 , este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la

art. 3 pct. 1

din lege, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură [ art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ], iar, în prezent, entitățile învestite de lege soluționează notificările în termen de 12-36 luni, conform

art. 33 din Legea nr. 165/2013 . Deciziile cuprinzând propunerea de compensare prin puncte sunt transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, iar, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit [ art. 21 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 165/2013 ].

30.

În temeiul textului de lege criticat, deciziile emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente a deciziei. Așadar, legea nu conferă entității învestite cu soluționarea notificării legitimare procesuală activă pentru contestarea în instanță a deciziei Comisiei Naționale de invalidare a propunerii sale de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

31.

În privința deciziilor ce pot fi emise de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că, în exercitarea atribuțiilor sale conferite de lege în privința restituirii imobilelor preluate în mod abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, Comisia Națională, potrivit

art. 17 alin. (1) lit. a) ,

art. 21 alin. (8)

și

(9)

și

art. 25

din lege, emite două categorii de decizii, și anume: decizie de validare și de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, care din punct de vedere al reparației acordate, corespunde propunerii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent emise de entitatea deținătoare a bunului, sau decizie de invalidare a deciziei entității învestite de lege cu soluționarea notificării, în situația în care, verificând dosarul de despăgubire, (1) constată că imobilul poate fi restituit în natură; (2) constată că persoana îndreptățită nu are calitatea de titular al dreptului.

32.

Curtea reține că, în operațiunea de determinare a măsurii reparatorii, entitatea învestită de lege în sensul

art. 3 pct. 4 lit. a)

și

b) din Legea nr. 165/2013

are interesul ca persoanei îndreptățite să i se acorde măsuri de compensare prin puncte, întrucât, în acest caz, patrimoniul său nu va fi afectat, direct sau indirect, prin măsura reparatorie propusă. Curtea reține, însă, că izvorul dreptului la despăgubire al persoanei îndreptățite îl constituie bunul imobil preluat în mod abuziv, compensarea prin echivalent fiind o măsură excepțională care se abate de la principiul restituirii în natură. În cazul compensării prin puncte, statul a ales ca el însuși să preia sarcina despăgubirii cu privire la bunurile care fac obiectul legii; prin urmare, în lipsa acestui mecanism, ar fi revenit unității deținătoare obligația fie de a restitui bunul în natură, fie de a acorda o măsură reparatorie prin echivalent, indiferent de forma acestuia. Diminuarea patrimoniului unității deținătoare ca urmare a deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, prin care se invalidează decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se datorează notificării depuse, unitatea deținătoare fiind cea avantajată în ipotezele care nu dau loc la restituire în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care devine aplicabilă măsura compensării prin puncte. Unitatea deținătoare, indiferent de regimul său juridic, și statul formează un corp procesual unitar în concepția legiuitorului. Această realitate normativă, fiind rezultatul unei ficțiuni juridice pe care legiuitorul a creat-o, constituie, în mod indubitabil, o regulă de drept în materia restituirii reglementată de

Legea nr. 165/2013 , iar caracteristica esențială a acesteia este faptul că nu poate fi făcută proba contrară împotriva unei asemenea reguli, prin mijlocirea

art. 21 din Constituție . Regula de drept enunțată impune, în mod axiomatic, concluzia potrivit căreia acest corp acționează unitar prin actul care produce efecte în circuitul juridic, și anume: (1) decizia entităților învestite de lege de restituire în natură a bunului imobil sau (2) decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de invalidare sau validare în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu naște un drept al unității deținătoare la a contesta actul acesteia, ci de a concura la realizarea actului care produce efecte juridice și este opozabil și persoanei îndreptățite. Răsturnarea acestei concepții legislative poate duce la golirea de conținut a întregii proceduri de restituire, aceasta disipându-se între diversele interese mai mult sau mai puțin îndreptățite ale subiecților ce participă și concură la realizarea întregului proces.

33.

Astfel, din moment ce atât unității deținătoare, cât și Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor le incumbă obligația de restituire, nu se poate reține existența unei limitări a accesului liber la justiție a uneia împotriva celeilalte. Prin urmare, legiuitorul a considerat că în cadrul procesului de restituire nu pot exista interese legitime divergente între acestea; ceea ce este actual și primează este interesul legitim al persoanei îndreptățite de a i se restitui bunul în natură/echivalent, aspect pe care numai aceasta îl poate contesta. În consecință, deși unitatea deținătoare ar putea invoca un interes de fapt în promovarea unei căi de atac împotriva deciziei de invalidare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că acest interes nu este unul legitim pentru a putea fi valorificat în sensul

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Constituție . Caracterul legitim al interesului aparține doar persoanei îndreptățite, căreia, de altfel, legea îi și recunoaște dreptul de a contesta actul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, Curtea constată că textul legal criticat nu încalcă

art. 21 din Constituție .

34.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 34.443/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile

art. 17 alin. (1) lit. a) ,

art. 21 alin. (5)

și

(8)

și ale

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2017.