Decizia nr. 726/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul pena l , Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 18/2016 18 mai 2016 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/20…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „ art. 1 pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară“, excepție ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 795/39/2016 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.835D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în realitate, obiect al excepției îl constituie dispozițiile
art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , iar excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nicio prevedere constituțională nu obligă legiuitorul la instituirea, în toate cazurile, a unor căi extraordinare de atac.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 21 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 795/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „ art. 1 pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară“, excepție ridicată de Liliana Teodoriu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva încheierii de ședință din 6 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 719/39/2015* de judecătorul de cameră preliminară, prin care, în temeiul
art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală din Codul de procedură penală
a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Teodoriu Liliana împotriva ordonanțelor nr. 314/P/2013 din data de 1.07.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, nr. 331/II/2/2014 din data de 19.11.2014 și nr. 209/II/2/2015 din data de 3.08.2015 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, prin modificarea adusă
art. 426 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală , hotărârile penale definitive care nu sunt pronunțate de instanțe de apel nu mai pot fi supuse contestării în anulare. În acest sens se menționează situația hotărârilor pronunțate în temeiul
art. 341 din Codul de procedură penală
referitoare la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, în condițiile în care judecătorul care a pronunțat o astfel de soluție ar fi fost incompatibil.
6.
Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece, deși se pot întâlni situații în care să se fi produs o parte din încălcările prevăzute de
art. 426 din Codul de procedură penală , hotărârile judecătorești definitive pronunțate de către judecătorul de cameră preliminară în temeiul
art. 341 din Codul de procedură penală
nu pot fi supuse controlului pe calea contestației în anulare. Reglementând astfel, legiuitorul nu a instituit niciun remediu pentru a repara eventualele încălcări ale dispozițiilor legale.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, autoarea excepției nu critică dispozițiile legale pentru ce conțin, ci pentru ceea ce nu conțin, respectiv acestea nu permit formularea căii de atac extraordinare a contestației în anulare și împotriva altor hotărâri judecătorești decât cele prevăzute de lege lata. În acest sens face trimitere la
Decizia Curții Constituționale nr. 99 din 13 februarie 2007 .
9.
De asemenea, pe fondul excepției, Guvernul apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece legiuitorul național poate introduce sau elimina, în funcție de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, oricâte grade de jurisdicție consideră că sunt necesare, întrucât reglementările internaționale nu impun un anumit număr maxim al gradelor de jurisdicție sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, care este deplin respectat de dispozițiile legale criticate. Limitele instituite de
art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7
adițional la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot constitui obiectul unor restrângeri în sensul
art. 2 paragraful 2
din același act, potrivit căruia dreptul oricărei persoane declarate vinovate de o infracțiune de către o instanță de judecată de a cere examinarea condamnării sale de o jurisdicție superioară poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore. Cu privire la limitarea numărului căilor de atac și la accesul liber la justiție, Guvernul face trimitere la jurisprudența recentă a Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 612 din 12 iunie 2012
și
Decizia nr. 506 din 5 decembrie 201 3.
10.
În concluzie, câtă vreme
art. 21 din Constituție ,
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art. 2 din Protocolul nr. 7
adițional la
Convenție
nu impun obligația de a reglementa dreptul de a exercita căi de atac extraordinare în toate cazurile, Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt în conformitate cu acestea.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile „ art. 1 pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară“. În realitate, obiect al excepției îl constituie prevederile
art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, și au următorul conținut:
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]
109.
La
articolul 426, literele c)-h)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
„c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d)
când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e)
când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f)
când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g)
când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h)
când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
14.
Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 20
referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
referitor la Accesul liber la justiție,
art. 24
referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile
art. 6
referitor la Dreptul la un proces echitabil și
art. 13
referitor la Dreptul la un recurs efectiv din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art. 2 referitor la Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7
adițional la Convenție.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 605 din 28 septembrie 2017 *), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Curtea Constituțională a statuat că, așa cum rezultă din chiar denumirea marginală a acestor prevederi, legiuitorul, în virtutea dreptului său constituțional, a stabilit, în mod limitativ, cazurile în care poate fi introdusă calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Aceasta întrucât, dată fiind configurația și filosofia noului Cod de procedură penală, căi ordinare de atac sunt numai apelul și contestația. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, instituită în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau ale persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată. Prin reglementarea strictă a acestor erori se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanțele de judecată cu prilejul judecării fondului cauzei, a apelului sau a contestației).
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 6 decembrie 2017.
16.
Prin
Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, paragrafele 18-20, Curtea Constituțională a statuat că
art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție
garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune, însă, accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său,
art. 6 paragraful 1 din Convenție,
referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.
17.
Dreptul la apărare, reglementat la
art. 24 din Constituție,
conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.
18.
În acest sens, Curtea mai constată că prin
Decizia nr. 200 din 23 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017, paragrafele 17 și 18, a statuat că prevederile
art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală
reglementează soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la
admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluții dispuse de către procuror, după cum în cauză a fost sau nu pusă în mișcare acțiunea penală și, totodată, dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunțată, cu excepția situației referitoare la cazul în care se dispune începerea judecății, este definitivă. Faptul că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la
alin. (6)
și la
alin. (7) pct. 1 ,
pct. 2 lit. a),
b)
și
d)
ale aceluiași articol este definitivă nu este de natură a afecta constituționalitatea dispozițiilor criticate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, s-a reținut că atât
art. 129 , cât și
art. 126 alin. (2) din Constituție
fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.
19.
Totodată, potrivit
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la
alin. (6),
alin. (7) pct. 1 ,
pct. 2 lit. a) ,
b)
și
d)
și
alin. (7^1)
este definitivă, deoarece „având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile
art. 340
ș i 341 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea a constatat că prevederile
art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7
la
Convenție
nu sunt aplicabile în cauză. De asemenea, s-a reținut că prevederile
art. 13 din Convenție
nu au aplicabilitate în cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile
art. 340
ș i 341 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului“ (a se vedea
Decizia nr. 200 din 23 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017, paragraful 19).
20.
Așa fiind, posibilitatea de a redeschide un proces penal definitiv judecat nu este nelimitată, deoarece, potrivit
art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu
art. 2 din Protocolul nr. 7
adițional la
Convenție,
în materie penală trebuie să existe două grade de jurisdicție. Or, judecata în primă instanță și apelul reprezintă cele două grade de jurisdicție impuse de
Convenție.
Împrejurarea că legiuitorul a instituit și căi extraordinare de atac, precum contestația în anulare, în limitele acolo prevăzute, nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea pot viza numai încălcări grave ale procedurii, erori de judecată, abuzul de putere, erori vădite în aplicarea dreptului material sau orice alte motive puternice care decurg din interesele justiției (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2016, pronunțată în Cauza Bakrina împotriva Rusiei, paragraful 18). Așa fiind, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate afectează dreptul la un proces echitabil și cu precădere drepturile oricărui acuzat, deoarece persoana interesată a avut posibilitatea, în faza camerei preliminare, în faza de judecată la fond și în faza apelului, să supună atenției unui judecător presupusele încălcări reclamate. De altfel, textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la
art. 61 alin. (1) din Constituție . În acest sens, Curtea constată că prevederile criticate reprezintă o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale
art. 126 alin. (2),
potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și ale
art. 129
care fac trimitere la „condițiile legii“ în reglementarea constituțională a căilor de atac.
21.
Totodată, Curtea constată că autoarea excepției se plânge, în esență, că nu poate ataca cu contestație în anulare încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată în procedura de soluționare a plângerii împotriva soluției de neurmărire/netrimitere în judecată dispuse de procuror, pe motiv că acel judecător ar fi fost incompatibil. Or, potrivit
art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală , legiuitorul a reglementat procedura abținerii sau recuzării judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară care se soluționează de un judecător de la aceeași instanță.
22.
Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că prevederile
art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, considerentele deciziilor mai sus menționate fiind valabile și în cauza de față.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 795/39/2016 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile
art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2017.
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 605 din 28 septembrie 2017
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.