Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 95/1975

privind trimiterea la studii, doctorat și specializare în străinătate

prezumat în vigoare

Data actului
29 iulie 1975
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1975
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
19 articole · 6.947 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Capitolul 1 Trimiterea la studii în străinătate

Articolul 1

Studenții cetățeni români pot fi trimiși la studii în străinătate în conformitate cu prevederile acordurilor guvernamentale încheiate cu alte state sau cu organizații internaționale, pentru:

a) pregătirea în domenii în care nu se poate asigura studiul în țara;

b) însușirea unor limbi străine pentru care nu se poate asigura pregătirea în țara.

Articolul 2

Trimiterea la studii în străinătate se face la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului, în colaborare cu ministerele și celelalte organe centrale care au în subordonare instituții de învățămînt superior, cu avizul Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie.

Articolul 3

Selecția studenților va avea loc prin concurs organizat anual de către Ministerul Educației și Învățămîntului.

La concurs se pot prezenta studenții anului I, precum și cei care au fost admiși în învățămîntul superior.

Capitolul 2 Trimiterea la doctorat în străinătate

Articolul 4

Cetățenii români pot să efectueze doctoratul în străinătate în conformitate cu prevederile acordurilor guvernamentale încheiate cu alte state sau cu organizații internaționale, în domenii tehnico-științifice care prezintă un interes deosebit pentru economia naționala și pentru care nu exista posibilități de pregătire în țara.

Articolul 5

Trimiterea la doctorat în străinătate se face la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului și institutelor centrale de cercetare, academiilor de științe ori institutelor de cercetare de profil, cu avizul Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie.

Articolul 6

Selecția doctoranzilor se face dintre cercetători, proiectanți, specialiști din producție, cadre didactice și va avea loc prin concurs organizat anual de către Ministerul Educației și Învățămîntului împreună cu institutele centrale de cercetare, academiile de științe și institutele de cercetare de profil.

Capitolul 3 Trimiterea la specializare în străinătate

Articolul 7

Cetățenii români pot fi trimiși la specializare în străinătate pe baza:

a) acordurilor și contractelor economice sau convențiilor de cercetare încheiate cu parteneri din străinătate;

b) prevederilor din programele de schimburi științifice, tehnice și culturale convenite cu alte state sau organizații internaționale și naționale.

Articolul 8

Trimiterea la specializare în străinătate se face la propunerea Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie, în colaborare cu ministerele și celelalte organe centrale interesate.

Articolul 9

Selecția candidaților pentru specializare în străinătate se face prin concurs, dintre cadrele din producție, cercetare, proiectare și învățămînt.

Articolul 10

Se considera trimiteri la specializare, în sensul prezentului decret, acțiunile a căror durata totală în cursul unui an este mai mare de 3 luni.

Capitolul 4 Dispoziții comune și finale

Articolul 11

Pentru trimiterea la studii, doctorat și specializare se întocmesc planuri de perspectiva pe o durată de 3-5 ani și planuri anuale, care vor cuprinde numărul bursierilor, domeniile și specialitatile, precum și țările unde aceștia vor fi trimiși.

Articolul 12

Planurile de perspectiva și anuale se întocmesc de Ministerul Educației și Învățămîntului pentru trimiterile la studii și doctorat și de Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie pentru trimiterile la specializare în străinătate.

Articolul 13

Pentru trimiterea la studii, doctorat și specializare în străinătate se vor elabora norme de către Ministerul Educației și Învățămîntului împreună cu Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, care să reglementeze condițiile de concurs cu privire la pregătirea profesional-științifică, cunoașterea limbii străine sau a unei limbi de circulație internationala și criteriile social-politice.

Articolul 14

Pentru participarea la concurs, candidații vor fi recomandați de colectivul în care muncesc sau urmează studiile.

Articolul 15

Cetățenii români care beneficiază de burse pentru studii, doctorat și specializare în străinătate, în condițiile prezentului decret, vor încheia, înaintea plecării în străinătate, un contract sau un act adițional la contractul de muncă cu unitatea socialistă din care provin, în care se vor prevedea obligațiile părților.

Articolul 16

Persoanele trimise la studii, doctorat și specializare în străinătate beneficiază de drepturile de școlarizare, întreținere și transport în conformitate cu prevederile din acordurile guvernamentale și cu respectarea normelor legale; în perioada în care se afla în străinătate nu primesc alte drepturi materiale în țara.

Articolul 17

Pentru persoanele încadrate în munca la data trimiterii în străinătate, perioada doctoratului sau specializării în străinătate se considera vechime în funcție și în specialitate, precum și vechime neîntreruptă în aceeași unitate.

Pe această perioadă persoanele în cauza sînt considerate în concediu fără plata la unitatea din țara de la care provin; pe posturile ocupate de aceștia pînă la trimiterea în străinătate pot fi încadrate temporar alte persoane.

Articolul 18

În cazul celor trimiși în străinătate ca angajați, în scopul specializării, sau la stagii de lucru, se aplică prevederile

Decretului nr. 233/1974

privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută.

Articolul 19

Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 56/1970

privind bursele și alte forme de sprijin material ce se pot acorda cetățenilor români trimiși în alte tari pentru studii de învățămînt superior sau pentru obținerea de titluri științifice și

Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1664/1955

privind drepturile personalului care urmează cursuri de specializare în țara cu scoatere din producție se abroga.

Cetățenii români aflați în prezent la studii sau doctorat în străinătate pe cheltuiala statului își vor continua studiile, beneficiind de bursele și celelalte drepturi materiale acordate în condițiile prevederilor

Hotărîrii Consiliului de Miniștri nr. 56/1970 , cu modificările ulterioare, pînă la încheierea studiilor aprobate.

NICOLAE CEAUȘESCU
Președintele
Republicii Socialiste România

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.