Decizia nr. 73/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Senia Costinescu

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, excepție ridicată de Societatea e-Distribuție Dobrogea - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 4.590/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.446D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate de autoare vizează reinterpretarea considerentelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 10 martie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 5 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.590/2/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Excepția a fost ridicată de recurenta-reclamantă Societatea e-Distribuție Dobrogea - S.A. din Constanța într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs în contencios administrativ.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

a fost declarat neconstituțional prin

Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, însă din practică rezultă că efectele acestei decizii sunt aplicate prin raportare la diferența dintre actele individuale și normative reținute în motivarea actului instanței constituționale. Or,

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015

a determinat abrogarea în întregime a normei, în temeiul

art. 147 alin. (1) din Constituție , astfel încât interpretarea Curții Constituționale cu privire la actele individuale și normative nu subzistă dacă nu a fost transpusă de legiuitor. Deci, indiferent de natura actului administrativ, individual sau normativ, termenul de 30 de zile nu poate fi invocat sau aplicat, întrucât

art. 5 alin. (7) din ordonanța de urgență

ce reglementa acest termen special a fost în integralitate abrogat.

6.

Prin urmare, autoarea excepției susține că, deși ordinul contestat prin acțiunea în anulare ce face obiectul cauzei în contencios administrativ are caracterul unui act administrativ individual emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, acesta nu poate face obiectul contenciosului special, prevăzut de

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 , întrucât acest articol a fost declarat neconstituțional prin admiterea unei excepții de neconstituționalitate cu privire la întregul alineat, care nu distingea între actele administrative individuale sau normative. În temeiul

art. 147 alin. (1) din Constituție , revenea Parlamentului sau Guvernului, în calitate de legiuitor, obligația de a pune în acord prevederile

alin. (7) al art. 5 din ordonanța de urgență

cu dispozițiile legii supreme. Pasivitatea legiuitorului nu ar trebui să acorde puteri de legiferare Curții Constituționale și nici să perturbe stabilitatea cadrului legislativ prin obligarea destinatarilor actului să verifice aplicabilitatea legii prin intermediul deciziilor Curții Constituționale. Faptul că legiuitorul nu a respectat obligația constituțională și nu a reformulat norma declarată neconstituțională, astfel încât aceasta să fie în acord cu dispozițiile constituționale, a determinat încetarea efectelor întregului alineat începând cu cea de a 46-a zi de la publicarea în Monitorul Oficial al României, și anume începând cu data de 22 iunie 2015, decizia Curții Constituționale nefiind de natură să determine ultraactivitatea normei ieșite din vigoare ca urmare a aplicării

art. 147 alin. (1) din Constituție .

7.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 , articolul este neconstituțional doar în privința stabilirii unui termen pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, nu și în privința actelor administrative cu caracter individual. Instanța consideră că autoarea excepției de neconstituționalitate nu încearcă decât să obțină o nouă interpretare a modului de punere în aplicare a deciziei Curții Constituționale.

8.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, având următorul cuprins: „(7) Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate.“

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (4)

și

(5) ,

art. 21 alin. (1)

și

(2) ,

art. 24 alin. (1) ,

art. 52 alin. (1) ,

art. 73 ,

art. 74 ,

art. 126 alin. (6)

și

art. 147 alin. (1) .

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 , prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale. Astfel, la paragrafele 17 și 18 ale acestei decizii, Curtea a reținut că textul

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

nu face distincție între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiași termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acțiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condițiile existenței unei legi speciale care fixează expres un anumit termen. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituțional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepție să fie expres prevăzută de

art. 126 alin. (6) din Constituție .

14.

Din analiza coroborată a dispozitivului deciziei Curții Constituționale cu considerentele pe care s-a întemeiat soluția pronunțată, Curtea observă că

Decizia nr. 136 din 10 martie 2015

este o decizie care sancționează o dispoziție legală declarând neconstituțională o anumită soluție legislativă cuprinsă în ipoteza normei. Astfel, după ce observă că dispozițiile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

nu fac distincție între actele administrative cu caracter individual și cele cu caracter normativ, termenul de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ aplicându-se deopotrivă în ambele ipoteze, în urma controlului de constituționalitate efectuat, Curtea constată că doar ipoteza referitoare la actele administrative cu caracter normativ este neconstituțională. Așa fiind, textul de lege continuă să producă efecte juridice în sensul că legitimitatea constituțională a acestuia a fost stabilită de instanța constituțională și acesta încetează să producă efecte juridice pentru ceea ce excedează această legitimitate. Constatând neconstituționalitatea unei soluții legislative cuprinse în ipoteza de incidență a normei criticate, așadar, nu a normei juridice, decizia astfel pronunțată nu este una simplă de admitere, ale cărei consecințe sunt încetarea normei în integralitatea sa. Sub acest aspect sunt relevante considerentele reținute în jurisprudența Curții Constituționale (de exemplu,

Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011,

Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), și anume că, atunci când Curtea Constituțională hotărăște în cadrul competenței prevăzute de

art. 146 lit. d) din Constituție

că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. De asemenea, prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea a stabilit că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare“.

15.

Având în vedere aceste argumente, Curtea reține că o excepție de neconstituționalitate care vizează înseși efectele

Deciziei nr. 136 din 10 martie 2015 , astfel cum acestea rezultă din dispozitivul și considerentele actului jurisdicțional, este inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (5)

coroborat cu

art. 29 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 . Astfel, pe de o parte, critica având ca obiect modul de aplicare a deciziei Curții Constituționale în cauza dedusă judecății instanței judecătorești vizează de facto însăși decizia Curții Constituționale, ceea ce încalcă prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

referitoare la obiectul controlului de constituționalitate, iar, pe de altă parte, tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei de admitere, a cărui garanție procesuală legală o constituie dispozițiile

art. 29 alin. (3)

din aceeași lege.

16.

Pentru toate aceste motive, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din Constanța, excepție ridicată de Societatea e-Distribuție Dobrogea - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 4.590/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2023.