Metodologia din 25 septembrie 2000
de înregistrare și scoatere din evidenta a pierderilor rezultate din prelucrarea mărfurilor importate în regim de perfecționare activa
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 141/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind Codul vamal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Pierderile cantitative rezultate în urma derulării regimului de perfecționare activa în condițiile prevăzute la
art. 111 din Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal al României pot fi pierderi recuperabile sau pierderi irecuperabile.
a) Pierderile recuperabile sunt părțile provenite din mărfurile supuse procesului de prelucrare, care pot fi utilizate ca atare sau ca materie prima pentru alte produse și cărora li se acordă un alt regim sau o alta destinație vamală.
b) Pierderile irecuperabile sunt deșeurile, cazaturile, rebuturile, resturile etc., provenite din mărfurile prelucrate cărora nu li se poate da o alta întrebuințare.
2. În vederea autorizării regimului de perfecționare activa ca anexa la cererea de autorizare solicitantul va depune la autoritatea vamală o scrisoare prin care motiveaza rata de randament menționată la pct. 6 din cerere, precizând estimativ felul și cantitatea sau procentajul pierderilor care vor rezultă în urma procesului de prelucrare.
3. Justificarea pierderilor se va face, având în vedere prevederile
art. 136 din Legea nr. 141/1997 , prin depunerea la biroul vamal a:
a) declarațiilor vamale corespunzătoare noului regim sau noii destinații vamale acordate pentru pierderile recuperabile (valoarea în vama se determina conform art. 215 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 626/1997 );
b) procesului-verbal de distrugere sub supraveghere vamală a pierderilor irecuperabile.
4. În cazul regimului de perfecționare activa cu suspendare documentele prevăzute la pct. 3 se depun la biroul vamal în termenul de încheiere acordat de autoritatea vamală și înscris în declarațiile vamale de plasare a mărfurilor sub acest regim.
5. Pentru ambele variante ale regimului de perfecționare activa, ca anexa la decontul de justificare sau la cererea de restituire, după caz, se depun, potrivit prevederilor art. 220 alin. (2) lit. i) și ale art. 232 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, declarațiile vamale de încheiere a regimului și documentele de justificare a pierderilor prevăzute la pct. 3.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.