Decizia nr. 815/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 7.317/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.554D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a transmis la dosar note scrise, prin care susține admiterea criticilor de neconstituționalitate.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că prevederile legale criticate stabilesc cu precizie și claritate instanța judecătorească ce este competentă teritorial să judece cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat, având caracterul unei norme de protecție, fără a încălca însă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzut de

art. 16 din Constituție , și nici celelalte dispoziții din

Legea fundamentală

invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Sentința civilă nr. 1.262 din 2 aprilie 2019, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr. 1.657 din 8 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.317/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 212/2018 . Excepția a fost ridicată de Ion Criveanu într-o cauză având ca obiect refuzul soluționării unei cereri.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , modificate prin

Legea nr. 212/2018 , sunt neconstituționale, deoarece încalcă dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

cu privire la predictibilitatea și claritatea legii, ale

art. 16

referitoare la egalitatea în drepturi și ale

art. 53

privind restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți. Astfel, teza a doua a

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

prevede că reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul pârâtului, în contradicție cu teza întâi din cuprinsul textului de lege menționat mai sus. Astfel, se creează o discriminare și o inechitate nejustificate între reclamantul persoană fizică și reclamantul persoană juridică sau asimilată acesteia. Înainte de modificarea prin

Legea nr. 212/2018 ,

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

prevedea că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar, potrivit

art. 116 din Codul de procedură civilă , reclamantul poate alege între mai multe instanțe competente. Potrivit

art. 5 din Codul de procedură civilă

privind competența teritorială generală de drept comun, instanța competentă teritorial este instanța de la domiciliul pârâtului. Faptul că

Legea nr. 554/2004

prevedea alternativ că reclamantul se putea adresa fie instanței de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului era o favoare făcută reclamantului, care avea posibilitatea să uzeze de această favoare sau nu, respectiv să procedeze potrivit dispozițiilor privind competența generală, adică să se adreseze instanței de la domiciliul pârâtului. Astfel, prin modificarea

Legii nr. 554/2004 , legiuitorul nu poate impune obligativitatea sesizării instanței de la domiciliul reclamantului, contrar regulii generale privind competența instanțelor, posibilitatea sesizării instanței de la domiciliul reclamantului fiind un beneficiu, de care acesta poate uza sau nu, și nu o obligație, așa cum, și în litigiile privind protecția consumatorului sau cu persoane juridice prestatoare de servicii în ceea ce privește executarea unui contract, regula sesizării instanței de la domiciliul reclamantului este un beneficiu, și nu o obligație.

7.

De asemenea, autorul excepției susține că există o contradicție între teza întâi și teza a doua a

alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 , modificată prin

Legea nr. 212/2018 , și o inechitate nejustificată. De asemenea, există contradicție între teza întâi menționată și

art. 5 din Codul de procedură civilă

privind competența teritorială generală a instanțelor și

art. 116

din același cod cu privire la posibilitatea alegerii instanței competente de către reclamant, precum și cu dispozițiile anterioare ale

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , în care se prevedea posibilitatea sesizării instanței de la domiciliul reclamantului, prin derogare de la dispozițiile

art. 5 din Codul de procedură civilă , ca un beneficiu, și nu ca o obligație, reclamantul având opțiunea alegerii instanței. Se încalcă astfel și dispozițiile

art. 53 din Constituție .

8.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este vădit neîntemeiată, deoarece, în forma actuală,

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

instituie o normă de protecție edictată în favoarea reclamantului în litigiile de contencios administrativ și fiscal, stabilind competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul său, asigură un caracter previzibil modului de sesizare a instanței și nu încalcă drepturi și libertăți, respectiv dreptul de acces la instanță. Dispozițiile legale criticate privesc o lege specială, iar stabilirea prin legea contenciosului administrativ a competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu încalcă principiul egalității în drepturi. Prin urmare, textul în discuție nu contravine

Constituției .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate și completate prin

art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, potrivit cărora: „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.“

13.

În opinia autorului excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din

Legea fundamentală

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16

privind egalitatea în drepturi și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate stabilesc reguli privind competența teritorială exclusivă pentru soluționarea acțiunilor în contencios administrativ. Astfel, în cazul în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, competența teritorială revine exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în

art. 4 din Constituție , fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice.

15.

În același timp, Curtea reține, pe de o parte, că persoanele juridice de drept public reprezintă o categorie juridică distinctă de cea a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, iar, pe de altă parte, că stabilirea instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat ca fiind competentă teritorial reprezintă un beneficiu instituit în sensul facilitării accesului la justiție.

16.

Așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională, în deplin acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60), principiul egalității în drepturi se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, stabilit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.

17.

De asemenea, potrivit prevederilor

art. 52 din Constituție , condițiile și limitele exercitării dreptului recunoscut persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar

art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție

prevede ca lege organică legea contenciosului administrativ. În același timp, Curtea reține că dispozițiile

art. 126 alin. (6) din Constituție

garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, iar, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, soluția stabilită prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, în stabilirea competenței instanțelor judecătorești în materia contenciosului administrativ, fără a impieta asupra modului de desfășurare a procesului, respectării principiilor și garanțiilor impuse de

Legea nr. 554/2004

și fără a genera discriminări pe criterii arbitrare. În consecință, Curtea constată că prevederile

art. 16 din Constituție

nu sunt încălcate.

18.

Curtea reține, totodată, că nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispozițiile

art. 53 din Constituție , referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumită instanță judecătorească, ci despre dreptul de a fi judecat de instanța competentă potrivit legii, respectiv

Legea nr. 554/2004 ; or, exercițiul acestui drept nu este restrâns prin prevederile legale criticate și, prin urmare, dispozițiile

art. 53 din Constituție

nu au incidență în prezenta cauză.

19.

Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea constată că prevederile criticate sunt redactate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor să își adapteze conduita, nefiind identificate deficiențe care să afecteze cerințele clarității, preciziei, previzibilității și accesibilității normei juridice.

20.

În ceea ce privește critica formulată prin evidențierea unei diferențe rezultate în urma unei comparații între soluția legislativă cuprinsă în

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , în prezent în vigoare, și cea anterioară modificării prin

Legea nr. 212/2018 , Curtea, în acord cu jurisprudența sa, precizează că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în

Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în

Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 7.317/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 noiembrie 2020.