Decizia nr. 117/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Marta Draghici, Alexandru Draghici, Lucia Draghici și Oana Draghici în Dosarul nr. 12.602/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal răspunde Lucia Draghici. Lipsesc celelalte părți: Marta Draghici, Alexandru Draghici, Oana Draghici, Delia Heinemann și Vândă Vera Mitasch, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Lucia Draghici solicita admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca asupra constituționalității dispozițiilor unor articole din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 224/1999, statuand ca textele criticate sunt constituționale. În ceea ce privește dispozițiile ordonanței în ansamblul ei, acestea nu contravin prevederilor constituționale, ci, dimpotriva, ele au scopul de a asigura protecție chiriașilor din imobilele restituite foștilor proprietari.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 12.602/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Marta Draghici, Alexandru Draghici, Lucia Draghici și Oana Draghici.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia contesta constituționalitatea ordonanței în întregul ei, considerând ca prevederile sale "contravin dispozițiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, art. 54, art. 114 alin. (4) și ale art. 128 din Constituție, precum și principiilor cuprinse în Declarația Universala a Drepturilor Omului".

Exprimandu-și opinia asupra excepției instanța de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile ordonanței criticate nu se încalcă principiile și drepturile constituționale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) și art. 128; instanța apreciază, totuși, ca "pentru unele situații juridice prevăzute de lege se puteau găsi și alte rezolvari ce ar fi putut fi soluții mai bune".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile acesteia au menirea de a asigura protecție chiriașilor din imobilele restituite foștilor proprietari. Urgenta reglementării a fost determinata atât de necesitatea de a soluționa situațiile litigioase apărute ca urmare a aplicării

Legii nr. 112/1995 , cat și de faptul ca la data de 18 aprilie 1999 expira termenul prevăzut de

Legea nr. 17/1994 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999.

Autorii excepției considera ca actul normativ criticat contravine, în primul rând, dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, referitoare la condițiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament". Autorii excepției susțin că nu pot fi considerate cazuri excepționale "reglementarea încheierii și derulării contractelor de închiriere, modificarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, reglementarea schimbului obligatoriu de locuinta, redefinirea instituției ordonanței președințiale, regimul probatiunii în dreptul civil", dar recunosc ca "singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonanțe de urgență era încetarea efectelor

Legii nr. 17/1994 , pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative."

I. Examinând, sub acest prim aspect, excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost adoptată cu respectarea cerințelor art. 114 alin. (4) din Constituție. Cazul excepțional, avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanțe, a fost necesitatea reglementării de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 18 aprilie 1999, conform

Legii nr. 17/1994 , tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale. Ordonanța are ca scop protecția chiriașilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau, după caz, 3 ani, asigurarea stabilitatii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere și crearea unor garanții împotriva unei evacuari abuzive, precum și a unui drept de preemțiune în cazul în care proprietarul intenționează sa vândă locuinta. Capitolul II al ordonanței reglementează schimbul obligatoriu de locuințe, cuprinzând dispoziții menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cat și exercitarea dreptului chiriașilor la o locuinta salubra și având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiași ordonanțe reglementează modul de stabilire și de plată a chiriei, modalitățile de negociere a noului cuantum al acesteia și norme de protecție a chiriașului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depăși 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanța reglementează și aspecte privind modificarea și revizuirea chiriei în condițiile creșterii ratei inflației, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriașului pentru motivul ca acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispoziții finale privind soluționarea litigiilor dintre chiriași și proprietari, drepturile chiriașilor care au făcut îmbunătățiri necesare și utile locuinței, precum și alte dispoziții.

Curtea observa ca reglementarea de urgenta a acestor raporturi juridice dintre proprietari și chiriași se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au susținut în motivarea excepției autorii acesteia, ci și sub celelalte aspecte reglementate de ordonanța. Prin urmare, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

De altfel, la aceeași soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate se ajunge și pe baza argumentelor înfățișate în opinia separată formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o mențin și în cauza de fața.

II. Autorii excepției considera ca prevederile ordonanței de urgenta contravin și dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 și 128, care au următoarea redactare:

- art. 4 alin. (2): "România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.";

- art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- art. 21: (1) "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- art. 22 alin. (1): "Dreptul la viața, precum și dreptul la integritatea fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.";

- art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.";

- art. 49 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.";

- art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Autorii excepției au mai invocat și încălcarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și, totodată, violarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca referirile autorilor excepției la art. 4 alin. (2), art. 49 alin. (1) și la art. 54 din Constituție sunt nerelevante, întrucât prin nici o dispoziție a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu se reglementează raporturi juridice prin care să se creeze discriminări între cetățeni pe criterii de rasa, naționalitate, origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială. De asemenea, nu este pusă în discuție restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și nici exercitarea cu buna-credința a unor asemenea drepturi sau libertăți.

Cu privire la susținerea ca prin aceeași ordonanța a fost încălcat principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât se face o discriminare pe criteriul averii, Curtea retine ca dispozițiile ordonanței nu contravin acestui principiu, deoarece, asa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenta sa, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalității și nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabila sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratament inegal și mijloacele folosite.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, Curtea considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanța supusă controlului de constituționalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea drepturilor fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonanței fiind protecția chiriașilor și prelungirea contractelor de închiriere.

Pentru aceleași considerente Curtea retine că nu au fost incalcate nici dispozițiile art. 43 alin. (1) din Constituție, prin care este consacrată obligația statutului de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent.

Curtea constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile privind încălcarea art. 128 din Constituție, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonanței criticate, părțile interesate pot exercita calea de atac a recursului în condițiile reglementate prin ordonanța, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Observând ca prin

Ordonanța de urgenta nr. 40/1999

Guvernul nu a contravenit acestor dispoziții constituționale, invocate de autorii excepției, Curtea retine că nu au fost incalcate nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală, referitoare la respectarea Constituției și a legilor, întrucât prevederile acesteia au fost respectate. Îndatorirea fundamentală a cetățenilor de respectare a legilor nu este de natura sa împiedice Guvernul sa adopte soluții diferite de reglementările anterioare.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Marta Draghici, Alexandru Draghici, Lucia Draghici și Oana Draghici în Dosarul nr. 12.602/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2000.