Decizia nr. 50/2022

Articolul 5

alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020:

(2)

Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: […]

d)

măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“;

–

Articolul I

pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020: „ Legea nr. 55/2020

privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La articolul 13, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a)

obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;

28.

Autorul excepției susține că dispozițiile actelor normative criticate sunt contrare următoarelor prevederi din

Constituție :

art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind statul de drept și obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 25

privind libera circulație,

art. 26

referitor la viața intimă, familială și privată,

art. 34

privind dreptul la ocrotirea sănătății,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 61 alin. (2)

privind bicameralismul,

art. 75

referitor la sesizarea Camerelor Parlamentului,

art. 79 alin. (1)

privind Consiliul Legislativ,

art. 115 alin. (4)

și

(6)

privind condițiile adoptării ordonanțelor de urgență și domeniile care nu pot fi reglementate prin aceste acte normative,

art. 141

privind Consiliul Economic și Social și

art. 147 alin. (4)

privind deciziile Curții Constituționale.

29.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 55/2020 , Curtea constată că autorul acesteia formulează atât critici extrinseci, ce vizează actul normativ în ansamblul său, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă, ce vizează conținutul

art. 5 alin. (2) lit. d)

din această lege.

30.

Analizând aspectele de neconstituționalitate extrinsecă a

Legii nr. 55/2020

invocate în prezenta cauză, Curtea observă că acestea au mai fost supuse anterior controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragrafele 26-35, Curtea, analizând criticile de neconstituționalitate vizând încălcarea principiului bicameralismului, a reținut, în esență, că, „modificările operate de către Camera Deputaților față de forma legii adoptate de Senat, în sensul introducerii în cuprinsul

Legii nr. 55/2020

a dispozițiilor art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 și art. 7, nu sunt de natură a genera nici deosebiri majore de conținut juridic față de forma legii adoptată de Senat și nicio configurație deosebită, semnificativ diferită față de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.“ Astfel, Curtea a reținut că „dispozițiile art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 și art. 7, introduse de Camera Deputaților, sunt în acord cu conținutul normativ al întregii legi, reglementând fie aspecte de principiu, fie aspecte privind procedura instituirii stării de alertă și măsurile ce pot fi luate în timpul acesteia.“ În același sens, Curtea a arătat că introducerea de către Camera Deputaților, în cuprinsul

Legii nr. 55/2020 , a prevederilor art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 și art. 7 nu a determinat apariția unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, dispozițiile legale anterior menționate nuanțând sau completând conținutul normativ al acestei legi cu dispoziții indispensabile aplicării ei, fără a modifica sensul juridic al normelor din cuprinsul

Legii nr. 55/2020

în forma adoptată de Senat. Referitor la prevederile

art. 4 din Legea nr. 55/2020 , articol introdus de Camera Deputaților, care prevedea, la alin. (3) și (4), controlul Parlamentului asupra hotărârilor Guvernului prin care este instituită starea de alertă, Curtea a reținut că dispozițiile legale anterior menționate au fost constatate neconstituționale prin

Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei de constituționalitate.

31.

Tot prin

Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021 , antereferită, Curtea a reținut că, în ceea ce privește structura

Legii nr. 55/2020 , în forma sa adoptată de Senat și în cea adoptată de Camera Deputaților, „introducerea, în această din urmă formă, a dispozițiilor art. 2 și art. 3 în cuprinsul capitolului I al legii supuse controlului de constituționalitate și a dispozițiilor art. 5, art. 6 și art. 7 în cuprinsul capitolului II al aceleiași legi nu a determinat modificări majore ale structurii

Legii nr. 55/2020

față de forma acesteia care a fost adoptată de Senat.“

32.

În concluzie, Curtea a reținut că „completările operate de Camera Deputaților asupra formei adoptate de Senat a

Legii nr. 55/2020

întrunesc cele două condiții ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, respectiv, la lipsa unei configurații deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, nefiind, prin urmare, contrare dispozițiilor

art. 61 alin. (2)

și

75 din Constituție. “

33.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea prevederilor

art. 141 din Constituție , referitor la rolul Consiliului Economic și Social de organ consultativ al Parlamentului, Curtea, prin

Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021 , antereferită, a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată. În acest sens, a arătat că în expunerea de motive a

Legii nr. 55/2020 , la secțiunea a 3-a, intitulată „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ“, la toate punctele acestei secțiuni, se menționează că „proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect“, inițiatorul, respectiv Guvernul, asumându-și astfel că

Legea nr. 55/2020

nu are impact socioeconomic. Aceeași concluzie rezultă și din pct. 5, referitor la informații privind avizarea, al secțiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ“, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ.

34.

În continuare, analizând criticile de neconstituționalitate intrinsecă aduse dispozițiilor

art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 , Curtea constată că aceste dispoziții de lege au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragrafele 38-48, Curtea a reținut, în esență, că obiectul de reglementare al

Legii nr. 55/2020

îl constituie „instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale“. Astfel, legea consacră un ansamblu de măsuri care, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt considerate apte să contribuie la prevenirea și combaterea efectelor acesteia, măsuri al căror conținut este reglementat la nivelul legii, dar a căror aplicare concretă este stabilită prin hotărâri ale Guvernului, în funcție de existența și incidența anumitor factori de risc. În acest sens, dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020

dispun că starea de alertă se instituie și se prelungește, după caz, de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne. Dispozițiile art. 6 din același act normativ prevăd că „Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri; d) instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz“. Urmând capitolului I „Dispoziții generale“ care conține prevederi referitoare la instituirea și prelungirea stării de alertă pe durata pandemiei de COVID-19, dispozițiile capitolului II „Măsuri sectoriale“ din

Legea nr. 55/2020

reglementează, în mod distinct, pe domenii, tipul de măsuri ce pot fi dispuse în vederea atingerii obiectivului propus de legiuitor. În cadrul art. 5 sunt prevăzute o serie de măsuri de creștere a capacității de răspuns, pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc. Între măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt menționate și „măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliul“, text criticat ca fiind neconstituțional.

35.

Curtea a observat că dispozițiile

art. 65 din Legea nr. 55/2020 , care stabilesc ce fapte prevăzute în acest act normativ constituie contravenții, trimit, în mod exclusiv, la prevederile art. 5, mai sus menționate. Prin urmare, a apreciat că dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 55/2020

constituie, în realitate, un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligații a căror încălcare constituie contravenții.

36.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 5 alin. (2) lit. d) , Curtea a constatat că acestea se referă, în mod expres, la măsurile carantinei și izolării și fac o referire generală la „măsurile de

protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor“, fără a le nominaliza. Având în vedere obiectivul afirmat al legii, precum și faptul că textul nu face trimitere la alte acte normative, Curtea a apreciat că este vorba de măsuri menționate în

Legea nr. 55/2020 .

37.

Curtea a reținut că precizarea acestor măsuri în conținutul textelor de lege supuse controlului de constituționalitate ar avea drept consecință aplicarea lor pe toată durata pandemiei de COVID-19, fără a da posibilitatea autorităților să selecteze necesitatea și intensitatea intervenției în funcție de evoluția rapidă și imprevizibilă a acestui fenomen. Reglementarea ar dobândi astfel un caracter rigid, făcând imposibilă o aplicare flexibilă, astfel încât să se asigure în mod eficient obiectivul stabilit de legiuitor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dar și imperativul respectării caracterului proporțional al restrângerii exercițiului unor drepturi prin raportare la acest obiectiv și datele concrete ale realității. S-ar putea ajunge astfel în situația în care obligațiile impuse să aibă aceeași sferă de aplicare, deși gravitatea fenomenului s-a redus, justificând restrângerea acestei sfere sau chiar neaplicarea măsurilor.

38.

Cu același prilej, Curtea a precizat că formularea generală a dispozițiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu trebuie să conducă la concluzia că faptele care constituie contravenție sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor“ din cuprinsul

Legii nr. 55/2020

se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, așa cum de altfel este și măsura obligativității purtării măștii de protecție, consacrată în mod expres în conținutul

art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 . În situația concretă a autorilor excepției de neconstituționalitate care au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea obligației de a purta masca de protecție, Curtea a constatat că aceștia aveau posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestei obligații prin examinarea conținutului

art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 .

39.

Prin urmare, respingând, ca neîntemeiate, criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea a apreciat că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaște conținutul măsurilor la care se referă

art. 5 alin. (2) lit. d)

și

art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 , precum și obligațiile ce le revin, astfel încât să își poată conforma conduita potrivit dispozițiilor legale și să înțeleagă consecințele nerespectării acestor obligații. De asemenea, a arătat că aceleași concluzii sunt valabile și în ceea ce privește posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată de a identifica fapta contravențională, de a evalua gravitatea faptei și de a stabili o sancțiune contravențională proporțională cu aceasta.

40.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

41.

În ceea ce privește dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 , Curtea constată, de asemenea, că autorul excepției invocă atât aspecte de neconstituționalitate extrinsecă, privind procedura de adoptare a actului normativ, cât și aspecte de neconstituționalitate intrinsecă, ce vizează conținutul art. I pct. 1 din această ordonanță de urgență. În jurisprudența sa anterioară, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la aceste aspecte.

42.

Prin urmare, procedând la analizarea cu prioritate a criticilor de neconstituționalitate extrinsecă formulate, Curtea reține că un prim aspect invocat de autorul excepției privește încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (1)

și

(5)

și ale

art. 79 alin. (1) din Constituție

cu prilejul adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 .

43.

Cu privire la rolul constituțional al Consiliului Legislativ, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, așa cum sunt

Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009,

Decizia nr. 304 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017,

Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 sau

Decizia nr. 229 din 2 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020. Curtea a reținut că prin

art. 79 alin. (1) din Constituție

Consiliul Legislativ este consacrat ca „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații“. Concretizând aceste prevederi constituționale,

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993

pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea măsurilor preconizate și la modul în care sunt realizate cerințele prevăzute la

art. 3 alin. (3) , care se aplică în mod corespunzător.“ De asemenea,

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, stabilește că „După elaborarea lor și încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum și proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.“ Curtea a apreciat că această din urmă dispoziție legală subliniază importanța rolului pe care Consiliul Legislativ îl are în cadrul procesului de legiferare, prin aceea că avizul acestui organ este emis doar după ce procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată, înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorități competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală și globală a actului normativ înainte de a fi supus adoptării.

44.

Curtea Constituțională a apreciat că din conținutul prevederilor constituționale și legale mai sus arătate se desprinde ca fiind evidentă obligația Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanță de urgență, să solicite avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligații duce la neconstituționalitatea actului normativ adoptat.

45.

Ca urmare a solicitării adresate, Consiliul Legislativ, în îndeplinirea atribuțiilor sale constituționale ce privesc asigurarea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații, are posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la: legalitatea măsurilor preconizate; concordanța reglementării propuse cu

Constituția , cu legile-cadru în domeniu, cu reglementările Uniunii Europene și cu actele internaționale la care România este parte, iar în cazul proiectelor de lege și al propunerilor legislative, natura legii și care este prima Cameră ce urmează a fi sesizată; asigurarea corectitudinii și clarității exprimării juridice, înlăturarea contradicțiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum și a limbajului normativ; prezentarea implicațiilor noii reglementări asupra legislației în vigoare, prin identificarea dispozițiilor legale care, având același obiect de reglementare, urmează să fie abrogate, modificate sau unificate, precum și prin evitarea reglementării unor aspecte identice în acte normative diferite [ art. 3 alin. (3) din Legea nr. 73/1993 ].

46.

Deși avizul Consiliului Legislativ este consultativ,

art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000

prevede că observațiile și propunerile privind respectarea normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ,

iar neacceptarea acestora trebuie motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă însoțitoare.

47.

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 73/1993 , în cazul ordonanțelor de urgență ale Guvernului, Consiliul Legislativ trebuie să emită avizul său în 24 de ore, dar dacă avizul nu este dat în acest termen, aceasta nu împiedică desfășurarea procedurii legislative.

48.

Prin urmare, Curtea a reținut că avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observațiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea și coordonarea întregii legislații, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ. Urmărirea și implementarea cerințelor impuse de

Legea nr. 24/2000

asigură coerența întregului sistem de drept, iar Consiliul Legislativ este cel care, în mod primar, realizează această activitate. Consiliul Legislativ are obligația de a contribui la asigurarea coerenței și unificării legislației. Avizul Consiliului Legislativ este de natură să contribuie la unitatea și coerența textului actului normativ care urmează a fi adoptat, astfel că

art. 79 alin. (1) din Constituție

nu se poate interpreta decât în sensul că solicitarea avizului trebuie să fie anterioară adoptării actului normativ vizat.

49.

Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că „termenul în care trebuie exprimat punctul de vedere al Consiliului Legislativ curge de la data înregistrării la Consiliul Legislativ a solicitării de avizare a proiectului de act normativ. Nu este suficient ca solicitarea de aviz privind proiectul de ordonanță de urgență să fie înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în ziua emiterii ordonanței de urgență și să se considere că de la această dată curge termenul de emitere a avizului, ci ea trebuie dublată, în mod obligatoriu, de înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ înainte de emiterea ordonanței de urgență, pentru că altfel s-ar compromite chiar rolul Consiliului Legislativ, deoarece ar putea apărea situația ca la momentul primirii solicitării de aviz actul normativ să fi fost deja adoptat.“ Prin urmare, atât solicitarea avizului, cât și înregistrarea acestei solicitări la Consiliul Legislativ trebuie să aibă loc înainte de emiterea ordonanței de urgență a Guvernului.

50.

Examinând fișa procesului legislativ pentru emiterea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 , Curtea constată că Guvernul a adoptat acest act normativ pe data de 5 noiembrie 2020. Secretariatul General al Guvernului a trimis Consiliului Legislativ proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative prin Adresa nr. 437 din 6 noiembrie 2020, care a fost înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D1200 din 6 noiembrie 2020. Ordonanța de urgență a Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe data de 6 noiembrie 2020. La aceeași dată, Consiliul Legislativ a dat Avizul favorabil nr. 1134 din 6 noiembrie 2020, conținând un număr de 9 observații și propuneri.

51.

Curtea observă că atât data la care a fost înaintată solicitarea de aviz către Consiliul Legislativ, cât și cea la care această solicitare a fost înregistrată la această instituție sunt ulterioare adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 . Chiar dacă avizul Consiliului Legislativ a fost emis în aceeași zi, respectiv pe data de 6 noiembrie 2020, Guvernul nu ar fi putut opera eventualele observații, înainte de publicare, decât cu respectarea dispozițiilor

art. 38 alin. (1)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora „Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența majorității membrilor săi. Hotărârile și ordonanțele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăște prim-ministrul.“ Or, Curtea constată că data adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 , așa cum apare indicată în Monitorul Oficial al României, este 5 noiembrie 2020.

52.

Prin urmare, Curtea apreciază că adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020

s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 79 alin. (1)

coroborate cu cele ale

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție , Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât și legalității procedurii de adoptare a ordonanțelor de urgență.

53.

Față de temeinicia motivelor de neconstituționalitate extrinsecă, reținută prin raportare la dispozițiile

art. 1 alin. (3)

și

(5)

și ale

art. 79 alin. (1) din Constituție , care afectează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020

în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze și celelalte motive de neconstituționalitate formulate de autorul excepției de neconstituționalitate.

54.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 7.114/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și constată că

Legea nr. 55/2020

privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, și dispozițiile

art. 5 alin. (2) lit. d)

din această lege, în special, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.

Admite excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 55/2020

privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea

lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018

privind reglementarea activității de telemuncă, în ansamblu, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Judecătoriei Sector 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 februarie 2022.