Lege · Parlamentul

Legea nr. 183/2018

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

prezumat în vigoare

Data actului
18 iulie 2018
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 624 din 18 iulie 2018
Citat de
35 de acte
Citează
32 de acte
Structură
2 articole · 9.174 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

În temeiul

art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată , Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2018, și până la data de 31 august 2018, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I.

Finanțe publice și economie:

1.

rectificarea bugetului de stat pe anul 2018;

2.

rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018;

3.

reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;

4.

modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2013

privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin

Legea nr. 47/2014 , cu modificările și completările ulterioare;

5.

reglementări privind societățile mutuale de asigurare;

6.

reglementarea unor măsuri în domeniul inspecției economico-financiare;

7.

modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare;

8.

reglementări privind serviciile de plată;

9.

modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/1999

privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 211/2001 , cu modificările ulterioare;

10.

măsuri privind consolidarea poziției de acționar a statului și unele măsuri privind administrarea participațiilor statului, precum și modificarea unor acte normative specifice domeniului;

11.

modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare;

12.

modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II.

Agricultură și dezvoltare rurală:

1.

modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune;

2.

modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011

privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 199/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

3.

modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2011

pentru aprobarea organizării unor acțiuni de informare și promovare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în plan intern și internațional, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 110/2012 .

III.

Transporturi:

1.

modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2011

privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 18/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

2.

modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 26/2009

privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 55/2010 ;

3.

abrogarea

Ordonanței Guvernului nr. 51/1999

privind investigația tehnică a accidentelor și incidentelor din aviația civilă, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 794/2001 ;

4.

modificarea și completarea

anexelor nr. 1

și

2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

IV.

Administrație publică și dezvoltare regională:

–

măsuri privind reglementarea unor programe guvernamentale naționale - construcții, urbanism, educație, infrastructură și social, reabilitare termică.

V.

Afaceri interne:

–

instituirea unor măsuri privind însoțirea cu autovehicule ale poliției rutiere din cadrul Poliției Române a șefilor de delegații străine în perioada de exercitare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene 2019.

VI.

Apărare națională:

1.

măsuri în domeniul managementului resurselor umane pentru personalul militar al Ministerului Apărării Naționale;

2.

ratificarea acordurilor între România și alte state privind mormintele de război.

VII.

Sănătate:

1.

modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 18/2009

privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin

Legea nr. 103/2012,

cu modificările și completările ulterioare;

2.

modificarea și completarea

Legii nr. 282/2005

privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată;

3.

modificarea și completarea

Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată,

cu modificările și completările ulterioare;

4.

modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea unor acte normative în domeniul sănătății;

5.

modificarea și completarea

Legii nr. 185/2017

privind asigurarea calității în sistemul de sănătate.

VIII.

Cultură și identitate națională:

1.

modificarea și completarea unor acte normative în domeniul culturii;

2.

aprobarea plății contribuției financiare voluntare la fundația „Stichting Europeana“ - Olanda.

IX.

Educație națională:

–

reglementări privind domeniul învățământului universitar și preuniversitar.

X.

Cercetare:

–

crearea unui nou cadru legislativ privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu definirea unui instrument de finanțare clar, respectiv Programul-nucleu, program multianual, în sistem competițional, și care poate dezvolta rezultate ale cercetării în acord cu obiectivele Strategiei naționale CDI.

XI.

Fonduri europene:

1.

reglementarea unor măsuri în domeniul fondurilor europene nerambursabile;

2.

modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare.

XII.

Comunicații și societate informațională:

1.

modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor și societății informaționale;

2.

aderarea Secretariatului General al Guvernului la Consiliul Internațional pentru Tehnologia Informației în Administrația Guvernamentală (ICA) și aprobarea unor măsuri de natură financiară ce decurg din calitatea de membru;

3.

completarea

Ordonanței Guvernului nr. 41/1994

privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin

Legea nr. 126/1994 , cu modificările și completările ulterioare.

XIII.

Turism:

–

reglementări privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

XIV.

Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege

Articolul 2

În conformitate cu dispozițiile

art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată , ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la data de 31 august 2018. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 18 iulie 2018.
Nr. 183.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.