Decizia nr. 866/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 alin. (2^2)

și

(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Doina Murariu în Dosarul nr. 1.892/40/2018 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.084D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precum și judecarea în lipsă.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra soluției legislative în discuție prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 , iar forma legii criticată în acest dosar ține cont de reperele jurisprudențiale ale Curții Constituționale. Astfel, comunicarea prin afișare intervine în ultimă instanță, când comunicarea prin celelalte forme prevăzute de lege nu a fost posibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.892/40/2018, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (2^2)

și

(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Doina Murariu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unui act administrativ fiscal.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 44 alin. (2^2) din Codul de procedură fiscală

sunt neconstituționale, întrucât nu respectă condițiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității, deoarece nu reglementează în mod concret situațiile în care se poate considera că respectiva comunicare, potrivit

alin. (2)

sau

(2^1) , după caz, nu a fost posibilă. Sintagma „nu a fost posibilă“ este prea generală și lasă loc interpretărilor, incluzând chiar și cazurile în care comunicarea corespondenței nu a fost posibilă din motive care nu îl privesc pe destinatar.

7.

Se arată că legiuitorul trebuie să reglementeze expres situațiile în care, în urma încercării de a comunica actele administrative fiscale se poate proceda la comunicarea lor prin publicitate și să precizeze situațiile în care comunicarea nu a fost posibilă. În cauză nu este vorba numai despre o imprecizie a legii, ci și de lipsa de corelare a acesteia cu dispoziții legale, care reprezintă norma de drept comun în materia comunicării actelor de procedură.

8.

În acest sens este de observat că

art. 44 alin. (4) din Codul de procedură fiscală

prevede că dispozițiile

Codului de procedură civilă

privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. Or,

Codul de procedură civilă

în vigoare în luna ianuarie 2013 prevede în mod expres, prin intermediul

art. 92 alin. (2)-(4) , situațiile în care nu se poate realiza comunicarea unui act de procedură.

9.

Codul de procedură fiscală

ar trebui să reglementeze, de asemenea, în mod expres, situațiile în care comunicarea actului administrativ fiscal nu este posibilă, această sintagmă fiind lipsită de claritate. Analiza excepției de neconstituționalitate trebuie să pornească de la consecința deosebit de importantă a actelor administrative fiscale, respectiv stabilirea în sarcina contribuabililor a unor sume de bani de achitat la bugetul consolidat de stat, astfel încât oferirea unor garanții concrete privind posibilitatea efectivă de contestare a acestora devine un deziderat indispensabil.

10.

Din această perspectivă, comunicarea actelor administrative fiscale trebuie să aibă drept scop final asigurarea că destinatarul a luat cunoștință în mod efectiv despre conținutul actului administrativ fiscal pentru a avea posibilitatea de a-l contesta. Or, chiar și după încercarea de a comunica actul direct sau cu scrisoare cu confirmare de primire, comunicarea prin publicitate reglementată de

art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală

este una deficitară, de natură să conducă la concluzia că destinatarul contribuabil a luat cunoștință despre existența și conținutul actului administrativ fiscal.

11.

Astfel, comunicarea prin publicitate, prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, nu asigură în mod efectiv pe contribuabilul față de care a fost emis actul administrativ fiscal de luarea la cunoștință în mod efectiv a actului emis pe numele acestuia.

12.

În acest sens este de observat că respectiva comunicare prin afișarea pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală presupune atât existența unui abonament de internet care nu este gratuit, cât și deținerea unui dispozitiv care să permită contribuabilului să aibă acces la site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

13.

Or, cu privire la acest aspect, în condițiile de trai din România, precum și raportat la faptul că în țara noastră accesul la internet nu este gratuit, comunicarea actului prin afișarea pe site reprezintă o condiție excesivă de natură să îngrădească realmente accesul la justiție prin neaducerea efectivă la cunoștință a actului administrativ fiscal.

14.

Deosebit de aceasta, afișarea la sediul organului fiscal emitent a unui anunț nu asigură comunicarea efectivă a actului administrativ fiscal, deoarece ar presupune ca fie contribuabilul, fie alte cunoștințe să observe la sediul organului fiscal afișarea anunțului.

15.

Or, dacă în

Codul de procedură civilă , prin intermediul

art. 95 , se prevede citarea prin publicitate, prin afișare la ușa instanței, doar în situația în care nu este cunoscut domiciliul pârâtului, cu atât mai mult, când este cunoscut domiciliul, în cel mai rău caz se permite afișarea doar la domiciliul pârâtului. La fel, dacă organul fiscal cunoaște domiciliul contribuabilului, afișarea nu trebuie să se realizeze la sediul organului fiscal, ci la domiciliul acestuia, pentru a da contribuabilului posibilitatea reală de a afla conținutul actului.

16.

În continuare se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv,

Hotărârea din 28 februarie 2017 , pronunțată în Cauza Timar și alții împotriva României, paragrafele 19-21, și

Hotărârea din 8 ianuarie 2013 , pronunțată în Cauza S.C. „Raisa M. Shipping“ - S.R.L. împotriva României“, paragraful 29.

17.

Or, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat statul român pentru citarea exclusivă prin afișare (la sediul destinatarului), citarea prin afișare la sediul organului fiscal se îndepărtează cu mult de la scopul comunicării, acela de luare la cunoștință efectiv despre actul comunicat, fiind încălcate prevederile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală

se arată că acestea nu respectă condițiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității, întrucât nu reglementează în mod explicit condițiile anunțului în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Astfel, textul de lege criticat nu prevede elementele anunțului și nici atributele de identificare ale contribuabilului, astfel încât cei care vizualizează anunțul să determine ușor persoanele vizate.

19.

Din moment ce

art. 59 din Codul civil

prevede că orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, precum și la o stare civilă, dobândite în condițiile legii, legea trebuie să prevadă expres care sunt atributele de identificare menționate în anunțul efectiv, or, în realitate, ea este deficitară și imprecisă.

20.

Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

21.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

22.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

23.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

24.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 44 alin. (2^2)

și

(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , care au următorul cuprins:

(2^2)

În cazul în care comunicarea potrivit

alin. (2)

sau

(2^1) , după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(3)

Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

25.

Curtea observă că dispozițiile

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, iar apoi au fost abrogate prin

art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate, întrucât continuă să își producă efecte juridice în cauză.

26.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 24

privind dreptul la apărare și ale

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se mai invocă și prevederile

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

27.

Examinând criticile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

28.

Curtea reține că actul administrativ fiscal este acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica și a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești. Această manifestare unilaterală de voință, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum și asigurarea condițiilor necesare exercitării de către instanțele judecătorești a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condițiilor de emitere, comunicare, precum și a modalităților de asigurare a opozabilității acestuia.

29.

Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanție importantă împotriva arbitrarului și, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoștință a conținutului raportului juridic fiscal care ia naștere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanță și cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice față de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiție preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Așa cum este și firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel se asigură cunoașterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conținutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal.

30.

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a comunicării, prin

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , legiuitorul a înțeles să reglementeze mai multe modalități de comunicare a actului administrativ fiscal. Acestea au variat pe perioada în care

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

s-a aflat în fondul activ al legislației, iar unele au fost chiar sancționate de către instanța de contencios constituțional.

31.

În acest context, Curtea a reținut, prin prisma reglementării din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, că interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalități care să asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unei obligații fiscale în sarcina sa.

32.

Curtea a arătat, prin decizia precizată, că în

art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale, după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.

33.

Curtea a reținut însă că „textul de lege menționat enumeră aceste modalități fără să conțină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel că instanța de judecată care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a semnalat că, în practică, în lipsa unei mențiuni exprese referitoare la obligativitatea respectării ordinii în care acestea sunt enumerate, există o tendință a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevăzute în

art. 44 alin. (2)

și de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fără a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal“.

34.

Așa fiind, Curtea a statuat că prevederile

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la

art. 44 alin. (2) lit. a)-d)

din aceeași ordonanță.

35.

Ulterior acestei decizii, textul

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

a fost modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 29/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011, în sensul că actul administrativ fiscal se comunică: a) prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; b) în cazul în care comunicarea prin poștă nu a fost posibilă, prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal ori prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia; c) în cazul în care nu s-a reușit comunicarea prin mijloacele de la punctul b), prin publicitate.

36.

Textul

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

a fost modificat, din nou, prin

Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din data de 30 ianuarie 2012. Astfel, textul

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

s-a modificat în sensul că actul administrativ fiscal se comunică prin: a) remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; b) prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; c) alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru în final [în cazul în care comunicarea nu a putut avea loc prin modalitățile de la lit. a) sau b)]. În cazul în care comunicarea prin antereferitele modalități nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

37.

Din economia textului criticat, Curtea observă că legiuitorul a instituit modalitatea principală de comunicare sub forma a două căi ce sunt alternative - remiterea directă sau transmiterea prin poștă a actului. Mijloacele electronice sunt utilizate numai dacă respectivul contribuabil a solicitat expres acest lucru în final, iar metoda publicității numai în ultimă instanță.

38.

Curtea constată că aceasta este nemulțumită că, în urma utilizării metodei afișării pe site-ul și la sediul organului fiscal emitent, conținutul acelui act nu poate fi vizualizat, consultat și cunoscut. Or, metoda publicității este utilizată doar în ultimă instanță, când comunicarea nu a fost posibilă prin toate celelalte metode menționate.

39.

Prin

Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, Curtea s-a pronunțat asupra prevederilor

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

[devenit ulterior

art. 44 alin. (5) ]. Cu acest prilej, Curtea a statuat că modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate, respectiv prin afișarea pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a autorității administrației publice locale sau a consiliului județean, după caz, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiție și exercitarea dreptului la apărare.

40.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

41.

Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că orice contribuabil (sau împuternicitul acestuia) care a luat cunoștință de emiterea actului administrativ fiscal se poate deplasa la sediul organului fiscal pentru a-l prelua pe bază de semnătură. După înmânarea actului administrativ fiscal, contribuabilul are posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestuia.

42.

De asemenea, tot pentru argumentele arătate mai sus, Curtea reține că nu se încalcă prevederile

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii. Legiuitorul a intervenit și a modificat prevederile legale declarate neconstituționale în sensul stabilirii unei ordini de derulare a procedurilor de citare, iar metoda publicității este utilizată doar în ultimă instanță, când comunicarea nu a fost posibilă prin toate celelalte metode menționate. Curtea mai precizează că, potrivit

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , domiciliul fiscal definit potrivit

alin. (1)

ori

(3)

se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta. Cu alte cuvinte, contribuabilul trebuie să fie diligent și să înregistreze în timp util noul domiciliu fiscal.

43.

Referitor la susținerea potrivit căreia organul fiscal care cunoaște domiciliul contribuabilului ar trebui să realizeze afișarea nu la sediul organului fiscal, ci la domiciliul contribuabilului, pentru a da acestuia din urmă posibilitatea reală de a afla conținutul actului, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate dorește modificarea prevederilor

Codului de procedură fiscală , în sensul realizării procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal prin folosirea metodei afișării la domiciliul contribuabilului, făcând o paralelă cu metoda de citare prevăzută de

Codul de procedură civilă .

44.

Raportat la solicitarea autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea menționează prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora aceasta „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Prin urmare, o astfel de critică este inadmisibilă.

45.

De altfel, în ceea ce privește paralela făcută de autoarea excepției cu prevederile privind citarea din

Codul de procedură civilă din 1865 , Curtea menționează jurisprudența sa, potrivit căreia examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din

Constituție

sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne (a se vedea

Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013, și

Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2016).

46.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile legale în discuție nu reglementează în mod explicit condițiile anunțului în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, Curtea constată că legiuitorul a procedat corect atunci când a stabilit un echilibru între interesul statului de a-și recupera sumele de bani datorate și interesul contribuabilului de a-și vedea protejate datele sale cu caracter personal, pe de o parte, și dreptul de acces liber la justiție al aceluiași contribuabil, pe de altă parte. Din moment ce legea se referă la un act administrativ fiscal și la contribuabil, este obligația organelor fiscale să individualizeze actul emis (prin indicarea numărului și a datei), dar și contribuabilul (cu respectarea protejării datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația în vigoare în acest domeniu). Aprecierea măsurii în care organele fiscale și-au îndeplinit aceste obligații ține de interpretarea și aplicarea normei de către organele abilitate, respectiv de către instanța judecătorească, singura competentă să se pronunțe cu privire la aceste chestiuni.

47.

Referitor la critica potrivit căreia comunicarea prin afișarea pe site de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, care presupune atât existența unui abonament de internet ce nu este gratuit, cât și deținerea unui dispozitiv care să permită acestuia să aibă acces la site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (telefon inteligent, tabletă, laptop, PC etc.), reprezintă o condiție excesivă de natură să îngrădească realmente accesul la justiție, Curtea reiterează faptul că metoda publicității (afișarea pe site-ul organului fiscal) este utilizată doar în ultimă instanță, când comunicarea nu a fost posibilă prin niciuna dintre celelalte metode menționate. Legiuitorul a impus folosirea metodelor tradiționale, care nu presupun niciun fel de costuri pentru contribuabil, și de abia apoi a permis afișarea pe internet, care implică accesul la resurse electronice.

48.

În acest context, Curtea reține că prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 24

privind dreptul la apărare nu sunt încălcate și că cele ale

art. 52

nu au incidență în cauză.

49.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doina Murariu în Dosarul nr. 1.892/40/2018 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 44 alin. (2^2)

și

(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2019.