Decizia nr. 50/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1992

privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 11/1994

și completată prin

Ordonanța Guvernului nr. 68/1994

privind protejarea patrimoniului cultural național, excepție ridicată de Ismail Hussein în Dosarul nr. 10.310/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 martie 2000, fiind consemnate în Încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 martie 2000 și apoi la data de 21 martie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 1999, pronunțată în Dosarul nr. 10.310/1998, Curtea Constituțională a fost sesizată de către Judecătoria Sectorului 1 București cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 11/1994 , lege prin care a fost aprobată, cu modificări,

Ordonanța Guvernului nr. 27/1992

privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național, excepție ridicată de Ismail Hussein.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale privitoare la dreptul de proprietate, precum și prevederile art. 480 și următoarele și cele ale art. 1.909 din Codul civil.

Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opinia, considera ca textul cu privire la care a fost formulată excepția este în "contradictie cu Constituția României și totodată luând în considerare ca prin

Decretul nr. 90/1990

a fost abrogată

Legea nr. 63/1974 , care se opune principiilor proprietății asupra bunurilor mobile prevăzute de Constituție, precum și de art. 480 și următoarele și art. 1.909 din Codul civil".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca, întrucât autorul excepției nu invoca nici o prevedere constituțională în argumentarea cererii sale, aceasta cerere nu poate produce efectele unei sesizări pentru a se putea exercita controlul de constituționalitate.

Guvernul arata ca din sesizare nu rezultă care sunt dispozițiile constituționale incalcate, precizând ca în lipsa acestor elemente nu se poate formula punctul de vedere solicitat.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1) și ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca atât încheierea de sesizare, cat și notele scrise ale autorului excepției privesc

art. 3 din Legea nr. 11/1994 . În realitate, textul ce face obiectul excepției de neconstituționalitate este cel al

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1992 , deoarece

Legea nr. 11/1994

aproba, cu modificări, unele ordonanțe ale Guvernului emise în temeiul

Legii nr. 81/1992

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe; printre acestea se afla și

Ordonanța Guvernului nr. 27/1992 , care cuprinde dispoziții privind unele măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural național și care a fost ulterior completată prin Ordonanța Guvernului nr. 68/1998 privind protejarea patrimoniului cultural național. Asadar, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1992 , al cărui conținut este următorul: "Bunurile culturale mobile deținute la data prezentei ordonanțe de muzee, colecții, biblioteci, în calitate de instituții publice, nu pot fi scoase din inventarul acestora până la apariția legii speciale".

Excepția de neconstituționalitate a fost formulată în cadrul unei acțiuni prin care autorul excepției solicita înapoierea unor bunuri cu valoare artistică ce i-au fost confiscate ilegal în baza

Legii nr. 63/1974

privind ocrotirea patrimoniului cultural național, lege abrogată în 1990. Restituirea este cerută în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, hotărâre a carei executare este refuzată de autoritățile administrației publice în temeiul

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1992 , text ce face obiectul excepției de neconstituționalitate. Prin aceasta se încalcă, susține autorul excepției, prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate.

Examinând criticile formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea observa ca o dispoziție legală care împiedica înapoierea către proprietari, în baza unei hotărâri judecătorești, a unor bunuri trecute ilegal în proprietatea statului este contrară principiilor și prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate. Este încălcat, în acest fel, principiul constituțional al ocrotirii proprietății private, stabilit prin art. 41 din Legea fundamentală.

Or, în cauza, autorul excepției critica faptul ca prevederile legale menționate sunt interpretate, de autoritățile publice chemate să le aplice, în sensul că ar interzice restituirea, ordonată prin hotărâre judecătorească, a bunurilor ce îi aparțin și care îi fuseseră confiscate ilegal.

Curtea constata, de asemenea, ca o prevedere legală, prin care s-ar interzice - fie și numai temporar - executarea unei hotărâri judecătorești ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției, fiind contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat.

În aceasta privinta Curtea s-a pronunțat, de pilda, prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993. Astfel cum s-a statuat în aceasta decizie, "o dispoziție legală prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3 al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate formulată de Ismail Hussein în Dosarul nr. 10.310/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constata ca dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1992

privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 11/1994

și completată prin

Ordonanța Guvernului nr. 68/1994

privind protejarea patrimoniului cultural național, sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că interzic restituirea, în baza unor hotărâri judecătorești sau a altor titluri prevăzute de lege, către proprietari sau către succesorii acestora, a bunurilor culturale mobile deținute de muzee, colecții, biblioteci, în calitate de instituții publice.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2000.