Decizia nr. 618/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Pîrvu Rodica și Cioban Elena Giorgiana, în Dosarul nr. 2.164/338/2016 al Judecătoriei Zărnești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 415D/2017.

2.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Banca Comercială Română - S.A., doamna avocat Oana Hliboceanu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarul a avut primul termen de judecată la data de 13 iulie 2017, când, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus conexarea la Dosarul nr. 1.788D/2016, iar, în temeiul dispozițiilor

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 10 octombrie 2017, în vederea disjungerii cauzelor.

4.

În temeiul

art. 139 alin. (5) din Codul de procedură civilă

coroborat cu

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , Curtea disjunge dosarul și, cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă

cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și menționează că prevederile

Legii nr. 77/2016

au mai fost supuse controlului de constituționalitate. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în prezenta cauză solicită respingerea acesteia, având în vedere scopul și rațiunea legii, respectiv de a proteja consumatorii care au contractat credite cu scopul de a achiziționa, extinde sau moderniza imobile cu destinație de locuință. Arată că este opțiunea legiuitorului de a proteja o nevoie socială - dreptul la locuință, iar această opțiune nu poate forma obiectul controlului exercitat de către Curtea Constituțională. Scopul

Legii nr. 77/2016

rezultă atât din expunerea de motive a legii, cât și din directiva pe care o transpune -

Directiva 2014/17/UE

a Parlamentului European și a Consiliului privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a

Directivelor 2008/48/CE

și

2013/36/UE

și a

Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 , care are domeniul limitat la imobile cu destinație rezidențială. Referitor la principiul egalității, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale, raportat la speța de față, precizează că este evident că este vorba de categorii de creditori aflați în situații diferite: cei care au contractat credite în scopul achiziționării de imobile cu destinație de locuință și cei care au contractat credite în scopul achiziționării de terenuri sau alte scopuri recreative. Categoria de consumatori cărora li se adresează legea în discuție este diferită față de categoria din care fac parte autoarele prezentei excepții de neconstituționalitate și implică un tratament juridic diferit. Dacă s-ar admite că

Legea nr. 77/2016

se aplică tuturor categoriilor de consumatori, s-ar anihila opțiunea legiuitorului. Or, astfel cum s-a reținut prin

Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 , instanțele au obligația de a aplica acele condiții ale teoriei impreviziunii, dublate de îndeplinirea condițiilor de admisibilitate cuprinse în

art. 4 din Legea nr. 77/2016 . De altfel, autoarele excepției de neconstituționalitate au posibilitatea să inițieze o acțiune pe drept comun în care să invoce teoria impreviziunii.

5.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că nu sunt încălcate dispozițiile

art. 16 din Constituție

sub aspectul discriminării. Este opțiunea legiuitorului ca prevederile legale criticate să se adreseze unei anumite categorii de consumatori.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 2 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.164/338/2016, Judecătoria Zărnești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 , excepție ridicată de Pîrvu Rodica și Cioban Elena Giorgiana într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 77/2016 .

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 16 alin. (1) . Astfel, dispozițiile

art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016

instituie o diferență de tratament juridic evidentă între subiecții de drept care au încheiat contracte de credit pentru nevoi personale garantate cu un imobil-locuință și cei care au garantat creditul, în aceleași condiții, cu un imobil teren, pe care intenționau să edifice o locuință, după un criteriu arbitrar; prin modul de reglementare a prevederilor criticate, unele persoane sunt excluse ab initio de la beneficiul unui drept, acela de a putea uza de prevederile

Legii nr. 77/2016 . Se conferă destinatarilor acestei legi o poziție distinctă, diferențiată și mai avantajoasă; instituie o derogare de la dreptul comun.

8.

Judecătoria Zărnești opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că, deși scopul legii este restabilirea echilibrului contractual și protejarea locuinței de familie ca o derogare specifică de la „principiul răspunderii nelimitate“, reglementat de

art. 2.324 din Codul civil , protecția oferită nu se raportează la situația persoanei vizate, ci la calitatea creditului și la destinația imobilului ipotecat. Astfel, prin modul de reglementare a dispozițiilor criticate se conferă destinatarilor

Legii nr. 77/2016 , în special celor ce au garantat cu o locuință creditul acordat, o poziție distinctă, diferențiată și mai avantajoasă față de cel al persoanelor care au garantat cu un teren sau o construcție fără destinația de locuință. Ca atare,

Legea nr. 77/2016

este în contradicție cu

art. 16 din Constituție

prin aceea că instituie un privilegiu în favoarea subiecților de drept cărora aceasta li se aplică.

9.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile apărătorului ales al părții, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul cuprins: „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: […] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință“.

13.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile

art. 16 alin. (1)

care consacră principiul egalității în drepturi.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor criticate s-a mai pronunțat, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este

Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017 , nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

15.

Curtea, având în vedere jurisprudența sa referitoare la principiul egalității, spre exemplu,

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și raportând soluțiile de principiu rezultate din considerentele acestei decizii la dispozițiile criticate în prezenta cauză, reține că debitorii-consumatori vizați de prevederile

Legii nr. 77/2016 , respectiv cei care au contractat credite cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință și au garantat cu un imobil cu destinație de locuință, și ceilalți debitori care au contractat credite în alte scopuri, dar care nici nu au garantat cu un imobil cu destinație de locuință, sunt în situații diferite, care impun un tratament juridic diferit.

16.

De altfel, referitor la aplicabilitatea

Legii nr. 77/2016 , Curtea reiterează faptul că potrivit

art. 4 din Legea nr. 77/2016 , pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și

a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la

art. 1 alin. (1) , astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

17.

Ca atare, din analiza prevederilor legale rezultă că instanța, potrivit

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții: persoanele cărora li se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, precum și lipsa în privința consumatorului debitor a vreunei condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii (a se vedea

Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017 , precitată, paragraful 13).

18.

Cu privire la teoria impreviziunii, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 95, Curtea a reținut că, sub imperiul

Codului civil din 1864 , atât doctrina, cât și practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Această instituție și-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 și în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România și a liberalizării prețurilor. Astfel, sub regimul

Codului civil din 1864

(aplicabil contractelor din dosarele de față) teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile

art. 970

care stipulau: „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.“ Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în

Codul civil actual , într-o formă aproximativ identică [ art. 1.271 ].

19.

În acest context, Curtea a reținut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,

Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul

art. 969

și

art. 970 . Având în vedere că

Legea nr. 77/2016

reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea a observat că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de

Legea nr. 77/2016 , luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condițiile aplicării impreviziunii (paragraful 115). Or, singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competența și obligația să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile existenței acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, față de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, în conformitate cu prevederile

art. 57 din Constituție , nu își mai pot îndeplini obligațiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit (paragraful 119).

20.

Așadar, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor

vechiului Cod civil

sau al

noului Cod civil

și independent de incidența

Legii nr. 77/2016 , în special cu privire la condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 4 din Legea nr. 77/2016 , instanța de judecată, care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părților și în temeiul

art. 969

și

art. 970 din Codul civil din 1864 , respectiv

art. 1.271 din Codul civil nou , instanța de judecată poate pronunța o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.

21.

Ca atare, critica de neconstituționalitate ce vizează o pretinsă încălcare a dispozițiilor

art. 16 din Constituție , întrucât dispozițiile criticate ar crea un privilegiu persoanelor ce cad sub incidența

Legii nr. 77/2016

- respectiv ale

art. 4

din această lege, este neîntemeiată. Astfel, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul are deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile cu privire la teoria impreviziunii din Codul civil.

22.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Pîrvu Rodica și Cioban Elena Giorgiana în Dosarul nr. 2.164/338/2016 al Judecătoriei Zărnești și constată că dispozițiile

art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Zărnești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2017.