Decizia nr. 490/2019

Articolul 509

alin. 1 pct. (11) din Codul de procedură civilă : „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.“

13.

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 11

privind dreptul internațional și dreptul intern,

art. 15 alin. (1)

privind universalitatea drepturilor,

art. 16 alin. (1)

și

(2)

privind egalitatea în fața legii,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție,

art. 23

privind libertatea individuală,

art. 26 alin. (1)

și

(2)

privind viața intimă, familială și privată,

art. 41

privind dreptul la muncă,

art. 44

privind dreptul de proprietate, precum și în

art. 148

privind integrarea în Uniunea Europeană și

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se mai invocă încălcarea

art. 10

privind egalitatea și

art. 21 privind participarea la treburile publice din Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

14.

În cauza de față, autorul excepției de neconstituționalitate arată că a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 52 alin. (1) din Codul muncii , dar că instanțele de fond fie au refuzat să o analizeze, fie au respins-o întrucât textul criticat nu avea legătură cu soluționarea cauzei. Or, prin

Decizia nr. 261 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția ridicată într-un alt dosar în care el nu a fost parte, și a constatat că prevederile

art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii

sunt neconstituționale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate prin

Decizia nr. 585 din 13 septembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 16 noiembrie 2016. Cu această ocazie, Curtea a constatat, la paragraful 27, că persoanele care au fost părți în procese soluționate prin hotărâri definitive pronunțate în temeiul unor texte de lege care au fost constatate ca neconstituționale printro decizie ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dar care nu au ridicat o excepție de neconstituționalitate cu privire la acele texte, nu se pot prevala de calea de atac a revizuirii întemeiată pe un asemenea motiv. Rațiunea pentru care legiuitorul a optat pentru această soluție este justificată de necesitatea respectării autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în procese desfășurate în conformitate cu regulile de procedură specifice, în cursul judecării cărora părțile au avut posibilitatea legală de a beneficia de toate mijloacele de apărare pe care legea le pune la dispoziție. Depinde de conduita procesuală a fiecărei părți să invoce sau nu unele sau altele dintre mijloacele procesuale pe care legea le reglementează și care sunt apte și adecvate spre a fi utilizate în funcție de situația procesuală și de parcursul procesual al cauzei. Așadar, neinvocarea excepției de neconstituționalitate, deși era susceptibilă de a fi ridicată, conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea ca urmare a admiterii acesteia într-o altă cauză, fără ca astfel să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil, așa cum pretinde autoarea excepției.

16.

Distinct de jurisprudența menționată mai sus, Curtea reține că în jurisprudența sa a statuat că pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). În schimb, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorității lucrului judecat. Curtea a mai statuat ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 33) că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

17.

În aceste condiții Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 11

privind dreptul internațional și dreptul intern,

art. 15 alin. (1)

privind universalitatea drepturilor,

art. 16 alin. (1)

și

(2) privind egalitatea

în fața legii,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție, ale

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale

art. 10

privind egalitatea și

art. 21 privind participarea la treburile publice din Declarația Universală

a Drepturilor Omului. În ceea ce privește prevederile

art. 23

privind libertatea individuală, ale

art. 26 alin. (1)

și

(2)

privind viața intimă, familială și privată, ale

art. 41

privind dreptul la muncă și ale

art. 44

privind dreptul de proprietate privată, Curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză.

18.

Referitor la invocarea

art. 148 din Constituție , Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate nu arată în mod concret în ce constă contrarietatea dintre textul legal criticat și respectivul text constituțional. Or, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în formularea acesteia (a se vedea

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Sion-Covaciu în Dosarul nr. 729/35/2016 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2019.