Decizia nr. 678/2024

Articolul 16

lit. a):

„În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:

a)

cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui alt înscris - 50 lei;“;

–

Articolul 25

alin. (1) lit. c):

„(1) Se taxează cu 20 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: (…)

c)

hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 16 privind egalitatea în fața legii .

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013

au mai format obiect al controlului de constituționalitate. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014,

Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 29 septembrie 2017,

Decizia nr. 169 din 29 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 20 august 2018,

Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2019, și

Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 25 octombrie 2019. Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu. Curtea a reținut că

art. 21 din Constituție

nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale

art. 56 alin. (1) , potrivit cărora „cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, Curtea a arătat că plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Curtea a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Totodată, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției.

14.

Curtea Constituțională a mai reținut că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. Stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, și a cuantumului lor este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor

art. 16 alin. (1)

și

(2) din Constituție

(a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 626 din 9 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, paragraful 19).

15.

Cât privește pretinsa discriminare între persoanele fizice și autoritățile publice, din perspectiva scutirii acestora din urmă de la plata taxelor judiciare de timbru, Curtea a statuat că faptul că instituțiile publice sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru nu este de natură să creeze discriminare între justițiabili, întrucât această măsură are o justificare obiectivă și rațională în faptul că autoritățile respective - beneficiare de alocații bugetare -, fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective constituindu-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget. Totodată, principiul egalității prevăzut de

Constituție

nu poate să primească, prin extensie, semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 747 din 23 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 8 februarie 2018, paragrafele 15 și 16).

16.

În final, cu privire la susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora este discriminat în raport cu Inspecția Judiciară și în raport cu Curtea de Apel Constanța, deoarece aceste instituții nu și-au îndeplinit obligațiile, Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât, din ansamblul prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , rezultă că regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, iar susținerile legate de neîndeplinirea de către autorități a atribuțiilor lor nu pot constitui motive de neconstituționalitate.

17.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Cozma în Dosarul nr. 472/36/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 16 lit. a)

și ale

art. 25 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2024.