Decizia nr. 556/2021

Articolul 46

alin. (12) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 : „Utilizarea căilor de acces, a refugiilor auto, a platformelor carosabile sau a altora asemenea, fără acordul prealabil și autorizația de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului, este interzisă deținătorilor obiectivelor deservite de aceste amenajări.“;

–

Articolul II

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010 : „Beneficiarii zonei drumului prin amplasamente sau căi de acces de orice fel, realizate înainte sau după intrarea în vigoare a

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără acordul prealabil și autorizația de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, sunt obligați să facă demersurile în vederea obținerii acestora și încheierii contractului de utilizare și acces în zona drumului, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoarea legii de aprobare a prezentei ordonanțe. În caz contrar, administratorul drumului are dreptul să aplice măsurile prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată , cu modificările și completările ulterioare.“

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 15 alin. (2),

potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.“

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. II alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași norme constituționale, în acest sens fiind

Decizia nr. 445 din 11 iulie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din data de 1 noiembrie 2019, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

14.

Raportat la prezenta cauză, Curtea reține că autoarea excepției este nemulțumită de faptul că prin modificările aduse de

art. II din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

se impune, cu efect retroactiv, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor contravenționale din lege, beneficiarilor căilor de acces de orice fel, realizate înainte de intrarea în vigoare a legii, să efectueze demersurile juridice prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

pentru realizarea căii de acces, creânduse astfel premisele aplicării legii contravenționale unor fapte și situații juridice anterioare intrării în vigoare a legii.

15.

Din evaluarea cadrului legislativ în materie, prin

Decizia nr. 445 din 11 iulie 2019 , precitată, Curtea a observat că prin normele circumscrise domeniului în discuție a fost conturat regimul drumurilor, acesta reglementând în mod unitar administrarea drumurilor publice și private, dobândirea și folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea și controlul activităților în legătură cu drumurile publice, fiind instituite anumite reguli care se aplică integral tuturor drumurilor publice și, parțial, drumurilor de utilitate privată. În ceea ce privește aspectele referitoare la aprobarea amplasării de construcții și instalații în zona drumului public, cuprinse în

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 , capitolul II Administrarea drumurilor, secțiunea a 5-a, prin

art. 46 alin. (12)

din aceeași ordonanță se statuează că „Utilizarea căilor de acces, a refugiilor auto, a platformelor carosabile sau a altora asemenea, fără acordul prealabil și autorizația de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului, este interzisă deținătorilor obiectivelor deservite de aceste amenajări.“

16.

În acest context, Curtea a reținut că prin

art. II din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010

s-a reglementat și situația beneficiarilor care utilizează căi de acces realizate înainte de intrarea în vigoare a acestor acte normative, în sensul că aceștia sunt obligați să facă toate demersurile în vederea obținerii acordului administratorului drumului prevăzut de lege, pe bază de documentație tehnică aferentă, urmată de încheierea contractului de utilizare și acces în zona drumului, în caz contrar, administratorul drumului având dreptul să aplice măsurile prevăzute de lege. Curtea a observat că în redactarea inițială a

art. II din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010

era reglementată situația beneficiarilor care utilizează căi de acces realizate înainte de intrarea în vigoare a acestor acte normative, în sensul că aceștia erau obligați să facă toate demersurile în vederea obținerii acordului administratorului drumului prevăzut de lege, pe bază de documentație tehnică aferentă, urmată de încheierea contractului prevăzut la

art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 , în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, în caz contrar, administratorul drumului având dreptul să aplice măsurile prevăzute de lege. Ulterior, prin

Legea nr. 198/2015

a fost instituit un nou termen, respectiv de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a

Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 . Mai mult, în cazul în care beneficiarii dețin acord prealabil și autorizație de amplasare și/sau de acces în zona drumului public și nu au încheiat cu administratorul drumului contract pentru utilizarea și accesul în zona drumului public, aceștia sunt obligați să facă demersurile în vederea încheierii contractului în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a acestei ordonanțe. În

caz contrar, administratorul drumului are dreptul să aplice măsurile prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 .

17.

În acest context, prin decizia precitată, Curtea a reținut că prin instituirea unor termene succesive legiuitorul a creat posibilitatea tuturor celor interesați să intre în legalitatea circumscrisă de normele care reglementează regimul drumurilor. Aceste norme sunt clare, precise și previzibile, din cuprinsul acestora se desprinde cu ușurință conduita pe care trebuie să o adopte beneficiarii care utilizează căi de acces realizate înainte de intrarea în vigoare a acestor acte normative. Așadar, sunt îndeplinite condițiile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

18.

De asemenea, în ceea ce privește invocarea principiului neretroactivității, Curtea a apreciat că din cele expuse mai sus nu reiese că prevederile criticate conțin norme care să conducă la aplicarea legii pentru trecut, ci fac anumite precizări în legătură cu aplicarea în timp a normelor. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de fapt născută anterior și nici când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea

Decizia nr. 784 din 3 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, sau

Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002).

19.

Referitor la regimul drumurilor, Curtea a subliniat, totodată, că este evident că primează interesul general, respectiv că statul trebuie să asigure în deplină siguranță circulația pe drumurile publice, fiind firesc și normal ca, în temeiul

art. 46 alin. (12) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 , utilizarea căilor de acces, a refugiilor auto, a platformelor carosabile sau a altora asemenea să nu fie permisă fără acordul prealabil și autorizația de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului. Așa fiind, obligația prealabilă de a încheia contractul constituie o garanție pentru administratorul drumului public că lucrările pe care le va efectua beneficiarul autorizației nu vor periclita siguranța circulației și nu vor afecta în niciun mod funcționalitatea drumului public.

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează aplicabilitatea și în prezenta cauză.

21.

Distinct de cele mai sus prezentate, Curtea reține că, astfel cum rezultă din coroborarea

art. 61 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

cu

art. 46 alin. (12)

din aceeași ordonanță, este interzisă utilizarea căilor de acces, a refugiilor auto, a platformelor carosabile sau a altora asemenea de către deținătorii obiectivelor deservite de aceste amenajări, fără acordul prealabil și autorizația de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului, o atare faptă constituind contravenție și atrăgând răspunderea contravențională a beneficiarilor căii de acces.

22.

Astfel cum rezultă din nota de fundamentare a

Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 , pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 , Curtea observă că rațiunea măsurilor legislative preconizate prin acest act normativ a fost complexă, legiuitorul delegat apreciind că normele edictate conduc la îmbunătățirea condițiilor de efectuare a transporturilor rutiere și, implicit, la un efect pozitiv asupra mediului de afaceri. În același timp, a arătat că prin introducerea unor prevederi foarte clare privind stabilirea condițiilor care trebuie respectate în cazul realizării anumitor construcții și instalații în zona drumurilor publice, infrastructura rutieră nu se va mai degrada într-un ritm accentuat, iar acest lucru va produce efecte pozitive atât în ceea ce privește derularea activității de către operatorii economici, cât mai ales în privința nivelului siguranței rutiere pentru utilizatorii infrastructurii rutiere și, nu în ultimul rând, pentru eficientizarea activității de control.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Tractor Point - S.R.L. (fostă Trading Trust - S.R.L.) în Dosarul nr. 1.293/238/2017 al Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile

art. 46 alin. (12) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor și cele ale

art. II alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.