Decizia nr. 27/2023

Articolul I

pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 :

Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)

14.

La articolul 143, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: "Art. 143:

(1)

Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenție de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită.

(...)

(3)

Titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile și un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenție de plată cu acest creditor.“;

–

Articolul IX

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 : „(1) Termenele prevăzute la

art. 75 alin. (3)

și

art. 143 alin. (1)

și

(3) , precum și prevederile

art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.“

18.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității în componenta referitoare la calitatea legii, ale

art. 15 alin. (2)

referitor la principiul neretroactivității legii civile, ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 44

- Dreptul de proprietate, ale

art. 45

- Libertatea economică, ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 135

- Economia și ale

art. 115

- Delegarea legislativă. De asemenea, sunt menționate prevederile

art. 1

privind protecția proprietății din

Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, ale

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Codului de procedură civilă.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile

art. I pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , Curtea observă că pretinsa neconstituționalitate a acestora este formulată, în esență, din perspectiva interpretărilor date prevederilor

Legii nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală, de către autoritățile abilitate să recupereze creanțele bugetare provenite de la anumiți debitori care se află într-o anumită etapă temporală prevăzută de

Legea nr. 85/2014 , respectiv fie în perioada de observație, fie în perioada de reorganizare, fiecare în parte având anumite termene și proceduri după care se desfășoară și care sunt precizate în mod concret în lege sau este utilizată norma de trimitere.

20.

De altfel, neconstituționalitatea acestora este invocată în măsura în care prevederile

art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , în conținutul redat la obiectul excepției de neconstituționalitate, sunt aplicabile și spețelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, atât în ceea ce privește termenele procedurale stabilite prin acestea, cât și în ceea ce privește conținutul lor, cu precădere dispozițiile

art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 , potrivit cărora „pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită“ și care, de principiu, se regăsesc și sunt aplicabile în procedura reorganizării judiciare.

21.

Față de această împrejurare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât aspectele învederate reprezintă, în realitate, o chestiune de interpretare a normelor legale, iar Curtea Constituțională se poate pronunța numai asupra conformității unui text de lege cu prevederile și principiile

Constituției .

22.

În ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, respectiv interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speța de față, cu privire la chestiuni ce țin de creanțele curente și creanțele bugetare, în funcție de natura lor și de cadrul legislativ aplicabil - fie procedura fiscală, fie procedura insolvenței, fie ambele coroborate.

23.

Printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile

Constituției . Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție .

24.

Ca atare, față de această împrejurare, având în vedere că, în prezenta cauză, critica autoarei excepției de neconstituționalitate vizează modul de interpretare și aplicare a prevederilor criticate la speța dedusă judecății, excepția de neconstituționalitate având un asemenea obiect urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză.

25.

În ceea ce privește prevederile

art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , Curtea observă că nemulțumirea autoarei excepției de neconstituționalitate constă în faptul că acestea dispun faptul că anumite prevederi ale

Legii nr. 85/2014 , respectiv termenele reglementate la

art. 75 alin. (3)

și

art. 143 alin. (1)

și

(3) , precum și normele

art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 , astfel cum această lege a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a ordonanței de urgență menționate. Astfel, acceptă că termenele stabilite prin această ordonanță de urgență pot fi utilizate și pentru soluționarea cererilor respective, însă, în ceea ce privește conținutul normelor la care se face trimitere, apreciază că acestea sunt neconstituționale în interpretarea dată de organele fiscale, care au aplicat procedura executării silite a creanțelor curente în perioada de observație, în condițiile în care, în realitate, aceasta este instituită de legiuitor pentru procedura de reorganizare, respectiv pentru o altă etapă a procedurii insolvenței, astfel cum este prevăzut prin

art. I pct. 14

[cu referire la

art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 ] din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 .

26.

În acest context, Curtea observă că, astfel cum s-a arătat la obiectul excepției de neconstituționalitate, în dinamica legislativă în materie, prin

Legea nr. 113/2020

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018

a fost eliminată sintagma „se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia“ din cuprinsul

art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , iar, în actuala redactare, soluția legislativă criticată nu mai subzistă, textul

art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018

fiind, de altfel, modificat chiar în sensul arătat în motivarea autoarei excepției de neconstituționalitate.

27.

Față de această împrejurare, Curtea constată că, la data soluționării cauzei aflate pe rolul instanței de contencios constituțional, soluția legislativă în discuție nu mai este în vigoare și nu mai continuă să producă efecte juridice, întrucât normele legale adoptate ulterior acestora sunt norme de procedură de imediată aplicare, având în vedere caracterul special al acestora, care derogă de la dreptul comun.

28.

De asemenea, Curtea reține că, potrivit prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Raportat la aceste prevederi legale, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, dispozițiile

art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , cu referire la sintagma „se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia“, nu se circumscriu sensului

Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , iar criticile de neconstituționalitate au rămas fără obiect.

29.

Or, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată și trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragrafele 15 și 16, sau

Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, având în vedere situația de fapt și de drept în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, urmată de evenimentele legislative mai sus menționate ce au avut loc ulterior sesizării Curții Constituționale, eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar avea nicio consecință în ceea ce privește efectivitatea deciziei instanței de contencios constituțional prin prisma prevederilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , care dispun că Parlamentul sau Guvernul, după caz, este îndrituit să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției , având în vedere că legiuitorul, în cadrul procesului legislativ de aprobare a ordonanței de urgență, în temeiul

art. 61 alin. (1) din Constituție , coroborat cu

art. 115 alin. (7) , potrivit căruia „Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege [...]“, deja a eliminat soluția legislativă criticată, iar examinarea constituționalității normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate într-un control abstract.

30.

În acest context, având în vedere că soluția legislativă criticată a fost eliminată între momentul sesizării Curții Constituționale și cel al pronunțării instanței de contencios constituțional, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 , cu referire la sintagma „se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia“, urmează a fi respinsă, ca devenită inadmisibilă, în virtutea prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , mai sus redate.

31.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, excepție ridicată de Societatea K.L.T. & Co Industries - S.R.L. din comuna Filipeștii de Pădure, satul Dițești, județul Prahova, în dosarele nr. 1.984/204/2019, nr. 186/204/2019, nr. 2.625/204/2019 și nr. 4.394/204/2019 ale Judecătoriei Câmpina.

2.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative (cu referire la sintagma „se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia“), excepție ridicată de aceeași autoare în aceleași dosare ale aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2023.