Decizia nr. 143/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de societățile Euroasia Sun - S.R.L. și Reinvest Urziceni - S.R.L., ambele cu sediul în București, în Dosarul nr. 14.792/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.427D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că nicio prevedere din

Legea fundamentală

sau din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu reglementează accesul liber la justiție ca fiind un drept absolut. Menționează și jurisprudența Curții, spre exemplu

Decizia nr. 321 din 18 mai 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 210 din 24 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 14.462/3/2018*, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă . Curtea Constituțională a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care exclud din sfera titularilor dreptului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept completele de judecată ale judecătoriei ce judecă o cerere în prima și ultima instanță.

6.

În acest sens, autoarele excepției arată că au invocat faptul că, potrivit

art. 2.445 - Vânzarea bunurilor ipotecate din Codul civil

raportat la

art. 663

- Creanța certă, lichidă și exigibilă și

art. 666 - Încuviințarea executării silite din Codul de procedură civilă , instanța judecătorească este ținută să efectueze verificări de fond privind existența creanței și caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia, precum și faptul că aceste verificări nu se pot face prin raportare la contractul de ipotecă (accesoriu raportului principal atestând dreptul de creanță însuși), ci prin raportare la însuși actul generator al dreptului de creanță și potrivit legii care guvernează acest act (în speță fiind vorba despre legea coreeană aplicabilă contractului de împrumut și contractului de cesiune împrumut).

7.

Autoarele excepției au formulat o cerere prin care au solicitat instanței să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit

art. 519 din Codul de procedură civilă , având în vedere că dispozițiile legale menționate sunt susceptibile de interpretări diferite și, implicit, și de soluții diferite, fiind necesară o rezolvare de principiu a acestora.

8.

Tribunalul București - Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă , care are următorul cuprins: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

13.

În opinia autoarelor excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din

Constituție

cuprinse în

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21

- Accesul liber la justiție și

art. 124

- Înfăptuirea justiției. De asemenea, se invocă și

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică textele legale din perspectiva unei soluții legislative pe care acestea nu o cuprind, având în vedere că prevederile

art. 519 din Codul de procedură civilă

nu enumeră printre titularii dreptului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și un complet de judecată al judecătoriei.

15.

Referitor la mecanismul juridic al încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea a reținut în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 321 din 18 mai 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 septembrie 2021, paragraful 16) că prin

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

a fost recunoscută posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme care să tranșeze cu titlu definitiv problema în discuție. Această nouă competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor. Analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară.

16.

În continuare, Curtea observă că părțile din proces pot solicita instanței să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, potrivit

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă , numai instanța judecătorească are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție - chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - nu este la dispoziția părților care ar veni să o consulte, ci răspunde, în mod necesar, instanței de judecată, întrucât aceasta are nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme.

17.

Așadar, mecanismul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are caracter de noutate în legislația procesual civilă, fiind un instrument util instanțelor judecătorești, suverane în formularea sesizării, pentru lămurirea unei chestiuni de drept, a cărui reglementare intră în marja de apreciere a legiuitorului, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție .

18.

Faptul că textul legal criticat nu prevede și completul de judecată al judecătoriei printre titularii dreptului de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nu este de natură a aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de

art. 21 din Constituție

și de

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , întrucât nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Stabilirea unor condiții specifice, în care să se realizeze sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reprezentat voința exclusivă a legiuitorului, fiind în concordanță cu principiile constituționale.

19.

În jurisprudența sa, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. În consecință, legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege (în acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 227 din 15 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014).

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de societățile Euroasia Sun - S.R.L. și Reinvest Urziceni - S.R.L., ambele cu sediul în București, în Dosarul nr. 14.792/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2023.