Decizia nr. 142/1999

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, republicat, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Barlad în Dosarul nr. 899/1999 privind pe Ioan Alexa.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 30 septembrie 1999, în lipsa părților și în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 octombrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 aprilie 1999 Judecătoria Barlad, județul Vaslui, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată, în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, în Dosarul nr. 899/1999. Cauza privește pe inculpatul Ioan Alexa, trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, prevăzută de

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat.

În motivarea excepției instanța, deși recunoaște necesitatea, pentru siguranța circulației rutiere, de a stabili alcoolemia sau starea de ebrietate a conducătorilor de autovehicule, considera ca operațiunea de recoltare a sângelui la care este supus conducătorul auto, sub amenințarea sancțiunii penale, în caz de sustragere, îl lezeaza atât fizic, prin violarea integrității corporale, cat și psihic, prin considerarea sa ca potențial infractor, lipsit de libertate și aflat în imposibilitate de a-și apara integritatea fizica. Instanța considera totodată ca, prin dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, se încalcă prezumția de nevinovatie prevăzută la art. 23 alin. (8) din Constituție, instituindu-se o prezumție de vinovăție în cazul refuzului conducătorului auto de a se supune recoltarii de probe biologice. În plus, se apreciază ca textul de lege criticat contravine și prevederilor constituționale cuprinse în art. 22, referitoare la dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, în art. 23, referitoare la libertatea individuală, și în art. 49, referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, dispoziții ce trebuie să fie interpretate și aplicate, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) din Constituție, în concordanta cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin

Legea nr. 30 din 18 mai 1994 . În opinia instanței conducerea în stare de ebrietate a unui autovehicul nu poate constitui o situație de natura sa atragă restrangeri ale dreptului la integritate fizica și psihică și ale dreptului la libertate, deoarece exista și alte modalități de stabilire a unei eventuale stări de ebrietate, și anume prin obligarea conducătorului auto de a se supune unei expertize de testare a capacităților de conducere. În esenta, instanța considera ca, deși restrangerea unor drepturi pe care o implica dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, este justificată de necesitatea apărării ordinii publice și pentru desfășurarea instrucției penale, totuși ea nu este proporțională cu scopul legitim urmărit și nu este absolut necesară instrucției penale. De asemenea, se apreciază ca alcoolemia poate fi stabilită și prin alte probe biologice (în afară probelor de sânge) prin care nu este incalcata integritatea fizica a conducătorului auto. Tot în opinia instanței dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 22 din Constituție și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care sunt garantate dreptul la viața și dreptul la integritate fizica și psihică și prin care este interzisă tortura, pedeapsa sau tratamentul inuman ori degradant. Or, apreciază instanța, prin dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, este pedepsit tocmai refuzul conducătorului auto de a se supune unui tratament degradant, de vreme ce îl obliga sa acționeze împotriva propriei voințe. Totodată se apreciază ca posibilitatea ingreunarii administrării probelor pentru dovedirea săvârșirii infracțiunii de conducere în stare de ebrietate, prevăzută la alin. 1 al art. 37 din același decret, nu constituie un motiv suficient pentru justificarea încălcării unui drept fundamental, și anume dreptul la libertate. Autorul excepției considera ca dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, sunt constituționale numai în măsura în care elementul material al infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice nu privește doar refuzul conducătorului auto de a i se recolta sânge, ci și o sustragere fizica efectivă, după pornirea unei proceduri judiciare, iar recoltarea probelor biologice se referă doar la acele mijloace care nu aduc atingere integrității fizice.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, republicat, este neîntemeiată. Se arata ca din analiza conținutului infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice rezultă ca existenta acestei infracțiuni este caracterizată de prezenta a doua elemente, și anume: cererea adresată conducătorului auto de către organele de poliție de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și refuzul conducătorului auto de a da curs acestei cereri, prin sustragerea sa de la aceasta recoltare. Infracțiunea se consuma în momentul în care conducătorul auto se sustrage de la recoltarea probelor biologice. Guvernul considera ca obligația legală impusa conducătorilor de autovehicule nu are un conținut degradant sau umilitor, astfel cum susține instanța, și nici nu constituie un temei de supunere a persoanei unui asemenea tratament. Prin incriminarea sustragerii conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice legiuitorul a urmărit sa prevină producerea unor accidente de circulație, adesea cu urmări deosebit de grave, motiv pentru care a considerat ca alcoolemia trebuie constatată. Desigur, imposibilitatea constatării pe cale clinica a alcoolemiei, creata prin refuzul conducătorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice, nu împiedica instanța sa stabilească, prin orice alt mijloc de proba, dacă conducătorul auto se afla în stare de ebrietate sau dacă avea o alcoolemie peste limita legală în momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice. Aceasta nu inlatura însă caracterul infractional al sustragerii de la recoltarea probelor biologice. Guvernul considera că nu au fost incalcate, prin dispozițiile textului legal criticat, prevederile art. 49 din Constituție referitoare la restrangerea prin lege a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece obligației de a se supune la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei îi corespunde o nevoie socială proporțională, și anume asigurarea circulației rutiere, protecția dreptului la o libera și în siguranța circulație a celorlalți participanți la traficul rutier. Or, garantarea prin lege a unor drepturi și libertăți nu poate aduce atingere drepturilor și libertăților celorlalte persoane. De asemenea, se apreciază că nu sunt incalcate nici drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei căreia i se solicită să se prezinte la recoltarea probelor biologice, aceasta nefiind privată de libertate în alte condiții decât cele prevăzute de lege și neactionandu-se împotriva voinței ei prin forta sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Guvernul considera ca recoltarea probelor de sânge nu are drept consecința vătămarea integrității fizice și psihice a persoanei, astfel cum susține instanța. Dimpotriva, prin reglementarea recoltarii probelor biologice legiuitorul a urmărit eliminarea oricărui abuz și a oricăror situații degradante sau umilitoare. Sanctionand în mod expres sustragerea de la recoltarea acestora, legiuitorul nu a instituit o prezumție de vinovăție a persoanei care se sustrage, pentru ca numai instanța de judecată este aceea care stabilește, pe baza probelor administrate, dacă conduita inculpatului corespunde acțiunii de sustragere avute în vedere de legiuitor. În final, Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate parțială a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.

Excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu următorul conținut: "Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani." Aceste dispoziții nu pot fi însă examinate, inclusiv sub aspectul constituționalității lor, decât în corelatie cu cele ale alin. 1 al aceluiași articol, potrivit cărora "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se afla în stare de ebrietate se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani", precum și cu cele ale alin. 2, conform cărora "Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alineatul precedent conduce un autovehicul care transporta persoane în comun ori transporta materii ce pot produce pericol public, pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani". De asemenea, toate dispozițiile

art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, se afla în corelatie cu cele din art. 52 din același act normativ, potrivit cărora "Imbibatia alcoolică în sânge atrage răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule când este de cel puțin 1 %.".

Dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, sunt considerate de Judecătoria Barlad, care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate, ca fiind neconstituționale sub mai multe aspecte. Astfel, instanța considera ca obligarea conducătorului unui autovehicul, suspectat ca se afla în stare de ebrietate, de a se supune, sub sancțiune penală, recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este contrară prevederilor art. 22 și 23 din Constituție, privitoare la dreptul persoanei la viața și la integritate fizica și psihică, și, respectiv, la libertate individuală. Se face referire la dispozițiile art. 22 alin. (2) din Constituție, care prevăd ca nimeni nu poate fi supus torturii sau unui tratament inuman ori degradant. Aceasta obligare a conducătorului de autovehicul de a se supune recoltarii probelor biologice constituie totodată o încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, privitoare la prezumția de nevinovatie. De asemenea, în opinia instanței, dispozițiile legale criticate sunt contrare și prevederilor art. 49 din Constituție, privitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece recoltarea de probe de sânge nu este absolut necesară pentru stabilirea alcoolemiei, câtă vreme pot fi recoltate alte probe biologice, și nici proporțională cu situația care a determinat restrangerea libertății individuale sau a dreptului la integritate fizica și psihică. În fine, instanța considera ca dispozițiile legale criticate sunt contrare și prevederilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la drepturile și libertățile menționate.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, sub toate aspectele semnalate de autorul excepției, Curtea Constituțională constata ca aceasta nu este intemeiata. Afirmatia instanței, în sensul că dispozițiile criticate aduc atingere dreptului la integritate fizica și psihică și la libertatea conducătorilor de autovehicule cărora li se solicită să se prezinte la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, nu poate fi primită. Conducătorul de autovehicul, suspectat ca a condus autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice, nu este constrâns fizic sau psihic să se supună recoltarii probelor biologice, ci este invitat să se prezinte în acest scop la o instituție de specialitate, indeplinindu-și astfel o obligație legală.

În ceea ce privește recoltarea probei de sânge, la care instanța se referă în mod deosebit, se constată că textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu o prevede în mod explicit, ci are în vedere "probele biologice" în general. De aceea, dacă, indiferent din ce motive, persoanei în cauza, care s-a prezentat la autoritatea competentă, nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmează să fie stabilită totuși pe baza altor probe biologice, și deci nu poate exista infracțiunea.

Recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu poate fi considerată ca o supunere la tortura, la un tratament inuman sau degradant, astfel cum afirma instanța. Potrivit art. 1 din Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, convenție ratificată de România prin Legea nr. 19/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990, "termenul <<tortura>> înseamnă orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida [...] sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferințe sunt aplicate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial [...]". Nici unul dintre aceste criterii nu este însă realizat în speta, întrucât prin recoltarea probelor biologice nu i se poate provoca conducătorului auto o durere sau suferințe puternice, de natura fizica sau psihică, în scopul de a se obține mărturisiri sau informații. Operațiunea de recoltare a probelor biologice nu se face de un agent al autorității publice, respectiv de organul de poliție, ci de către personal medical de specialitate, în instituții spitalicești dotate cu mijloace medicale.

Nu este intemeiata nici afirmatia potrivit căreia prin textul de lege criticat sunt lezate libertatea individuală și siguranța persoanei care se sustrage de la recoltarea probelor biologice, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor art. 23 din Constituție referitoare la libertatea individuală. Obligația conducătorului auto de a se prezenta în vederea recoltarii probelor biologice decurge, asa cum s-a arătat, din lege și nu din dispoziția organului de poliție care aplica legea.

De asemenea, nu este reală nici susținerea instanței referitoare la încălcarea alin. (8) al art. 23 din Constituție, referitor la prezumția de nevinovatie, deoarece nu se instituie prin textul de lege criticat nici o prezumție de vinovăție.

Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și a altor fapte care pun în pericol siguranța circulației rutiere reprezintă incriminari "obstacol", prin care este sancționată penal simpla nerespectare a unor reguli de circulație, în scopul preintampinarii unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier, ca de exemplu: pierderi de vieți omenești, vătămări ale integrității corporale și ale sănătății persoanei, distrugeri de valori materiale însemnate cauzate prin "accidente de circulație".

Prin urmare, pentru constatarea la timp și sancționarea imediata și corecta a faptei de conducere în stare de ebrietate, pedepsita prin dispozițiile alin. 1 și 2 ale

art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, s-a impus incriminarea cuprinsă în alin. 3 al art. 37 din același decret, legiuitorul fiind preocupat sa prevină astfel de fapte și prin sancționarea împiedicării constatării faptei de conducere sub influența alcoolului, împiedicare realizată prin sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Deoarece starea de intoxicatie alcoolică trebuie constatată într-un termen cat mai scurt și înainte de dispariția alcoolemiei, legiuitorul a incriminat refuzul conducătorului auto, suspectat ca s-ar afla sub influența alcoolului, de a se prezenta la unitatea spitaliceasca indicată de organul de poliție rutiera, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Curtea constata ca incriminarea cuprinsă în

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, nu reprezintă o restrangere a drepturilor și libertăților persoanei, deoarece are ca finalitate apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a vieții, integrității corporale și a sănătății, precum și a altor importante valori angajate în traficul rutier. Prin urmare, nu poate fi vorba de o încălcare a prevederilor art. 49 din Constituție, care se referă la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, astfel cum pretinde instanța, autoare a excepției.

În plus, dispozițiile criticate sunt de natura sa îl protejeze chiar pe conducătorul auto care se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, care, în absenta incriminării cuprinse în aceste dispoziții, ar putea deveni nu numai autor al unor infracțiuni mult mai grave, dar chiar propria sa victima.

În final, Curtea constata ca prin dispozițiile menționate nu au fost incalcate prevederile constituționale cuprinse în art. 22, 23 și 49, interpretate și aplicate în concordanta cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform art. 20 din Constituția României.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE :

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, republicat, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Barlad în Dosarul nr. 899/1999.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 1999.

PREȘEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan

OPINIE SEPARATĂ

Contrar constatării majorității membrilor Curții Constituționale, apreciez ca sesizarea Judecătoriei Barlad, care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, republicat, este intemeiata pentru mai multe motive. Astfel:

1. Textul de lege criticat, potrivit căruia "Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani", deși nu prevede în mod expres, totuși are în vedere, în primul rând, recoltarea sângelui. Principala proba în stabilirea existenței faptelor incriminate prin

art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, o constituie rezultatul analizei de laborator privind concentrația alcoolică în sânge. Singurul rezultat cert și concludent în stabilirea alcoolemiei, cel puțin dintre mijloacele utilizate până în prezent în România, îl da analiza de laborator a sângelui. Eventuala recoltare și analiza și a altor probe biologice sunt doar complementare.

Aceasta concluzie rezultă și din textul alin. 1 al

art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, care incrimineaza fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice în doua ipoteze distincte: a) dacă "are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală"; sau b) dacă "se afla în stare de ebrietate". De altfel, și art. 52 din același decret prevede că răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule o atrage "imbibatia alcoolică în sânge [...] de cel puțin 1%.". Or, stabilirea existenței imbibatiei alcoolice în sânge și a nivelului acesteia nu se poate face decât prin prelevarea și analiza de laborator a sângelui.

2. Prelevarea sângelui lezeaza, în mod evident, integritatea fizica și psihică a persoanei, contravenind astfel garanției prevăzute de art. 22 alin. (1) din Constituție. Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante defineste termenul tortura ca fiind "orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informații sau mărturisiri", cu condiția ca acea durere sau suferinta sa fi fost "aplicată de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial".

Gradul de durere sau de suferinta provocată prin prelevarea sângelui este un fapt relativ și diferă de la persoana la persoana. Pentru unele persoane aceasta reprezintă un fapt banal, care nu provoacă nici măcar o emotie semnificativă, iar pentru altele, chiar și simpla administrare a unei injectii reprezintă un adevărat chin fizic, dar, mai ales, psihic. Este de observat ca textul

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, nu distinge în aceasta privinta și nu condiționeaza incriminarea de caracterul nejustificat al "sustragerii". În cele mai multe cazuri "sustragerea" se materializeaza în refuzul persoanei de a se supune prelevarii de sânge. Potrivit textului de lege criticat, nu are semnificație dacă persoana respectiva, prin refuzul sau de a se supune recoltarii sângelui, s-a aparat față de iminenta provocarii unor dureri ori suferințe fizice sau psihice ori a urmărit un alt scop.

Este adevărat ca recoltarea sângelui nu se efectuează de un agent al autorității publice, dar nu mai puțin adevărat este și faptul ca agentul de circulație sau un alt lucrator de poliție îl obliga pe conducătorul auto, sub amenințarea aplicabilitatii unei pedepse privative de libertate, să se supună recoltarii sângelui și tot el solicita personalului medical, în virtutea calității sale oficiale, să execute aceasta operațiune.

3. Nici textul

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, și nici un alt text al actului normativ respectiv nu cer ca solicitarea supunerii la prelevarea de sânge să se bazeze pe existenta unor date sau indicii temeinice ca persoana controlată ar fi condus autovehiculul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În atare condiții, solicitarea poate fi adresată unor conducatori auto care au consumat băuturi alcoolice, dar și altora, care înainte de a conduce nu au consumat nici un fel de băuturi alcoolice. Pentru o persoană care știe că nu a consumat băuturi alcoolice și nu a încălcat nici o regulă de circulație suspectarea sa în public ca un potențial infractor și supunerea sa, pe acest temei, testului de gradare a alcoolemiei apar ca fiind un tratament degradant. Prin urmare, textul de lege criticat permite încălcarea dreptului fundamental consacrat prin art. 22 alin. (2) din Constituție.

4. În scopul recoltarii sângelui în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto este condus la instituția sanitară de către agentul de poliție. Chiar dacă aceasta "conducere" nu se realizează prin constrângere fizica, punerea în vedere prin textul de lege criticat ca, în caz de refuz, va suporta pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani reprezintă o constrângere tot atât de puternica. O asemenea reglementare violeaza libertatea individuală a persoanei, contrar prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituție.

Restrangerea exercițiului libertății individuale nu se realizează în condițiile prevăzute la art. 49 din Constituție, nu este o măsura necesară și nici proporțională cu situația care o determina. Săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla în stare de ebrietate se poate stabili și prin numeroase alte probe, dacă persoana respectiva, din motive întemeiate, refuza să se supună recoltarii sângelui. De altfel, în momentul solicitării recoltarii sângelui și al refuzului instructia penală nu este încă declansata, iar textul de lege incriminator nu cere existenta nici măcar a unor indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.

5. Greșit se retine ca recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie o măsura de prevenire, în scopul apărării siguranței circulației rutiere. În realitate această măsură urmărește obținerea de probe pentru dovedirea unei fapte consumate, prezumată a fi fost comisă de persoana supusă testului. Prevenirea pericolului asupra siguranței circulației rutiere se poate realiza prin interzicerea sau împiedicarea persoanei banuite, în mod întemeiat, ca se afla sub influența băuturilor alcoolice de a mai conduce autovehiculul și nu prin strângerea de dovezi cu privire la o faptă comisă anterior.

6. Obligația conducătorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice de orice fel decurge, într-adevăr, din lege, dar tocmai pentru aceasta consider textul de lege respectiv ca fiind neconstitutional. Persoana care solicită eliberarea permisului de conducere își asuma răspunderea de a respecta regulile de circulație rutiera, conștiență fiind ca în cazul încălcării acestora va fi pasibila de sancțiunile prevăzute de lege, dar nu și obligația de a se supune oricând, chiar și fără existenta unor motive întemeiate, recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

7. Cel mai important motiv de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, mi se pare a fi încălcarea prin aceste dispoziții a principiului prezumției de nevinovatie consacrat în art. 23 alin. (8) din Constituție. Obligarea persoanei de a se supune recoltarii probelor biologice și pedepsirea sa în caz de refuz se bazează pe prezumția, formulată chiar anterior începerii urmăririi penale, ca aceasta a condus autovehiculul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cu alte cuvinte, textul de lege criticat privește pe toți conducătorii auto ca potențiali infractori. Și mai semnificativ este faptul ca dispozițiile legale criticate obliga conducătorul auto, sub amenințarea cu pedeapsa privativă de libertate, sa producă probe cu privire la propria-i vinovăție. Aceasta echivaleaza cu scopul prevăzut de Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în definitia termenului "tortura", acela de a obține o "mărturisire". Constrângerea unei persoane de a face mărturisiri sau de a produce dovezi cu privire la propria-i vinovăție semnifica tot violarea principiului prezumției de nevinovatie.

Aceasta apreciere are în vedere și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu Curtea Europeană a statuat, în cazul Barbera, Massegne și Jabardo împotriva Frantei, ca paragraful 2 al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "care consacra principiul prezumției de nevinovatie, reclama, între altele, ca sarcina probelor sa revină acuzarii și ca dubiul sa profite acuzatului". În cazul Miailhe împotriva Frantei aceeași Curte a reținut violarea art. 6 din convenție, atunci când o "atingere adusă dreptului, pentru orice <<acuzat>>, în sensul [...] de a păstra tacerea și de a nu contribui deloc la propria sa incriminare". În cazul Minelli împotriva Elvetiei Curtea Europeană a reținut, de asemenea, ca "prezumția de nevinovatie nu este respectata dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilitatii unui invinuit [...], o decizie judiciară care îl privește reflecta sentimentul ca este vinovat".