Decizia nr. 395/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 303/2004 28 iunie 2004 (prevederi anume) privind statutul judecătorilor și procurorilor
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Liliana Gabriela Conea și Mari Mariana Conea Rosen în Dosarul nr. 11.886/3/2020 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 238D/2021.
2.
La apelul nominal răspunde pentru autoarele excepției avocatul Alexandru Enăchescu, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului convențional al autoarelor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În esență, susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile
art. 16 alin. (1)
și
(2) din Constituție , deoarece magistrații nu pot fi trași la răspundere civilă, fiind astfel deasupra legii. Susține că se încalcă și dispozițiile
art. 21 alin. (3)
și ale
art. 24 alin. (1) din Constituție , deoarece doar statul poate fi acționat în judecată în mod direct, iar nu și magistratul răspunzător de eroarea judiciară, fără a exista astfel duelul probelor care duce la aflarea adevărului sub toate aspectele. Consideră că se mai încalcă și prevederile
art. 56 alin. (2) din Constituție , deoarece statul plătește despăgubiri din bugetul de stat și, prin urmare, dispozițiile criticate impun o taxă cetățenilor pentru erorile judiciare săvârșite de alte persoane. De asemenea, susține că se încalcă și dispozițiile
art. 57 din Constituție , privind exercitarea drepturilor și libertăților cu bunăcredință. Totodată, arată că legiuitorul a prevăzut asigurarea profesională a magistraților. În final, invocă argumentele reținute de Curtea Constituțională în
Decizia nr. 54 din 7 februarie 2018 , precum și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în
Hotărârea din 15 aprilie 2025 , pronunțată în Cauza Bădescu și alții împotriva României.
4.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În esență, arată că în dreptul public există mecanisme de răspundere diferite față de dreptul privat, sens în care invocă dispozițiile
art. 52 din Constituție , potrivit cărora statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. În acest sens, invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 633 din 24 noiembrie 2005 ,
nr. 263 din 23 aprilie 2015 ,
nr. 45 din 30 ianuarie 2018 ,
nr. 252 din 19 aprilie 2018
și
nr. 136 din 3 martie 2021 . În concluzie, magistratul nu se află în relație de prepușenie cu statul român, iar dispozițiile criticate privind răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare respectă întru totul prevederile constituționale.
5.
Având cuvântul în replică, reprezentantul convențional al autoarelor excepției de neconstituționalitate susține că jurisprudența Curții Constituționale invocată de reprezentantul Ministerului Public nu înlătură argumentele aduse pentru admiterea excepției de neconstituționalitate. Astfel, susține că se îngrădește accesul liber la justiție, deoarece în procesul privind angajarea răspunderii persoana vătămată prin eroarea judiciară poate chema în judecată doar statul român, iar nu și magistratul responsabil de eroarea judiciară.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6.
Prin Sentința civilă nr. 1.711 din 6 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 11.886/3/2020, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Liliana Gabriela Conea și Mari Mariana Conea Rosen într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a pârâților - judecători - la plata, alături de statul român, de daune materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat de modul de soluționare a unei acțiuni judecătorești.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că răspunderea exclusivă a statului pentru prejudiciile cauzate de erori judiciare este neconstituțională, întrucât, prin dispozițiile de lege criticate, magistraților li se acordă un privilegiu, și anume acela de a nu putea fi trași la răspundere directă și de a nu suporta consecințele propriilor erori comise din neștiință sau cu intenție și interes. Astfel, potrivit dispozițiilor criticate, greșelile magistraților nu pot fi sancționate decât dacă statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, consideră că este cazul să o facă, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Așadar, dispozițiile de lege criticate le creează magistraților o supraimunitate în comparație cu ceilalți cetățeni care își exercită profesia în România, întrucât magistrații nu pot fi chemați în judecată pentru propria lor faptă civilă delictuală, întocmai ca toate celelalte persoane obligate ca, în cazul încălcării legii, să răspundă și să acopere un prejudiciu pentru propria faptă delictuală, conform prevederilor
art. 1.349 din Codul civil , iar astfel se încalcă prevederile
art. 16 din Constituție . De asemenea, este neconstituțional ca, ulterior constatării erorii judiciare, statul să nu aibă obligația de a se îndrepta împotriva persoanei vinovate.
8.
Cu privire la invocarea
art. 24 alin. (1) din Constituție
se arată că dispozițiile de lege criticate încalcă, pe de o parte, dreptul magistraților la apărare, deoarece aceștia ar trebui să aibă posibilitatea de a se apăra atât în litigiul principal (de antrenare a răspunderii statului), cât și în litigiul dintre stat și magistratul vinovat de eroarea judiciară. Pe de altă parte, se încalcă dreptul la apărare al reclamanților din acțiunile privind antrenarea răspunderii statului, deoarece nu există contradictorialitatea unui proces, acel „duel al probelor“ care să conducă la îndeplinea scopului unui proces, penal sau civil, și anume aflarea adevărului sub toate aspectele.
9.
Referitor la invocarea
art. 21 alin. (3) din Constituție , se susține că lipsa contradictorialității unui proces care ar trebui să existe direct între cei prejudiciați și cel care a produs prejudiciul încalcă dreptul la un proces echitabil, drept care conține, printre altele, și necesitatea ca părțile să își aducă în mod direct în combatere argumente, să existe un „duel“ al susținerilor și al probelor. Or, în situația în care magistratul nu poate să fie parte în procesul de angajare a răspunderii pentru eroarea judiciară, principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil sunt încălcate, cu consecința imposibilității aflării adevărului.
10.
Se mai susține că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor
art. 56 din Constituție , deoarece plata despăgubirilor pentru erori judiciare din bugetul statului este incorectă, întrucât cetățenii achită taxe și impozite pentru a li se asigura un climat necesar de siguranță publică, de apărare, de sănătate, dar și pentru un sistem judiciar corect, cu judecători bine pregătiți, iar plata unor despăgubiri pentru erori judiciare din culpa personală a magistratului nu este în niciun caz cheltuială de interes public. Contrar prevederilor
art. 56 alin. (3) din Constituție , nu este creat și nu există vreun fond special sau vreo altă taxă specială care să acopere despăgubirile datorate de stat pentru eroarea judiciară, ci aceste despăgubiri se achită de stat din bugetul general, adică din toate contribuțiile cetățenilor. Astfel, dispozițiile de lege criticate - care prevăd că numai statul răspunde pentru erorile judiciare, iar nu și magistratul în mod direct - instituie implicit o taxă, o contribuție nouă către toți cetățenii României.
11.
De asemenea, se susține că, potrivit
alin. (11) al art. 96 din Legea nr. 303/2004 , s-a instituit o asigurare profesională obligatorie a magistraților, iar Consiliul Superior al Magistraturii era obligat ca, în 6 luni de la publicarea
pentru modificarea și completarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor, să o pună în aplicare. Astfel, și din acest motiv se încalcă prevederile
art. 56 alin. (3) din Constituție , întrucât, în situația în care există asigurarea profesională a magistratului menită să acopere malpraxisul acestuia, atunci nu mai există rațiunea pentru care numai statul să răspundă pentru prejudiciul material creat de un magistrat.
12.
În final, cu privire la încălcarea
art. 57 din Constituție , se susține că cetățenii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Or, magistrații sunt deasupra legii, întrucât cunosc faptul că nu vor fi sancționați pentru faptele lor, astfel încât încalcă, cu rea-credință, drepturile și libertățile celorlalți cetățeni, deoarece dispozițiile de lege criticate permit acest lucru.
13.
Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esență, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
deciziile nr. 633 din 24 noiembrie 2005
și
nr. 263 din 23 aprilie 2015 , precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil. Instanța apreciază că împrejurarea că magistrații răspund penal, civil și disciplinar numai în condițiile instituite prin
nu echivalează cu încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât diferența de reglementare are o justificare obiectivă și rațională ce ține de consolidarea independenței funcționale și personale a corpului magistraților. Totodată, instanța reține că magistratul nu este exonerat de răspundere, ci răspunderea acestuia este subsidiară și intervine doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții privind exercitarea acțiunii în regres pe care o poate exercita statul român, în cazul în care a fost obligat ca urmare a unei erori judiciare. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor
art. 21 din Constituție , instanța reține, invocând
Decizia Curții Constituționale nr. 375 din 7 iunie 2016 , că reclamantele au acces la instanță, dreptul lor nefiind afectat în substanța sa, câtă vreme prin normele legale sunt prevăzute dispoziții prin care reclamantele beneficiază nu doar de o pârghie procesuală care să le garanteze repararea prejudiciului patrimonial cauzat printro eroare judiciară, ci și de condiții mai favorabile pentru a obține repararea prejudiciului pretins, astfel că din perspectiva lor este sau ar trebui să fie irelevant faptul că nu obțin această reparație direct de la magistrat. Se mai arată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă
art. 24 din Constituție , deoarece dreptul la un proces echitabil nu este afectat de modul în care este stabilit cadrul procesual pasiv. Magistratului nu îi sunt încălcate drepturile privind apărarea, deoarece acesta își poate exercita apărările necesare în litigiul privind acțiunea în regres exercitată de statul român, căci răspunderea sa operează doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, ca urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. În final, instanța apreciază că nu se poate reține nici încălcarea
art. 56
și
57 din Constituție , deoarece textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale privind justa impunere a taxelor și impozitelor și nici exercitarea cu bună-credință a drepturilor și libertăților constituționale, nefiind nicio legătură între aceste texte constituționale și dispozițiile
art. 96 din Legea nr. 303/2004 .
14.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului convențional al autoarelor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 96 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate și completate prin
pentru modificarea și completarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, dispoziții care, la data sesizării Curții Constituționale, aveau următorul conținut:
(1)
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
(...)
(5)
Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.“
18.
Curtea constată că, ulterior sesizării sale,
a fost abrogată integral prin
privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022.
Chiar dacă textele criticate nu mai sunt în prezent în vigoare, având în vedere
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în baza căreia Curtea Constituțională analizează dispoziții din legi sau ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, obiectul prezentei excepții îl reprezintă dispozițiile
art. 96 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor.
19.
În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16 alin. (1)
și
(2)
privind egalitatea în fața legii,
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil,
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare,
art. 56
privind contribuții financiare și
art. 57
privind exercitarea drepturilor și a libertăților.
20.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate fac parte din capitolul I: Dispoziții generale al titlului IV: Răspunderea judecătorilor și procurorilor din
și reglementează condițiile în care se angajează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Articolul 96
alin. (1) din Legea nr. 303/2004
reprezintă o reiterare a dispozițiilor
art. 52 alin. (3) din Constituție , iar
art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004
reprezintă temeiul legal al acțiunii împotriva statului pentru repararea prejudiciului cauzat de erori judiciare.
21.
Autoarele excepției de neconstituționalitate critică aceste dispoziții de lege în principal din perspectiva imposibilității exercitării unei acțiuni directe împotriva magistratului care a comis o eroare judiciară. Cu privire la susțineri similare, Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 633 din 24 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 15 decembrie 2005, și prin
Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 11 iunie 2015.
22.
Referitor la critica raportată la dispozițiile
art. 16 din Constituție , potrivit căreia textele de lege criticate împiedică persoana interesată să se adreseze direct cu acțiune împotriva magistratului care i-a cauzat prejudicii, prin
Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2015 , precitată, paragraful 18, invocând jurisprudența sa, Curtea a statuat că problema erorilor judiciare se ridică în principal sub aspectul reparațiilor pe care societatea este datoare să le acorde celui care a suferit în mod injust de pe urma lor, prevederile constituționale cuprinse în
art. 52 alin. (3)
consacrând principiul răspunderii obiective a statului în asemenea împrejurări. De aceea, reglementarea potrivit căreia persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, iar nu împotriva magistratului care a comis eroarea judiciară, oferă posibilități mai largi în valorificarea unui eventual drept la despăgubire. Astfel, condiționarea recunoașterii dreptului la despăgubire exclusiv de săvârșirea erorii judiciare are drept consecință ușurarea sarcinii probațiunii, față de ipoteza în care, alături de eroarea judiciară, ar trebui dovedită și reaua-credință sau grava neglijență a magistratului, exigențe constituționale pentru angajarea răspunderii acestuia din urmă. Mai mult, conferirea calității de debitor al obligației de dezdăunare în exclusivitate statului este de natură să înlăture riscul creditorului de a nu-și putea valorifica creanța, fiind de principiu că statul este întotdeauna solvabil.
23.
De asemenea, Curtea a reținut că obiectul acțiunii reglementate prin textul dedus controlului de constituționalitate nu îl constituie tragerea la răspundere a magistratului pentru eroarea judiciară cauzatoare de prejudiciu, ci exclusiv repararea acestuia. În plus, prevederile
art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004
au reglementat posibilitatea statului de a recupera contravaloarea reparației acordate persoanei care a suferit din cauza unei erori judiciare. Astfel, după ce prejudiciul a fost acoperit în temeiul unei hotărâri definitive, statul poate formula acțiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în măsura în care respectiva eroare judiciară îi este imputabilă, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credință sau gravă neglijență a funcției. Acestea constituie condiții pentru angajarea răspunderii magistratului față de stat, în limitele despăgubirii la care acesta din urmă a fost obligat față de victima erorii judiciare, iar nu condiții ale răspunderii directe a respectivului magistrat față de persoana prejudiciată.
24.
Totodată, la paragraful 29 al
Deciziei nr. 263 din 23 aprilie 2015 , Curtea a reținut că, spre deosebire de faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârșite de alți cetățeni (de exemplu, răspunderea medicului pentru culpa medicală) care pot fi chemați direct în judecată, pentru magistrați, Constituția, și nu legea, consacrând principiul răspunderii directe a statului, a instituit cu titlu de excepție răspunderea subsidiară a acestora.
25.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia statul trebuie să aibă obligația de a se îndrepta împotriva magistratului vinovat de eroarea judiciară, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragrafele 223-230, pronunțându-se în cadrul controlului de constituționalitate a priori asupra Legii pentru modificarea și completarea
privind statutul judecătorilor și procurorilor (devenită
Legea nr. 242/2018 ), a constatat neconstituționalitatea soluției legislative care stabilea caracterul obligatoriu al introducerii de către stat a acțiunii în regres. Astfel, la paragraful 223 al deciziei menționate, Curtea a reținut că obligativitatea introducerii de către stat a acțiunii în regres poate duce la situații inadmisibile, în care statul va promova în mod automat acțiunea în regres ori de câte ori acoperă un prejudiciu cauzat printr-o eroare judiciară, fără a mai avea un drept de apreciere asupra faptului dacă magistratul și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, solicitând, astfel, în mod mecanic intervenția instanței judecătorești. De aceea, este necesar ca statul să beneficieze de posibilitatea de a exercita dreptul de regres în condițiile legii. La paragrafele 224 și 225 ale
Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018 , Curtea a reținut că statul trebuie să realizeze o primă evaluare, și nu să introducă mecanic o asemenea acțiune. Astfel, statul, prin reprezentanții săi, va trebui să formuleze acțiuni în regres numai dacă în urma evaluării realizate la nivelul acestuia se apreciază că există gravă neglijență sau rea-credință. Altfel, s-ar ajunge la translatarea acțiunii în răspundere civilă obiectivă promovată împotriva statului la acțiunea în regres promovată împotriva magistratului. Or, deși acțiunea de regres are în vedere răspunderea civilă subiectivă, caracterul obligatoriu al acțiunii statului, astfel cum aceasta este reglementată, nu lasă nicio marjă de apreciere în privința acestuia pentru a discerne dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute pentru angajarea răspunderii civile subiective a judecătorilor și procurorilor. Prin urmare, revine statului obligația de a realiza o procedură de filtraj în vederea formulării acțiunii în regres și de a-și prezenta dovezile/probele în legătură cu poziția personală și subiectivă avută de către magistratul respectiv în judecarea cauzei. Așadar, sarcina probei revine statului, iar prezumțiile anterioare, simple, prin natura lor, pot fi răsturnate numai ca urmare a intervenirii unei hotărâri judecătorești de soluționare a acțiunii în regres.
26.
În final, la paragraful 227 al
Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018 , Curtea a reținut că legiuitorul trebuie să stabilească, în mod riguros, că răspunderea civilă a magistraților este angajată numai în condițiile în care și-au exercitat prerogativele funcției lor cu rea-credință sau gravă neglijență, ceea ce evidențiază că nu există o suprapunere între cele două răspunderi - a statului, respectiv a magistratului - și că răspunderea statului nu angajează, în mod implicit, răspunderea magistratului. O asemenea delimitare între cele două tipuri de răspundere se impune tocmai pentru a evita crearea unui sentiment de temere a magistratului în a-și exercita atribuțiile sale constituționale și legale.
27.
Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la
art. 21 alin. (3) din Constituție , prin lipsa contradictorialității unui proces care, în opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, ar trebui să existe direct între cei prejudiciați și cel care a produs prejudiciul, Curtea reține că, analizând prevederile
art. 52 alin. (3) din Constituție , prin
Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2015 , paragraful 35, a constatat că o încălcare gravă a unei norme de drept de către un judecător prin care a acesta produs o eroare judiciară trebuie mai întâi constatată de o instanță națională în condițiile unui proces echitabil, ca efect al antrenării răspunderii statului, stat care, la rândul său, are posibilitatea formulării unei acțiuni în regres împotriva judecătorului, dacă se stabilește, tot în cadrul unui proces echitabil, că acesta este cel care a încălcat norma de drept cu gravă neglijență sau rea-credință.
28.
Așa cum a reținut Curtea prin
Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 , paragrafele 220 și 221, în vederea angajării răspunderii statului pentru o eroare judiciară, aceasta trebuie să fie constatată ca atare. În cadrul acestei acțiuni se stabilește eroarea judiciară, iar, după repararea prejudiciului în această manieră, statul, potrivit Constituției, are o acțiune în regres împotriva judecătorului/procurorului, dacă acesta și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Astfel, statul este cel care, în cadrul acțiunii în regres, trebuie să dovedească faptul că magistratul și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență ( Decizia Curții Constituționale nr. 80 din 16 februarie 2014 , precitată, paragraful 173).
29.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
30.
Prin urmare, Curtea constată că
art. 96 din Legea nr. 303/2004
reglementează două tipuri distincte de acțiuni civile, între părți diferite, stabilite în conformitate cu dispozițiile constituționale ale
art. 52 alin. (3) , fără să afecteze contradictorialitatea fiecărui proces, ca garanție a dreptului la un proces echitabil.
31.
Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la
art. 56 alin. (3) din Constituție , Curtea constată că această normă constituțională stabilește că orice alte prestații - cu excepția impozitelor și taxelor - sunt interzise în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale. Astfel, prevederea constituțională de referință instituie posibilitatea reglementării prin lege a obligației suplimentare a cetățenilor de a contribui sub orice formă, nu numai prin impozite și taxe, la cheltuielile publice generate de o situație excepțională. Or, în cauză, autoarele excepției de neconstituționalitate critică condițiile în care se angajează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, măsură legislativă care nu echivalează cu stabilirea unei obligații fiscale, astfel că dispozițiile
art. 56 alin. (3) din Constituție
nu sunt incidente.
32.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile
art. 57 din Constituție , Curtea reține că aceste norme constituționale statuează că cetățenii și apatrizii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Or, normele criticate reglementează angajarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, acesta având o acțiune în regres împotriva judecătorului/procurorului care și-a exercitat funcția cu rea-credință, ceea ce reprezintă o transpunere la nivel infraconstituțional a principiului exercitării drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință.
33.
În final, cu privire la invocarea în ședința publică de către reprezentantul convențional al autoarelor excepției de neconstituționalitate a
Hotărârii din 15 aprilie 2025 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Bădescu și alții împotriva României, Curtea reține că aceasta nu are incidență în cauza de față, deoarece privește lipsa de previzibilitate a legii penale invocată de reclamante (judecătoare) care au fost condamnate pentru abuz în serviciu, speța vizând, așadar, răspunderea penală a judecătorilor, iar nu răspunderea civilă a acestora.
34.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 13 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liliana Gabriela Conea și Mari Mariana Conea Rosen în Dosarul nr. 11.886/3/2020 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că dispozițiile
art. 96 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.