Decizia nr. 802/2021

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice

de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, ale

art. 48 alin. (1) pct. 8 ,

și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 5

și ale

art. 6 din secțiunea a 2-a a capitolului II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

din aceeași lege,

ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 4 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 alin. (1)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri

în domeniul cheltuielilor publice, și ale

art. 1 alin. (1)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016,

prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în

MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 8 martie 2022

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1)

și

(2)

și ale

anexei nr. 1 lit. D pct. 103 din Legea nr. 138/1999

art. 42 alin. (1) , ale

art. 43

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

pentru modificarea și completarea

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, ale

art. 48 alin. (1) pct. 8 ,

și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 5 , ale

art. 6 , ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

și ale

anexei nr. VII din capitolul II, secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 4 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 35.817/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.393D/2019.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care susține menținerea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 35.817/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor

art. 52 alin. (1)

și

(2)

și ale

anexei nr. 1 lit. D pct. 103 din Legea nr. 138/1999

art. 42 alin. (1) , ale

art. 43

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

pentru modificarea și completarea

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a

Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 ,

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, ale

art. 48 alin. (1) pct. 8 ,

și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 5 , ale

art. 6 , ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

și ale

anexei nr. VII din capitolul II, secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 4 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Excepția a fost ridicată de Ilarie Achim într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, prin aplicarea în perioada 2010-2017 a unei valori de referință sectorială dintr-un act normativ care a fost abrogat din 1 ianuarie 2010 și respins de Parlament la 19 martie 2012, prin plafonarea valorii de referință sectorială la nivelul anului 2008, pentru faptul că aceasta nu a fost revizuită periodic, nu a fost actualizată în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectorială, neținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor și valorilor de referință din alte sectoare bugetare, fiind încălcat și pct. 32, „Drepturile personalului din poliție“, din Codul european de etică al poliției, aprobat de Consiliul Europei prin Recomandarea Rec(2001)10, adoptată de Comitetul Miniștrilor al CE la 19 septembrie 2001. Astfel, prin

art. 48 alin. (1) pct. 8 , 9 și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009 , valoarea de referință sectorială de 197,3387 lei, prevăzută de

Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

și

Legea nr. 138/1999 , a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2010 și respinsă de Parlament la 19 martie 2012, iar plata polițiștilor în perioada 2010-2017 s-a efectuat pe baza unei valori de referință sectorială abrogate/respinse, care nu mai subzistă și nu mai are corespondent în legislația care a prevăzut-o, fiind încălcat

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție . Faptul că în perioada 2010-2017 polițiștii au fost salarizați pe baza unei valori de referință sectorială abrogate și respinse de Parlament, valoare ce nu mai are corespondent în actul normativ care a prevăzut-o inițial, este contrar

art. 15 din Constituție . În perioada 2010-2017, valoarea de referință sectorială de 197,3387 lei nu a mai fost consacrată prin legile care au prevăzut-o inițial, deoarece acestea au fost abrogate/respinse de Parlament. Totodată, sunt încălcate dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Constituție , întrucât legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale. Or, în acest caz s-a decis salarizarea polițiștilor pe baza unei valori de referință sectorială anterioare și care nu mai avea corespondent în actul normativ care a prevăzut-o inițial, acesta fiind abrogat/respins. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de aplicare a unei valori de referință sectorială și după abrogarea actului normativ care a prevăzut-o anterior, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. În acest caz este încălcat și

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, cu toate că

Legea nr. 138/1999 ,

Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

și

Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

au fost abrogate din 1 ianuarie 2010, iar

Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

a fost și respinsă prin

Legea nr. 49/2012 , valoarea de referință sectorială care era prevăzută de aceste acte normative abrogate a continuat să fie aplicată în toată perioada 2010-2017, ceea ce este neconstituțional. Actele normative menționate sunt neconstituționale, întrucât creează un climat de instabilitate juridică, o stare de incertitudine în privința subiectelor de drept vizate și încalcă principiul previzibilității, deoarece nu explică în mod clar, sobru, concis și nu înlătură orice echivoc. Faptul că valoarea de referință sectorială, aplicabilă în cazul autorului excepției din 1 octombrie 2008, nu a fost revizuită periodic, nu a fost actualizată în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectorială, neținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor și a valorilor de referință din alte sectoare bugetare, încalcă

art. 41 alin. (2) ,

art. 47 alin. (1)

și

art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție . Ca urmare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 , în cazul magistraților, valoarea de referință sectorială a cunoscut creșteri însemnate, în aceeași perioadă de criză economică, criză care a fost invocată în mod insistent din anul 2009. Chiar și în condițiile în care autorul excepției, în calitate de fost polițist, nu se află în aceeași situație comparabilă cu magistrații, cărora le-a fost mărită valoarea de referință sectorială, instanța nu poate lăsa nesoluționată o astfel de cerere, având în vedere faptul că valoarea de referință sectorială la care a fost salarizat reclamantul este de la nivelul anului 2008 și nu a mai fost actualizată/indexată. În acest caz este încălcat principiul încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, principiu care face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se poată bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege, nu și după ce drepturile au fost abrogate/respinse. Sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu

Hotărârea din 1 decembrie 2005 , pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României. Așa cum rezultă din nota de fundamentare și din preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016

și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, de la data intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010

nu s-au aplicat valoarea de referință sectorială și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele

Legii-cadru nr. 284/2010 , ceea ce demonstrează că în cazul autorului excepției a continuat să fie aplicată aceeași valoare de referință sectorială de la nivelul anului 2008. Totodată, în aceeași perioadă de timp, în cazul magistraților valoarea de referință sectorială a fost mărită/indexată de la 291,98 lei, la 347,10 lei, apoi la 371,7 lei și, respectiv, 405 lei. Este cunoscut faptul că o serie întreagă de drepturi salariale au fost câștigate mai întâi în instanță de către magistrați, pentru ca apoi aceste drepturi salariale să fie acordate și celorlalte categorii de bugetari, un astfel de raționament fiind valabil și în cazul dedus judecății, nefiind posibil ca pentru plata salariilor polițiștilor să fie utilizată în perioada 2010-2018 o valoare de referință sectorială care este stabilită la nivelul lunii octombrie 2008, care a fost abrogată din 1 ianuarie 2010 și respinsă de Parlament la 19 martie 2012 și care nu a fost indexată/majorată, cu toate că în cei 9 ani prețurile de consum au cunoscut creșteri însemnate.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Reține că reclamantul-autor al excepției a făcut trimitere la o serie de drepturi garantate de

Constituție

care sunt asigurate prin nivelul de salarizare existent în plată. Totodată, potrivit

art. 16 alin. (1)

și

(2) din Constituție , „(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege“. Pe de o parte, noțiunea de instituție sau autoritate publică, din subordinea aceluiași ordonator de credite, se referă la subordonarea administrativă și financiară, neavând relevanță subordonarea funcțională față de autoritatea centrală (paragraful 126 din

Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), iar, pe de altă parte, specificul activității, al competențelor și al atribuțiilor fiecărei autorități din cadrul familiei ocupaționale ordine publică, apărare și justiție implică existența diferențelor între nivelurile de salarizare în cadrul instituțiilor. În ceea ce privește situația magistraților, aceasta este diferită de cea a reclamantului, din moment ce pentru familia ocupațională din care fac parte aceștia au fost recunoscute prin sentințe ale instanțelor majorările salariale prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 13/2008

privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, la acestea raportându-se instanțele când au recunoscut dreptul la salarizare la nivel maxim, respectiv majorarea valorii de referință sectorială. Este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 707 din 29 noiembrie 2016 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 52 alin. (1)

și

(2)

și ale

anexei nr. 1 lit. D pct. 103 din Legea nr. 138/1999

art. 42 alin. (1) , ale

art. 43

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

pentru modificarea și completarea

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a

Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008, ale

art. 48 alin. (1) pct. 8 ,

și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale

art. 5 , ale

art. 6 , ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

și ale

anexei nr. VII din capitolul II, secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 4 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015.

11.

Însă, referitor la dispozițiile cuprinse în

anexa nr. 1 lit. D pct. 103 la Legea nr. 138/1999 , Curtea observă că autorul excepției vizează, în realitate, prevederile cuprinse în

anexa nr. 1 lit. D

la acest act normativ. Cu privire la invocarea dispozițiilor

art. 5 , ale

art. 6 , ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

și ale

anexei nr. VII din capitolul II, secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010 , Curtea observă că autorul vizează prevederile

art. 5

și ale

art. 6 din secțiunea a 2-a a capitolului II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , precum și ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

din același act normativ. Referitor la invocarea

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 , Curtea observă că autorul vizează, în realitate, prevederile

art. 1 alin. (1)

și

(4)

din acest act normativ. Referitor la invocarea

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , Curtea observă că autorul vizează, de fapt, prevederile

art. 1 alin. (1)

și

(4)

din acest act normativ.

12.

Curtea observă, de asemenea, că: prevederile

art. 52 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 138/1999

și ale

anexei nr. 1 lit. D

la același act normativ au fost abrogate de

art. 48 alin. (1) pct. 8 din Legea-cadru nr. 330/2009 ; prevederile

art. 42 alin. (1)

și ale

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , precum și ale

anexei nr. 1 lit. D

la același act normativ au fost abrogate prin

art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009 ; prevederile

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

au fost abrogate de

art. 48 alin. (1) pct. 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 ;

a fost respinsă prin

Legea nr. 49/2012

privind respingerea

Ordonanței Guvernului nr. 8/2008

pentru modificarea și completarea

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a

art. 48 alin. (1) pct. 8 ,

și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009

au fost abrogate de

art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 ;

Legea-cadru nr. 284/2010

a fost abrogată de

art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017;

Legea nr. 285/2010 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată de

art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017 ; prevederile

art. 1 alin. (1)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

au fost abrogate de

art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 ; prevederile

art. 1 alin. (1)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

au fost abrogate de

art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 .

13.

Având în vedere cele reținute prin

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, și faptul că, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, instanța judecătorească constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea reține ca obiect al excepției dispozițiile

art. 52 alin. (1)

și

(2)

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Legea nr. 138/1999 , ale

art. 42 alin. (1) , ale

art. 43

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , ale

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 , ale

art. 48 alin. (1) pct. 8 ,

și

26 din Legea-cadru nr. 330/2009 , ale

art. 5

și ale

art. 6 din secțiunea a 2-a a capitolului II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

și ale

art. 10 alin. (1) ,

(3)

și

(4)

din aceeași lege, ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 4 din Legea nr. 285/2010 , ale

art. 1 alin. (1)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și ale

art. 1 alin. (1)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 .

14.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor

Constituției

cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind trăsăturile statului și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 15

privind universalitatea,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 41 alin. (2)

privind protecția socială a muncii,

art. 47 alin. (1)

privind nivelul de trai,

art. 52 alin. (1)

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 135 alin. (2) lit. f)

privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, prin critica de neconstituționalitate se susține că la stabilirea salariilor polițiștilor (cu consecințe și asupra cuantumului pensiei) se are în vedere o valoare de referință sectorială care nu s-a mai modificat din anul 2008. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 108 din 23 februarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 27 mai 2021). De asemenea, concretizarea politicilor și măsurilor financiare și bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, în caz contrar realizându-se o ingerință a instanței de contencios constituțional în atributele puterilor legislativă și executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consfințit de

art. 1 alin. (4) din Constituție .

16.

În același timp, Curtea reține că în jurisprudența sa, respectiv în

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat structura inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea, de către autorul excepției, a relației de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a statuat că, în condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate, determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente.

17.

Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea observă că susținerile formulate de autorul excepției au un caracter general, vizând, în esență, politica legislativă în ceea ce privește salarizarea polițiștilor, într-o perioadă determinată, fără a cuprinde critici specifice și consistente care să permită o analiză distinctă de constituționalitate în privința fiecăreia dintre prevederile legale invocate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici punctuale de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților și opinia instanței asupra excepției și care va fi însoțită de dovezile depuse de părți (a se vedea în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).

18.

Așa fiind, Curtea reține că, față de lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a fiecăreia dintre dispozițiile legale criticate față de normele din

Constituție

invocate, nu se poate identifica în mod rezonabil o veritabilă critică de neconstituționalitate. Prin urmare, având în vedere dispozițiile

art. 10 alin. (2)

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1)

și

(2)

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Legea nr. 138/1999

art. 42 alin. (1) , ale

art. 43

și ale

anexei nr. 1 lit. D din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008

pentru modificarea și completarea

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a