Decizia nr. 877/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Cristian Ulianov în Dosarul nr. 777/99/2018 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 995D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 6 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 777/99/2018, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Cristian Ulianov într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni formulate împotriva unui act administrativ-fiscal emis în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 227/2015 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, în condițiile în care

art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015

prevede un impozit cuprins între 0,2% și 1,3% asupra valorii unei clădiri, dispozițiile criticate, respectiv

art. 458 alin. (4)

din aceeași lege, prin care se impune un impozit de 2% asupra valorii impozabile determinate conform

art. 457 din Codul fiscal , instituie o inegalitate între contribuabili. Astfel, în măsura în care nu este efectuată o evaluare în anul fiscal pentru care se datorează impozitul și care să fie depusă la organul fiscal într-un termen extrem de limitat, se stabilește o tranșă diferită de impozit pentru același imobil, ceea ce este contrar

art. 16 alin. (1)

și

art. 56 alin. (2) din Constituție .

6.

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că dispozițiile criticate sunt constituționale, deoarece principiul egalității se referă la o egalitate juridică formală, și nu la o egalitate de condiții, iar egalitatea în fața legii și a autorităților publice nu poate implementa ideea de uniformizare. Astfel, situațiilor egale trebuie să le corespundă un tratament egal, iar celor diferite un tratament diferențiat, cu aplicarea principiului proporționalității, astfel cum este și în situația criticată, tratamentul fiind diferit tocmai pentru nedepunerea evaluării în anul fiscal pentru care se datorează impozitul.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care au următorul cuprins: „(4) În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor

alin. (1) , impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform

art. 457 .“

11.

Dispozițiile

art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015

la care fac referire dispozițiile criticate au următorul cuprins: „(1) Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:

a)

valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. (...);

b)

valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință;

c)

valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. (...)“.

12.

Dispozițiile

art. 457 din Legea nr. 227/2015

la care face, de asemenea, referire textul legal criticat prevăd modul de calcul al impozitului pe clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi și ale

art. 56 alin. (2)

- Așezarea justă a sarcinilor fiscale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 458 din Legea nr. 227/2015

fac parte din titlul IX - Impozite și taxe locale, capitolul II - Impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri, și stabilesc modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, în funcție de destinația acestora. Astfel, potrivit

art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 , pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% și 1,3% asupra valorii, care poate fi: (i) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință; (ii) valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință; (iii) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință (în situația în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal). În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform acestor prevederi, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform

art. 457 din Legea nr. 227/2015 , care prevede calculul impozitului pe clădirile rezidențiale și clădirile-anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii.

15.

Așadar, pentru calculul impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice este necesar, în primul rând, ca proprietarii unor astfel de bunuri imobile să efectueze rapoarte de evaluare întocmite de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință și să le depună la organul fiscal până la primul termen de plată din anul de referință, iar în situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor. Dacă aceste rapoarte nu sunt realizate sau depuse în temenele prevăzute de lege, impozitul pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice se calculează prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii impozabile a clădirii, care este determinată prin modalitatea de calcul aferentă clădirilor rezidențiale și clădirilor-anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice.

16.

Față de această împrejurare, nemulțumirea autorului excepției de neconstituționalitate constă în faptul că, pentru aceeași categorie de clădiri nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, în contextul legislativ criticat, se prevăd un impozit diferit, o modalitate de calcul diferită, respectiv o tranșă

de impozit diferită pentru același imobil, ceea ce ar fi contrar

art. 16 alin. (1)

și

art. 56 alin. (2) din Constituție .

17.

În ceea ce privește principiul egalității în drepturi, instanța de contencios constituțional a reținut într-o jurisprudență constantă, începând cu

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalității presupune atât ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal, precum și dreptul la diferențiere în tratament juridic, dacă situațiile în care se află cetățenii sunt diferite. Altfel spus, situațiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal, iar pentru situațiile diferite, tratamentul juridic trebuie să fie diferit. Astfel, principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalității și nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea

Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019).

18.

Având în vedere considerentele de principiu mai sus enunțate și ținând seama de critica formulată, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport cu dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât, de principiu, ca regulă generală, pentru aceeași categorie de clădiri nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, legiuitorul a instituit perceperea unui impozit care se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% și 1,3% asupra valorii care rezultă dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. Însă, lipsa acestui raport de evaluare întocmit și depus în condițiile legii, care conduce la imposibilitatea aplicării regulii generale antereferite, este un motiv obiectiv și rezonabil ce stă la temeiul stabilirii prin normele criticate a unui tratament diferit.

19.

Prin urmare, la baza textului criticat există o rațiune suficientă pentru instituirea unui tratament juridic diferit, având în vedere că dispozițiile

art. 56 alin. (2) din Constituție

prevăd că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Formula „așezarea justă a sarcinilor fiscale“ presupune, pe de o parte, să se țină seama de situația materială a contribuabililor, iar, pe de altă parte, posibilitatea crescută a celor care dețin astfel de proprietăți de a contribui, prin impozite, la cheltuielile publice.

20.

De asemenea, Curtea observă că

art. 56 din Constituție

consacră obligația fundamentală a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice. Principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Însă așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice, și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale acestora ( Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, și

Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993) și în raport cu situația economico-financiară a țării.

21.

Având în vedere dispozițiile constituționale mai sus menționate și considerentele expuse, Curtea constată că prevederile criticate nu sunt contrare principiilor constituționale invocate în susținerea excepției, deoarece legiuitorul, dând expresie politicii fiscale și bugetare, are deplina libertate de a stabili impozite și taxe, precum și cuantumul acestora, bineînțeles, cu condiția ca acestea să fie rezonabile și echitabile, cerințe pe care, astfel cum s-a arătat mai sus, prevederile

art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015

le îndeplinesc.

22.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Ulianov în Dosarul nr. 777/99/2018 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.