Decizia nr. 533/2024

Articolul 88

alin. (3) din Codul penal : „(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“;

–

Articolul 91

alin. (3) lit. b) din Codul penal : „(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: […] b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;“;

–

Articolul 582

alin. (3) din Codul de procedură penală : „(3) Dacă constată că sunt îndeplinite condițiile

art. 88

sau

89 din Codul penal , instanța, anulând sau, după caz, revocând amânarea aplicării pedepsei, dispune condamnarea inculpatului și executarea pedepsei stabilite prin hotărârea de amânare, aplicând apoi, după caz, dispozițiile cu privire la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.“

19.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, ale

art. 1 alin. (4)

referitor la principiul separației și echilibrului puterilor, ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, ale

art. 15 alin. (1)

referitor la universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

referitor la egalitatea în fața legii, ale

art. 21 alin. (3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 73 alin. (3) lit. h)

referitor la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, ale

art. 124 alin. (2)

referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, ale

art. 126 alin. (1)

privind instanțele judecătorești, ale

art. 148 alin. (2)-(4)

referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale

art. 11 alin. (1)

și

(2) privind dreptul internațional

și dreptul intern și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile

art. 3

referitor la interzicerea torturii și ale

art. 8

privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și ale

art. 20

privind egalitatea în fața legii, ale

art. 47

referitor la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și ale

art. 49

privind principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 88 alin. (3)

și ale

art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene invocate și în prezenta cauză și față de critici similare.

21.

Astfel, prin

Decizia nr. 306 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 24 noiembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (3)

și ale

art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal , pentru argumentele reținute în paragrafele 13-24 din această decizie. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 80-106 din Codul penal

prevăd următoarele patru moduri de individualizare a pedepsei: renunțarea la aplicarea pedepsei ( art. 80-82 ), amânarea aplicării pedepsei ( art. 83-90 ), suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ( art. 91-98 ) și liberarea condiționată ( art. 99-106 ). Acestea reprezintă excepții de la regula executării pedepselor penale în regim de detenție și, respectiv, a plății sumei de bani reprezentând amenda penală, excepții reglementate de legiuitor în considerarea gravității reduse a faptelor prevăzute de legea penală săvârșite. Astfel, pericolul redus al faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii indică faptul că pentru realizarea scopului pedepsei penale, acela de reeducare a persoanei condamnate și de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni, nu este necesară executarea de către făptuitor a pedepsei penale potrivit regulilor generale, prevăzute la

art. 56-64 din Codul penal , având eficiență renunțarea la aplicarea pedepsei sau dispunerea unei pedepse individualizate conform

art. 83-106 din Codul penal . Cele patru forme de individualizare a pedepsei sunt reglementate gradual, în funcție de intensitatea efectelor juridice pe care le produc, respectiv de restrângerile pe care le presupun asupra exercitării drepturilor și libertăților fundamentale de către persoana condamnată, atât în cursul executării pedepsei, cât și ulterior momentului în care pedeapsa este executată. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, în cazul fiecărei forme de individualizare a pedepselor, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă, lăsând, totodată, la aprecierea judecătorului dispunerea lor. De asemenea, sunt reglementate, în cazul fiecărei forme de executare a pedepsei penale, condițiile în care acestea se revocă sau se anulează, soluțiile de revocare sau de anulare fiind obligatorii pentru instanțe.

22.

Prin

Decizia nr. 306 din 9 iunie 2020 , precitată, Curtea a reținut că amânarea aplicării pedepsei reprezintă un mod de individualizare a pedepsei ce poate fi dispus, conform

art. 83 alin. (1)

și

(2) din Codul penal , în următoarele condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în

art. 42 lit. a)

și

b) din Codul penal

sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 7 ani, infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

23.

Prevederile

art. 88 din Codul penal

reglementează condițiile revocării amânării aplicării pedepsei, această soluție fiind obligatorie în următoarele cazuri: dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse; în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, în afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen. Revocarea amânării aplicării pedepsei este facultativă dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă.

24.

La rândul său, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă, conform art. 91 alin. (1) din Codul penal, în următoarele condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în

art. 42 din Codul penal

sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

25.

În aceste condiții, dispozițiile

art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal

prevăd că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată. Această limitare a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie o aplicare a dispozițiilor art. 88 din Codul penal care stabilesc, în toate cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei, obligația instanței de a dispune executarea acesteia. Așa fiind, unul dintre efectele revocării amânării executării pedepsei este cel potrivit căruia pedeapsa penală a cărei amânare a aplicării constituie obiectul revocării nu poate fi individualizată conform

art. 91 și următoarele din Codul penal , fiind obligatoriu să fie executată. Prin urmare, prevederile

art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal

nu reglementează, în privința persoanelor care au fost condamnate anterior la pedeapsa închisorii mai mică de un an, o ipoteză juridică contrară celei prevăzute la

art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal , ci trebuie interpretate coroborat cu acestea din urmă, ele eliminându-le din sfera persoanelor care au fost condamnate anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de un an pe acelea care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, formă de executare care, ulterior, a fost revocată.

26.

Pentru aceste motive, prin

Decizia nr. 306 din 9 iunie 2020 , precitată, Curtea a constatat că sintagma „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ din cuprinsul

art. 88 alin. (3)

din Codul penal este clară, precisă și previzibilă, întrunind atât standardele de calitate a legii, cât și exigențele principiului legalității incriminării, prevăzut la

art. 23 alin. (12) din Constituție . Curtea a reținut că această manieră de reglementare a formelor de individualizare a pedepselor constituie opțiunea legiuitorului, fiind determinată de caracterul excepțional al acestora, de la regulile referitoare la executarea pedepselor penale, mai sus referit. În acest sens, prin

Decizia nr. 250 din 25 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 18 iulie 2017, paragrafele 23 și 25, Curtea a statuat că, în actualul

Cod penal , legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce s-a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni; legiuitorul a urmărit ca

noul Cod penal

să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, așa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul de Lege privind

Codul penal , într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni; săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, așa încât sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora trebuie să se facă respectând

Constituția

și supremația sa. Totodată, Curtea a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite prin săvârșirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea.

27.

Având în vedere aceste considerente, prin

Decizia nr. 306 din 9 iunie 2020 , precitată, Curtea a constatat că persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea mai mici de un an, în privința cărora au fost dispuse amânarea aplicării pedepsei, iar apoi revocarea soluției anterior menționate, se află într-o situație diferită de cea a persoanelor condamnate anterior la pedepse cu închisoarea mai mici de un an, care nu au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în cazul cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform

art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal . Pentru acest motiv, prevederile

art. 88 alin. (3)

și ale

art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal

sunt în acord cu dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Constituție . În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității presupune reglementarea aceluiași regim juridic în cazul persoanelor care se află în situații similare și că acesta nu obligă la prevederea unor reguli identice în privința persoanelor aflate în situații diferite.

28.

Cu privire la susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 148 alin. (2)-(4) , Curtea a constatat, prin decizia mai sus menționată, că acestea nu au legătură cu cauza, întrucât reglementează integrarea României în Uniunea Europeană.

29.

În același sens sunt și

Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019,

Decizia nr. 522 din 15 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 22 noiembrie 2021,

Decizia nr. 570 din 22 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 26 ianuarie 2023, și

Decizia nr. 326 din 9 iulie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 999 din 4 octombrie 2024.

30.

Totodată, prin

Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019 , precitată, paragraful 22, Curtea a mai reținut că maniera de reglementare a regimului individualizării pedepsei în cazul concursului de infracțiuni săvârșit în ipoteza prevăzută prin textul criticat nu este de natură să încalce dreptul judecătorului de a proceda la individualizarea judiciară a pedepsei în situația analizată, fiind determinată de aprecierea de către legiuitor a pericolului pe care îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite prin legea penală săvârșirea de către persoana supravegheată a unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere. De asemenea, prin

Decizia nr. 570 din 22 noiembrie 2022 , precitată, paragraful 34, Curtea a reținut că soluția juridică criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, și a fost reglementată conform dispozițiilor

art. 61 alin. (1) din Constituție

și în marja de apreciere prevăzută de acestea.

31.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile

art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală , față de care nu au fost formulate critici distincte.

32.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Șerban Bunta în dosarele nr. 2.086/271/2021 și nr. 3.055/111/2020/a2 ale Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Marian Milan Mlinarcic în Dosarul nr. 6.262/271/2020 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 88 alin. (3)

și ale

art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal , precum și ale

art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2024.