Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 634/2022

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
13 decembrie 2022
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 292 din 7 aprilie 2023
Citat de
3 acte
Citează
13 acte
Structură
0 articole · 12.779 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 599/2014 21 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f)…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ionuț Abutnăriței în Dosarul nr. 140/334/2019/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.075D/2019.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 2 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 140/334/2019/a1, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Ionuț Abutnăriței într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a admis cererea de confirmare a soluției procurorului de renunțare la urmărirea penală.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile privind statul de drept, calitatea legii, accesul liber la justiție, căile de atac, dreptul la un proces echitabil și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât nu este supusă unei căi ordinare de atac încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală. Consideră că dreptul la exercitarea unei căi de atac rezultă, în mod evident, din cuprinsul prevederilor

art. 129 din Constituție , sintagma „în condițiile legii“ referindu-se doar la regulile privind folosirea respectivei căi de atac, și anume termenul de exercitare, instanța competentă și procedura de judecată.

6.

Tribunalul Suceava - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că procedura reglementată de dispozițiile

art. 318 din Codul de procedură penală

nu presupune o judecată a infracțiunii, ci o verificare a legalității și temeiniciei soluției procurorului de renunțare la urmărirea penală, astfel că dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală nu este aplicabil.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019 .

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală , introduse prin prevederile

art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Din notele scrise ale autorului excepției depuse în motivarea criticii reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală . Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „ (16)

Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la

alin. (15)

este definitivă. (...).“

12.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind statul de drept și principiul legalității, ale

art. 21 alin. (1)-(3)

referitor la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil, ale

art. 129

privind căile de atac, precum și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 2 paragraful 1

referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din

Protocolul nr. 7

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de

constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

14.

Astfel, prin

Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 iulie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală , reținând, în paragraful 20, că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În acest sens, Curtea a invocat jurisprudența sa prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

cu privire la caracterul definitiv al încheierii prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile

art. 341 alin. (6)

și

alin. (7) pct. 1

și

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d) din Codul de procedură penală . Astfel, prin numeroase decizii, Curtea a reținut că atât prevederile

art. 129 , cât și cele ale

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ ( Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragraful 25,

Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017, paragraful 25,

Decizia nr. 563 din 19 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017, paragraful 15,

Decizia nr. 801 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018, paragraful 23, și

Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019, paragraful 38).

15.

De asemenea, prin

Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2022 , mai sus citată, paragraful 21, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

nu aduc atingere nici accesului liber la justiție și nici dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile

art. 21 din Constituție , întrucât nu înlătură drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a

Legii fundamentale

și a

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală , cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul urmăririi penale, ci soluția de renunțare la urmărirea penală dispusă de procuror, Curtea a reținut că prevederile

art. 2

privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din

Protocolul nr. 7

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu sunt aplicabile în speță. În continuare, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Ținând cont de motivele menționate mai sus, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

nu aduc atingere nici principiilor constituționale consacrate de prevederile

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Legea fundamentală

privind statul de drept și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor.

16.

În același sens este și

Decizia nr. 703 din 5 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 11 martie 2020.

17.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18.

Având în vedere cele mai sus arătate, textul de lege criticat nu încalcă nici dispozițiile

art. 47

privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Abutnăriței în Dosarul nr. 140/334/2019/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.