Decizia nr. 623/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Talia Cosma în Dosarul nr. 1.386/115/2019 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 783D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere

Decizia nr. 406 din 18 iunie 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 2 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.386/115/2019, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite. Excepția a fost invocată de Talia Cosma într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă cererea de constatare a aprobării tacite.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este neconstituțională eliminarea controlului judecătoresc al hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia constatării aprobării tacite, materie care aparține contenciosului administrativ. Or, potrivit

art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , care, în opinia autoarei excepției, este aplicabilă cauzelor având ca obiect constatarea aprobării tacite, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

6.

Astfel, eliminarea singurei căi de atac în materia constatării aprobării tacite echivalează cu golirea de conținut a dispozițiilor

art. 129 din Constituție , deoarece, chiar dacă legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, prin norma legală criticată se elimină singura cale de atac, și anume recursul, sens în care menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 967 din 20 noiembrie 2012

sau

Hotărârea din 28 septembrie 2004 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României.

7.

Întrucât,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

se completează cu

Legea nr. 554/2004 , autoarea excepției apreciază că trebuie să aibă deschisă calea de atac a recursului, având în vedere și

Decizia nr. 17 din 18 septembrie 2017 , prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepția cazului prevăzut de dispozițiile

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

8.

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederea legală criticată potrivit căreia hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procedura aprobării tacite sunt definitive nu încalcă prevederile

Constituției

și nici pe cele ale

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 486/2003 , cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: „Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile.“

13.

În ceea ce privește caracterul irevocabil al hotărârii prevăzut de dispozițiile legale criticate, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă și irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în prezenta cauză, întrucât litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a început ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și în

art. 129

- Folosirea căilor de atac. Din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că în susținerea acesteia sunt invocate și prevederile constituționale cuprinse în

art. 24

privind dreptul la apărare și în

art. 124 alin. (2)

privind caracterul unic, imparțial și egal al justiției.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate și în prezenta cauză.

16.

Prin

Decizia nr. 194 din 3 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 14 septembrie 2018, sau

Decizia nr. 406 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 2 octombrie 2020, Curtea a reținut, în esență, că prevederea legală criticată, potrivit căreia hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procedura aprobării tacite sunt definitive, nu încalcă prevederile

Constituției

și nici pe cele ale

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare, în principal, la dreptul de acces la justiție, invocate și în prezenta cauză, având în vedere, pe de o parte, că Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească felul și numărul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind, în

art. 129 , doar că acestea se exercită „în condițiile legii“; pe de altă parte, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de

Convenție

(Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) și, în consecință, „nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac“ ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Or, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administrației publice, prin neemiterea unei autorizații prevăzute de

art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , se poate adresa unei instanțe judecătorești pentru soluționarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerințele impuse de

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.

Totodată, Curtea a statuat, de principiu, în jurisprudența sa, că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

18.

Curtea a mai reținut că procedura de judecată prevăzută de ordonanța de urgență criticată pentru constatarea aprobării tacite este una specială, ce derogă de la procedura specifică contenciosului administrativ, derogatorie, la rândul său, de la normele dreptului comun, respectiv

Codul de procedură civilă . În acest sens, Curtea a observat că

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, prevede la art. 20 recursul ca o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță. Examinând dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , atât cele care precizează scopul actului normativ, cât și cele de natură procedurală, Curtea a reținut că această ordonanță de urgență urmărește să soluționeze cu celeritate acele situații ce nu și-au găsit rezolvarea în conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează tipologia autorizațiilor la care se poate aplica procedura aprobării tacite. Așadar, în scopul soluționării cu celeritate și al simplificării procedurilor administrative în atari situații (când reclamantul a parcurs și a respectat procedurile și termenele administrative prevăzute de lege), legiuitorul a prevăzut termene scurte de soluționare a cererii de constatare a aprobării tacite (30 de zile) sau de redactare a hotărârii (10 zile), a reglementat posibilitatea accesului direct la instanță pentru obținerea documentului oficial prin care se permite desfășurarea activității, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei - art. 7 alin. (2) și a înlăturat, de asemenea, posibilitatea exercitării vreunei căi de atac - art. 11 alin. (3) teza a doua. Scopul special al actului normativ criticat justifică, prin urmare, și condițiile de procedură speciale, specifice constatării aprobării tacite.

19.

Totodată, Curtea a constatat că soluția legislativă consacrată prin textul criticat este determinată și de tipul de acțiune promovată la instanță, acesta fiind în constatarea, și nu în realizarea unui drept. Astfel, acțiunea în constatare urmărește, în cazul de față, constatarea existenței unui drept subiectiv al reclamantului față de pârât. De aceea, soluțiile pe care le poate pronunța instanța judecătorească sunt, și acestea, prevăzute în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , la

art. 11 alin. (1) și (2)

structurate pe ipotezele în care instanța judecătorească poate respinge cererea sau în care aceasta poate obliga autoritatea administrației publice să elibereze documentul solicitat de reclamant.

20.

Soluționarea acțiunii în constatare a aprobării tacite se face pe baza documentelor depuse de părți, respectiv: din partea reclamantului, copia cererii de autorizare purtând numărul și data înregistrării la autoritatea administrației publice pârâte, iar din partea pârâtului, răspunsul sau notificarea adresate solicitantului autorizației, în termenele prevăzute de lege. Confruntând aceste documente cu normele legale incidente, instanța de judecată constată o situație de drept, adică dacă au fost sau nu respectate termenele în care autoritatea publică avea obligația să răspundă reclamantului, fără a administra, ca în cazul altor tipuri de acțiuni judecătorești, un altfel de probatoriu, deci fără a se pronunța asupra unei situații de fapt. Astfel, instanța va respinge cererea, dacă în cauză constată că autoritatea publică și-a îndeplinit, în termenul legal, obligația de a-i răspunde sau a-l notifica pe solicitantul autorizației; în caz contrar, când aceste termene sunt depășite sau nu există niciun fel de răspuns sau de notificare a autorității publice pârâte, instanța judecătorească va admite cererea și va obliga autoritatea să emită documentul oficial solicitat.

21.

Potrivit

art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , instanța competentă să soluționeze această acțiune în constatare este tribunalul - secția de contencios administrativ. O eventuală cale de atac ar fi fost de competența curții de apel, care, reluând soluționarea pe fond a cauzei, nu ar fi făcut nimic altceva în plus față de prima instanță decât să confrunte, încă o dată, aceleași documente depuse de părți, ajungând la una dintre soluțiile prevăzute de

art. 11 alin. (1) și (2) din ordonanța de urgență . Or, un asemenea demers ar fi contrar însuși scopului

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , acela de a soluționa cu celeritate cauza, finalitatea urmărită de reclamant fiind emiterea și, respectiv, obținerea actului administrativ vizat.

22.

Așadar, măsura reglementată la

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , referitoare la caracterul definitiv al hotărârii judecătorești, își găsește pe deplin justificarea și nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate în susținerea acesteia.

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, argumentele reținute prin deciziile indicate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Talia Cosma în Dosarul nr. 1.386/115/2019 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2024.