Decizia nr. 383/2024

Articolul 20

alin. (8) din Legea nr. 51/1995

are următorul cuprins: „(8) Avocații - foști judecători nu pot pune concluzii la instanțele unde au funcționat, iar foștii procurori și cadrele de poliție nu pot acorda asistență juridică la unitatea de urmărire penală la care și-au desfășurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcției respective.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii,

art. 41

- Munca și protecția socială a muncii și

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin mai multe decizii, ca, de exemplu,

Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 14 decembrie 2012,

Decizia nr. 75 din 21 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 9 aprilie 2013, și

Decizia nr. 944 din 13 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2013, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 , prin raportare la dispozițiile

art. 24

privind dreptul la apărare, respectiv la cele ale

art. 41

privind dreptul la muncă din

Constituție , apreciind că restrângerea dreptului la apărare determinată de textul de lege criticat se încadrează în condițiile stabilite de

art. 53 din Legea fundamentală .

14.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la muncă și la libera alegere a profesiei, criticile au fost formulate, la fel ca în cauza de față, de un fost judecător, devenit avocat. Astfel, prin

Decizia nr. 75 din 21 februarie 2013 , precitată, Curtea a constatat că restrângerea dreptului la muncă al avocatului fost judecător, prin interzicerea dreptului de a pune concluzii la instanța unde a funcționat, timp de 5 ani de la încetarea funcției, se înscrie în exigențele impuse de

art. 53 din Legea fundamentală . Astfel, restrângerea criticată este prevăzută prin lege și se impune în scopul apărării unui drept fundamental al cetățenilor, respectiv dreptul la un proces echitabil, judecat în condiții de deplină imparțialitate. Curtea a reiterat cele reținute prin

Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012 , precitată, în sensul că, în lipsa interdicției instituite de textul de lege criticat, ar putea apărea suspiciunea știrbirii imparțialității instanței, ca urmare a posibilelor influențe pe care avocatul care a activat ca judecător în cadrul instanței respective le-ar putea exercita asupra foștilor săi colegi, în virtutea relațiilor ce inevitabil se stabilesc, în cadrul unei colectivități, între membrii acesteia, pe parcursul desfășurării raporturilor de serviciu.

15.

Având în vedere că printre cazurile recuzării și abținerii se regăsesc doar relațiile de rudenie, căsătorie și afinitate, nu și relațiile de colegialitate, iar principiul pe care îl apără ambele interdicții este cel al imparțialității, Curtea a apreciat că o astfel de realitate normativă demonstrează că este necesară stabilirea prin lege a interdicției în discuție, tocmai pentru că reprezintă singurul mijloc de evitare a riscului exercitării unei influențe asupra instanței, în lipsa reglementării unui caz de abținere sau de recuzare constând în existența unor relații anterioare de colegialitate între judecătorul cauzei și avocatul fost judecător al aceleiași instanțe.

16.

Totodată, continuând verificarea îndeplinirii condițiilor fixate prin

art. 53 din Constituție , Curtea a constatat că, prin finalitatea urmărită, este evident că restrângerea criticată este necesară în actuala societate românească democratică, pentru înfăptuirea justiției în condiții de natură să consolideze încrederea în sistemul judiciar, prin înlăturarea oricăror posibile incertitudini privitoare la imparțialitatea judecătorilor.

17.

Tot astfel, Curtea a apreciat că există un just raport de proporționalitate între interdicția cuprinsă în textul de lege criticat și situația care a impus instituirea acesteia. În acest sens, Curtea a reținut că restrângerea dreptului la muncă al avocaților care au fost judecători prin interdicția de a pune concluzii la instanțele unde au funcționat este temporară, menținându-se doar pe o perioadă limitată de timp, și este aplicabilă doar în ceea ce privește instanța la care avocatul a funcționat ca judecător. Avocatul fost judecător are exercițiul deplin al dreptului de a exercita profesia la orice alte instanțe din țară, urmând ca, după expirarea termenului prevăzut de

art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 , să aibă posibilitatea neîngrădită de a pune concluzii, inclusiv la instanța la care a operat interdicția criticată. Prin urmare, este îndeplinită și cea din urmă condiție prevăzută de

art. 53 din Legea fundamentală

potrivit căreia restrângerea poate fi dispusă doar dacă nu aduce atingere existenței dreptului sau libertății.

18.

În ceea ce privește intervalul de timp pentru care a fost instituită această interdicție în sarcina avocatului fost judecător, legiuitorul a stabilit durata sa în funcție de anumite realități specifice, fiind apreciată ca rezonabilă în condițiile necesității îndepărtării temerilor referitoare la posibila atingere adusă imparțialității instanței la care respectivul avocat a funcționat anterior ca judecător. De altfel, Curtea a reținut că, astfel cum s-a statuat și prin

Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, dar cu respectarea anumitor condiții stabilite de legiuitor.

19.

În cauza de față, motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995

este realizată prin prisma

art. 1 alin. (5) din Constituție , autorul acesteia, fost judecător, devenit avocat, susținând că prevederile legale criticate nu sunt predictibile și nu conțin referiri exprese la interdicția pentru avocații foști judecători de a pune concluzii la instanțele unde au funcționat, astfel că această interdicție a fost completată în mod nelegal prin

art. 39 din Statutul profesiei de avocat , potrivit căruia „avocații foști judecători nu pot exercita profesia de avocat în fața instanțelor unde au funcționat timp de 5 ani de la încetarea funcției deținute“, iar instanțele au interpretat în mod excesiv această interdicție, generând o încălcare a dreptului de exercitare a profesiei de avocat de foștii judecători.

20.

Curtea constată că nu pot fi reținute criticile prin raportare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , întrucât dispozițiile

art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 , deduse controlului de constituționalitate, precizează cu deplină claritate, în mod complet inechivoc, că interdicția impusă avocaților foști judecători vizează strict acel fascicul al activității desfășurate de avocați constând în punerea de concluzii în fața instanțelor la care au activat anterior ca judecători. Faptul că

art. 39 din Statutul profesiei de avocat

extinde conținutul acestei interdicții impuse prin

Legea nr. 51/1995

la însăși exercitarea profesiei de avocat în fața instanțelor unde au funcționat nu este o problemă de constituționalitate, ci de legalitate, care, de altfel, și formează obiectul controlului instanței de contencios administrativ în fața căreia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate și căreia i s-a solicitat anularea

art. 39 din Statutul profesiei de avocat , adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Bălașa în Dosarul nr. 566/42/2019 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2024.