Decizia nr. 6/1993
cu privire la constituționalitatea Legii de modificare a Legii nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute în Legea nr. 53/1991 , Legea nr. 40/1991 și Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome
prezumat în vigoare
Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 9 februarie 1993, de către 52 deputați, respectiv de domnii Ion Diaconescu, Gabriel Țepelea, Gheorghe Cristea, Ion Ratiu, Otto Weber, Cornel Protopopescu, Mihail Nica, Valentin Vasilescu, Ionel Roman, Severin Baciu, Cristian Ionescu, Constantin Ghita, Alexandru Albu, Floarea Calota-Lupu, Dumitru Braneanu, Valentin Soroceanu, Ion Ionescu, Romulus Dabu, Teodor Jurca, Emil Boros, Emilian Bratu, Angela Florian, Mihail Bucur, Vasile Pop, Viorel Pavel, Valentin Argeseanu, Barbu Pitigoi, Ion Hui, Mircea Popa, Nicolae Alexandrescu, Nicolae Ivanciu, Ștefan Cazimir, Mircea Crețu, Ioan Pop, Ioan Sonea, Nicolae Octavian Daramus, Petru Ioan, Ioan Hortopan, Mircea Musat, Dan Cristian Popovici, Constantin Gheorghe, Eugen Nicolicea, Victor Penescu, Nicolae Serdin, Mihail Paraluta, Florian Udrea, Alexandru Ota, Gheorghe Cautis, Ioan Gavra, Vasile Ene, Anton Mangiurea și Nicolae Mischie, asupra neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea
Legii nr. 58/1992 , adoptată de Camera Deputaților în ședința din 17 decembrie 1992 și de Senat în ședința din 4 februarie 1993.
În sesizare, grupul de deputați susține ca legea respectiva, prin care se modifica cota impozitului majorat pentru veniturile realizate în afară funcției de baza de către funcționarii publici de la 100% la 30%, este neconstitutionala, deoarece prin menținerea față de aceștia a unui regim de impozitare diferit în raport cu restul salariaților se introduce o discriminare economică și se încalcă principiul egalității în drepturi consfintit de art. 16 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
De asemenea, grupul de deputați apreciază ca singura soluție constituțională o reprezintă abrogarea în totalitate a textului referitor la impozitul majorat din
Legea nr. 58/1992 , actualmente în vigoare, fapt care ar asigura egalitate de tratament, cît privește impozitarea, pentru toate categoriile de salariați.
Potrivit
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, punctul lor de vedere asupra sesizării primite.
În punctul de vedere exprimat de Guvern se arata ca, în situația infirmarii Legii pentru modificarea
Legii nr. 58/1992 , s-ar crea o situație și mai defavorabila pentru persoanele care cumulează doua sau mai multe funcții, acestora urmînd sa li se aplice o impozitare de 100% în loc de 30%. Totodată, se menționează că Guvernul are în vedere promovarea unui proiect de lege prin care impozitarea în cazul cumulului de funcții va fi reglementată unitar.
Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctul lor de vedere.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
examinînd sesizarea grupului de deputați, punctul de vedere al Guvernului, precum și concordanta dintre textul legal ce face obiectul sesizării și dispozițiile constituționale, retine următoarele:
Legea cu privire la corelarea salariilor prevăzute de
și
cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 iunie 1992) stabilește prin art. 3 ca: "(1) Salariile de baza pentru persoanele încadrate prin cumul, inclusiv pentru pensionării care cumulează pensia cu salariul, sunt cele stabilite potrivit art. 1. (2) Salariile realizate prin cumul de funcții potrivit alin. (1), precum și veniturile realizate în afară funcției de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obțin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%".
se referă la salarizarea senatorilor, deputaților și personalului din aparatul Parlamentului României,
se referă la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, iar
se referă la salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului Presedentiei, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive.
Legea pentru modificarea
Legii nr. 58/1992 , adoptată de către Parlamentul României în ședințele din 17 decembrie 1992 (Camera Deputaților) și 4 februarie 1993 (Senat), cuprinde doua articole. Primul articol modifica
art. 3 alin. 2 din Legea nr. 58/1992
cu privire la corelarea salariilor prevăzute de
și
cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome, dîndu-i următorul cuprins: "(2) Salariile realizate prin cumul de funcții potrivit alin. (1), precum și veniturile realizate în afară funcției de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obțin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 30%".
Articolul 2
stabilește ca dispozițiile legii "se aplică de la data de 1 ianuarie 1993".
Sesizarea trimisa Curții Constituționale privește legea în întregime, deci ambele articole, deși în conținut ea este motivată numai cît privește majorarea cu 30% a impozitului. De asemenea, prin simetrie de motivatie, în sesizarea trimisa Curții Constituționale se solicita declararea ca neconstitutionala și a
Legii nr. 58/1992 , deci chiar a legii a carei modificare se realizează prin dispozițiile menționate mai înainte.
Curtea Constituțională constata ca sesizarea ce i s-a adresat întrunește condițiile de conținut și de forma cerute de art. 144 lit. a) din Constituție, precum și de
art. 12 și 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . De asemenea, Curtea Constituțională constata ca este competența sa judece sesizarea de neconstituționalitate invocată.
Luarea unei decizii impune Curții Constituționale examinarea cel puțin a trei probleme, și anume: dacă art. 1 din legea atacată este constituțional; dacă art. 2 din legea atacată este constituțional; dacă poate constata neconstituționalitatea
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 .
Aprecierea constituționalității art. 1 din lege, care introduce o majorare de impozit de 30% pentru veniturile obținute din cumul pentru categoriile de persoane stabilite prin legile nr. 40, 52 și 53 din anul 1991, se poate realiza prin confruntarea prevederilor sale cu dispozițiile cuprinse în art. 16 alin. (1), precum și în art. 53 (îndeosebi alin. 2) din Constituție. Art. 16 alin. (1) stabilește ca "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
În structura normativa a Constituției, criteriile nediscriminarii sunt nominalizate prin art. 4 alin. (2), acestea fiind rasa, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenența politică, averea, originea socială. Dar, și acest lucru este deosebit de important, dispozițiile constituționale trebuie corelate și interpretate în raport cu dispozițiile cuprinse în instrumentele juridice internaționale în domeniul drepturilor omului, numai astfel putindu-se stabili egalității în drepturi a cetățenilor sensurile și dimensiunile sale juridice. Aceasta rezultă expres chiar din Constituție, care prin art. 20 alin. (1) stabilește ca "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". Astfel, devin aplicabile, în speta, dispozițiile cuprinse în art. 26 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit căruia "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul, fără discriminare, la o egala protecție a legii. În aceasta privinta, legea trebuie să interzică orice discriminare și sa garanteze tuturor persoanelor o protecție egala și eficace împotriva oricărei discriminări, îndeosebi de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica și orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau intemeiata pe orice alta împrejurare".
Dispoziții similare sunt cuprinse și în art. 2 alin. 2 din Pactul internațional privitor la drepturile economice, sociale și culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976.
În considerarea dispozițiilor invocate urmează să se observe ca prevederile legale a căror constituționalitate este pusă în discuție introduc un spor de impozit (o majorare de 30%) doar pentru o anumită categorie de funcționari. Aceasta introduce o excepție de la dispozițiile comune în materie, și anume cele cuprinse în
privind impozitul pe salarii, care prin art. 7 alin. 4 stabilește ca "Veniturile sub forma de salarii și alte venituri salariale, provenite din munca prestată în mai multe locuri de muncă, se impun separat, pe fiecare loc de muncă, cu cotele și în condițiile prevăzute la primul alineat al acestui articol".
Ca atare,
are în vedere veniturile salariale obținute și nu vreo diferentiere pe criterii sociale sau categorii de funcționari. Este în afară oricărei îndoieli ca realizarea unor excepții la impozitarea veniturilor pe criterii sociale, categorii de funcționari sau, desigur, pe criteriile enunțate de art. 4 alin. (2) din Constituție este o încălcare a egalității cetățenilor în fața legii. Mai mult, în aprecierea constituționalității legii atacate, trebuie avute în vedere și prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, în temeiul cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale".
Asa vazute lucrurile, urmează să se aprecieze ca o fiscalitate care se indeparteaza de la regulile general admise, cît privește baza și cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabila, echitabila și sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. În aceasta viziune juridică, prevederea legală care introduce un spor de impozit de 30% numai pentru o anumită categorie de funcționari este discriminatorie și contrară prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 53 alin. (2) din Constituție.
Cît privește
art. 2 din Legea pentru modificarea Legii nr. 58/1992 , acesta stabilește ca "Dispozițiile prezentei legi se aplică de la data de 1 ianuarie 1993". Tot în textul legii se arata ca ea a fost adoptată de Camera Deputaților la 17 decembrie 1992 și de către Senat la 4 februarie 1993. Ca atare, legea stabilește ca intră în vigoare la o dată anterioară votării sale și, bineînțeles, eventualei sale promulgari și publicari în Monitorul Oficial al României. Or, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile, iar potrivit art. 78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Este evident, în pofida oricărei alte interpretări, ca data prevăzută în textul unei legi nu poate fi decît posterioară publicării sale în Monitorul Oficial al României, în afară excepției prevăzute de către art. 15 alin. (2) din Constituție. De aceea, art. 2 din legea în discuție este în vădită contradictie cu dispozițiile constituționale.
În legătură cu constituționalitatea
art. 3 din Legea nr. 58/1992 , câteva consideratiuni se impun. În mod firesc, grupul de deputați ridica problema constituționalității și a
art. 3 din Legea nr. 58/1992
și ajunge la constatarea ca "singura prevedere constituțională, ..... admisibilă în proiectul de lege pentru modificarea
Legii nr. 58/1992 , în legătură cu alin. (2) al art. 3, o constituie abrogarea, în totalitate, a alineatului respectiv al
Legii nr. 58/1992 , asigurindu-se astfel, prin lege, tratament nediscriminatoriu, egal pentru toți salariații din România, indiferent de domeniul de activitate, asa cum este stipulat prin alin. 4 al
art. 7 din Legea nr. 32/1991
privind impozitul pe salarii".
Legătură dintre
art. 3 din Legea nr. 58/1992
și art. 1 din legea privind modificarea sa este indiscutabila din moment ce, cel din urma îl modifica pe cel dintii. Art. 1 în discuție incearca, evident, o corectare a reglementării din art. 3, reglementare discriminatorie și exagerata. Dar soluția abrogării, propusă de către grupul de deputați, nu intră în competența Curții Constituționale, unica autoritate legiuitoare fiind Parlamentul României. Este, de asemenea, ușor de observat ca din moment ce majorarea de 30% pe care, din ratiunile expuse, Curtea Constituțională o considera ca fiind contrară Constituției, cu atât mai mult, pentru simetrie de rationamente, este neconstitutionala majorarea cu 100% prevăzută de
art. 3 al Legii nr. 58/1992 . Trebuie însă să se observe ca
este o lege în vigoare și ca asupra prevederilor unei legi în vigoare, controlul constituționalității poate fi declansat numai pe calea excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție. În situația concretă Curtea Constituțională nu poate primi și soluționa o sesizare de neconstituționalitate de acest tip prin procedura prevăzută de art. 144 lit. a) din Constituție, adică în cadrul controlului anterior promulgării. Mai mult, potrivit Constituției, Curtea Constituțională nu are dreptul să se sesizeze din oficiu cu neconstituționalitatea
art. 3 din Legea nr. 58/1992 . Îndreptarea acestor prevederi, în sensul corelării lor cu Constituția, se poate realiza fie de către autoritățile constituționale competente în elaborarea legilor, fie pe calea excepției de neconstituționalitate.
Fața de considerentele expuse,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
În numele legii,
DECIDE:
1. Declara neconstitutionala Legea pentru modificarea
2. Prezenta decizie se comunică Președintelui României, precum și președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituție, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc în data de 25 februarie 1993 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.