Decizia nr. 37/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 23.636/197/2017 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 606D/2019.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 463 din 25 iunie 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 105/Ap din 15 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 23.636/197/2017, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Alen Daniel Moisin cu ocazia soluționării apelului împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

încalcă principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, precum și egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. Menționează că, prin

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , Curtea

Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Arată că limitarea acestui caz de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate creează discriminare între persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea aceluiași tip de infracțiuni. Consideră că nu există un remediu procesual pentru ca toate persoanele condamnate interesate - nu doar cea care a ridicat excepția admisă de Curtea Constituțională - să beneficieze de aplicarea

Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 , prin care Curtea a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 35 alin. (1) din Codul penal

este neconstituțională.

6.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016 , având în vedere faptul că, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , textul de lege criticat a fost modificat în acord cu decizia menționată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. II pct. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , ale

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.“

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, precum și ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici identice.

13.

Astfel, prin

Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 14 martie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală . În acest sens, prin decizia mai sus citată, Curtea a reținut că activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală și temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reținute exprimă adevărul, iar legea penală și cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă și cazuri de hotărâri definitive care au soluționat cauzele penale cu grave erori de fapt și de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, rațiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii și adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorității de lucru judecat - așadar, stabilității hotărârilor judecătorești definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiției -, cazurile și condițiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opțiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituționale ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30).

14.

Curtea a constatat, prin

Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019 , mai sus menționată, paragrafele 16 și 17, că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară ( Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 18). În ceea ce privește obiectul căii de atac, Curtea a reținut că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 453 din Codul de procedură penală

- numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii). Totodată, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal ( Decizia nr. 181 din 29 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 și 18).

15.

În ceea ce privește efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac - și anume revizuirea - pentru remedierea situației lor în procesele penale în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Cu privire la instituția revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , citată anterior, Curtea a statuat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care nu

limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. În acest sens, prin decizia menționată, paragrafele 25 și 33, Curtea a reținut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale nu este definitiv consolidat -, în privința cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiții strict limitative. Pornind de la premisa că incidența deciziei instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții - cu încălcarea dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală

- și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, Curtea a reținut însă că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanșat controlul de constituționalitate într-o cauză concretă. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, „o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică“ ( Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019 , precitată, paragrafele 18 și 19).

16.

De asemenea, Curtea a reținut că, prin

Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1.014-1.016, a statuat că raționamentul dezvoltat în

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016

rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta privește orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei. Însă atunci când printr-o decizie a Curții Constituționale se constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privința efectelor, cu o lege de dezincriminare. Continuând această linie jurisprudențială, Curtea - prin

Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018 - a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională, respectiv că soluția legislativă cuprinsă în

art. 4 din Codul penal , care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională ( Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019 , precitată, paragrafele 20 și 21).

17.

Din cele arătate mai sus reiese că există remedii procesuale efective prin care instanțele judecătorești să dea eficiență deciziilor Curții Constituționale care au ca efect înlăturarea sau modificarea pedepsei/măsurii educative. Prin prevederile

art. II pct. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , legiuitorul a pus de acord dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

cu

Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016 , astfel că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

nu aduc nicio atingere prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție

privind egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, așa cum a reținut Curtea prin

Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019 , precitată, paragraful 22.

18.

În același sens sunt și

Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019,

Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, și

Decizia nr. 463 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 7 octombrie 2020.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Având în vedere cele mai sus menționate, dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere nici prevederilor

art. 15 alin. (2) din Constituție

privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

21.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al art.

29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 23.636/197/2017 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2021.