Decizia nr. 500/2022

Articolul 118

: „Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.“;

–

Articolul 120

alin. (2) lit. d) : „(2) Martorului i se aduc apoi la cunoștință următoarele drepturi și obligații: [...] d) obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă.“

10.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că normele procesual penale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală

privind dreptul la un proces echitabil, raportat la

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și raportat la

art. 47 paragraful 2 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Totodată, susțin că se aduce atingere și dispozițiilor constituționale ale

art. 23 alin. (11)

referitor la prezumția de nevinovăție, raportat la

art. 6 paragraful 2 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la prezumția de nevinovăție și raportat la

art. 48 paragraful 1 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitor la prezumția de nevinovăție. De asemenea, invocă dispozițiile

art. 24 din Constituție

privind dreptul la apărare, raportat la

art. 6 paragraful 3 din Convenție

referitor la dreptul la apărare al acuzatului și raportat la

art. 48 paragraful 2 din Cartă

referitor la dreptul la apărare, precum și prevederile

art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.

11.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 118 din Codul de procedură penală , care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională, fiind contrară dispozițiilor

art. 21 alin. (3) , ale

art. 23 alin. (11)

și ale

art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală , precum și prevederilor

art. 6 paragrafele 1

și

2 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.

În decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 118 din Codul de procedură penală

nu instituie o protecție efectivă a martorului în raport cu o eventuală răspundere penală, nu reglementează garanții procedurale și substanțiale adecvate persoanei ascultate în calitate de martor și nu interzic folosirea împotriva martorului a elementelor probatorii obținute indirect, pe baza declarației sale, singura probă față de care martorul este protejat fiind propria sa declarație. În acest sens, Curtea a statuat că dreptul la tăcere și dreptul la neautoincriminare decurg direct din prezumția de nevinovăție, potrivit căreia organele de urmărire penală sunt cele care trebuie să probeze vinovăția persoanei ce declară în calitate de martor, adică a suspectului de facto, așa încât constrângerea la autoincriminare, deși indirectă, are drept consecință ignorarea acestui principiu constituțional. Așadar, prevederile

art. 118 din Codul de procedură penală

nu instituie garanții suficiente pentru martor, de vreme ce acesta poate fi pus în situația să contribuie indirect la propria incriminare, în dezacord cu respectarea prezumției de nevinovăție, de care orice persoană beneficiază potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală

și ale

art. 6 paragraful 2 din Convenție , și, totodată, impietează asupra justei soluționări a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, consacrat în prevederile

art. 21 alin. (3) din Constituție

și ale

art. 6 paragraful 1 din Convenție , inclusiv prin încălcarea dreptului la apărare al martorului (paragrafele 70, 71 și 79).

13.

Având în vedere că, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că

Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 , mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 118 din Codul de procedură penală

a devenit inadmisibilă.

14.

Referitor la prevederile

art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală , Curtea reține că acestea reglementează obligația martorului de a da declarații conforme cu realitatea, având în vedere faptul că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă, aspect cu privire la care organul judiciar care audiază martorul are obligația de a-i atrage atenția acestuia din urmă. Examinând motive de neconstituționalitate similare, formulate cu privire la aceste dispoziții procesual penale, Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 513 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 21 august 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În motivarea soluției sale, în paragrafele 16 și 17 ale deciziei menționate, Curtea a constatat că textul de lege criticat reia, practic, și dezvoltă prevederea din cuprinsul

art. 114 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală . Astfel, dispozițiile

art. 114 alin. (2)

din acest cod prevăd obligațiile ce incumbă oricărei persoane care este citată în calitate de martor în fața organelor judiciare, și anume obligația de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație, obligația de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței și obligația de a spune adevărul. Așadar, o persoană citată în calitate de martor nu poate refuza să se prezinte în fața organelor judiciare, organul judiciar fiind însă obligat să o informeze cu privire la dreptul său la tăcere și neautoincriminare - așa cum a reținut Curtea prin

Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 , mai sus menționată - fără însă ca acest lucru să aibă semnificația unei anulări/excluderi a obligației martorului de a da declarații conforme cu realitatea. Totodată, Curtea a observat că, prin

Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 , precitată, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală , prin raportare la prevederi din

Constituție

și din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare și față de critici similare. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală

nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale și convenționale menționate anterior.

15.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele

Deciziei nr. 513 din 30 iunie 2020 , mai sus menționate, își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

16.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 118 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ovidiu Daniel Popescu și de Societatea Dyad Compact Grup - S.R.L. din București în Dosarul nr. 14.538/281/2017 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 noiembrie 2022.