Ordonanță · Guvernul

OG nr. 11/2000

pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea Proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la București la 13 octombrie 1999

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
24 ianuarie 2000
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 28 din 26 ianuarie 2000
Aprobat
prin Legea nr. 168/2000
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 28 martie 2002, ultima la 29 aprilie 2004
Citat de
36 de acte
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 6.967 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 168/2000 5 octombrie 2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2000 pentru ratificarea Acordului de împrum…

Republicat prin 1

  • Anexa din 17 noiembrie 2003 17 noiembrie 2003 privind manualul de operare al subcomponentei "Schema de dezvoltare sociala pentru comunit…

Modificat prin 2

  • OUG nr. 39/2002 28 martie 2002 (prevederi anume) privind modificarea și completarea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 11/2000 pentru rati…
  • OUG nr. 28/2004 29 aprilie 2004 privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2000 pentru ratificarea Ac…

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, precum și ale

art. 1 lit. A pct. 7 din Legea nr. 206/1999

privind abilitarea

Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României emite următoarea ordonanța:

Articolul 1

Se ratifica Acordul de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea Proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la București la 13 octombrie 1999.

Articolul 2

(1)

Implementarea acordului se va realiza de către Unitatea de management a Proiectului (U.M.P.), constituită în cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, și Unitățile de implementare a Proiectului (U.I.P.), înființate la nivelul entitatilor cu responsabilități în derularea împrumutului, beneficiare de sume din împrumut, și anume: Agenția Naționala pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere (AND), Agenția Naționala pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) și Grupul Central de Închidere a Minelor (G.C.I.M.) - Ministerul Industriei și Comerțului.

(2)

Unitățile de implementare a Proiectului (U.I.P.) sunt structuri înființate în cadrul entitatilor beneficiare de sume din împrumut, pentru realizarea componentelor Proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social, răspunzătoare de executarea acestuia pe domenii specifice de activitate. U.M.P. este coordonatoarea realizării Proiectului în ansamblu și este responsabilă de utilizarea sumelor din împrumut.

(3)

Nivelul salariilor personalului U.M.P. și U.I.P. este stabilit de ministrul industriei și comerțului, în calitatea sa de coordonator al întregului Proiect.

(4)

Specialiștii care își desfășoară activitatea în U.M.P. și în U.I.P. beneficiază de aceleași drepturi ca și consultanții străini care le acorda asistența tehnica, inclusiv în ceea ce privește regimul de impozitare a veniturilor.

(5)

Ministerul Finanțelor va încheia acorduri de subimprumut cu Ministerul Industriei și Comerțului și cu entitatile enumerate la alin. (1), prin care se deleagă U.M.P. și U.I.P. întreaga autoritate și responsabilitate în realizarea Proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social, precum și utilizarea sumelor din împrumut, asigurarea serviciului datoriei externe și, respectiv, a sumelor prevăzute cu aceasta destinație în bugetele proprii, prin bugetul de stat.

Articolul 3

(1)

Ministerul Industriei și Comerțului va plati Băncii comisionul de 1%, în numele Împrumutatului, din surse prevăzute cu aceasta destinație în bugetul propriu.

(2)

Contribuția României la realizarea Proiectului consta în plata taxelor, a impozitelor directe și indirecte, a cofinanțării categoriilor prevăzute în anexa nr. 1 la acordul de împrumut, a comisioanelor și spezelor bancare de pe teritoriul României, cheltuieli necesare în vederea funcționarii U.M.P. și U.I.P., reprezentând costurile cu comunicațiile (posta, telefon, telefax și Internet), cu deplasarile (cheltuieli de transport, cazare și diurna) pentru scopurile Proiectului (în țara și în străinătate), cheltuielile determinate de costurile cu materialele (inclusiv cu piesele de schimb și consumabilele), cheltuielile cu prestările de servicii cu caracter funcțional, de întreținere și reparații ale spațiilor, ale echipamentelor de birou și ale vehiculelor, cu actualizarea soft-ware, cheltuielile cu cărți și publicații, costurile cu curieratul și cu publicitatea, precum și a impozitelor și contribuțiilor sociale aferente salariilor angajaților U.M.P. și U.I.P., a altor cheltuieli necesare în vederea derulării Proiectului. Contribuția României se suporta din sume prevăzute distinct în bugetele de venituri și cheltuieli ale fiecăreia dintre entitatile menționate la art. 2 alin. (1), ca părți ale bugetului de stat aprobat.

(3)

Comisioanele și spezele bancare pe teritoriul României se pot plati și din dobânda bonificata la contul special. Aceste sume vor fi deduse din vărsămintele dobânzilor datorate de Ministerul Industriei și Comerțului (prin U.M.P.) bugetului de stat.

(4)

Plata serviciului datoriei externe aferente împrumutului (rambursări de rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri) se va asigura de entitatile beneficiare ale împrumutului, din sume prevăzute distinct în bugetele de venituri și cheltuieli, părți ale bugetului de stat aprobat, corespunzător sumelor utilizate de acestea din împrumut.

(5)

Se autorizeaza Ministerul Finanțelor sa prevadă anual în bugetul de stat sumele corespunzătoare contribuției României la realizarea Proiectului pe toată durata acestuia, precum și sumele pentru plata serviciului datoriei externe aferente împrumutului și sa introducă modificările corespunzătoare în bugetele entitatilor participante la realizarea Proiectului, prevăzute la art. 2 alin. (1).

Articolul 4

Se autorizeaza Ministerul Industriei și Comerțului, prin U.M.P., ca din contul special deschis la o banca comercială românească să efectueze plati în valută persoanelor fizice și juridice rezidente, pentru furnizarea de bunuri, de lucrări și de servicii necesare Proiectului, pe baza contractelor încheiate în condițiile prevederilor acordului.

Articolul 5

(1)

Se autorizeaza Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, ca, de comun acord cu Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile de derulare a acordului de împrumut menționat la art. 1, amendamente la conținutul acestuia, care privesc realocari de fonduri, modificări în structura împrumutului pe componente, modificări de termene, precum și orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligațiile financiare ale României față de B.I.R.D. sau sa determine noi condiționalitati economice față de cele convenite inițial între părți.

(2)

Guvernul va raporta periodic Parlamentului asupra amendamentelor introduse, în cadrul Raportului privind datoria publică externa a României.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează:
Ministrul industriei
și comerțului,
Radu Berceanu
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes
p. Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Ion Pascu,
secretar de stat
ACORD 13/10/1999

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.