Decizia nr. 224/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Agripina Mocodeanu, Ștefan Mocodeanu și Elena Mocodeanu în Dosarul nr. 11.523/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 noiembrie 1999, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 7 decembrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 aprilie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 11.523/1997, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Agripina Mocodeanu, Ștefan Mocodeanu și Elena Mocodeanu în cadrul unei acțiuni civile de evacuare dintr-o locuinta, pentru lipsa titlului locativ.

În motivarea excepției se arata ca prin textele menționate s-a introdus un regim discriminatoriu în ceea ce privește ocrotirea proprietății private, cu încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituție, text care consacra egala ocrotire a acestei proprietăți, indiferent de titular. Discriminarea provine, în opinia autorilor excepției, din durata diferita a prelungirii contractelor de închiriere, de 5 ani, în cazul imobilelor deținute de stat, și, respectiv, de cel mult 3 ani, în ipoteza locuințelor redobândite de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora. Inegalitatea în regimul de ocrotire a proprietății private se referă, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, și la condițiile în care are loc prelungirea contractelor de închiriere, pe de o parte, de plin drept, în cazul imobilelor statului, și, pe de altă parte, numai la cererea chiriașului în cazul locuințelor proprietatea persoanelor fizice. Autorii excepției au mai precizat ca aproape toate textele ordonanței sunt neconstituționale, întrucât stabilesc o procedură de favoare pentru proprietarii particulari în prelungirea contractelor de închiriere, în ceea ce privește încheierea unor noi contracte, evacuarea chiriașilor etc., acestea alaturandu-se celor arătate referitor la regimul proprietății. Asemenea aspecte ar infrange, în opinia autorilor excepției, și dispozițiile art. 16 și 21 din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii și, respectiv, accesul liber la justiție.

Exprimandu-și opinia, instanța judecătorească apreciază ca prevederile ce fac obiectul excepției sunt constituționale; diferența dintre perioadele pentru care s-au prelungit contractele de închiriere în scopul ocrotirii chiriașilor nu este de natura sa conducă la concluzia ca se urmărește crearea unei deosebiri privind protecția dreptului de proprietate privată al statului față de cea oferită dreptului de proprietate al particularilor.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca măsura de protecție a chiriașilor prin prelungirea duratei contractelor de închiriere reprezintă o limitare, stabilită prin lege, a exercițiului dreptului de proprietate pentru titularii acestuia; aceasta limitare ar fi însă conformă cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Se precizează ca "perioadele de timp diferite pentru care se prelungesc contractele de închiriere prevăzute la

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu pot determina concluzia ca se încalcă principiul ocrotirii egale a proprietății, indiferent de titular". Se mai considera ca, de altfel, cel interesat în ridicarea unei astfel de excepții poate fi numai titularul dreptului de proprietate, iar nu chiriașul. Constituția apara dreptul de proprietate, iar reglementarea contractului de închiriere nu privește regimul general al proprietății. În ceea ce privește argumentul folosit de autorii excepției, în sensul că textele contestate ar infrange principiul egalității cetățenilor, consacrat de art. 16 din Constituție, Guvernul îl considera ca nefiind neîntemeiat, dat fiind ca acest principiu presupune instituirea unui tratament egal numai în situații egale, fiind admisibile soluții legislative diferite pentru situații diferite. Or, în cazul de fața, Guvernul considera ca este vorba despre situații diferite. Atunci când este vorba despre suprafețe deținute de stat (ori de unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia), soluția are în vedere obligația statului de a lua măsuri de protecție socială față de cetățeni, pe când în al doilea caz intervine principiul garantarii dreptului de proprietate privată în contextul limitelor prevăzute de lege. "Se poate, deci, observa - considera Guvernul - ca reglementarea continuta de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

incearca sa imbine interesul general cu cel particular, asigurând atât exercitarea dreptului de proprietate, cat și protecția chiriașilor. Soluțiile adoptate prin ordonanța de urgență nu pot fi deci considerate contrare dispozițiilor art. 16 din Constituție."

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost sesizată. Excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, care au următorul cuprins:

- Art. 1: "Durata contractelor de închiriere pentru suprafețele locative deținute de stat sau de unitățile administrative ale acestuia la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu destinația de locuințe sau folosite de unități de învățământ, de așezăminte social-culturale ori ca sedii de partide politice legal înregistrate, de sindicate sau de organizații neguvernamentale, aflate în curs de executare, se prelungește de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

- Art. 2: "Durata contractelor de închiriere încheiate după prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere în baza Legii nr. 17/1994, pentru suprafețele cu destinația de locuinta redobândite de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se prelungește, la cererea chiriașului, pentru o perioadă de cel mult 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

Autorii excepției considera ca dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece prevăd un regim discriminatoriu în ceea ce privește ocrotirea proprietății private, contravenind astfel prevederilor art. 41 alin. (2) din legea fundamentală.

Critica este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Aceasta prevedere permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, sa instituie reguli care să armonizeze incidența și a altor drepturi fundamentale ale cetățenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematica a Constituției, astfel încât ele sa nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. În acest sens Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 6/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, a statuat ca reglementarea contractului de închiriere nu privește regimul proprietății.

Măsurile de protecție a chiriașilor, instituite prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , își au temeiul constituțional în prevederile art. 43 alin. (1) și în cele ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent."

- Art. 134 alin. (2) lit. f): "Statul trebuie să asigure: [...] f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții."

Conținutul notiunii "nivel de trai decent" nu este definit de Constituție, dar el trebuie examinat în raport cu situațiile avute în vedere de legiuitor, precum și în funcție de reglementările internaționale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 și 20 din Constituție.

În acest sens, potrivit art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde, printre altele, și dreptul la locuinta. În același sens, art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, prevăzând obligația statelor de a recunoaște dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa, se referă, în mod expres, și la locuinta.

Legea interna trebuie să dezvolte aceste principii, aducând soluții concrete în diferite domenii supuse reglementării. Rezultă deci ca legiuitorul, dând curs acestor dispoziții, este îndreptățit, stabilind conținutul și limitele dreptului de proprietate, sa țină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci și de cele ale chiriașilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuinta, realizand un echilibru între cele doua comandamente constituționale.

De altfel, prelungirea prin lege a duratei contractelor de închiriere este cunoscută și în alte tari, precum și în legislația interbelica din țara noastră. De aceea reglementarea cuprinsă în

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

reprezintă o măsura de politica legislativă, care se înscrie în ansamblul prevederilor legii fundamentale. Diferența privind durata cu care se prelungesc aceste contracte (și anume 3 și, respectiv, 5 ani) se explica prin preocuparea statului ca limitarea adusă exercitării dreptului de proprietate să fie minima în cazul imobilelor restituite foștilor proprietari, în timp ce, în cazul locuințelor aparținând statului însuși, protecția chiriașilor trebuie să prevaleze.

Examinând susținerile autorilor excepției cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea constata ca acestea nu pot fi primite. Textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 din Constituție, tratamentul egal impunandu-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice. Sub acest aspect Curtea Constituțională a reținut în mod constant ca principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 70/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, și nr. 49/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

Și, în fine, în legătură cu susținerea potrivit căreia cele doua texte ale ordonanței de urgenta a Guvernului ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție, Curtea constata ca acest text nu are incidența în cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Agripina Mocodeanu, Ștefan Mocodeanu și Elena Mocodeanu în Dosarul nr. 11.523/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 1999.