Decizia nr. 126/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 342-347

și

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Nichita în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 732D/2016.

2.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar.

4.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 342-347 din Codul de procedură penală , reținând, față de criticile formulate de autorul excepției, că judecătorul de cameră preliminară exercită și funcția de judecată în cauză și, de asemenea, că în procedura de cameră preliminară se verifică legalitatea tuturor actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Apreciază că procedura de cameră preliminară nu poate fi transformată întro cale de atac împotriva încheierilor de interceptare emise de judecătorul de drepturi și libertăți, însă judecătorul de cameră preliminară este obligat să constate modul în care au fost administrate probele în baza unor încheieri prin care s-au autorizat/confirmat astfel de măsuri de supraveghere. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

solicită respingerea ca inadmisibilă a acesteia, întrucât, prin formularea criticilor de neconstituționalitate, se tinde la modificarea normelor procesual penale criticate. De altfel, arată că, în această materie, nu este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicție, având în vedere că obiectul camerei preliminare nu îl formează raportul penal de conflict.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 22 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 342-347

și

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gheorghe Nichita într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate, în temeiul

art. 347 din Codul de procedură penală , împotriva Încheierii din 15 februarie 2016, prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași - Secția penală a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 342-347 din Codul de procedură penală

autorul formulează, în esență, două critici. Într-o primă critică apreciază că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât obligă instanța de judecată, în ipoteza dispunerii soluției de începere a judecății, să își însușească opinia judecătorului de cameră preliminară cu privire la legalitatea probatoriului administrat în faza de urmărire penală și a actelor de urmărire penală, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară dispune într-o procedură în care părțile nu au posibilitatea de a administra probe în privința pretinselor nelegalități, astfel încât acestea nu beneficiază de garanțiile unui proces echitabil, fiind încălcat, totodată, principiul constituțional potrivit căruia „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“. Într-o a doua critică, cu referire la obiectul camerei preliminare, susține că limitarea acestuia la verificarea „efectuării actelor de către organele de urmărire penală“ - iar nu verificarea tuturor actelor efectuate în cursul urmăririi penale, inclusiv cele efectuate de către alte organe judiciare, în speță, încheierile, mandatele, autorizațiile emise de judecătorul de drepturi și libertăți - este de natură a încălca garanțiile constituționale privind legalitatea și accesul la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea egalității de arme.

7.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

arată că, printre motivele contestației formulate împotriva Încheierii din 15 februarie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași - Secția penală, a invocat și cazul de nulitate absolută, prevăzut de dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

referitor la încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată, constând în aceea că asupra obiectului camerei preliminare s-a pronunțat un judecător incompatibil, în condițiile în care, prin Încheierea din 2 martie 2016, Tribunalul Iași - Secția penală a admis cererea de abținere formulată de judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat Încheierea din 15 februarie 2016, în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2, prin care s-a dispus începerea judecății. Susține că, în situația admiterii contestației, singura soluție pe care o poate pronunța instanța de control judiciar este aceea de desființare a hotărârii atacate și de reținere a cauzei spre soluționare, în acest fel contestatorul fiind lipsit de un al doilea grad de jurisdicție. În esență, critică prevederile

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

prin raportare la prevederile

art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

și apreciază că dispozițiile criticate sunt contrare, în principal, prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât se creează o inegalitate între părțile aflate în judecarea unei cereri de apel și subiecții procesuali care formulează o contestație. Apreciază că, în ipoteza admiterii contestației, se impune desființarea încheierii penale contestate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a o soluționa cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite părților.

8.

Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că prevederile

art. 342-347 din Codul de procedură penală

nu contravin dispozițiilor

art. 21,

art. 53

și

art. 124 din Constituție , în acest sens făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014 ,

nr. 777 din 17 noiembrie 2015 ,

nr. 838 din 8 decembrie 2015 ,

nr. 35 din 9 februarie 2016

și

nr. 40 din 9 februarie 2016 . Arată că asupra posibilității examinării în procedura de cameră preliminară a legalității încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți, opinia unanimă a participanților la întâlnirea reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, desfășurată la Sibiu, în perioada 24-25 septembrie 2015, a fost că judecătorul de cameră preliminară va constata eventualele cazuri de nulitate și va exclude probele administrate cu autorizarea/confirmarea nelegală a judecătorului de drepturi și libertăți doar analizând aspectele de legalitate și fără să transforme camera preliminară într-o cale de atac.

9.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că dispozițiile

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

nu contravin dispozițiilor

art. 16 ,

20,

21,

53

și

129 din Constituție , reținând că nu se poate pune semnul egalității între situațiile în care se statuează, în primă instanță, asupra vinovăției unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni și trimise în judecată, pronunțându-se una din soluțiile prevăzute de

art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală , și situațiile în care judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond hotărăște, prin încheiere, asupra obiectului procedurii de cameră preliminară, care îl constituie, potrivit

art. 342

din același act normativ, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pronunțându-se una dintre soluțiile prevăzute de

art. 346 din Codul de procedură penală . Face referire la Decizia Curții Constituționale

nr. 838 din 8 decembrie 2015 , paragrafele 14, 15 și 18 în care s-a statuat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei și că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt aspectele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată. Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016 , în care instanța de contencios constituțional a stabilit înțelesul dispozițiilor constituționale ale

art. 129 , reținând că dreptul la nivel dublu de jurisdicție în materie penală presupune că orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal poate să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Arată că obiectul procedurii camerei preliminare nu îl constituie examinarea vinovăției persoanei însă, cu toate acestea, legiuitorul a stabilit existența a două grade de jurisdicție și în această etapă, respectiv fond și contestație. În raport cu jurisprudența instanței de control constituțional reține că legiuitorul este abilitat să reglementeze căile de atac, inclusiv sub aspectul soluțiilor, precum și în raport cu însuși conținutul lor, iar, în aceste condiții, art.

129 din Constituție

nu poate constitui temei pentru pronunțarea în căile de atac a unei soluții neprevăzute de legiuitor, cum este trimiterea cauzei spre rejudecare, în ipoteza în care s-ar constata incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cât privește prevederile

art. 342-347 din Codul de procedură penală

reține, pe de o parte, că încheierile prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune măsuri de supraveghere tehnică nu fac obiectul procedurii de cameră preliminară, deoarece, potrivit

art. 342 , judecătorul de cameră preliminară se pronunță numai asupra legalității administrării probelor de către organele de urmărire penală. În schimb, legalitatea modului în care organele de urmărire penală pun în executare mandatul de supraveghere tehnică face obiectul verificărilor judecătorului de cameră preliminară. Pe de altă parte, reține că dispozițiile

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală

stabilesc, în mod expres, că judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate. În ceea ce privește prevederile

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

reține că acestea au fost adoptate în conformitate cu dispozițiile constituționale ale

art. 126 alin. (2)

și

art. 129 , nefiind contrare principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât acest principiu este incident numai în cazul hotărârilor prin care instanța soluționează fondul acțiunii penale pronunțând achitarea, încetarea procesului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau, după caz, condamnarea. Or, în procedura camerei preliminare nu se examinează fondul cauzei penale, ci legalitatea rechizitoriului, a actelor de urmărire penală și a probelor administrate anterior trimiterii în judecată. Reține, totodată, că, reglementând calea de atac a contestației, legiuitorul a instituit un dublu grad de jurisdicție în această materie.

12.

Avocatul Poporului precizează că, în ceea ce privește prevederile

art. 342-347 din Codul de procedură penală , a transmis punctul său de vedere, acesta fiind reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 ,

nr. 472 din 16 iunie 2015

și

nr. 35 din 9 februarie 2016 , și își menține punctul de vedere anterior exprimat. Cât privește prevederile

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

apreciază că motivele de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate, invocând, în acest sens, dispozițiile constituționale ale

art. 126 alin. (2)

și

art. 129 .

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992,

să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 342-347

și

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală . Ulterior sesizării Curții, prevederile din titlul II - „Camera preliminară“ - al Părții speciale a Codului de procedură penală au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere că, în cauză, instanța de control constituțional a fost sesizată prin Încheierea din 22 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2, de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, așadar anterior modificărilor menționate în precedent, și analizând notele scrise ale autorului excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 342-346 din Codul de procedură penală

și

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b)

coroborat cu

art. 347

raportat la

art. 342-346 din Codul de procedură penală , în forma anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , astfel încât instanța de control constituțional se va pronunța cu privire la normele procesual penale precitate, în forma precizată. Dispozițiile

art. 342-347 din Codul de procedură penală , care constituie titlul II - „Camera preliminară“ - al Părții speciale a Codului de procedură penală, reglementează cu privire la obiectul, durata procedurii în camera preliminară, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile, contestația în camera preliminară. Dispozițiile

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b)

au următorul cuprins: „(7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: [...] 2. admiterea contestației și: [...] b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.“

16.

Autorul excepției susține că prevederile

art. 342-347 din Codul de procedură penală

aduc atingere dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

referitor la principiile statului de drept și

alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 124

privind înfăptuirea justiției. Totodată, invocă și prevederile

art. 6

- „Dreptul la un proces echitabil“ și

art. 8

- „Dreptul la respectarea vieții private și de familie“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, autorul excepției susține că prevederile

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 16 alin. (1)

potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări,

art. 20

- „Tratatele internaționale privind drepturile omului“,

art. 21

alin. (3)

privind dreptul părților la un proces echitabil,

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 129

- „Folosirea căilor de atac“, precum și prevederilor

art. 6

- „Dreptul la un proces echitabil“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, și

art. 14 paragraful 1

privind egalitatea persoanelor în fața tribunalelor și curților de justiție, din

Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b)

coroborat cu

art. 347

raportat la

art. 342-346 din Codul de procedură penală , Curtea constată că autorul deduce neconstituționalitatea normelor procesual penale criticate din compararea acestora cu prevederile

art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

referitoare la soluțiile ce se pot pronunța în judecata apelului. În acest sens, autorul consideră că, similar soluției legislative reglementate în cazul admiterii apelului - de desființare a hotărârii atacate și de dispunere a rejudecării de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută - și în cazul contestației, formulate în temeiul

art. 347 din Codul de procedură penală , se impune, în ipoteza admiterii, desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul care a pronunțat-o, atunci când se reține un caz de nulitate absolută, cum este cel precizat în prezenta cauză, respectiv încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată, constând în aceea că asupra obiectului camerei preliminare sa pronunțat un judecător incompatibil.

18.

Curtea constată că motivarea excepției de neconstituționalitate, prin compararea a două instituții juridice - contestația, respectiv apelul - și a normelor procesual penale care reglementează cu privire la acestea, nu poate fi primită, deoarece controlul constituționalității prevederilor legale are loc numai prin raportarea acestora la norme constituționale sau cuprinse în convenții și tratate la care România este parte, și nu la alte dispoziții sau acte normative din legislația internă. În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. ( Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).

19.

În aceste condiții, Curtea constată că nu se află în prezența unor veritabile critici de neconstituționalitate, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b)

coroborat cu

art. 347

raportat la

art. 342-346 din Codul de procedură penală

va fi respinsă ca inadmisibilă.

20.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 342-346 din Codul de procedură penală , referitor la susținerile autorului excepției potrivit cărora normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât obligă instanța de judecată, în ipoteza dispunerii soluției de începere a judecății, să își însușească opinia judecătorului de cameră preliminară cu privire la legalitatea probatoriului administrat în faza de urmărire penală și a actelor de urmărire penală, prin aceasta fiind încălcate dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și înfăptuirea justiției, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015. Astfel, în paragraful 19 al deciziei precitate, Curtea a reținut că - în ceea ce privește posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunțe asupra legalității trimiterii în judecată de a exercita, potrivit

art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , și funcția de judecată în cauză - o astfel de competență nu este de natură a afecta dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunțe și pe fondul cauzei (în același sens, Decizia

nr. 777 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 27, Decizia

nr. 40 din 9 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016, paragraful 26). De altfel, o soluție contrară celei criticate de autorul excepției ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esențială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45).

21.

În ceea ce privește cea de-a doua critică de neconstituționalitate, cu referire la obiectul camerei preliminare, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, a observat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunțe asupra unor dispoziții secvențiale ale instituției camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, „ca o instituție nouă și inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în același timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Instituția camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la

art. 342-348,

unde se găsesc elementele referitoare la obiectul și durata, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile ce pot fi pronunțate și contestația împotriva acestor soluții. Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale a instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional ( Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragraful 25 și paragraful 27). Tot prin Decizia

nr. 838 din 8 decembrie 2015 , paragraful 20, instanța de contencios constituțional a reținut că a eliminat, cu acele ocazii, din conținutul normativ aspectele neconstituționale care, astfel remediate, conduc, alături de argumentele deciziei precitate, la conturarea unei instituții constituționale și funcționale.

22.

Totodată, în paragraful 14 al

Deciziei nr. 838 din 8 decembrie 2015 , Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor

art. 342 din Codul de procedură penală , obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor

art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală , judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunțată în cazul în care fie constată neregularități ale actului de sesizare, fie sancționează, potrivit

art. 280-282 din Codul de procedură penală , actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probațiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit

art. 102 din Codul de procedură penală , vizează numai probele nelegale, probele obținute prin tortură și cele derivate din acestea. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată.

23.

Așadar, Curtea constată că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Față de susținerile autorului excepției, Curtea reține că - în ipoteza examinării, în procedura de cameră preliminară, a legalității încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți - judecătorul de cameră preliminară va constata eventualele cazuri de nulitate și va exclude probele administrate cu autorizarea/confirmarea nelegală a judecătorului de drepturi și libertăți doar analizând aspectele de legalitate și fără să transforme camera preliminară într-o cale de atac. De altfel, împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară procurorul, părțile și persoana vătămată pot formula contestație, în temeiul

art. 347 din Codul de procedură penală . În aceste condiții, având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că procedura judecății în camera preliminară nu încalcă normele constituționale invocate în susținerea excepției, asigurând garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b)

coroborat cu

art. 347

raportat la

art. 342-346 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Nichita în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 342-346 din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2017.