Decizia nr. 419/2024

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Societatea TMD Lasting Service - S.R.L. din București în Dosarul nr. 23.072/3/2020 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.255D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale menționată în

Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 23.072/3/2020, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Excepția a fost ridicată de Societatea TMD Lasting Service - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii de concediere.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 66/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, trebuie analizată în contextul specific al crizei COVID-19, care a afectat o mare parte a angajatorilor din România.

6.

Se susține, în esență, că prin extinderea interdicției de concediere a salariatei care a revenit din concediul pentru creșterea copilului, respectiv care se află în plata stimulentului de inserție, pe o durată de 6 luni, indiferent de cauza concedierii ce ar putea să apară, legiuitorul așază o sarcină de protecție socială pe seama angajatorilor, chiar dacă aceștia sunt persoane juridice private și nu trebuie să suporte financiar intențiile de ocrotire socială materializate prin legislație. Or, în măsura în care, indiferent de cauza concedierii, angajatorului îi este interzis să concedieze o salariată/un salariat aflată/aflat în una dintre situațiile pe care le evocă textul, timp de 6 luni de la revenirea salariatului în unitate, angajatorului îi sunt afectate drepturile constituționale de acces la instanță și, în final, la egalitate în fața legii, punând, totodată, în sarcina sa protecția socială a angajatului său.

7.

Se afirmă că, prin interzicerea de plano a concedierii, indiferent de cauzele acesteia, în ceea ce îi privește pe salariații care s-au întors din concediul pentru creșterea copilului, timp de 6 luni de la întoarcere, angajatorul este lipsit de accesul la instanță, neputând practic să susțină în fața acesteia oportunitatea, realitatea și legalitatea unei eventuale desființări a postului. Totodată, este încălcată în acest mod egalitatea de tratament față de alți angajatori care vor să își desființeze posturi, însă nu au angajați care să se fi întors din concediul pentru creșterea copilului sau care să se afle în plata stimulentului de inserție.

8.

Se apreciază că situația este excesiv împovărătoare pentru angajator nu numai în cazul desființării postului, ci și în alte situații, precum aceea a săvârșirii unor abateri disciplinare grave, pentru că textul interzice orice desfacere a contractului de muncă, indiferent de motiv. Practic, prin prelungirea perioadei de ocrotire a angajatului care s-a întors din concediul pentru creșterea copilului, respectiv care se află în plata stimulentului de inserție, cu încă 6 luni, statul așază ocrotirea socială a acestuia pe umerii angajatorilor, ignorând faptul că există pe lângă angajatorii publici, pentru care poate fi legitimă o astfel de decizie a statului, și angajatori privați, care nu au de ce să suporte intențiile sociale ale statului.

9.

Se arată că oricum salariații nu pot fi concediați pe durata gravidității, a concediului de maternitate, a concediului pentru creșterea copilului etc. ( art. 60 din Codul muncii ), prin aceste reglementări fiind asigurată o suficientă protecție și respectare a standardelor europene în materie, tot astfel cum, prin existența posibilității contestării în instanță a unor eventuale abuzuri ale angajatorilor, salariații au asigurată, din nou, protecția împotriva concedierii nelegale.

10.

Se menționează că revenirea angajaților dintr-un concediu prelungit, cum este cel pentru creșterea copilului sau, în cazul salariaților aflați în plata stimulentului de inserție, cel de maternitate, poate fi problematică și poate stârni la nivelul angajatorilor un reflex de debarasare de acești angajați, însă acest lucru poate fi prevenit și reglementat în alt mod, mai nuanțat, iar nu prin interzicerea de plano a oricărei concedieri pe o durată de 6 luni, indiferent de motivele ce pot apărea.

11.

Se afirmă că ceea ce determină practic neconstituționalitatea acestui articol este faptul că, în ipoteza desființării unui post, angajatul este obligat să mențină salariatul în funcție și să îi plătească drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, fără a mai putea beneficia însă, corelativ, de munca acestuia, câtă vreme postul angajatului nu mai există. Este situația în care, în perioada de 2 ani cât salariata/salariatul ar fi fost în concediu pentru creșterea copilului, societatea ar fi trecut prin proceduri de reorganizare, care, chiar dacă nu au avut efectul unui faliment sau al unei reorganizări judiciare, în fapt au dus la desființarea unor puncte de muncă, drept urmare a reducerii substanțiale a activității, ca efect al crizei COVID-19.

12.

Ca atare, la întoarcerea din acest concediu, salariatul va beneficia în acest caz atât de drepturile salariale, cât și de cele aferente acestuia fără a presta muncă în schimbul acestora, ceea ce schimbă natura juridică a acestei plăți, din salariu (ce reprezintă contraprestația muncii, conform

art. 159 din Codul muncii ) într-un ajutor social datorat independent de faptul că prestează sau nu în schimbul său o muncă și indiferent de calitatea acesteia (în cazul comiterii unor abateri disciplinare grave). Practic, salariatul se află în prelungirea unei protecții sociale, de data aceasta costurile protecției urmând a fi suportate. Or, din prevederile constituționale ale art. 44 și 56 rezultă în mod neechivoc că sarcina protecției sociale îi revine statului, nefiind permis ca, pe o cale ocolită, să treacă această sarcină pe umerii persoanelor fizice sau juridice, în afara sistemului de taxe și contribuții specifice.

13.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, menționând

Decizia Curții Constituționale nr. 597 din 27 septembrie 2018 .

14.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, care la data sesizării Curții Constituționale aveau următorul cuprins:

(3)

Interdicția prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.

(4)

Prevederile alin. (2) și (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condițiile legii.

18.

Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prin

art. I pct. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 8 aprilie 2021,

alin. (3)

și

(4) ale art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

au fost modificate astfel: „(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condițiile legii, și nici în situațiile prevăzute la

art. 90 alin. 2 din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul persoanei îndreptățite care are calitatea de salariat și care se întoarce la activitatea profesională pentru a obține stimulentul de inserție acordat în condițiile art. 7, aceasta are obligația de a anunța, în scris, angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte intenția de reluare a raportului de muncă sau de serviciu.“ De asemenea, prin

art. I pct. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 164/2022

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1173 din 7 decembrie 2022,

art. 25 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

a fost modificat astfel: „În cazul persoanei îndreptățite care are calitatea de salariat și care se întoarce la activitatea profesională, aceasta are obligația de a anunța, în scris, angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte intenția de reluare a raportului de muncă sau de serviciu“. Însă, ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2021 .

19.

Deși autoarea excepției nu indică în mod expres prevederile constituționale pretins a fi încălcate, din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că aceasta este raportată la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 56 referitor la contribuțiile financiare.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici identice, prin

Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată.

21.

Astfel, analizând reglementarea în ansamblul ei, Curtea a reținut că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

permit salariatei/salariatului să își întrerupă activitatea profesională pentru a se consacra responsabilităților familiale, asigurându-o/asigurându-i, prin dispozițiile legale criticate, că își va regăsi postul la sfârșitul concediului pentru creșterea copilului. Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , angajatorul are obligația să aprobe concediul pentru creșterea copilului, perioada de acordare stabilindu-se de comun acord cu angajatul. Totodată, potrivit alin. (2) al acestui articol, este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități, precum și în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 din aceeași ordonanță de urgență, dreptul la stimulentul de inserție cuvenindu-se persoanelor care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul (și indemnizația lunară aferentă) pentru creșterea copilului, obțin venituri supuse impozitului.

22.

Curtea a reținut că prin

alin. (3)

și

(4) ale art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

interdicția prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate, însă nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condițiile legii.

23.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea a constatat că reglementarea supusă controlului nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalității în drepturi, care, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, nu semnifică uniformitate, astfel că situații obiectiv diferite justifică și chiar impun un tratament juridic diferențiat. Ca atare, ținând cont atât de obiectivele urmărite de legiuitor, cât și de necesitatea de a proteja procesul de creștere și dezvoltare a copiilor, interdicția prevăzută prin textele de lege criticate se aplică tuturor angajatorilor, indiferent de statutul lor juridic, și are un caracter rezonabil și proporțional. Mai mult, dacă s-ar face o diferențiere pe criteriul statutului angajatorului, așa cum susține autoarea excepției, s-ar institui discriminări, având în vedere că salariații, indiferent că lucrează în sistemul public sau privat, se află în situații identice, respectiv în situația revenirii din concediul pentru creșterea copilului sau în plata stimulentului de inserție.

24.

Cu privire la critica potrivit căreia situația este excesiv de împovărătoare pentru angajator în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare grave de către salariatul revenit din concediul pentru creșterea copilului, având în vedere că norma criticată nu exonerează salariatul de răspunderea disciplinară, aceasta putând fi angajată în condițiile și cazurile prevăzute de lege, Curtea a constatat că angajatorul va putea stabili orice sancțiune disciplinară, mai puțin concedierea.

25.

În ceea ce privește susținerea cu privire la reflexul de debarasare al angajatorilor față de salariații care revin din concediul pentru creșterea copilului sau față de cei aflați în plata stimulentului de inserție, Curtea a constatat că, tocmai pentru a preveni astfel de practici ale angajatorilor, legiuitorul, prin normele criticate, a instituit interdicția concedierii pe o durată cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.

26.

Totodată, Curtea nu a putut reține nici celelalte critici de neconstituționalitate având în vedere că, în jurisprudența sa, și anume prin

Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, și

Decizia nr. 1.277 din 12 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, a statuat că, în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă - angajator și salariat - există o discrepanță vădită din punctul de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, statul - și anume statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii

art. 1 alin. (3) din Constituție

- este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică, obligația statului, în sensul arătat, decurgând nemijlocit din prevederile

art. 41 alin. (2) din Constituție . Prin urmare, din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale criticate, Curtea a constatat că acestea reprezintă o măsură de protecție socială prin care legiuitorul a urmărit protejarea raporturilor de muncă ale salariatului/salariatei pe o anumită perioadă de timp, respectiv 6 luni, după revenirea definitivă în activitate, pentru a-i permite readaptarea și stabilitatea în muncă.

27.

În final, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

au ca scop protecția situației familiale a salariatei/salariatului, respectiv a copilului minor al acestuia, încercându-se evitarea pierderii locului de muncă al părintelui și lipsirea totală de mijloace financiare de creștere a copilului, în perioada imediat următoare revenirii din concediul pentru creșterea copilului.

28.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile și în prezenta cauză.

29.

Dispozițiile

art. 56 din Constituție

referitor la contribuțiile financiare nu au incidență în cauză.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea TMD Lasting Service - S.R.L. din București în Dosarul nr. 23.072/3/2020 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 25 alin. (3)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2021

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.