Decizia nr. 643/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Simona Ciurcu și Alin Aurel Niculae Brîncuș în Dosarul nr. 9.045/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.836D/2016.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dl consilier juridic Dan-Șerban Velicu, cu delegație depusă la dosar. Se constată lipsa autorilor excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Se susține, în acest sens, că, contrar prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, textul criticat nu are legătură cu cauza. Se susține că autorii excepției au statut de martor amenințat, și nu de martor protejat. Or, dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

se referă la modalitatea de procurare a armelor de apărare și pază de către personale incluse într-un program de protecție a martorilor, neavând astfel legătură cu obiectul dosarului în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, se arată că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele arătate, pe larg, în punctul de vedere depus la dosarul cauzei. Se susține, în esență, că autorii fac o confuzie între cele două categorii de martori, mai sus menționate. Se arată că

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

nu putea face referire la situația martorilor amenințați, câtă vreme

art. 13 alin. (2)

din legea anterior menționată, care prevede limitativ categoriile de persoane care pot procura arme de apărare și pază, nu o menționează și pe cea a martorului amenințat. Se subliniază faptul că martorii amenințați nu intră în categoria celor incluși în programele de protecție a martorilor. Se conchide că cele două categorii de martori invocate de autorii excepției de neconstituționalitate sunt distincte și se află în situații juridice total diferite, motiv pentru care nu se pune problema existenței unei discriminări între acestea, determinată de textul criticat.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține, în acest sens, că dreptul de a deține o armă nu este un drept fundamental, prevăzut în

Constituție

și că statutul martorilor amenințați este diferit de cel al martorilor protejați. Se arată că celor dintâi le sunt aplicabile dispozițiile

art. 125 din Codul de procedură penală , care prevăd existența unui potențial risc ce privește astfel de persoane, în timp ce martorii protejați sunt persoane aflate într-o stare de risc efectiv, motiv pentru care și măsurile de protecție prevăzute în privința lor sunt diferite. Mai mult, se arată că orice martor amenințat poate dobândi statutul de martor protejat, atunci când îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în acest sens. Prin urmare, se susține că, fiind vorba despre două categorii de persoane care se află în situații diferite, reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit nu este de natură a încălca principiul egalității în drepturi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 21 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 9.045/3/2016, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, excepție invocată de Simona Ciurcu și Alin Aurel Niculae Brîncuș într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care se solicită obligarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase să elibereze pe numele autorilor excepției autorizații în vederea deținerii, purtării și folosirii de arme și muniții letale.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

reprezintă o ingerință nejustificată și discriminatorie în drepturile fundamentale ale martorilor amenințați. În acest sens, se susține că, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , activitatea de protecție a martorilor era reglementată prin

Legea nr. 682/2002

privind protecția martorilor, care prevedea o singură categorie de martori, respectiv pe cei înscriși în sistemul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, și un regim juridic uniform al măsurilor de protecție ce puteau fi luate în privința acestora. Însă, prin dispozițiile

art. 125 din Codul de procedură penală

în vigoare, au fost reglementate alte două categorii de martori, respectiv martorii amenințați și martorii vulnerabili, despre care nu se face vorbire în cuprinsul

Legii nr. 682/2002

și în privința cărora prevederile

art. 125-130 din Codul de procedură penală

reglementează un regim juridic diferit de cel prevăzut prin dispozițiile

Legii nr. 682/2002 . Se arată, de asemenea, că prevederile

Legii nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor nu au fost corelate cu dispozițiile codului anterior menționat, în privința modalităților specifice de procurare a armelor de către martorii aflați în pericol, aspect ce contravine dispozițiilor

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se susține că, în aceste condiții, dispozițiile

art. 13 alin. (2) lit.c) din Legea nr. 295/2004

sunt aplicabile și categoriei martorilor amenințați, reglementate la

art. 125 din Codul de procedură penală . Cu toate acestea, se arată că măsurile de protecție a martorilor protejați sunt diferite de cele prevăzute prin

Legea nr. 682/2002 ,

motiv pentru care, în prezent, în România, există două sisteme diferite de protecție a martorilor. În aceste condiții,

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

par să limiteze categoria martorilor care pot să își procure arme de apărare și pază, conferind acest drept numai martorilor protejați, aflați în programul de protecție a martorilor desfășurat prin Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, care își pot exercita acest drept numai prin intermediul acestui oficiu. Se susține, însă, că în cadrul programelor de protecție a martorilor pot fi incluși și martorii amenințați, dar în privința acestora dispozițiile

art. 126 alin. (8) din Codul de procedură penală

prevăd comunicarea măsurilor de protecție autorității desemnate cu punerea în executare a măsurii, care este Inspectoratul General al Poliției Române. În aceste condiții, se susține că sintagma „numai prin intermediul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor“, care condiționează, și în cazul martorilor amenințați, dreptul de a procura arme pentru apărare și pază, restrânge, în mod nejustificat, exercitarea acestui drept de către categoria de martori anterior menționată, cu consecința încălcării dispozițiilor constituționale invocate în susținerea excepției. Se arată că martorii protejați și cei amenințați se află în situații similare sub aspectul pericolului la care sunt expuși și al nevoii de asigurare a securității, motiv pentru care stabilirea unui regim diferit de procurare a armelor nu este justificată. Se mai susține că, întradevăr, legiuitorul poate stabili limite ale exercitării unor drepturi, dar că, atunci când aceste limite produc discriminare și constituie ingerințe nejustificate în drepturile fundamentale ale unor categorii de persoane, ele nu sunt legale și echitabile.

7.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că textul criticat nu îngrădește exercitarea unor drepturi fundamentale.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că cele două categorii de martori invocate de autorii excepției se află în situații diferite, aspect ce justifică reglementarea, în privința lor, a unui regim juridic diferit, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalității în drepturi. Se arată că dreptul de a deține armă nu este un drept fundamental, motiv pentru care nu se poate vorbi despre încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale invocate în prezenta cauză. Se susține, de asemenea, că prevederile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

nu încalcă dispozițiile

art. 53 din Constituție , restrângerea criticată de autorii excepției fiind justificată de motive de apărare a ordinii publice și a drepturilor și libertăților fundamentale ale membrilor societății.

10.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se susține că autorii excepției nu critică, în realitate, textul analizat prin raportare la dispozițiile

Legii fundamentale , ci compară regimul juridic al protecției martorilor prevăzut în cuprinsul

Legii nr. 682/2004

cu cel reglementat prin

Codul de procedură penală . Or, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, care au următorul cuprins: „Persoanele incluse într-un program de protecție a martorilor pot procura arme de apărare și pază numai prin intermediul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 14 alin. (1) .“

14.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 15 alin. (1)

referitor la universalitate și

art. 53

cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că

Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor a fost republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, în urma modificării sale prin

Legea nr. 319/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 15 decembrie 2015, iar

Legea nr. 682/2002

privind protecția martorilor a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014. Astfel, ambele acte normative, despre care autorii excepției afirmă că nu au fost corelate cu dispozițiile

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , au fost republicate la o dată ulterioară intrării în vigoare a

Codului de procedură penală , fără ca legiuitorul să prevadă în cuprinsul acestora dispoziții referitoare la cele două categorii de martori, reglementate la

art. 125-130 din codul anterior menționat , respectiv martorii amenințați și martorii vulnerabili.

16.

Conform

art. 125 din Codul de procedură penală , în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat, iar, potrivit

art. 130 alin. (1) din Codul de procedură penală , statutul de martor vulnerabil poate fi acordat martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului și martorului minor. În privința martorului amenințat, dispozițiile

art. 126-129 din Codul de procedură penală

prevăd un regim juridic specific de protecție și de audiere, iar, conform prevederilor

art. 130 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală , o parte din aceste dispoziții legale sunt aplicabile, în mod corespunzător, și martorului vulnerabil.

17.

La rândul său,

art. 2 lit. a) din Legea nr. 682/2002

definește martorul ca fiind persoana care: 1. are calitatea de martor, potrivit

Codului de procedură penală , și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză; 3. se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și,

prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni. De asemenea, conform

art. 2 lit. c) din Legea nr. 682/2002 , prin „martorul protejat“ se înțelege martorul, membrii familiei sale și persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecție a martorilor, conform prevederilor prezentei legi, iar, potrivit

lit. f) a aceluiași art. 2 din Legea nr. 682/2002 , „program de protecție a martorilor“ reprezintă activitățile specifice desfășurate de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor prevăzut la

art. 3 , cu sprijinul autorităților administrației publice centrale și locale, în scopul apărării vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejați, în condițiile prevăzute de prezenta lege.

18.

În fine, prevederile

art. 13 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004

prevăd dreptul persoanelor incluse în programe de protecție a martorilor de a-și procura arme de apărare și pază, pe perioada în care au această calitate.

19.

Analizând definițiile mai sus enunțate, Curtea constată că termenii definiți de acestea nu se exclud reciproc și nici nu se suprapun ca înțeles și aplicabilitate, aspect ce permite interpretarea și aplicarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus analizate. Așa fiind, persoanele cărora le-a fost acordat statutul de martor amenințat sau cel de martor vulnerabil, conform dispozițiilor

art. 125

și, respectiv,

art. 130 din Codul de procedură penală , în măsura în care întrunesc condițiile reglementate la

art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 , pot dobândi calitatea de martor protejat, potrivit legii anterior menționate, fiind înscrise în programul de protecție a martorilor. Prin urmare, aceste persoane vor beneficia de regimul juridic reglementat prin dispozițiile

Legii nr. 682/2002 , coroborat cu cel prevăzut la

art. 126-129 din Codul de procedură penală , inclusiv sub aspectul dreptului de a solicita și de a obține o armă de apărare și pază, conform dispozițiilor

art. 13 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004 , urmând procedura reglementată, în acest sens, prin legea anterior precizată. Per a contrario, persoanele cărora le-a fost acordat statutul de martor amenințat sau cel de martor vulnerabil, dar nu îndeplinesc condițiile prevăzute la

art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 , nu vor cumula și statutul de martor protejat, potrivit prevederilor

Legii nr. 295/2004

și nu vor beneficia de drepturile prevăzute prin această lege, fiindu-le aplicabile însă dispozițiile

art. 125-130 din Codul de procedură penală .

20.

Această diferență de regim juridic reprezintă însă opțiunea legiuitorului, care, în considerarea situațiilor diferite în care se află categoriile de persoane care au calitatea de martor în procesul penal și care sunt supuse unor grade diferite de pericol ca urmare a deținerii acestei calități, a reglementat un regim juridic de protecție diferit. Acest aspect nu este însă de natură a încălca principiul egalității în drepturi, întrucât, cu privire la acest principiu, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că egalitatea impusă de prevederile

art. 16 din Constituție

nu înseamnă uniformitate, acest principiu neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații (a se vedea

Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, și

Decizia nr. 782 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

21.

Mai mult, Curtea reține că lipsa cumulării calității de martor amenințat sau de martor vulnerabil, conform prevederilor

art. 125-130 din Codul de procedură penală , și a celei de martor protejat, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 682/2002 , nu este de natură a lipsi cele două categorii de martori, reglementate în

Codul de procedură penală , de mijloacele juridice necesare protecției dreptului lor la viață și la integritate fizică și psihică sau a dreptului de proprietate privată pe care îl au asupra bunurilor lor, aflate în pericol, întrucât dispozițiile

art. 126-129 din Codul de procedură penală

prevăd măsuri de protecție eficiente în vederea asigurării drepturilor fundamentale invocate, în perioada în care persoanele în cauză au calitatea de martor în procesul penal. De asemenea, mijloacele de protecție a martorilor, reglementate prin normele

Codului de procedură penală , vor fi aplicate de către organele judiciare, în mod coroborat, în vederea folosirii lor eficiente, așa încât neasigurarea tuturor acestor forme de protecție în favoarea tuturor categoriilor de martori amenințați sau vulnerabili nu este de natură a-i lipsi pe o parte dintre aceștia de pârghiile necesare protejării drepturilor lor fundamentale.

22.

Referitor la interpretarea coroborată a sintagmei „numai prin intermediul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor“, din cuprinsul

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 , cu dispozițiile

art. 126 alin. (8) din Codul de procedură penală , Curtea reține că aceasta nu este o problemă de constituționalitate, ci vizează domeniul aplicării dispozițiilor legale analizate de către organele judiciare și instituțiile competente.

23.

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale

art. 53 , Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, iar dreptul de a obține o armă de apărare și pază nu este un drept fundamental.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Ciurcu și Alin Aurel Niculae Brîncuș în Dosarul nr. 9.045/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.