Decizia nr. 139/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Nicoleta Rata în Dosarul nr. 2.355/1999 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.
La apelul nominal răspund Ileana Nicoleta Rata, personal și asistată de avocat Gabriela Ghita, și Dora Andriu, personal și asistată de avocat Nicoleta Stan.
Cauza fiind în stare de judecată, Ileana Nicoleta Rata, prin avocat, solicita admiterea excepției de neconstituționalitate. Se arata ca art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, limitand drepturile părții civile și ale părții responsabile civilmente de a declara apel numai cu privire la latura civilă a procesului penal, încalcă art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție. Se apreciază ca, în temeiul acestor dispoziții constituționale, toate părțile din procesul penal au drepturi egale în apărarea intereselor lor, orice restrangere a drepturilor fiind posibila doar potrivit art. 49 din Constituție. Se mai arata ca împiedicarea părții civile de a dovedi întinderea vinovatiei inculpatului conduce la imposibilitatea stabilirii corecte a situației de fapt și de drept reale, iar faptul ca titularul acțiunii penale este statul, prin Ministerul Public, nu este suficient pentru ocrotirea intereselor legitime ale părții vătămate sau părții civile, deoarece Parchetul poate comite erori de apreciere din cauze obiective și subiective.
Avocatul inculpatei Dora Andriu solicita respingerea excepției de neconstituționalitate. Se apreciază ca prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu încalcă art. 21 și 49 din Constituție, deoarece părțile interesate pot exercita toate căile de atac pentru apărarea drepturilor lor. Se considera ca prevederile criticate ca neconstituționale sunt în concordanta cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un "proces echitabil".
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, arătând ca asupra constituționalității art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000 și că nu exista motive care să justifice schimbarea acestei jurisprudente.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.355/1999, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Nicoleta Rata, parte civilă în recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 161/A din 20 aprilie 1999 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevede dreptul părții civile, în procesul penal, de a declara apel și, respectiv, recurs numai în ceea ce privește latura civilă, iar nu și în ceea ce privește latura penală, este contrar art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană, indiferent de calitatea ei, are dreptul de a se adresa justiției. În consecința, se apreciază ca toate părțile din procesul penal trebuie să aibă drepturi egale în apărarea intereselor lor, deoarece orice restrangere a drepturilor constituționale nu se poate face decât în condițiile art. 49 din Constituție. Se mai arata ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) limitează drepturile părții civile și ale părții responsabile civilmente de a declara apel numai cu privire la latura civilă a procesului, eliminandu-se astfel dreptul persoanei vătămate constituite ca parte civilă de a invoca, susține și dovedi eroarea comisă de prima instanța cu privire la corecta apreciere a vinovatiei penale a inculpatului. În continuare se susține ca împiedicarea părții civile de a dovedi întinderea vinovatiei inculpatului conduce la imposibilitatea stabilirii corecte a situației de fapt și de drept reale, iar faptul ca titularul acțiunii penale este statul, prin Ministerul Public, nu este suficient pentru ocrotirea intereselor legitime ale părții vătămate sau ale părții civile, deoarece Parchetul poate comite erori de apreciere din cauze obiective și subiective.
Curtea Suprema de Justiție - Secția penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, deoarece art. 21 din Constituție nu face nici o distincție în raport cu calitatea persoanelor din procesul penal, impunandu-se concluzia ca toate acestea trebuie să aibă sanse egale în exercitarea drepturilor lor. Or, dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală permit părții civile dreptul de a declara apel numai în ceea ce privește latura civilă, limitându-se astfel posibilitatea acesteia de a invoca, susține și dovedi eventualele erori referitoare la aprecierea vinovatiei inculpatului, chiar dacă probele invocate de aceasta sunt esențiale pentru soluționarea cauzei.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arata ca art. 21 din Constituție, invocat în susținerea neconstitutionalitatii textului criticat, "..... prin generalitatea formulării sale, permite oricărei persoane accesul la justiție. El permite, de asemenea, accesul la justiție pentru apărarea oricărui drept sau libertate și a oricărui interes legitim, indiferent dacă acesta rezultă din Constituție sau din alte legi", instanțele fiind astfel obligate sa ocroteasca numai ce este legitim. Se arata ca, în cadrul procesului penal, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, precum și a persoanei care răspunde civil de actele făptuitorului, iar partea civilă poate declara apel numai în ceea ce privește latura civilă, pentru ca aceasta reprezintă interesul sau legitim în proces. Se arata ca acest sistem se regaseste și în alte legislații, fiind menționat în acest sens Codul de procedură penală francez. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța nu tine cont de probele, argumentele și excepțiile formulate de partea civilă în proces, se apreciază ca aceasta este neîntemeiată, întrucât în Codul de procedură penală nu se regaseste o astfel de interdicție.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, al căror conținut este următorul: Pot face apel: [...]
d) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura civilă [...]."
Critica de neconstituționalitate consta în aceea ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd dreptul părții civile, în procesul penal, de a declara apel și, respectiv, recurs numai în ceea ce privește latura civilă, iar nu și în ceea ce privește latura penală, încalcă prevederile art. 21 și 49 din Constituție.
Textele constituționale care se considera ca sunt incalcate prin dispozițiile de lege criticate prevăd:
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 49: "(1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează a fi respinsă.
Articolul 362
din Codul de procedură penală prevede persoanele care pot face apel împotriva sentințelor penale pronunțate în prima instanța, printre acestea, la alin. 1 lit. d), numarandu-se partea civilă și partea civilmente responsabilă, dar numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, atât în cauzele în care urmărirea penală și desfășurarea judecații se îndeplinesc din oficiu, cat și în cele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă. În aplicarea art. 130 din Constituție privind rolul Ministerului Public procurorul este titularul acțiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societății. În acest context interdicția părții civile de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiție. Instanța de control judiciar sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârșită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acțiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.
Pe de altă parte însă, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce privește acțiunea civilă, partea civilă și partea responsabilă civilmente vor putea discuta în apelurile sau, după caz, în recursurile lor și aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluționate acestea depinde rezolvarea acțiunii civile. Astfel, în caz de achitare, instanța are obligația de a se pronunța asupra laturii civile, deci de a soluționa acțiunea civilă integral. Aceasta înseamnă determinarea existenței unui fapt civil generator de prejudicii, în condițiile art. 998 și următoarele din Codul civil. De altfel, în art. 346 din Codul de procedură penală se dispune ca, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța se pronunța, prin aceeași sentinta, și asupra acțiunii civile.
Dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă deopotrivă și reflectarea prevederilor art. 128 din Constituție, care stabilesc ca "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", adică potrivit normelor de procedura. De aceea Curtea Constituțională considera ca instituirea unor reguli privind accesul la justiție nu contravine, asa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor art. 21 din Constituție, atâta timp cat părților interesate le este asigurata utilizarea căilor de atac.
Totodată Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiază interdicția părții civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc și în legislația străină. Astfel, în dreptul belgian partea civilă nu poate urmări anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul de instrucție penală belgiana). În dreptul german, chiar și atunci când procurorul nu înțelege sa acționeze, interesul legitim al părții civile poate forta și intervenția, alăturată, a procurorului (Legea pentru protecția victimei din 1987). În Italia acțiunea civilă poate privi numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedură penală italian).
Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală contravin art. 49 din Constituție.
De altfel asupra constituționalității prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat, cu opinia separată a patru judecători, și prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Nicoleta Rata în Dosarul nr. 2.355/1999 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 iulie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.