Hotărârea nr. 37/2000
privind constituirea Comisiei parlamentare speciale pentru stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antena
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 46 alin. (4) din Legea nr. 68/1992
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare,
Parlamentul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se constituie Comisia parlamentară specială pentru stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antena, în vederea alegerilor parlamentare din 26 noiembrie 2000.
Componenta nominală a comisiei este prevăzută în anexa nr. 1.
Articolul 2
Comisia prevăzută la art. 1 alege dintre membrii săi un președinte, un vicepreședinte și un secretar, care formează biroul comisiei.
Articolul 3
Comisia își desfășoară lucrările în prezenta majorității membrilor săi.
Hotărârile comisiei se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți.
În cazul în care membrii comisiei nu ajung la un acord în alte probleme decât cele tehnice, acestea se supun examinării birourilor permanente ale celor două Camere.
În comisie votul este, de regula, deschis, iar la propunerea unei treimi din numărul membrilor ei se poate recurge la vot secret.
Articolul 4
Comisia, în activitatea de repartizare a timpilor de antena pentru partidele și alianțele politice reprezentate în Parlament, va ține seama de ponderea reprezentanților acestora în totalul parlamentarilor la începutul legislaturii 1996-2000.
Articolul 5
Activitatea comisiei se desfășoară potrivit regulamentului prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 6
În scopul realizării obiectivelor pentru care a fost constituită comisia, Camera Deputaților și Senatul vor asigura, prin secretariatele generale, personalul de specialitate și logistica necesară.
Comisia va putea utiliza specialiști în calitate de colaboratori, în condițiile prevăzute în anexa nr. 5 la
Legea nr. 53/1991 , republicată.
Articolul 7
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Aceasta hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 16 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DAN CONSTANTIN VASILIU Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 17 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE LUPU
Anexa 1 COMPONENTA
Comisiei parlamentare speciale pentru stabilirea orarului
pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antena
1.
Matei Agathon Dan
- Grupul parlamentar al P.D.S.R.
2.
Alexandru Ioan Badea
- Grupul parlamentar al P.N.Ț.C.D. - civic-ecologist
3.
Gheorghe Liviu Negoiță
- Grupul parlamentar al U.S.D.-P.D.
4.
Monica Octavia Muscă
- Grupul parlamentar al P.N.L.
5.
Marton Arpad Francisc
- Grupul parlamentar al U.D.M.R.
6.
Sever Meșca
- Grupul parlamentar al P.R.M.
7.
Lazăr Lădariu
- Grupul parlamentar al P.U.N.R.
8.
Dorel Dorian
- Grupul parlamentar al minorităților naționale.
Anexa 2 REGULAMENTUL
Comisiei parlamentare speciale pentru stabilirea orarului
pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antena
Articolul 1
La ședințele Comisiei parlamentare speciale pentru stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antena participa cu drept de vot numai membrii acesteia. Grupurile parlamentare reprezentate în comisie pot dispune înlocuirea unui deputat sau senator care le reprezintă, în cazul în care acesta se afla într-o situație care îl împiedica sa participe la lucrările comisiei. Schimbarea unui membru al comisiei se comunică președintelui acesteia cu cel puțin 24 de ore înainte de data ținerii ședinței.
La lucrările comisiei participa reprezentanți ai serviciilor publice de radio și de televiziune.
Articolul 2
Hotărârile comisiei se semnează de președinte și de secretar și se comunică serviciilor publice de radio și de televiziune, precum și partidelor politice, aliantelor politice, altor formațiuni politice și aliantelor electorale care au solicitat, în condițiile legii, conducerii serviciilor publice de radio și de televiziune acordarea timpilor de antena.
Lucrările comisiei se consemnează în procese-verbale care se semnează de membrii comisiei, prezenți la lucrările acesteia.
Biroul comisiei poate decide ca lucrările acesteia să fie stenografiate sau înregistrate pe banda magnetica. Autenticitatea stenogramelor se confirma de secretarul comisiei.
Articolul 3
Ședințele comisiei nu sunt publice. Comisia va putea, de la caz la caz, sa organizeze conferințe de presa, sa dea comunicate în presa scrisă, la posturile de radio sau de televiziune. Comunicatele comisiei se semnează de cel puțin 2 membri ai biroului comisiei și de un membru al comisiei care reprezintă un alt grup parlamentar.
Articolul 4
Repartizarea timpilor de antena se face cu respectarea prevederilor
art. 46 din Legea nr. 68/1992
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei hotărâri.
Articolul 5
Pentru prima faza a campaniei electorale timpul de antena disponibil, stabilit împreună cu conducerea serviciilor publice de radio și de televiziune, aflat la dispoziția partidelor și aliantelor politice reprezentate în Parlament, se va repartiza de comisie pe baza numărului de parlamentari existent la începutul legislaturii 1996-2000.
Prevederile alin. 1 se aplică și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, reprezentate în Parlament.
Partidele politice, alianțele politice, alte formațiuni politice și alianțele electorale, care nu sunt reprezentate în Parlament, precum și candidații independenți care participa la alegerile din anul 2000 beneficiază de timpi de antena în condițiile
art. 46 alin. (2)-(4) din Legea nr. 68/1992 .
Timpul maxim de antena de care poate dispune un partid sau o alianta politica, alta formațiune politica sau alianta electorală, care nu este reprezentată în Parlament, nu poate fi mai mare de jumătate din timpul minim de antena acordat unui partid parlamentar.
Partidele, alianțele politice, formațiunile politice și alianțele electorale pot constitui un grup de programare care va lucra direct cu reprezentanții serviciilor publice de radio și de televiziune.
Articolul 6
Stabilirea orarului și repartizarea timpilor de antena pentru faza a doua a campaniei electorale se vor face de comisie pe baza listelor de candidați depuse în întreaga țara, în condițiile prevăzute la
art. 46 alin. (5) și (6) din Legea nr. 68/1992 .
Repartizarea timpilor de antena pentru candidații independenți se face, cu respectarea prevederilor
art. 46 alin. (6) din Legea nr. 68/1992 , după depunerea candidaturilor.
Articolul 7
Pentru soluționarea problemelor curente legate de campania electorală prin posturile de radio și de televiziune comisia stabilește programul de permanenta pentru toți membrii săi. Permanenta se asigura zilnic de câte 2 membri ai comisiei din grupuri parlamentare diferite.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.