Decizia nr. 555/2024

Articolul 30

alin. (1) din legea criticată este necorelat cu prevederile

Codului administrativ

și instituie un mecanism neclar, cu responsabilități difuze ale autorităților implicate și cu consecințe directe în planul garantării proprietății private a statului. În condițiile în care, potrivit legislației în vigoare, singura modalitate de înstrăinare a bunurilor proprietate privată a statului prin vânzare se realizează de către Guvern, prin licitație publică, se apreciază că un astfel de mecanism derogatoriu trebuie să stabilească, în mod precis și clar, etapele, responsabilitățile și garanțiile pentru valorificarea bunurilor proprietate privată a statului, atunci când Parlamentul apreciază oportunitatea unei astfel de intervenții.

15.

În primul rând, este neclar dacă derogarea introdusă în cuprinsul art. 30 alin. (1) se referă doar la modalitatea de vânzare a terenurilor prin licitație publică, acestea putând fi vândute direct proprietarilor de active piscicole, sau dacă derogarea vizează și regulile stabilite de

art. 334 - 336 din Codul administrativ

care se referă la aspecte precum regulile ofertei sau parcurgerea unei etape de transparență a procedurii.

16.

În al doilea rând, din cuprinsul art. 30 alin. (1) se deduce că, în urma unei scrisori de intenție transmise de proprietarii de active piscicole, ANPA realizează un studiu de oportunitate, aprobat prin hotărâre a Guvernului. Or, această atribuție a ANPA este necorelată cu cele stabilite în cuprinsul art. 4 din legea criticată referitoare la elaborarea de studii de oportunitate. Așadar, în cuprinsul atribuției de elaborare a studiilor de oportunitate se numără doar operațiunile de concesionare, închiriere sau arendare, nu și cea de vânzare a bunurilor. Această necorelare creează o confuzie în aplicare și lipsește norma de claritate, precizie și previzibilitate, contrar standardelor dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale prin raportare la

art. 1 alin. (5) din Constituție . Potrivit art. 4 alin. (2) din legea criticată, atribuțiile ANPA au fost reconfigurate și se apreciază că noua formulare a art. 30 alin. (1) nu este corelată cu atribuțiile ANPA, nefiind clar dacă aceasta dispune și de dreptul de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a statului.

17.

În al treilea rând, deși ANPA elaborează studiul de oportunitate privind vânzarea respectivelor terenuri, este neclar cui aparține dreptul de dispoziție asupra acestora. Potrivit normei criticate, Guvernul doar aprobă studiul de oportunitate prin hotărâre, însă este neclar dacă acest studiu cuprinde și prețul de vânzare sau acest preț este stabilit ulterior aprobării studiului de oportunitate, aspect ce contravine

art. 1 alin. (5) din Constituție . Mai mult, norma creează o suprapunere și o confuzie între prerogativele și rolul ANPA în acest mecanism și rolul Guvernului prevăzut de

art. 102 din Constituție

și dezvoltat în

Codul administrativ

din perspectiva

art. 363 alin. (2)

coroborat cu

art. 287 , potrivit cărora Guvernul exercită dreptul de proprietate privată a statului. De altfel, nu este clar nici dacă vânzarea efectivă a terenurilor respective se realizează prin aprobarea studiului de oportunitate sau, ulterior, printr-un act administrativ distinct și, în acest caz, nici care este autoritatea care îl adoptă sau emite. În lipsa unei astfel de clarificări, însuși regimul tuturor terenurilor proprietate privată a statului pe care se află amenajări piscicole și al terenurilor aferente acestora este pus în discuție, fiind lipsit de o serie de garanții minimale pentru protejarea patrimoniului statului român. Noua normă nu stabilește cine decide cu privire la vânzarea unui teren din domeniul privat al statului, respectiv dacă este vorba despre ANPA, printr-un act administrativ emis de această autoritate, sau despre Guvernul României, prin hotărâre. Instituirea unui mecanism special de vânzare a unor terenuri din domeniul privat al statului, date fiind impactul unor astfel de operațiuni, implicațiile de ordin financiar, economic, concurențial, asupra mediului și domeniului acvaculturii la nivel național, precum și compatibilitatea cu reglementările europene în materie, implică respectarea unor exigențe ridicate din punctul de vedere al calității legii și instituirea unor norme clare, coerente și predictibile, ținând cont de exigențele constituționale și de jurisprudența Curții Constituționale în materie. Ca atare, textul criticat este de natură să contravină atât normelor de tehnică legislativă, cât și

art. 1 alin. (5)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție .

18.

În al patrulea rând, se poate observa că, prin efectul normelor din

Codul administrativ

antereferite, constructorii de bună-credință care dețin construcții pe terenuri aflate în proprietatea privată a statului au deja stabilit un drept de preempțiune. Din această perspectivă, noua formulare a art. 30 alin. (1) din legea criticată nu face nicio distincție între constructorii de bună-credință ai amenajărilor piscicole sau cei de rea-credință, simpla transmitere a unei scrisori de intenție declanșând procedura vânzării terenurilor respective, inclusiv pentru constructorii de rea-credință. Absența oricărei distincții în acest sens în cuprinsul art. 30 alin. (1) din legea criticată este de natură să încalce o garanție a dreptului de proprietate privată a statului, contrar

art. 1 alin. (5) ,

art. 44

și

art. 136 alin. (5) din Constituție .

19.

În al cincilea rând, folosirea sintagmei „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și terenurile aferente acestora“ este una neclară prin raportare la definiția acestora conferită de art. 2 pct. 8 din legea criticată. Astfel, inclusiv în situația în care, spre exemplu, un proprietar de rea-credință amplasează o vivieră flotabilă pe un teren aparținând domeniului privat al statului, acesta poate deveni proprietarul terenului în urma unei scrisori de intenție transmise, dat fiind că noile criterii introduse nu îi impun acestuia să demonstreze derularea de activități de acvacultură în ultimii 5 ani pe respectivul teren, ci reprezintă o condiție generală pentru obiectul de activitate al respectivei entități economice. Potrivit art. 30 alin. (1) din legea criticată, singura condiție impusă proprietarilor este să facă dovada cu documente financiar-contabile că au desfășurat activități de acvacultură în ultimii 5 ani, condiția nefiind circumscrisă exercitării activității pe terenul vizat de scrisoarea de intenție de cumpărare.

20.

Prin raportare la definiția amenajărilor piscicole din cuprinsul art. 2 al legii, noul mecanism reglementat pune în discuție întregul regim juridic al terenurilor aferente acestor amenajări piscicole, aflate în prezent în patrimoniul statului.

21.

Din interpretarea coroborată a definiției date amenajamentului piscicol de la art. 2 din legea analizată și a sferei bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietății publice potrivit

art. 136 alin. (2)

și

(3) din Constituție

- ce includ și marea teritorială și resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental - și a căror protecție este garantată la nivel constituțional, reiese că erau necesare clarificarea sferei de aplicare a actului normativ și instituirea unor garanții clare pentru protejarea terenurilor statului.

22.

Nu în ultimul rând, se arată că există o contradicție între prevederile art. 30 alin. (1) teza finală și alin. (2) al aceluiași articol din legea criticată . Dacă, potrivit art. 30 alin. (1) teza finală, cumpărătorul se obligă să mențină activitatea de acvacultură minimum 25 de ani, potrivit alin. (2) interdicția de înstrăinare va opera pentru o durată fixă de 25 de ani, chiar dacă durata pentru care cumpărătorul s-a obligat să mențină activitatea de acvacultură poate fi mai îndelungată.

23.

Dat fiind că mecanismul derogator de la dreptul comun este instituit de legiuitor în considerarea unei activități anterioare de acvacultură derulate de cumpărător anterior încheierii contractului de vânzare, este neclară, având în vedere modul deficitar de redactare a normei, intenția legiuitorului de a permite

vânzarea unui teren după împlinirea termenului de 25 de ani, către orice persoană, chiar dacă cumpărătorul este obligat să mențină activitatea de acvacultură peste 25 de ani. Dacă s-ar interpreta că interdicția de înstrăinare încetează la împlinirea termenului de 25 de ani, noul cumpărător nu va fi ținut să facă dovada că a desfășurat activități de acvacultură și nici să mențină activitatea de acvacultură până la împlinirea duratei inițiale din contractul de vânzare a terenului încheiat între statul român și proprietarul de active piscicole pe acesta.

24.

În concluzie, mecanismul neclar, normele eliptice, lipsa corelărilor cu dispozițiile aplicabile în continuare din

Codul administrativ , competențele instituționale suprapuse sunt de natură să afecteze însăși proprietatea privată a statului, cu încălcarea

art. 1 alin. (5) , a

art. 44 ,

136

și a

art. 147 alin. (2)

și

(4) din Constituție .

25.

Se susține că art. 72 din legea criticată încalcă

art. 1 alin. (5) din Constituție , în componenta sa referitoare la securitatea raporturilor juridice, la previzibilitatea și claritatea legislației.

26.

Prin

Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023 , Curtea a reținut că există o suprapunere normativă privind fapta care este susceptibilă să întrunească conținutul atât al contravenției de la art. 72 lit. f) - pescuitul fără drept, prin orice mijloace, în amenajări piscicole -, cât și al infracțiunii de la art. 73 - extragerea peștelui din amenajările piscicole fără acordul administratorului fermei piscicole.

27.

În urma reexaminării, Parlamentul a exclus din cuprinsul art. 74 alin. (1) trimiterea la „furtul piscicol“, iar din cuprinsul art. 72 a eliminat lit. f), respectiv contravenția referitoare la „pescuitul fără drept, prin orice mijloace, în amenajări piscicole“. Astfel, art. 72 lit. h) din legea criticată sancționează contravențional cu amendă de la 40.000 la 80.000 lei neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peștilor în sistemele de alimentare cu apă, irigații, precum și în instalațiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale.

28.

Se arată că

art. 54 lit. e) din Legea pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176/2024

sancționează contravențional cu amendă de la 6.000 la 10.000 lei neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peștilor în sistemele de alimentare cu apă, irigații, precum și în instalațiile hidroenergetice, dacă fapta nu constituie infracțiune potrivit legii penale.

29.

Mai mult,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura sancționează contravențional cu amendă de la 4.000 la 8.000 lei neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peștilor în sistemele de alimentare cu apă, irigații, precum și în instalațiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale.

30.

În procedura de reexaminare, în virtutea funcției sale legislative și a obligației de a asigura calitatea legislației adoptate, Parlamentul avea obligația de a corela soluția legislativă propusă cu dispozițiile din alte legi aflate în vigoare și de a evita un paralelism legislativ reglementând aceeași faptă, cu o sancțiune diferită, contrar

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar și standardelor de calitate a legii dezvoltate constant în jurisprudența Curții prin raportare la

art. 1 alin. (5) din Constituție .

31.

Prin urmare, este imposibil de determinat pentru destinatarii legii care va fi sancțiunea aplicabilă pentru neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peștilor în sistemele de alimentare cu apă, irigații, precum și în instalațiile hidroenergetice. Totodată, aceeași stare de insecuritate juridică, determinată de sancționarea aceleiași fapte cu o amendă diferită, prin două acte normative distincte, se menține și în cazul faptei prevăzute la art. 72 lit. a) din legea criticată. În sensul celor de mai sus se invocă jurisprudența Curții Constituționale cu referire specială la domeniul contravențional prin raportare la exigențele de calitate a legii ( Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019 , paragraful 31,

Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 , paragraful 49, sau

Decizia nr. 367 din 29 iunie 2022 ). Dată fiind materia contravențională în care sunt instituite normele criticate, asigurarea unor dispoziții clare, apte să configureze o conduită previzibilă pentru destinatarii normelor reprezintă un imperativ care decurge din principiul legalității și cel al statului de drept, potrivit a rt. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție .

32.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere.

33.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

34.

Cu privire la critica de neconstituționalitate privind art. 77 din lege, se arată că acest text se circumscrie obiectului specific de reglementare al legii contestate. Ca urmare, instalarea panourilor fotovoltaice reglementată de art. 77 reprezintă o măsură/acțiune prin care se asigură protecția mediului și exploatarea eficientă a amenajărilor piscicole.

35.

Se precizează că una dintre cele mai importante măsuri luate la nivel european o reprezintă adoptarea Strategiei UE pentru energia solară, potrivit căreia statele membre au obligația de a „pune în aplicare cu prioritate măsurile din cadrul acestei inițiative“. În acest context, se apreciază că, raportat la situația socioeconomică actuală și la măsurile de combatere a creșterii excesive a prețurilor la energie luate la nivelul Uniunii Europene, având în vedere obligațiile României ce decurg din calitatea sa de stat membru al comunității europene, precum și rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, conținutul normativ al art. 77 din legea criticată ține exclusiv de obiectul de reglementare al acesteia. În susținerea argumentației se mai invocă și

art. 148 alin. (2)

și

(4) din Constituție .

36.

Pe de altă parte, cu privire la criticile privind oportunitatea reglementării, se apreciază că acestea nu pot constitui motiv de neconstituționalitate, sens în care se invocă și

Decizia Curții Constituționale nr. 30 din 27 ianuarie 2016 . Art. 77 din lege reprezintă o reflectare în cadrul legislației din domeniul acvaculturii a respectării principiului legalității și a garantării dreptului constituțional privind asigurarea unui nivel de trai decent, consfințit la

art. 47 alin. (1) din Legea fundamentală , prin raportare la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, astfel că nu poate fi reținută ca argument de neconstituționalitate, fiind mai degrabă un aspect de oportunitate, Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, având deplină competență de apreciere.

37.

Cu privire la încălcarea limitelor reexaminării și a principiului bicameralismului, se arată că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților a completat legea cu o reglementare din aceeași materie pe care a reglementat-o și Senatul, iar impactul asupra conținutului legii nu a fost major, fiind, de altfel, astfel cum s-a arătat, în legătură directă cu obiectul legii.

38.

Raportat la textul actual al legii criticate, se constată că în procesul de reexaminare toate textele de lege au fost modificate și corelate potrivit considerentelor reținute în

Decizia Curții Constituționale nr. 19 din 15 februarie 2023

și în acord cu jurisprudența constituțională în materie. Prin urmare, art. 77 din legea criticată respectă dispozițiile

art. 147 alin. (2)

și

(4) din Constituție .

39.

Referitor la motivele de neconstituționalitate intrinsecă formulate cu privire la art. 30 alin. (1) din legea criticată, se arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât obiecțiile nu sunt fundamentate pe dispoziții constituționale, fiind în esență ipoteze circumstanțiale din perspectivă interpretativă, situație care excedă atât intenției avute în vedere de Parlament prin legea adoptată, cât și jurisprudenței constituționale.

40.

Astfel, art. 30 alin. (1) din lege îndeplinește criteriile de legalitate, este clar și precis, detaliile procedurale ale vânzării terenurilor în cauză urmând să fie reglementate de legislația secundară în materie, respectiv de normele metodologice de aplicare a legii, prevăzute la art. 79. De altfel, însăși instanța de contencios constituțional a reținut prin

Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023

că detalierea criteriului în funcție de care trebuie să fie evaluat terenul propus spre vânzare poate forma fie obiectul legii, fie al unor acte de reglementare secundară, fie al sistemului de evaluare aplicat de evaluator.

41.

În ceea ce privește critica privind neclaritatea derogării prevăzute la art. 30 alin. (1) din lege, din perspectiva interpretării logico-juridice și gramaticale a normei derogatorii de la prevederile

art. 363 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, reiese intenția legiuitorului de a excepta vânzarea terenurilor din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și a terenurilor aferente acestora de la procedura de licitație publică, inclusiv de la regulile stabilite la

art. 334-336

din același act normativ.

Articolul 363

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

prevede că vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se face prin licitație publică, „cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel“, ceea ce înseamnă că regulile și principiile invocate sunt aplicabile doar procedurii de vânzare prin licitație publică.

42.

Cu privire la critica adusă față de necorelarea atribuțiilor ANPA stabilite la art. 4 alin. (2) și la art. 30 alin. (1) din legea criticată, se arată că între cele două norme există un raport de complementaritate. Din acest punct de vedere, neregăsirea expresă a atribuției de realizare a unui studiu de oportunitate privind vânzarea, printre atribuțiile ANPA menționate la art. 4 alin. (2) din legea criticată, nu poate fi reținută ca motiv de neconstituționalitate.

43.

Față de obiecția referitoare la neclaritatea normei cu privire la identificarea titularului dreptului de dispoziție în cazul vânzării terenurilor din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și a terenurilor aferente acestora, se consideră că din modalitatea de redactare a art. 30 alin. (1) reies cu claritate atribuțiile părților implicate în procesul de vânzare. Astfel, ANPA elaborează un studiu de oportunitate, iar Guvernul aprobă studiul, prin hotărâre. Se arată că nu este necesară derogarea expresă de la prevederile

art. 363 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , întrucât acest alineat detaliază procedura aplicabilă în cazul vânzării bunurilor imobile proprietate publică a statului prin licitație publică, or, în cazul de față, terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și terenurile aferente acestora pot fi vândute fără aplicarea procedurii de licitație publică, astfel cum rezultă prin derogarea de la dispozițiile

art. 363 alin. (1)

din actul normativ anterior amintit. Raportat la structura

art. 363 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , reiese că

alin. (3)

detaliază modalitatea de aplicare a ipotezei juridice prezentate la

alin. (1) , de la care prin legea criticată se instituie o derogare expresă. Astfel, nu este necesar ca legea supusă controlului de constituționalitate să conțină derogare și de la

alin. (3) al art. 363

din actul normativ mai sus menționat.

44.

Referitor la criticile formulate față de lipsa distincției dintre constructorii de bună-credință și cei de rea-credință, precum și la neclaritatea sintagmei „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și terenurile aferente acestora“, se consideră că acestea reprezintă opinii bazate pe interpretarea normelor. Ipotezele juridice la care se raportează autorul obiecției de neconstituționalitate au existat încă de la momentul adoptării inițiale a legii, respectiv al primei sesizări adresate Curții Constituționale, fapt pentru care se apreciază că argumentele prezentate ar fi trebuit să constituie obiectul sesizării inițiale a Curții Constituționale, ținând seama de momentul procedural în care legea se regăsește în prezent. Întrucât reformulările adoptate au avut în vedere doar transpunerea

Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 15 februarie 2023 , se consideră că obiecțiile sunt inadmisibile. Se mai invocă

Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012 , prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate și previzibilitate în sensul că, în acea speță, acestea nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate. În consecință, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim și asumat, conform

Constituției , principiul legalității stând la baza oricăror acte adoptate de organul reprezentativ suprem al poporului român.

45.

Totodată, se consideră neîntemeiate criticile autorului obiecției referitoare la o posibilă contradicție între teza finală a art. 30 alin. (1) și alin. (2) al aceluiași articol, având în vedere că procedura de înscriere în cartea funciară este reglementată de

Codul civil

și de alte acte normative specifice, de la care legea supusă criticii nu derogă, ci, prin urmare, se completează cu aceste dispoziții speciale. Mai mult, alin. (3) al art. 30 din legea contestată reglementează mecanisme de control pentru respectarea obligațiilor stabilite la alin. (1) și (2) ale aceluiași articol de lege, astfel încât situația ipotetică prezentată de Președintele României este nefundamentată. În acest sens, dispozițiile reglementate conțin suficiente garanții pentru respectarea principiului legalității, consfințit la

art. 1 alin. (5) din Constituție .

46.

În consecință, art. 30 alin. (1) din Legea acvaculturii nu încalcă prevederile

art. 1 alin. (5) , ale

art. 44 ,

136

și ale

art. 147 alin. (2 ) și

(4) din Constituție .

47.

Cu privire la criticile aduse art. 72 lit. g) [și nu h)] din legea contestată raportate la

art. 1 alin. (5) din Constituție , în componenta sa referitoare la securitatea raporturilor juridice și la previzibilitatea și claritatea legislației, se arată că atât legea criticată, cât și

Legea nr. 176/2024

conțin mențiunea de abrogare din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

a oricăror „alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi“. Raportat inclusiv la

Decizia Curții Constituționale nr. 19 din 15 februarie 2023 , prin care s-a reținut că abrogarea expresă indirectă nu este un procedeu neconstituțional în sine, astfel că problemele pe care aceasta le ridică sub aspectul succesiunii normelor țin de interpretarea și aplicarea legii, critica formulată nu poate fi reținută,

art. 63 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

nemaifăcând parte din dreptul pozitiv.

48.

Prin considerarea art. 72 lit. g) din legea criticată și a

art. 54 lit. e) din Legea nr. 176/2024

ca fiind paralelism legislativ - de aici și confuzia cu privire la aplicarea unei sancțiuni diferite pentru aceeași faptă - autorul se află în eroare, întrucât domeniul de reglementare al celor două acte normative este diferit. Acest aspect rezultă din

art. 1 al Legii nr. 176/2024 , care reglementează protecția, conservarea, repopularea, administrarea și exploatarea eficientă a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale enumerate expres în

art. 2

al aceleiași legi. Prin urmare, chiar dacă fapta reglementată în cele două acte normative este identică, nu se poate vorbi despre existența unui paralelism legislativ, atât timp cât săvârșirea ei privește un domeniu de aplicare diferit. Pentru un plus de claritate, relevantă este și expunerea de motive a legii criticate, în cuprinsul căreia se regăsește argumentată diferența dintre cele două domenii de aplicare, respectiv cel al acvaculturii și cel al pescuitului. În susținerea celor prezentate anterior este chiar sancțiunea diferită aplicabilă celor două fapte, legiuitorul fiind pe deplin competent să aplice sancțiuni diferite, proporționale cu fapta săvârșită, prin raportare la forma dreptului de proprietate și titularul acestuia.

49.

Ca atare, art. 77 lit. g) îndeplinește toate criteriile obligatorii la redactarea actelor normative, fapt ce asigură claritate și previzibilitate legii. Argumentele prezentate sunt valabile și față de obiecția formulată cu privire la art. 72 lit. a) din legea criticată.

50.

Guvernul apreciază că obiecția de neconstituționalitate este întemeiată în raport cu

art. 147 alin. (2) din Constituție

și neîntemeiată în raport cu celelalte texte constituționale invocate.

51.

Articolul 77

din legea criticată cuprinde o soluție legislativă care nu vine să corecteze carențele de constituționalitate constatate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 19 din 15 februarie 2023 , ci reprezintă manifestarea unei voințe noi, distincte de legiferare în domeniul acvaculturii. Or, în procedura de reexaminare derulată ca urmare a unei decizii de admitere a

Curții Constituționale, Parlamentul are obligația de a opera exclusiv numai acele modificări de fond și formă care sunt necesare punerii legii în cauză în acord cu decizia antereferită. Prin urmare, critica formulată cu privire la art. 77 din lege este întemeiată.

52.

Referitor la criticile privind încălcarea principiului bicameralismului, se arată că, deși reglementarea criticată nu se regăsește în forma adoptată de Senat, ci doar în cea adoptată de Camera Deputaților, aceasta nu este de natură să determine o concluzie în sensul existenței unor diferențe majore de conținut sau de configurație, iar soluția legislativă se circumscrie obiectului legii analizate, simplificând procedura de autorizare a amplasării instalațiilor de producere a energiei fotovoltaice pe suprafețele amenajărilor piscicole. Prin urmare, critica de neconstituționalitate raportată la principiul bicameralismului este neîntemeiată.

53.

Cu privire la criticile referitoare la art. 30 din legea analizată, se arată că posibilitatea instituirii unui regim derogator de la vânzarea bunurilor proprietate privată a statului prin licitație publică este consacrată chiar în cuprinsul

Codului administrativ . Întrucât

art. 363 alin. (1) din Codul administrativ , text de la care se derogă, face trimitere în cuprinsul său la prevederile

art. 334-346

din același cod, astfel că derogarea instituită prin art. 30 alin. (1) are în vedere întreaga procedură de vânzare a bunurilor din domeniul privat al statului, inclusiv în ceea ce privește regulile stabilite de

art. 334-336 din Codul administrativ , care se referă la aspecte precum regulile ofertei sau parcurgerea unei etape de transparență a procedurii.

54.

Cu privire la faptul că atribuția ANPA de la art. 30 din lege nu se regăsește în art. 4 al aceleiași legi, se arată că acest aspect nu reprezintă un aspect de necorelare a legii.

55.

În temeiul

art. 102 alin. (1) din Constituție

și al

art. 15 lit. d)

coroborat cu

art. 287 din Codul administrativ , revine în sarcina Guvernului funcția de administrare a proprietății publice și private a statului. În temeiul

art. 287 din Codul administrativ , exercitarea dreptului de proprietate se realizează de către Guvern prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor de resort, astfel că ANPA exercită, în numele Guvernului, dreptul de proprietate, aspect ce este consacrat expres în cuprinsul art. 4 alin. (2) lit. a) din legea criticată.

56.

Cu privire la sfera de aplicare a art. 30 din legea criticată, se arată că aceasta este clar delimitată, legea având ca obiect exclusiv terenuri din domeniul privat al statului, astfel că nu se pune în discuție afectarea proprietății publice a statului. Prin urmare, criticile ce vizează încălcarea normelor constituționale referitoare la proprietatea publică sunt neîntemeiate.

57.

Referitor la criticile de neconstituționalitate privind existența unei contradicții între art. 30 alin. (1) teza finală și alin. (2) din lege, se arată că în discuție este mai degrabă o chestiune de corelare și revine Curții Constituționale competența să decidă dacă o asemenea chestiune are relevanță constituțională.

58.

Cu privire la criticile referitoare la art. 72 lit. a) și h) din lege, se arată că Parlamentul nu a intervenit substanțial, ci doar formal asupra acestora, limitându-se la îndeplinirea obligației prevăzute de

art. 147 alin. (2) din Constituție , în urma

Deciziei nr. 19 din 15 februarie 2023 . Ca atare, critica formulată cu privire la acest text este inadmisibilă.

59.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

60.

La dosarul cauzei, Patronatul Peștelui din România, cu sediul în București, în calitate de amicus curiae, a depus un înscris prin care solicită respingerea obiecției de neconstituționalitate.

61.

La termenul de judecată fixat pentru data de 24 septembrie 2024, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 15 octombrie 2024, apoi pentru data de 29 octombrie 2024, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

62.

Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea acvaculturii. Curtea observă că, în realitate, sunt criticate punctual art. 30 alin. (1), art. 72 lit. a) și g) și art. 77 din lege, texte asupra cărora urmează să se pronunțe prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:

–

art. 30 alin. (1): „(1) Prin derogare de la prevederile

art. 363 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și terenurile aferente acestora, în baza unui studiu de oportunitate realizat de către ANPA și aprobat prin hotărâre a Guvernului, se pot vinde direct proprietarilor de active piscicole amplasate pe acestea care transmit o scrisoare de intenție, fac dovada cu documente financiar-contabile că au desfășurat activități de acvacultură în ultimii 5 ani și se obligă să mențină activitatea de acvacultură minimum 25 de ani.“;

–

art. 72 lit. a) și g):

Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei:

a)

distrugerea sau degradarea din culpă a digurilor, barajelor și canalelor, a taluzurilor și malurilor, a instalațiilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale;

[...]

g)

neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peștilor în sistemele de alimentare cu apă, irigații, precum și în instalațiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale.

–

Articolul 77

Articolul 15

alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevede că „(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri“, ceea ce înseamnă că ține de competența exclusivă a legiuitorului reglementarea normelor derogatorii de la cadrul general în materie, cu respectarea prevederilor

Constituției , cadrul general urmând să se aplice numai în măsura în care sfera respectivă de relații sociale nu este acoperită de normele derogatorii.

77.

Astfel, legea criticată valorizează exact ultima teză a

art. 363 alin. (1) din Codul administrativ , în sensul că derogă de la modul obișnuit/general în care se realizează vânzările bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Vânzarea acestor bunuri prin licitație publică presupune o anumită procedură subsecventă, iar o derogare de la însuși modul de realizare a vânzării și instituirea unui alt mod de transmitere oneroasă a bunului imobil presupun reglementarea unei proceduri corelative, precum cea stabilită în legea criticată. Ca atare, derogarea de la modul de realizare a vânzării presupune și o procedură subsecventă distinctă, care poate fi completată cu regulile/principiile generale din reglementarea-cadru numai în măsura în care nu contravin reglementării derogatorii.

78.

Criticile autorului obiecției referitoare la faptul că nu este clar dacă vânzarea efectivă a terenurilor respective se realizează prin aprobarea studiului de oportunitate sau, ulterior, printr-un act administrativ distinct și, în acest caz, care este autoritatea care îl adoptă sau emite sunt chestiuni de interpretare și aplicare a legii, care excedează competenței Curții Constituționale. Aceeași concluzie se impune și în privința criticilor potrivit cărora nu este clar cine decide cu privire la vânzarea unui teren din domeniul privat al statului, respectiv dacă este vorba despre ANPA, printr-un act administrativ emis de această autoritate, sau de Guvernul României, prin hotărâre.

79.

Cu privire la faptul că textul criticat nu face nicio distincție între constructorii de bună-credință ai amenajărilor piscicole și cei de rea-credință, simpla transmitere a unei scrisori de intenție declanșând procedura vânzării terenurilor respective, inclusiv pentru constructorii de rea-credință, Curtea reține că legea reglementează, ca principiu, situația constructorilor de bună-credință, întrucât, potrivit

art. 57 din Constituție , principiul bunei-credințe reprezintă premisa oricărei conduite. Rezultă că, în lipsa unor reglementări care să se refere expres la situația constructorilor de rea-credință, legea criticată se referă la constructorii de bună-credință.

80.

Cu privire la faptul că atribuțiile ANPA au fost reconfigurate și că noua formulare a art. 30 alin. (1) nu este corelată cu atribuțiile ANPA, nefiind clar dacă aceasta dispune și de dreptul de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a statului, Curtea constată că nu există o necorelare între art. 4 alin. (2) și art. 30 alin. (1) din lege, cele două reglementări corelându-se în privința atribuțiilor ANPA. Art. 4 alin. (2) din lege reprezintă cadrul general în privința atribuțiilor ANPA, iar faptul că acest text nu reglementează expressis verbis competența acesteia de a întocmi studii de oportunitate pe baza cărora să se ia decizia vânzării, și nu o decizie privind concesionarea/închirierea/ arendarea terenurilor pe care sunt amplasate [art. 4 alin. (2) lit. d)], evidențiază că în discuție sunt chestiuni de tehnică legislativă care nu afectează constituționalitatea textului. De altfel, Curtea, observând principiul generalității legilor, apreciază că elementele de conținut ale acestora nu pot prezenta precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive, iar sub aspectul reglementării atribuțiilor unei entități publice trebuie reținut faptul că legiuitorul poate stabili atribuțiile principale ale acesteia, sub forma unei liste, la care se adaugă și alte atribuții reglementate în sarcina acesteia prin alte dispoziții ale legii, precum în cazul de față. Astfel, în acest mod, se întregește competența entității respective, atribuțiile stabilite corelându-se și integrându-se în mod organic în cadrul sferei de activitate a acesteia.

81.

Faptul că noua reglementare nu impune cumpărătorului să demonstreze derularea de activități de acvacultură în ultimii 5 ani pe terenul supus vânzării, ci o condiție generală de 5 ani de experiență pentru obiectul de activitate al respectivei entități economice este o chestiune de opțiune legislativă, fără relevanță constituțională. Nu ține de competența și rolul Curții Constituționale să condiționeze respectiva vânzare de desfășurarea de activități de acvacultură pe respectivul teren, fiind irelevant locul unde a fost dobândită experiența în domeniu (pe terenul supus vânzării sau pe alte terenuri).

82.

Cu privire la critica potrivit căreia sintagma „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole și terenurile aferente acestora“ este una neclară, întrucât dacă un proprietar de rea-credință amplasează o vivieră

flotabilă devine eligibil să cumpere respectivul teren, Curtea constată că aceasta aduce în discuție aspecte de interpretare și aplicare a legii care nu intră în sfera sa de competență.

83.

Cu privire la faptul că, în accepțiunea noii reglementări, interdicția de înstrăinare încetează la împlinirea termenului de 25 de ani și că noul cumpărător nu va fi ținut nici să facă dovada că a desfășurat activități de acvacultură și nici să mențină activitatea de acvacultură până la împlinirea duratei inițiale din contractul de vânzare a terenului dintre statul român și proprietarul de active piscicole amplasate pe acesta și a terenurilor aferente, Curtea constată că aceste aspecte sunt chestiuni de interpretare și aplicare a legii. Fiind un contract de vânzare cu sarcini in rem, cumpărătorii succesivi trebuie să mențină activitatea de acvacultură pentru termenul inițial fixat, chiar dacă nu îndeplinesc condițiile cerute cu privire la eligibilitatea cumpărătorului inițial. După expirarea termenului de 25 de ani încetează aceste sarcini ce incumbă proprietarului, ceea ce înseamnă că vânzătorul inițial (statul) trebuie să selecționeze cu atenție în studiul de oportunitate întocmit imobilele ce pot fi supuse vânzării conform art. 30 alin. (1) din lege. Toate cele menționate demonstrează că, în cauză, se ridică probleme de interpretare și aplicare a legii, și nu de constituționalitate.

84.

Mențiunea din cuprinsul actului de sesizare referitoare la faptul că erau necesare clarificarea sferei de aplicare a actului normativ și instituirea unor garanții clare pentru protejarea terenurilor statului nu aduce în discuție decât opțiuni legislative, fără ca dispozițiile

Constituției

să instituie condiții pentru vânzarea imobilelor din proprietatea privată a statului în sensul menționat de autorul obiecției.

(2.2.2)

Critica de neconstituționalitate privind art. 72 lit. a) și g) din lege

85.

Principala critică se referă la existența unei suprapuneri normative între art. 72 lit. g) din legea criticată și

art. 54 lit. e) din Legea pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176/2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 3 iunie 2024, lege adoptată în paralel cu desfășurarea procedurii de reexaminare a legii criticate, ambele sancționând contravențional, cu amenzi în cuantum diferit, neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peștilor în sistemele de alimentare cu apă, irigații, precum și în instalațiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracțiune.

86.

Curtea reține că legea criticată reglementează acvacultura, respectiv activitatea de creștere sau cultivare de organisme acvatice utilizând tehnici destinate creșterii producției organismelor în cauză prin populare, asigurarea resurselor de hrană, protecția față de dăunători, într-un cadru în care organismele respective rămân proprietatea unei persoane fizice sau juridice pe întreaga perioadă de creștere/cultivare și recoltare, pe când

Legea nr. 176/2024

vizează protecția, conservarea, repopularea, administrarea și exploatarea eficientă a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, precum și comercializarea produselor obținute din pescuit. Ca atare, deși cele două norme contravenționale sunt similare ca redactare, ele reglementează sfere normative diferite: acvacultura, respectiv habitatele acvatice naturale.

87.

Se mai arată că art. 72 lit. a) și g) din legea criticată se suprapun cu

art. 63 lit. a)

și

e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, însă cu privire la această critică trebuie observat că este vorba despre o succesiune implicită între textele analizate, și nu de o existență concomitentă a acestora. De altfel, confuzia provine din faptul că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

reglementează atât acvacultura, cât și resursa acvatică vie. Or, legea criticată și

Legea nr. 176/2024

despart cele două domenii, care urmează, astfel, să fie reglementate prin două acte normative distincte. Astfel, dacă

lit. a)

și

e) ale art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

reglementau fiecare câte o contravenție comună pentru cele două activități, odată cu adoptarea

Legii nr. 176/2024

și a legii criticate sunt menținute în aceste legi aceleași fapte contravenționale, sancționate cu amenzi diferite, pentru activitățile specifice obiectului de reglementare al celor două acte normative. Prin urmare, din această perspectivă, nu se pune problema unui paralelism legislativ sancționat de

art. 1 alin. (5) din Constituție . Totuși, rămâne ca legiuitorul, în procesul de reexaminare a legii, să clarifice relația normativă existentă între art. 72 lit. f) și g) din legea analizată ca aspect de tehnică legislativă în noul context legislativ existent. Ca atare, reexaminarea legii trebuie să țină cont de evoluțiile legislative intervenite între timp și să coreleze legea reexaminată cu dreptul pozitiv.

88.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

art. 146 lit. a)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 11 alin. (1) lit. A.a) , al

art. 15 alin. (1)

și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi în privința art. 72 lit. a) și g) și a art. 77 din Legea acvaculturii și cu majoritate de voturi în privința art. 30 alin. (1) din aceeași lege,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Admite obiecția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 77 din Legea acvaculturii sunt neconstituționale.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 30 alin. (1) și ale art. 72 lit. a) și g) din Legea acvaculturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2024.