Decizia nr. 35/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 367 din Codul penal , excepție ridicată de Marius Tiberiu Topală în Dosarul nr. 515/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 292D/2018.

2.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, asistat de avocatul Gheorghe Dragomir, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în fața Tribunalului Prahova - Secția penală și dezvoltate pe larg în notele scrise depuse la dosar.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 460 din 5 iulie 2018 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 22 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 515/105/2014, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 367 din Codul penal . Excepția a fost ridicată de Marius Tiberiu Topală cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, infracțiune prevăzută de dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 39/2003

privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 367 din Codul penal

încalcă egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei prin raportare la principiul legalității, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori și dreptul la un recurs efectiv. În acest sens, arată că, „potrivit exigențelor legiferării, în raport de principiul supremației legii fundamentale, legea trebuie să fie conformă așezământului constituțional, pe de o parte, iar, pe de altă parte, norma legală trebuie să reglementeze modelul comportamental într-o manieră previzibilă, cu suficientă claritate, astfel încât destinatarul normei să aibă reprezentarea clară a obligațiilor și prohibițiilor care îi guvernează conduita și să se poată conforma dispoziției legale, respectiv redactarea acesteia să evite incertitudinea, confuziile, dificultățile de interpretare“, care produc consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, prin soluții diferite date unor situații juridice identice. Totodată, față de funcția normativă a dreptului - de conservare, apărare și garantare a valorilor fundamentale ale societății, în raport cu exigențele constituționale și ale principiului proporționalității, individualizarea legală a pedepselor privește, concomitent, între altele, protecția valorilor sociale concrete, a drepturilor și a libertăților fundamentale, subsumat principiului egalității în fața legii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, realizarea principiului ne bis in idem, în principal, ca exigență normativă și, corelativ, în realizarea actului de justiție. Consideră că „ art. 367 din noul Cod penal

preia, cu anumite limite, mai multe infracțiuni din legea penală anterioară care incriminau în mod specific asocierile criminale prin fapte de pluralitate constituită în vederea săvârșirii de infracțiuni, sub acest aspect norma de incriminare menționată fiind, în parte, corespondentul

art. 167 ,

art. 323

și al

art. 357 din Codul penal din 1969 , al

art. 7

și al

art. 8 din Legea nr. 39/2003

și al

art. 19 din Legea nr. 51/1991 “. Subliniază „lipsa identității cu privire la definirea grupului infracțional organizat prin legile penale succesive“, deși toate reglementările menționate se raportează la noțiunea de „grup infracțional organizat“. Însă, „pe când vechea reglementare definea grupul infracțional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, noua reglementare definește grupul infracțional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“. Așadar, deosebirea dintre vechea definiție și definiția nouă este dată de scopul urmărit de grupul infracțional organizat, legea anterioară determinând acest scop ca fiind „comiterea uneia sau mai multor infracțiuni grave“, pe când, potrivit legii noi, scopul grupului constă în „comiterea uneia sau mai multor infracțiuni“. Prin urmare, în raport cu această deosebire semnificativă, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, potrivit

noului Cod penal , poate exista și în acele situații în care infracțiunea pe care membrii grupului urmăresc să o săvârșească prezintă o gravitate redusă. Sub acest aspect, observă că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este reglementată într-o variantă tip și o variantă agravată. În varianta tip, reglementată de prevederile

art. 367 alin. (1) din Codul penal , norma de incriminare prevede limita maximă a pedepsei închisorii de 5 ani. Însă, în condițiile în care scopul grupului nu se mai raportează la infracțiuni grave, ci la orice infracțiune, scopul concret poate privi una sau mai multe infracțiuni, din numărul mare de infracțiuni reglementate prin

noul Cod penal , în cazul cărora limita maximă a pedepsei închisorii stabilite prin norma de incriminare se situează sub limita de 5 ani prevăzută de dispozițiile

alin. (1) al art. 367 din Codul penal . Pe de altă parte, în varianta agravată, reglementată prin prevederile

alin. (2) al art. 367 din Codul penal , limita superioară a pedepsei închisorii este de 10 ani, în situația în care infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de legea penală cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani. Limita de 10 ani se raportează la un număr foarte mare de infracțiuni, fiecare dintre acestea privind un pericol social distinct, diferit sub aspectul gravității. Consideră că, în condițiile în care limita maximă a pedepsei închisorii stabilite prin dispozițiile

art. 367 alin. (1) din Codul penal

- de 5 ani - este mai mare decât limita maximă a pedepselor prevăzute pentru infracțiunile care intră în scopul grupului, se creează o discriminare negativă. Pe de altă parte, în condițiile în care limita maximă a pedepsei închisorii stabilite prin dispozițiile

art. 367 alin. (2) din Codul penal

- de 10 ani - este mai mică decât limita maximă a pedepselor prevăzute pentru infracțiunile care intră în scopul grupului infracțional organizat, se creează o discriminare pozitivă. De asemenea, susține că fapta incriminată prin prevederile

art. 367 din Codul penal

nu constituie, în realitate, o infracțiune autonomă, de sine stătătoare, ci o circumstanță agravantă în cazul comiterii acelor infracțiuni care, în raport cu natura lor, pot fi săvârșite de către o singură persoană. Astfel, având în vedere incidența circumstanței agravante referitoare la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, atât în cazul pluralității naturale, cât și în cazul pluralității constituite sau al participației penale, regimul sancționator este prevăzut de norma incriminatoare. Drept urmare, consideră că aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, potrivit prevederilor

art. 367 alin. (3) din Codul penal , presupune aplicarea a două pedepse pentru aceeași faptă, cu încălcarea evidentă a principiului ne bis in idem.

7.

Tribunalul Prahova - Secția penală nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere exprimat anterior și reținut în

Decizia Curții Constituționale nr. 17 din 19 ianuarie 2016 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 367 din Codul penal , care au următorul cuprins:

(1)

Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)

Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3)

Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(4)

Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

(5)

Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6)

Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.“

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 23 alin. (12)

referitor la legalitatea pedepsei, raportat la

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, precum și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 6 paragraful 1

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale

art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenție

și ale

art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție , respectiv raportat la prevederile

art. 7

referitor la egalitatea în fața legii, ale

art. 8

privind dreptul la un recurs efectiv, ale

art. 9

referitor la dreptul la libertatea persoanei și ale

art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că pluralitatea constituită este o formă a pluralității de infractori - alături de pluralitatea naturală și de pluralitatea ocazională (participația penală) -, creată prin asocierea sau gruparea mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni.

15.

Curtea observă că, spre deosebire de celelalte două forme ale pluralității de infractori, pluralitatea constituită se caracterizează prin aceea că ia naștere prin simplul fapt al asocierii sau grupării mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni - indiferent dacă această asociere sau grupare a fost sau nu urmată de punerea în practică a vreunuia dintre proiectele infracționale -, fiind incriminată prin voința legiuitorului tocmai din cauza caracterului periculos al grupării, care este structurată, de regulă, în trepte sau niveluri de comandă, cu sarcini precise, ierarhizări exacte, disciplină și subordonare. Condițiile de existență a pluralității constituite sunt următoarele: a) să existe o grupare de mai multe persoane; b) gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp, să nu aibă caracter ocazional; c) gruparea să aibă un program infracțional și o structură ierarhică.

16.

Având în vedere necesitatea combaterii acestor structuri infracționale, Curtea reține că

noul Cod penal

a incriminat fapta de constituire a unui grup infracțional organizat în dispozițiile

art. 367 . Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, incriminarea instituită prin prevederile

art. 367 din Codul penal

a preluat atât dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 39/2003

privind prevenirea și combaterea criminalității organizate (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003) - în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

(publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012) -, cât și pe cele ale

art. 323 din Codul penal din 1969

și ale

art. 8 din Legea nr. 39/2003 . Acest aspect este subliniat și în expunerea de motive a

Codului penal , în care se arată că, în privința grupărilor infracționale,

noul Cod

urmărește să renunțe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracțional organizat - cu posibilitatea menținerii ca incriminare distinctă a asociației teroriste, dat fiind specificul acesteia ( Decizia nr. 393 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragrafele 33 și 34, și

Decizia nr. 823 din 12 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 5 aprilie 2018, paragraful 17).

17.

Spre deosebire de vechea reglementare din

Codul penal din 1969

și din

Legea nr. 39/2003 ,

alin. (6) al art. 367 din Codul penal

definește „grupul infracțional organizat“ ca fiind „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“, astfel că extinde sfera noțiunii de grup infracțional organizat față de cum era aceasta definită prin dispozițiile

art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 , potrivit cărora grupul infracțional organizat era - în înțelesul legii menționate - „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului“.

18.

Curtea constată că acțiunile prevăzute de dispozițiile

alin. (1) al art. 367 din Codul penal

ca modalități alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acțiunile care constituiau elementul material al infracțiunilor prevăzute de

art. 323 din Codul penal din 1969

și de

art. 7 alin. (1)

și

art. 8 din Legea nr. 39/2003 .

19.

Astfel, Curtea reține că prin „inițiere“ se înțelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup infracțional, ceea ce presupune planificarea acțiunii și contactarea unor persoane care trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată, sancționarea efectivă a inițiatorului fiind posibilă doar dacă acțiunile acestuia conduc la constituirea grupului. Acțiunea de „constituire“ presupune asocierea efectivă a trei sau mai multor persoane, prin realizarea acordului de voință pentru a organiza un grup care să pregătească și să pună în aplicare planurile săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni. „Aderarea“ presupune intrarea efectivă a făptuitorului ca membru într-un grup care preexistă, chiar dacă nu cunoaște în detaliu planul acestuia. Aderarea poate fi și tacită, aceasta putând reieși din activitățile desfășurate în cadrul grupului. „Sprijinirea“ presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia.

20.

Curtea constată că, potrivit dispozițiilor

alin. (3) al art. 367 din Codul penal , dacă faptele prevăzute ca modalități alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, atunci se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

21.

Având în vedere că infracțiunea sau infracțiunile care intră în scopul grupului infracțional organizat presupun alte acte materiale decât fapta incriminată de prevederile

art. 367 din Codul penal , Curtea apreciază că principiul ne bis in idem - consacrat de prevederile

art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenție

- nu este incident. Totodată, reținerea - într-o anumită cauză - a prevederilor

art. 367 din Codul penal , care incriminează fapta de constituire a unui grup infracțional organizat, nu exclude incidența formei agravate a infracțiunii/infracțiunilor scop a/ale respectivului grup. Pe de altă parte, existența grupului infracțional organizat nu presupune ca infracțiunea scop să fie săvârșită în condiții de pluralitate de infractori.

22.

Prin urmare, Curtea nu poate reține criticile autorului excepției de neconstituționalitate, în sensul că aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, potrivit dispozițiilor

art. 367 alin. (3) din Codul penal , ar presupune aplicarea a două pedepse pentru aceeași faptă, cu încălcarea principiului ne bis in idem, precum și că fapta incriminată prin prevederile

art. 367 din Codul penal

nu constituie, în realitate, o infracțiune autonomă, ci o circumstanță agravantă în cazul comiterii acelor infracțiuni care, în raport cu natura lor, pot fi săvârșite de către o singură persoană.

23.

De asemenea, Curtea apreciază că evaluarea pericolului social abstract în vederea stabilirii limitelor speciale ale pedepsei pentru forma tip și cea agravată ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat - reglementate de dispozițiile

art. 367 alin. (1)

și

(2) din Codul penal

- reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului și nu constituie un aspect de neconstituționalitate. Astfel fiind, nu pot fi reținute nici criticile potrivit cărora, în cazul în care limita maximă a pedepsei închisorii stabilite prin dispozițiile

art. 367 alin. (1) din Codul penal

- de 5 ani - este mai mare decât limita maximă a pedepselor prevăzute pentru infracțiunile care intră în scopul grupului infracțional organizat, se creează o discriminare negativă, iar, în situația în care limita maximă a pedepsei închisorii stabilite prin dispozițiile

art. 367 alin. (2) din Codul penal

- de 10 ani - este mai mică decât limita maximă a pedepselor prevăzute pentru infracțiunile care intră în scopul grupului, se creează o discriminare pozitivă.

24.

Așadar, dispozițiile

art. 367 din Codul penal

nu aduc nicio atingere principiului egalității în drepturi, întrucât, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prevederile

art. 16 din Constituție

vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002,

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012,

Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19,

Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21,

Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23,

Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, și

Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28).

25.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispozițiile

art. 367 din Codul penal

nu au o formulare ambiguă, neclară sau imprevizibilă, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii, cerințe impuse de prevederile constituționale ale

art. 23 alin. (12)

referitor la legalitatea pedepsei raportat la

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, precum și de dispozițiile

art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Există un proces

firesc prin care regulile răspunderii penale se clarifică în mod gradual, pe calea interpretării judiciare, de la un caz la altul, singura condiție ce se cere îndeplinită fiind aceea ca rezultatul acestui proces de clarificare, de lămurire a conținutului normei, să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil.

26.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia

art. 7 paragraful 1 din Convenție

referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), care, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „drept“ folosită la

art. 7

corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din

Convenție

și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42,

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - SRL și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

27.

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a Statelor membre. Prin urmare,

art. 7 paragraful 1 din Convenție

nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, și hotărârile pronunțate în cauzele

Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României , paragrafele 36 și 37, Kafkaris, paragraful 141, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93, citate anterior).

28.

În ceea ce privește critica autorului excepției raportată la prevederile

art. 21 alin. (3) din Constituție , ale

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și ale

art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului , care consacră dreptul la un proces echitabil, respectiv la prevederile

art. 8 privind dreptul la un recurs efectiv din Declarație , Curtea observă că textele din tratatele internaționale invocate nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de drept penal substanțial, și anume o normă de incriminare, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidență în materia garanțiilor procesului echitabil.

29.

Ținând cont de cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține nici încălcarea prevederilor

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și ale

art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție , respectiv prevederile

art. 7 referitor la egalitatea în fața legii din Declarația Universală a Drepturilor Omului .

30.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Tiberiu Topală în Dosarul nr. 515/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 367 din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2021.