Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 645/2019

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

prezumat în vigoare

Data actului
17 octombrie 2019
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 160 din 27 februarie 2020
Citat de
1 act
Citează
21 de acte
Structură
0 articole · 35.586 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 165/2013 16 mai 2013 (prevederi anume) privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalen…

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Vasile D. Gaftoniuc în Dosarul nr. 27.353/3/2017 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.673D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.911D/2017, nr. 734D/2018 și nr. 894D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, ridicată de Mihai Petrică Oproescu în Dosarul nr. 5.581/3/2017 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Elena Teodorof, Viorica Lăzăroiu și Maria Mitroi în Dosarul nr. 42.735/3/2017 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și, respectiv, de Ioana Floarea Beniog, Cătălin-Barbu Bengeanu, Maria-Cătălina Bengeanu și Maria Bengeanu în Dosarul nr. 18.955/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

4.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 2.911D/2017, răspunde autorul excepției, personal și asistat de domnul avocat Tudor Șerbăniuc, membru în Baroul Prahova, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care își exprimă opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate.

5.

În Dosarul nr. 734D/2018, la apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții faptul că autorii excepției au transmis note scrise prin care, în esență, solicită admiterea acesteia.

6.

În Dosarul nr. 894D/2018, la apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, doamna avocat Mădălina Cristina Beniog, membru în Baroul Vâlcea, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

7.

Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 2.911D/2017, nr. 734D/2018 și nr. 894D/2018 la Dosarul nr. 2.673D/2017. Reprezentanții autorilor excepției și cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 2.911D/2017, nr. 734D/2018 și nr. 894D/2018 la Dosarul nr. 2.673D/2017, care a fost primul înregistrat.

8.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părților.

9.

Apărătorul autorilor excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 2.911D/2017 solicită admiterea acesteia, arătând că modalitatea de evaluare prevăzută de textul de lege criticat conduce la stabilirea unei valori inferioare a imobilului față de valoarea sa reală, ceea ce constituie o ingerință în dreptul de proprietate privată, garantat de

Constituție . Totodată, se creează o discriminare față de persoanele cărora li s-au restituit imobilele în natură, dar și față de situația cumpărătorilor în baza

Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, care pot obține pe cale judecătorească prețul actualizat al imobilului, stabilit prin expertiză judiciară, conform

Legii nr. 10/2001 . Neacordarea unor despăgubiri echivalente valorii reale a imobilului este similară unei exproprieri nelegale, fără justă și prealabilă despăgubire. Consideră că principiul justei despăgubiri statuat de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015

este aplicabil, pentru identitate de rațiune, și în cauza de față. Depune și concluzii scrise în susținerea celor afirmate.

10.

Apărătorul autorilor excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 894D/2018 consideră că ar trebui reconsiderată jurisprudența dezvoltată cu privire la textul de lege criticat, ca urmare a schimbării împrejurărilor. Arată că cel mai important element de noutate îl constituie

Hotărârea din 26 februarie 2019 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României (paragrafele 23 și 29). Un alt element nou față de cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la

Decizia nr. 205 din 9 aprilie 2019 , îl constituie trecerea unui interval de timp foarte lung de la intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , care nu mai face posibilă aplicarea principiului tempus regit actum, în conformitate cu care modalitatea de calcul al despăgubirilor să se raporteze la data acordării lor prin decizia autorității abilitate, aceasta făcându-se prin raportare la o grilă notarială rămasă la nivelul anului 2013. Or, camerele notarilor adoptă anual grile cu valorile de referință ale imobilelor. Evidențiază, din această perspectivă,

diferențierea care apare între persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri imediat după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013

și cele cărora nu le-au fost nici până în prezent soluționate cererile și ale căror imobile vor fi evaluate conform grilei valabile în anul 2013. Precizează, totodată, că grilele notariale ale unora dintre camerele notarilor din țară sunt exprimate în euro, ceea ce face ca pierderea să fie mai mică decât în cazul aplicării grilelor care sunt exprimate în lei.

11.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se impune schimbarea jurisprudenței existente în materie. Consideră că nu poate fi primită nici critica referitoare la luarea în considerare a caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, invocând cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 380 din 26 mai 2015

cu privire la momentul stabilirii despăgubirilor potrivit

Legii nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, care nu poate fi altul decât cel contemporan cu transferul dreptului de proprietate.

12.

Acordându-i-se, la cerere, cuvântul în replică, apărătorul autorilor excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 894D/2018 arată că nu a criticat

art. 21 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 165/2013, ci teza întâi .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

13.

Prin încheierile din 20 octombrie 2017, 14 noiembrie 2017, 20 aprilie 2018 și 3 aprilie 2018, pronunțate în dosarele nr. 27.353/3/2017, nr. 5.581/3/2017, nr. 42.735/3/2017 și 18.955/3/2016, Tribunalul București - Secția a III-a civilă, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Vasile D. Gaftoniuc, de Mihai Petrică Oproescu, de Elena Teodorof, Viorica Lăzăroiu și Maria Mitroi și, respectiv, de Ioana Floarea Beniog, Cătălin-Barbu Bengeanu, Maria-Cătălina Bengeanu și Maria Bengeanu în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate împotriva unor decizii ale Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor referitoare la despăgubirile acordate autorilor excepției de neconstituționalitate în compensare pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român în timpul regimului comunist.

14.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că evaluarea imobilelor preluate abuziv ce fac obiectul deciziilor de compensare prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

și prin luarea în considerare a categoriei de folosință la data preluării acestora conduce la stabilirea unor despăgubiri la o valoare inferioară valorii reale, de piață, a imobilelor. Se susține că aceasta echivalează cu o expropriere nelegală, fără o justă și prealabilă despăgubire, precum și cu o discriminare nejustificată prin raportare la persoanele cărora li se pot restitui în natură respectivele imobile și care, astfel, beneficiază de o reală despăgubire, corespunzătoare valorii bunului intrat în patrimoniul statului. În plus, grila notarială nu are valoare juridică, din moment ce nu este publicată în Monitorul Oficial al României. Se arată că textul de lege criticat generează discriminări între persoane aflate în situații juridice identice, determinate de simpla împrejurare de fapt a soluționării notificărilor înainte sau după modificarea legislativă prin care s-a introdus raportarea la categoria de folosință a imobilului la data preluării acestuia. O despăgubire formală este asimilată cu o lipsă de despăgubire și o ingerință gravă asupra dreptului de proprietate. Se invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, în sensul acordării de despăgubiri în cuantum rezonabil raportat la valoarea reală a bunului.

15.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

16.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, contrar prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la constituționalitatea textului de lege criticat.

17.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

18.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 588 din 13 septembrie 2016 .

20.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, făcând referire la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, potrivit cărora, în cazul privării de proprietate în sensul

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului. Statul trebuie să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale astfel încât despăgubirile acordate să nu fie cu mult sub valoarea bunurilor. În plus, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 2.673D/2017, observă însă că, în cazul în care statul, în momentul evaluării imobilului, are în vedere, pe de-o parte, aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , raportarea fiind făcută la nivelul anului 2013, iar, pe de altă parte, se iau în considerare caracteristicile tehnice ale imobilului și categoria de folosință la data preluării acestuia (perioada anilor 1945), cu plata despăgubirilor făcută peste cel puțin 5 ani de la intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , există riscul ca valoarea despăgubirilor să nu mai poată fi în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului. În consecință, apreciază că sintagma „categoriei de folosință la data preluării acestuia“ din cuprinsul

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare, este constituțională în măsura în care valoarea despăgubirii acordate pentru privarea de proprietate operată de stat este în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului.

21.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților autorilor excepției de neconstituționalitate, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

22.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 111/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2016

pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul

Acordului de împrumut

dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin

Legea nr. 205/2006 , precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Conținutul normativ al textului de lege criticat este următorul: „(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“

24.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3)

și

(5)

care consacră caracteristicile statului român și obligativitatea respectării legii, în

art. 16

referitor la principiul egalității în fața legii și în

art. 44

privind proprietatea privată. Prin raportare la dispozițiile

art. 20 din Constituție , se invocă și prevederile

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale

art. 1 din Protocolul nr. 12

la aceeași

convenție , privitoare la interzicerea discriminării, precum și cele ale

art. 1 din Primul Protocol adițional

la convenția menționată, referitoare la protecția proprietății private.

25.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin numeroase decizii, s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea modalității de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele care intră sub incidența legilor reparatorii. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 495 din 17 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 8 noiembrie 2018, paragraful 22, analizând dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 165/2013 , Curtea a reținut că, stabilind pentru evaluarea imobilelor standardul grilei notariale valabile la intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , scopul legiuitorului român a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar și previzibil. Curtea a făcut referire la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României (paragraful 127), prin care instanța de la Strasbourg a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunțată în Cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 și următoarele].

26.

Instanța de contencios constituțional a observat că, prin intermediul acestui sistem de calcul, este într-adevăr posibil ca valoarea despăgubirilor acordate sub formă de puncte să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie ( Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. În același timp, Curtea a reținut că legiuitorul dispune însă de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul

Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 , pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăților, se numără și plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând doar sistemul de referință al evaluării.

27.

De asemenea, prin

Decizia nr. 205 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2019, paragraful 20, referindu-se și la noul reper pentru evaluare introdus prin

Legea nr. 111/2017 , constând în categoria de folosință a imobilului la data preluării, Curtea a apreciat că astfel se dă expresie intenției legiuitorului român de a realiza un echilibru între interesul particular al fiecărei persoane îndreptățite la despăgubiri și interesul general al societății, acela de a nu destabiliza situația economică a statului prin acordarea unor despăgubiri al căror cuantum însumat să fie de natură să afecteze grav bugetul național.

28.

Din această perspectivă, Curtea a observat (paragraful 28 din aceeași decizie) că despăgubirile pentru imobilele preluate în mod abuziv în timpul regimului comunist, acordate de statul român foștilor proprietari, reprezintă măsuri reparatorii pentru preluările dintr-o perioadă istorică dominată de privări nedrepte de proprietate, pe care, ulterior instaurării regimului democratic, legiuitorul român și-a propus să le regleze printr-o serie de acte normative, printre care și legea în discuție. Sub acest aspect, Curtea a reținut considerentele de principiu dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

Hotărârea din 1 decembrie 2005 , pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 89, potrivit cărora

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de

reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat

Convenția . De asemenea,

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenție

nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice

Convenția

(Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Adoptarea unor legi care să prevadă restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor victime ale unor astfel de confiscări necesită o vastă analiză a numeroase aspecte de ordin moral, juridic, politic și economic. Considerând un lucru normal ca legiuitorul să dispună de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește politica economică și socială, Curtea europeană a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care aprecierea sa se dovedește complet lipsită de o bază rezonabilă (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 46, și Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei, paragraful 87). Acest lucru este valabil cu atât mai mult pentru modificările atât de fundamentale ale sistemului unei țări, cum ar fi tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene care duc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale la scară mare (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 149).

29.

Prin prisma acestor constatări, Curtea a reținut, prin decizia precitată, paragraful 29, că este justificat ca stabilirea modalității și dimensionarea reparațiilor să reprezinte opțiunea legiuitorului, în cadrul concepției de ansamblu adoptate de statul român în considerarea realităților economice existente și a posibilităților reale de realizare efectivă a acestui demers corectiv (în acest sens a se vedea, mutatis mutandis, și cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 542 din 18 septembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2019).

30.

Totodată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, Curtea a subliniat, în jurisprudența sa, că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate. În plus, Curtea Constituțională a statuat că, dacă prin jocul unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea, exemplificativ,

Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996,

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 44, sau

Decizia nr. 367 din 2 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 26 august 2016, paragraful 24).

31.

De asemenea, prin

Decizia nr. 169 din 26 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iunie 2019, paragrafele 34 și 35, Curtea a considerat că nu pot fi reținute susținerile referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, dat fiind faptul că, la data sesizării instanței de judecată, textul de lege criticat nu prevedea în mod expres că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, însă pe parcursul soluționării cauzei, textul de lege criticat a fost modificat prin

articolul unic pct. 4 din Legea nr. 111/2017 . În acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu,

deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002,

nr. 458 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau

nr. 294 din 6 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Astfel, nu poate fi vorba de retroactivitatea

Legii nr. 165/2013 , din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi.

32.

De asemenea, cu privire la critica potrivit căreia s-ar crea o discriminare față de situația cumpărătorilor în baza

Legii nr. 112/1995 , care pot obține pe cale judecătorească prețul actualizat al imobilului, stabilit prin expertiză judiciară, conform

Legii nr. 10/2001 , Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 205 din 9 aprilie 2019 , precitată, paragraful 27, constatând că este vorba despre două categorii de persoane aflate în situații juridice diferite, care justifică în mod obiectiv un tratament juridic diferit. Astfel, Curtea a observat că este echitabil ca foștii chiriași care au cumpărat imobilele de la stat să beneficieze de plata unor despăgubiri la prețul de piață al imobilelor, ca urmare a desființării pe cale judecătorească a contractelor lor de vânzare-cumpărare din cauza constatării împrejurării că statul nu deținea un titlu valabil în baza căruia să le poată înstrăina. Aceasta deoarece, la data dobândirii lor, cumpărătorii, foști chiriași, au plătit prețul real al acestora. Ca atare, se impune o restitutio in integrum, care să acopere prejudiciul suferit ca urmare a încheierii cu bună-credință a unui contract de vânzare-cumpărare de la un neproprietar, acesta fiind ținut să răspundă pentru evicțiune, în condițiile dreptului comun (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 380 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012).

33.

Se mai susține că neacordarea unor despăgubiri echivalente valorii reale a imobilului este similară unei exproprieri nelegale, fără justă și prealabilă despăgubire, arătându-se că principiul justei despăgubiri statuat de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, este aplicabil, pentru identitate de rațiune, și în cauza de față. Curtea constată că nu poate reține nici aceste critici, soluția pronunțată prin decizia menționată vizând o reglementare normativă aplicabilă unei ipoteze concrete diferite de cea în considerarea căreia a fost adoptată

Legea nr. 165/2013 . Astfel, în acel caz, controlul de constituționalitate a purtat asupra prevederilor

art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, Curtea apreciind cu privire la momentul la care trebuie stabilit prețul imobilului, respectiv cel al transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, astfel încât despăgubirea să poată fi considerată justă, în concordanță cu prevederile

art. 44 alin. (6) din Constituție . Or, aplicarea prin analogie a unui raționament similar în ceea ce privește stabilirea valorii despăgubirilor potrivit

Legii nr. 165/2013

ar relativiza această operațiune, creând discrepanțe între despăgubirile calculate pentru fiecare persoană îndreptățită în parte.

Legea nr. 165/2013

a contracarat acest posibil neajuns, instituind un sistem unitar de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv în timpul regimului comunist, raportându-se la un reper cert, existent la momentul intrării în vigoare a legii, și anume grila notarilor. Faptul că menținerea și în prezent a aceluiași sistem ar dezavantaja persoanele ale căror dosare au fost soluționate la un moment de timp mai îndepărtat de cel menționat este o problemă de apreciere subiectivă, pe care Curtea Constituțională nu o poate controla. Tot astfel, pretinsele diferențe dintre grilele notarilor existente în diverse județe nu reprezintă chestiuni de constituționalitate care să poată forma obiectul controlului instanței de contencios constituțional.

34.

Considerentele care au stat la baza soluțiilor de respingere pronunțate de Curtea Constituțională prin deciziile citate își mențin valabilitatea și în cauza de față, criticile formulate fiind similare celor analizate prin jurisprudența amintită. Invocarea, ca element de noutate care ar justifica o reconsiderare a acesteia, a

Hotărârii din 26 februarie 2019 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României, nu poate fi reținută, întrucât există diferențe esențiale între circumstanțele de fapt și de drept ce au caracterizat cererile examinate de instanța europeană în cauza amintită și cele care rezultă din aplicarea

Legii nr. 165/2013 . Astfel, în hotărârea menționată, Curtea europeană a decis că a avut loc o încălcare a

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenție

și a obligat statul român la plata de despăgubiri bănești cu titlu de reparație a prejudiciului material suferit de reclamanți, întemeindu-și raționamentul pe constatarea că aceștia obținuseră hotărâri judecătorești definitive care statuau că naționalizarea de către fostul regim comunist a proprietăților lor fusese nelegală și că aceștia nu au încetat să fie titularii legitimi ai respectivelor proprietăți, dar nu au putut redobândi posesia asupra proprietăților întrucât acestea din urmă fuseseră vândute de către stat unor terțe părți. Relevant este și faptul că reclamanții nu primiseră nici compensații pentru respectivele proprietăți. Situația reclamanților din Cauza Străin și alții împotriva României, precum și a reclamanților Rodan din Cauza Preda și alții împotriva României - ambele menționate în

Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României

- este similară, în sensul că, pe lângă refuzul restituirii în natură ca urmare a constatării pe cale judecătorească a bunei-credințe a dobânditorilor foști chiriași ai imobilelor în litigiu, reclamanților nu li s-a acordat niciun fel de despăgubire. Or, observația Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la lipsa de eficacitate a legilor de restituire a proprietății, incluzând

Legea nr. 10/2001

și

Legea nr. 165/2013 , a fost făcută în acest context specific, al absenței totale a despăgubirilor în cauze în care existau titluri de proprietate valide concurente ( Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României , paragraful 23).

35.

Așadar, constatările Curții europene în cauza invocată de autorii prezentei excepții nu sunt de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, în condițiile în care obiectul proceselor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate este fundamental diferit de situațiile litigioase avute în vedere de instanța europeană de contencios al drepturilor omului. În cauzele aflate pe rolul instanțelor care au sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate nu se pune problema lipsei totale a despăgubirilor, ci acestea poartă asupra cuantumului despăgubirilor acordate prin decizii ale Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, potrivit

Legii nr. 165/2013 , în compensare pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român în timpul regimului comunist, fiind prin ipoteză diferite de cele avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea mai sus amintită.

36.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile D. Gaftoniuc în Dosarul nr. 27.353/3/2017 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, de Mihai Petrică Oproescu în Dosarul nr. 5.581/3/2017 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Elena Teodorof, Viorica Lăzăroiu și Maria Mitroi în Dosarul nr. 42.735/3/2017 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și de Ioana Floarea Beniog, Cătălin-Barbu Bengeanu, Maria-Cătălina Bengeanu și Maria Bengeanu în Dosarul nr. 18.955/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că prevederile

art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă, Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.